ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 238/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 238/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 238/2017

Asupra cauzei de față,

constată următoarele;

La

data de 20 mai 2014, numita A., în calitate de moștenitoare legală a

defunctei sale mame, B., a formulat o cerere de repunere în termenul de apel

și apel împotriva Sentinței civile nr. 73/PI din 27 februarie 2001

pronunțată de Judecătoria Timișoara, solicitând anularea

sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea

cererii de repunere în termenul de apel, petenta a arătat că a aflat

de existența dosarului nr. x/C/2000, în data de 5 mai 2014, și

că la data soluționării acestui dosar, mama sa, B., era

decedată, iar la ultimul domiciliu al mamei sale nu a primit nici o

citație pentru proces. Prin motivele de apel depuse la data de 17

septembrie 2014, apelanta a precizat că, la momentul formulării

acțiunii, toți reclamanții erau decedați, singurul în

viață fiind reclamantul C. care, deși știa că aceste

persoane sunt decedate, s-a judecat ca atare.

La data de 15 octombrie 2014, s-a

depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu de către

numiții D., E., F. și G., prin care au solicitat admiterea apelului,

anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Timiș. Intervenienții, în calitatea lor de moștenitori legali ai

defuncților reclamanți din dosarul nr. x/C/2000, au învederat

instanței că la momentul înregistrării acțiunii,

reclamanții H., I., J. și K., B., L., M. și J. erau persoane decedate,

astfel încât se impune rejudecarea cererii în contradictoriu cu

moștenitorii legali ai acestora.

La data de 15 octombrie 2014, apelanta

a depus o serie de înscrisuri și a menționat că, în urma

studierii extraselor de carte funciară indicate de N., a identificat

două numere de dosar x/C/2000 și y/2004 și a contactat un avocat

pentru a studia cele două dosare, lucru înfăptuit la data 5 aprilie

repunere în termenul de apel a fost legal și în termen introdusă la

20 mai 2014, fiind pe deplin incidente prevederile art. 103 alin. (2) C. proc.

civ.

Prin Decizia civilă nr. 34A din

26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul

de apel, ca tardiv formulată, a fost respins, ca tardiv, apelul formulat

în cauză.

Pornind de la dispozițiile art.

103 alin. (2) C. proc. civ., în esență, instanța a constatat

că, în cauză, nu s-a respectat termenul de 15 zile pentru formularea

cererii de repunere în termen, care curge de la încetarea împiedicării.

Depășirea termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării

atrage respingerea cererii de repunere în termenul de apel, astfel încât

și apelul a fost respins ca tardiv formulat.

Prin Decizia civilă nr. 152 din

27 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecare Curții

de Apel Timișoara, reținându-se că potrivit art. 284 alin. (1)

C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Comunicarea hotărârii

poate fi înlocuită, sub aspectul momentului de la care începe să

curgă termenul de apel, și cu un act echivalent. Principiul

echivalenței este însă de strictă interpretare și nu poate

fi extins prin analogie la unele împrejurări asemănătoare. Din

copia certificatului de deces (dosar apel) rezultă că B. a decedat la

data de 12 iunie 1994. Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr.

x/c/2000 al Tribunalului Timiș, în calitate de reclamantă

figurează și decedata B.. Din actele și lucrările aflate la

dosarul cauzei nu rezultă că Sentința civilă nr. x/P.I. din

27 februarie 2001 a Tribunalului Timiș ar fi fost comunicată numitei

B.. Luarea la cunoștință de existența și

conținutul unei hotărâri în alt mod decât cel prevăzut de lege

nu echivalează cu o comunicare a hotărârii în vederea curgerii

termenului de exercitare a căii ordinare de atac. În rejudecare,

instanța de apel va administra probe din care să rezulte că, recurentei,

i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe (dovada de primire

sau procesul verbal întocmit de agentul procedural sau incidența

dispozițiilor privind echipolența), și în raport de aceste

elemente se va stabili dacă apelul a fost declarat în termen, respectiv

dacă cererea de repunere în termenul de apel a fost formulată cu

respectarea dispozițiilor legii.

Urmare a casării cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții

de Apel Timișoara la data de 24 martie 2016.

