ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 307/2017

HOTĂRÂRE

16.02.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 307/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 307/2017

Asupra conflictului negativ de competenta de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada 15 octombrie 1983 - 01 iunie 1987, în care a fost salariatul C. Oradea, în funcția de economist cu un salariu de 2920 lei pe lună, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că a fost salariatul C. Oradea până la data de 01 iunie 1987. În anul 1987 s-a mutat în Ungaria. Unitatea angajatoare i-a eliberat în anul 1987 adeverința nr. 4044 din 28 aprilie 1987 din care rezultă că salariul era de 2920 lei.

A făcut demersuri la ITM Bihor de unde i s-a comunicat că arhivele C. Oradea au fost preluate de SC B. SA. La data de 21 mai 2015 a trimis o cerere pârâtei SC B. SA pentru eliberarea cărții de muncă, însă aceasta nu a răspuns.

În drept a invocat dispozițiile C. muncii.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât nu se contestă o decizie de pensionare.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 436 din 16 iunie 2016, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță învestită a reținut că reclamantul are domiciliul în Ungaria, localitatea Fadd, iar, în speță, obiectul litigiului este conflict de muncă.

Conform art. 1072 C. proc. civ. "(1) Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București".

Tribunalul a apreciat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora în acest caz cererile de chemare în judecată se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Având în vedere aceste dispoziții legale și ținând cont de faptul că reclamantul nu are domiciliul sau reședința în țară, instanța, conform regulilor C. proc. civ. și a celor prevăzute în legi speciale, neputând identifica instanța competentă să judece cauza, în temeiul art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

Astfel învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 10812 din 25 noiembrie 2016 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul C. Bihor.

Prin H.G. nr. 292/1991 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în domeniul îmbunătățirilor funciare, C. Oradea sa transformat în "B." Bihor - SA

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de munca reclamantul, norma de competență fiind una teritorială exclusivă, deci o competență absolută și nu de drept comun sau alternativă.

Legiuitorul a stabilit, sub aspect teritorial, o competență derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia, competenta aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

În speță, reclamantul, având domiciliul în Ungaria și locul de muncă a fost în Oradea, este obligat să acționeze la instanța de la locul muncii, care se afla pe raza județului Bihor. Având în vedere că norma de competență reglementată de Legea nr. 62/2011 este imperativă, neputând fi înlăturată nici de părți, nici de instanța, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului Bihor, astfel cum rezultă din art. 1072 alin. (1) din C. proc. civ. aplicând consecutiv criteriile din legea specială. Numai în cazul în care nu se poate identifica instanța competentă potrivit criteriilor prevăzute la art. 1072 alin. (1) cererea va fi îndreptată, urmând regulile competenței materiale, la Tribunalul București, conform alin. (2) al art. 1072 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente și reținând că art. 210 din legea 62/2011 instituie o competență absolută conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., de la care nu se poate deroga prin voința părților, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele care succed:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art. 269 alin 2 C. muncii, competența teritorială în cazul acesta aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Asupra naturii juridice a litigiului ambele instanțe aflate în conflict nu au avut păreri divergente, reținând caracterul imperativ al normei de competență, dar au interpretat diferit conținutul normei de competență teritorială.

Potrivit art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Potrivit normei de competență teritorială prevăzute de art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este în locul unde își are principala așezare". Totodată, art. 91 prevede, la alin. (1), că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".

Potrivit art. 12 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, din actele dosarului rezultă că reclamantul are domiciliul în Ungaria, localitatea Fadd.

Contrar celor reținute de Tribunalul București, acesta nu mai are locul de muncă în România, raporturile sale de muncă la C. încetând în anul 1987, când acesta s-a mutat în Ungaria, așa cum rezultă din însăși cererea de chemare în judecată formulată de reclamant. Totodată, C. nu mai există în prezent, succesoarea acesteia fiind SC B. SA, așa cum a comunicat Inspectoratul Teritorial de muncă Bihor prin adresa nr. 60390 din 12 septembrie 2012, aflată la Dosarul nr. x/111/2016 al Tribunalului Bihor.

Potrivit dispozițiilor art. 1072 alin. (1) C. proc. civ. când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale, iar potrivit alin. (2) când instanțele române sunt competente potrivit cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute de legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1) nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială la Judecătoria sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București.

Prin urmare, pe de o parte, domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate, iar, pe de altă parte, reclamantul nu are un loc de muncă pe teritoriul României. Așa fiind, pe cale de consecință, nu se poate stabili care anume tribunal de pe teritoriul României este îndreptățit să soluționeze litigiul, în conformitate cu dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., competența teritorială aparține Tribunalului București.