ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2233/2015

Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea pct. 19 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 637/2012 prin care a fost introdus art. 103 1 în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamantul a arătat că art. 103 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, text introdus prin pct. 19 din HCSM nr. 637/2012, încalcă prevederile imperative ale legii organice de procedură civilă, în vigoare din 15 februarie 2013. A susținut reclamantul că nu este vorba despre "oportunitatea abrogării" dispozițiilor art. 103 1 din Regulament, așa cum a precizat pârâtul prin răspunsul său nr. 12368/1154/2013 din 25 iulie 2013, ci despre nelegalitatea acestei prevederi regulamentare, în raport cu norma de drept pe care trebuia să o pună în executare, în speță, art. 200 alin. ( 1) din Legea nr. 134/2010 - Codul de procedură civilă, republicat.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 3353 din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes. Pentru a decide în acest sens, instanța a apreciat că reclamantul nu mai are interes în susținerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că din fișa Dosarului nr. x/3/2013 reiese că acest dosar a trecut de etapa verificării cererii de chemare în judecată, aflându-se în etapa cercetării procesului.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 3353 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. Sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, arătând că instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes după închiderea dezbaterilor, fără a fi invocată din oficiu și fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților, respingând în mod nelegal cererea, ca lipsită de interes. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că excepția lipsei de interes a fost admisă pentru un motiv care nu are legătură cu natura cauzei.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 18 iunie 2014, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat să se constate nulitatea recursului sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu face dovada unei vătămări în condițiile în care nu mai justifică un interes în soluționarea cererii, raportat la stadiul procesual în care se află Dosarul nr. x/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului București. În subsidiar, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului, în cazul în care se va trece peste excepția nulității. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, combătând atât excepția invocată cât și apărările formulate pe fondul cauzei.

Procedura de filtrare și de judecată a recursului Prin încheierea pronunțată la data de 6 februarie 2015, s-a primit punctul de vedere exprimat de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii privind raportul asupra admisibilității recursului, fixându-se termen în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pentru soluționarea căii de atac exercitate de A. Prin notele depuse în cursul procedurii de filtrare a recursului, recurentul a susținut că erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., așa cum s-a reținut și în raportul asupra admisibilității recursului, iar completul de filtru se putea pronunța asupra fondului, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează. Obiectul cauzei a vizat anularea pct. 19 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 637/2012 prin care a fost introdus art. 103 1 în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005. În încheierea de dezbateri din data de 25 octombrie 2013, aflată la dosarul de fond, s-a consemnat că "instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile care au fost depuse și acordă cuvântul pe fondul cererii de chemare în judecată". La acel moment, având nevoie de timp pentru a delibera, prima instanță a amânat pronunțarea la data de 1 noiembrie 2013, când a hotărât respingerea cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes. Rezultă în mod clar din încheierea de dezbateri că excepția lipsei de interes a cererii nu a fost pusă în discuția părților, însă în considerentele avute în vedere pentru soluția adoptată această excepție constituie argumentul de bază în respingerea cererii de chemare în judecată. Pronunțându-se la primul termen de judecată asupra unei excepții ce nu a fost dezbătută în contradictoriu, instanța fondului a nesocotit principiul contradictorialității și dreptul la apărare, părțile fiind private de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile, de a combate susținerile părții potrivnice sau de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune în exercitarea rolului său activ conferit de art. 22 C. proc. civ. Respectarea și aplicarea principiului contradictorialității cât și a dreptului la apărare se circumscriu noțiunii consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, or, în cauză așa cum s-a arătat, acest drept a fost încălcat. De altfel, potrivit art. 22 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea și de a respecta el însuși toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 497, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Numai după examinarea excepțiilor ce se invocă fie din oficiu, fie de către părți, cu respectarea principiilor amintite, dacă se va impune, instanța va analiza și fondul cauzei.