ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1137/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Soluția instanței de fond

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

C.R.A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. (denumită în

continuare A.N.A.F.) - D.G.A.M.C., D.G.S.C., ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună:

- anularea în

totalitate a Deciziei nr. 461 din 28 noiembrie 2012 privind soluționarea

contestației înregistrată la Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul A.N.A.F. sub nr. 907602 din 18 octombrie 2012;

- anularea în parte a

actului administrativ, decizia de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala având număr de

înregistrare: din 21 iunie 2012, numai în ceea ce privește creanța fiscala: TVA

lunar stabilita la paginile 6-11 din Decizia de Impunere respectivă, emisă de A.N.A.F.

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili față de contribuabilul

și în același timp debitorul SC R.C. SA și, în subsidiar, anularea actelor de

control fiscal care au stat la baza emiterii deciziei de impunere anume:

Procesul-verbal de control nr. 3354 din 09 martie 2012; Decizia de instituire a

măsurilor asigurătorii nr. 805666 emisă în baza Procesului-verbal de control din

09 martie 2012 și Raportul de inspecție fiscală din 21 iunie 2012.

La primul termen de

judecată, reclamanta a depus cerere modificatoare a acțiunii cu privire la care

instanța a constatat decăderea acesteia din dreptul de a-și modifica acțiunea

în raport de depășirea termenului prevăzută de art. 204 C. proc. civ.

Pârâta a invocat prin

întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii.

1.2. Soluția primei

instanțe

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2188 din

28 iunie 2013 a respins cererea modificatoare formulată de reclamantă la data

de 28 iunie 2013 ca fiind inadmisibilă, a respins excepția inadmisibilității

invocată de pârâtă ca fiind neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC C.N.D.P.I.R.A. SRL neîntemeiată.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC C.R.A. SRL.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- la judecarea cauzei

instanța nu a ținut seama de dispozițiile imperative prevăzute de art. 13 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004;

- în mod greșit

instanța a reținut că nu trebuie făcută o confuzie între cerința calității

procesuale active și interesul în a formula o acțiune în contencios

administrative și fiscal, în a contesta un act administrative, în condițiile în

care calitatea procesuală activă a fost recunoscută de către jurisprudența CEDO

în situații juridice similare deduse judecății;

- în mod netemeinic

instanța a reținut că reclamanta nu a invocat nici un temei legal în susținerea

calității procesuale active în ceea ce o privește, în condițiile în care

societatea a arătat în conținutul acțiunii atât jurisprudența CEDO cât și

dispozițiile art. 205, 207 din O.G. nr. 92/2003 și dispozițiile Legii nr. 554/2004

care recunosc calitatea procesuală activă a terțului vătămat în drepturile sale

de un act administrative fiscal adresat altui subiect de drept prin care se aduce

vătămare terțului.

- instanța de fond în

mod nelegal nu a mai analizat contestația formulată împotriva Deciziei de

impunere din 21 iunie 2012 și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia.

A.N.A.F. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, combătând criticile

recurentei.

Recurenta-reclamantă

a formulat răspuns la întâmpinarea A.N.A.F. și Concluzii scrise, reiterând

argumentele expuse în cuprinsul recursului și apărările formulate în cauză.

În conformitate cu

dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raport care a

fost analizat de completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia, iar

prin Încheierea din 3 decembrie 2014, recursul a fost admis în principiu, fiind

fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2015, cu citarea părților.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul, în raport de criticile formulate, apreciate ca fiind

circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.,

reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Astfel cum rezultă

din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin Decizia nr. 461 din 28

noiembrie 2012 emisă de autoritatea pârâtă a fost respinsă contestația

formulată de recurenta-reclamantă, în calitate de creditor al SC R.H.S. SA

împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 303 din 21 iunie 2012, ca fiind

depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.

Decizia menționată

este însoțită de documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, iar

recurenta nu a indicat/ nominalizat vreun document care să fie relevant în ceea

ce privește soluționarea cauzei, care să nu fi fost depus la dosar, sau în ce

mod a fost vătămată.

Prin urmare, sunt

nefondate criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 cât și cele referitoare la încălcarea principiilor legale

menționate de recurentă.