Prin Decizia civilă nr. 275 din 6

octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

admis cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta A., în

calitate de moștenitoare a defunctei B., a admis apelul, a admis cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții

D., E., F., G., a desființat sentința apelată și a trimis

cauza spre rejudecare, primei instanțe, Tribunalului Timiș.

Instanța de apel a procedat la

suplimentarea probatoriului, sens în care a emis adrese atât la Tribunalul

Timiș - instanță la care s-a soluționat dosarul nr. x/2000,

cât și la Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara și la avocatul

reclamanților din dosarul respectiv - pentru a se preciza modalitatea în

care s-a efectuat comunicarea Sentinței civile nr. 73/PI din 27 februarie

2001 pronunțată în dosar nr. x/C/2000, în situația în care

aceasta a fost comunicată părților. Din răspunsurile

comunicate instanței, rezultă că termenul de păstrare a

documentelor solicitate a fost depășit, acestea fiind astfel casate.

La data de 27 septembrie 2016, s-au

depus prin registratura instanței de către intimatul reclamant C., în

calitate de moștenitor a lui M., note de ședință prin care

a învederat că la data promovării acțiunii în care s-a

pronunțat Sentința civilă nr. 73/PI din 27 februarie 2001,

toți reclamanții erau decedați, aspect confirmat și de

apelanta A., care a și depus un certificat emis de O. din Șemlac.

Examinând cererea de repunere în

termenul de apel și Sentința civilă nr. 73/PI din 27 februarie

2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, în raport de

dispozițiile art. 103 C. proc. civ., art. 41 și urm. C. proc. civ.,

Curtea a constatat că cererea de repunere în termenul de declarare a

apelului formulată de apelanta A. este întemeiată, ca și apelul

declarat în cauză.

Astfel, pornind de la

dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

"neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește

că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința

ei", s-a constatat că pentru acordarea beneficiului repunerii în

termen este necesară o dublă condiție: partea să indice motivele

împiedicării în termen de 15 zile de la înaintarea acesteia și actul

de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.

În cauza dedusă

judecății, condițiile respective sunt îndeplinite având în

vedere că s-a luat la cunoștință de dosarul nr. x/C/2000 de

către avocatul contactat de apelantă la data de 5 mai 2014. Pe de

altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a

reținut în considerentele deciziei de casare că Sentința

civilă nr. 73/2001 a Tribunalului Timiș nu a fost comunicată lui

B., iar comunicarea unei hotărâri în alt mod decât cel prevăzut de

lege nu echivalează cu comunicarea acesteia în vederea curgerii termenului

de declarare a apelului. Cum apelul declarat de apelantă a fost

înregistrat la data de 20 mai 2014, înăuntrul termenului de 15 zile

prevăzut de dispozițiile legale menționate calculat de la data

de 5 mai 2014, Curtea a admis cererea de repunere în termenul de apel

formulată de apelanta A..

Referitor la cererea de apel

formulată de A. și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienții D., E., F., G., Curtea a constatat

că sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente: din

Sentința civilă nr. 73 din 27 februarie 2001 pronunțată în

dosarul nr. x/C/2000, rezultă că au calitatea de reclamanți H., I.,

J., K., B., J., M., C. și H.; în raport de susținerile apelantei, în

sensul că reclamanții erau decedați la data promovării

acțiunii ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2000, instanța a

procedat la verificarea înscrisurilor de la dosar și a constatat următoarele;

la data promovării acțiunii era decedată reclamanta B., conform

certificatului de calitate de moștenitor nr. x/2014 (emis de notar P. -

dosar apel refăcut) a decedat la 12 iunie 1994; din adeverința

emisă de O. Timișoara (dosar apel refăcut), rezultă că

reclamantul (din dosar nr. x/C/2000) K. a decedat la 21 martie 1952, J.

reclamant în același dosar, a decedat la 5 martie 1983 (așa cum

rezultă din adeverința de înhumare - dosar apel); din adeverința

de înhumare emisă de Oficiul Parohial al O. Timișoara (dosar apel),

rezultă decesul reclamantului J. la 30 noiembrie 1951; din înscrisul

intitulat "certificatele de botez, cununii, decese", emis de O.

