ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2376/2015

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Dispoziției din 26 iulie 2013 emisă de I.G.P.R. - Direcția Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, prin care s-a dispus anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale înscrise în permisul de armă seria B nr. 004391, eliberat reclamantului de Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov la data de 22 decembrie 2006.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 114 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 114 din 15 ianuarie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susținând că este nelegală, pentru următoarele motive: Prima instanță a încălcat și aplicat greșit normele legale, apreciind generic, într-o singură frază, că sunt respectate cerințele de formă ale dispoziției contestate, întrucât motivele de fapt avute în vedere sunt menționate în procesul verbal de contravenție și de percheziție domiciliară. Se impune a se observa, pe de o parte, că dispoziția contestată nu cuprinde cerințele legale privind arătarea motivelor de fapt, a dovezilor, a locului în care se află armele de vânătoare și a căilor de contestare a acestei dispoziții, iar, pe de altă parte, că în fața instanței nu se pot invoca alte motive decât cele menționate în cuprinsul dispoziției contestate. Or, această dispoziție nu face nicio referire la un proces-verbal de contravenție sau la vreun proces-verbal de percheziție domiciliară. De altfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu există în cercetare un dosar de urmărire penală în care urmează a fi lămurită situația privind aceste arme de vânătoare, nefiind legal ca organele de poliție să se substituie procurorului și, eventual, instanței de judecată. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În drept, au fost invocate prevederile art. 388 alin. (1) pct. 8 și art. 497 C. proc. civ. (2010).

Apărările formulate în cauză Intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 114 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că motivele invocate de recurent reprezintă în fapt o reiterare a criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată și nu fac referire la dispozițiile legale care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin încheierea din data de 31 martie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 114 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 9 iunie 2015, cu citarea părților, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. (2010). II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Dispoziția de anulare a autorizării și retragere a permisului de armă din 26 iulie 2013 emisă de I.G.P.R. - Direcția Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase. Nelegalitatea dispoziției contestate, invocată în primă instanță și reiterată în recurs, vizează nerespectarea cerințelor privitoare la arătarea motivelor de fapt, a dovezilor, a locului în care se află armele de vânătoare și a condițiilor în care măsura dispusă poate fi contestată. În această privință, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că dispoziția contestată face referire la temeiul legal al măsurii dispuse, respectiv art. 45 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 și individualizează armele letale în privința cărora a fost anulat dreptul reclamantului de deținere, port și folosire. Aceste elemente permit destinatarului dispoziției identificarea rațiunilor avute în vedere de emitent la adoptarea măsurii de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor, ținând seama și de faptul că această măsură constituie o sancțiune complementară, potrivit art. 130 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 295/2004, față de sancțiunea amenzii aplicată reclamantului pentru săvârșirea contravenției prevăzute art. 129 pct. 14 din același act normativ. În plus, măsura contestată a fost precedată de întocmirea Procesului-verbal de percheziție domiciliară din data de 6 februarie 2013, semnat fără obiecțiuni de recurentul-reclamant. În privința cerințelor referitoare la indicarea dovezilor, a locului în care se află armele și a modalităților de contestare a măsurii dispuse, Înalta Curte reține că susținerile recurentului nu sunt de natură să afecteze legalitatea actului administrativ contestat, având în vedere, pe de o parte, că nu există nicio dispoziție legală care să sancționeze cu nulitatea nerespectarea acestor cerințe, iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit existența unei vătămări a drepturilor ori intereselor sale legitime prin emiterea actului în aceste condiții. Totodată, se observă că recurentul-reclamant a contestat, în condițiile și termenele instituite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, măsura de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor dispusă de autoritatea pârâtă prin Dispoziția din 26 iulie 2013. În concluzie, pentru considerentele evidențiate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. (2010).