Șemlac (dosar apel), rezultă că M. a decedat la 1 octombrie

1937, reclamantul H. a decedat la 31 iulie 1959; din același înscris,

rezultă că reclamanta I., s-a născut la data de 12 decembrie

1870, iar C. s-a născut la data de 14 iulie 1879, fără a exista

date în legătură cu decesul acestor doi reclamanți.

Dispozițiile art. 41 C. proc.

civ. prevăd că orice persoană care are folosința

drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar capacitatea

procesuală de folosință reprezintă o transpunere pe plan

personal a capacității de folosință a drepturilor civile

și constituie una din condițiile cerute de lege pentru ca o

persoană să aibă legitimare procesuală.

Potrivit art. 7 din Decretul nr.

31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (în vigoare

la data declanșării litigiului ce a constituit obiectul dosarului nr.

x/2000), capacitatea de folosință începe de la nașterea

persoanei și încetează odată cu moartea. În cauza dedusă

judecății, din probatoriul administrat rezultă că, la data

sesizării instanței, parte din reclamanți erau decedați,

situație în care nu puteau să aibă capacitate procesuală în

cauză de reclamanți, motiv pentru care, tribunalul învestit cu

judecarea dosarului nr. x/2000 a pronunțat o hotărâre nulă. Cu

ocazia rejudecării, prima instanță va efectua verificări

și va administra probe pentru a stabili dacă toate persoanele ce au

avut calitatea de reclamanți la data promovării acțiunii aveau

capacitate procesuală de folosință raportat la înscrisurile

aflate la dosar.

Împotriva Deciziei civile nr. 275 din

6 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă, a formulat cerere de recurs intervenienta SC R. SA,

prin care a solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului

formulat de A.

S-a susținut că apelanta nu

a reușit să dovedească cu probe admisibile în procesul civil

faptul că toți reclamanții ar fi fost decedați la momentul

sesizării primei instanțe.

În conformitate cu prevederile art. 99

din C. civ., starea civilă se dovedește prin actele de naștere,

căsătorie și deces întocmite potrivii legii, în registrele de

stare civilă, precum și prin certificatele de stare civilă

eliberate pe baza acestora. Starea civilă a unei persoane (decesul) poate

fi dovedit prin alte mijloace decât cele enunțate mai sus, doar în

situații excepționale, astfel cum stabilește în mod imperativ

art. 103 C. civ. În raport de aceste prevederi legale, apelanta nu a făcut

dovada faptului că s-ar afla în vreuna dintre situațiile de

excepție reglementate limitativ de art. 103 C. civ.

Apelanta era obligată să

facă dovada decesului reclamanților cu certificatul de deces pentru

fiecare în parte. Apelanta nu numai că nu a depus certificatul de deces

pentru niciunul dintre reclamanți, dar nu a depus niciun fel de documente

care să ateste decesul pentru o parte dintre aceștia.

Legiuitorul a urmărit un anumit

scop care nu poate fi ignorat, la momentul impunerii obligativității

prezentării certificatului de deces ca mijloc de probă în

instanță, tocmai datorită faptului că acest înscris

prezintă garanții superioare de veridicitate (fiind acte autentice),

raportat la cele de care a înțeles să se folosească reclamanta

în prezenta cauză (înscrisuri sub semnătură privată, emise

de instituții de cult religios care nu au atributul de înregistrare

și evidență a stării civile a persoanelor). Mai mult decât

atât, pe lângă faptul că a admis probe nepermise de legiuitor,

instanța de apel a instituit o veritabilă "prezumție de

deces" a tuturor reclamanților, plecând de la argumentul că

pentru o parte dintre aceștia ar fi fost dovedit faptul că erau

decedați la momentul sesizării primei instanțe.

Excepția nulității

recursului este neîntemeiată.

S-a susținut corect că, în

calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de

partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de

nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată. O

situație de nelegalitate pentru a fi analizată în recurs trebuie

susținută prin invocarea expresă a textului de lege

încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită

în fața instanțelor anterioare, ceea ce în cauză s-a întâmplat,

recurenta-intervenientă invocând, nu numai formal, ipoteze concrete de

pretinsă nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Pe temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținută nici o critică de

nelegalitate, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. civ. - starea civilă se dovedește

prin actele de naștere, căsătorie și deces întocmite,

potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum și prin

certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora - și ale

art. 103 C. civ. - starea civilă se poate dovedi, înaintea instanței

judecătorești, prin orice mijloace de probă, dacă: a) nu au

existat registre de stare civilă; b) registrele de stare civilă s-au

pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte; c) nu este posibilă

procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau

a extrasului de pe actul de stare civilă; d) întocmirea actului de stare

civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată - întrucât nu

ne aflăm în prezența unei acțiuni de stare civilă și,

prin urmare, nu se pune problema probei stării civile a persoanelor fizice

reclamante, ci dovada faptului decesului persoanelor în cauză, relevant

sub aspectul capacității acestora de folosință, astfel cum

aceasta a fost definită de dispozițiile art. 7 din Decretul nr.

31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (în vigoare

la data declanșării litigiului ce a constituit obiectul dosarului nr.

x/2000), identic ca și conținut normativ cu dispozițiile art. 35

C. civ. - capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei

și încetează odată cu moartea acesteia.

S-a reținut astfel corect că

dispozițiile art. 41 C. proc. civ. prevăd că orice persoană

care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în

judecată, iar capacitatea procesuală de folosință

reprezintă o transpunere pe plan procesual a capacității de

folosință a drepturilor civile și constituie una din

condițiile cerute de lege pentru ca o persoană să aibă

legitimare procesuală.

Instanța anterioară a

analizat susținerile apelantei, conform cărora reclamanții erau

decedați la data promovării acțiunii ce a constituit obiectul

dosarului nr. x/2000, și a dat relevanța cuvenită sub acest

aspect înscrisurilor administrate în cauză, respectiv certificatului de

calitate de moștenitor nr. x/2014, adeverința emisă de O.

Timișoara, adeverința de înhumare emisă de Oficiul Parohial al

O. Timișoara, înscrisul intitulat "certificatele de botez, cununii,

decese", emis de O. Șemlac.

Cum evenimentele sau faptele naturale

sunt împrejurări care se produc independent de voința omului, ele au

un alt regim juridic decât actele juridice, cum este cazul probațiunii -

în principiu, faptul juridic stricto sensu (decesul unei persoane) poate fi

dovedit, neîngrădit, prin orice mijloc de probă admis de lege.

Cum din probatoriul administrat în mod

legal a rezultat că, la data sesizării instanței, parte din

reclamanți erau decedați, situație în care nu puteau să

aibă capacitate procesuală în cauză de reclamanți, s-a

ajuns corect la concluzia că tribunalul învestit cu judecarea dosarului

nr. x/2000 a pronunțat o hotărâre nulă. Cu ocazia

rejudecării, date fiind condițiile concrete de învestire (obiectul

și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată) s-a stabilit în

sarcina instanței de trimitere obligația de a efectua verificări

și de a administra probe pentru a stabili dacă toate persoanele ce au

avut calitate de reclamanți la data promovării acțiunii aveau

capacitate procesuală de folosință.

Cum nu ne aflăm în prezența

unui act juridic, nu poate fi reținută critica referitoare la

obligativitatea prezentării doar a certificatului de deces ca mijloc de

probă în instanță, cu toate argumentele legate de

garanțiile superioare de veridicitate (acte autentice), condițiile

restrictive de probațiune nefiind specifice noțiunii/categoriei

juridice la care ne referim în mod concret în cauza pendinte - faptul juridic

al morții unei/unor persoane. Prin urmare, nu se poate reține în

contextul acestor considerente de fapt și de drept că instanța

de apel ar fi admis probe nepermise de legiuitor, inclusiv așa-zisa

"prezumție de deces" a tuturor reclamanților.

Pentru toate aceste considerente de

fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul intervenientei ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului formulată de intimatul C..

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de intervenienta SC R. SA împotriva Deciziei nr. 275 din data de 6

octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 februarie 2017.

Procesat

de GGC - CL