În altă ordine, se

reține din actele dosarului că SC C.R.A. SA a formulat contestație împotriva

Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală nr. din 21 iunie 2012 emisă în baza Raportului

de inspecție fiscală nr. 164 din 21 iunie 2012 încheiat de D.G.A.M.C. emisă în

sarcina SC R.C. SA, în calitate de creditor al acestei societăți, invocând un drept

de creanță izvorât din raporturile juridice contractuale derulate între fosta SC

C.N.D.P.I.R. SA și SC R.C. SA, așa cum rezultă din cuprinsul contestației.

Această contestație a

fost soluționată prin Decizia nr. 461 din 28 noiembrie 2012, contestată în

cauză.

De asemenea, și SC

R.C. SA a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 303/2012

contestată și de recurenta-reclamantă.

Această contestație a

fost soluționată prin Decizia nr. 454 din 27 decembrie 2012, prin care s-a

decis suspendarea soluționării contestației pe motiv că au fost sesizate

organele de urmărire penală cu privire la o posibilă săvârșire a infracțiunii

de evaziune fiscală.

Împotriva Deciziei nr.

454/2012 a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ SC R.C. SA,

ce a format obiectul Dosarului nr. 3853/2/2013 pe rolul Curții de Apel

București, în cadrul căruia recurenta a formulat cerere de intervenție în

interes propriu (fila 78-82 dosar recurs), acestea fiind respinse în primul

ciclu procesual.

Procedura/ dreptul la

contestație împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte

administrative fiscale este reglementată în cuprinsul Titlului IX -

„Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative

fiscale” C. proc. fisc. - O.G. nr. 92/2003.

Conform dispozițiilor

art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că: „Este

îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în

drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”.

Potrivit art. 212 alin.

(1) C. proc. fisc.: „Organul de soluționare competent poate introduce din

oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale

căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii

deciziei de soluționare a contestației”.

Potrivit

dispozițiilor pct. 8.2 din Ordin A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea

Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul

de procedură fiscală: „Intervenție voluntară este forma de participare la

cerere, în soluționarea contestațiilor, a terților ale căror interese juridice

de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei”.

Conform prevederilor pct.

8.2.6 din același act normativ: „Cererea de intervenție trebuie să

îndeplinească cerințele prevăzute pentru forma și conținutul contestației”,

inclusiv cele referitoare la depunerea în termenul prevăzut de lege.

Deci, în raport de

situația de fapt și de dispozițiile legale citate anterior,

recurenta-reclamantă, care nu este destinatarul deciziei de impunere, putea

avea cel mult calitatea de intervenient în cadrul procedurii de contestare pe

cale administrativă a titlului de creanță, ulterior putând fi contestată la

instanța de specialitate decizia emisă în soluționarea contestației conform art.

218 C. proc. fisc.

Recurenta-reclamantă

mai putea formula contestație și în situația în care destinatarul deciziei de

impunere nu a contestat-o în procedura specială prevăzută de Titlul IX C. proc.

fisc. și interesele juridice sunt convergente, ceea ce nu este cazul în speță,

întrucât destinatarul, SC R.C. SA a contestat Decizia de impunere nr. 303/2012.

Jurisprudența C.E.D.O.

invocată de recurent nu prezintă relevanță în cauză întrucât vizează o altă

situație.

Mai mult, normele

naționale nu exclud controlului deciziile de impunere, cum este și cazul

Deciziei nr. 303/2012, aceasta fiind contestată atât de destinatar cât și de

recurentă, în calitate de intervenient, astfel cum s-a reținut anterior.

Față de toate aceste

considerente, este corectă soluția instanței de fond care a confirmat Decizia nr.

461/2012 emisă de autoritatea pârâtă în ceea ce privește respingerea

contestației reclamantei.

În altă

ordine, aspectele privind formularea în termen a contestației nu influențează

soluția, întrucât contestația administrativă nu a fost respinsă ca tardivă.

Susținerile

recurentei referitoare la soluția de respingere a cererii de modificare a

acțiunii nu pot fi reținute ca întemeiate și relevante.

În ceea ce privește

respingerea cererii de modificare a acțiunii formulată de reclamantă la 28

iunie 2013, data judecării pe fond a cauzei, se reține că aceasta a vizat

anularea Deciziei nr. 461 din 28 noiembrie 2012.

Or, prin acțiunea

inițială, reclamanta a solicitat anularea aceleiași Decizii nr. 461 din 28

noiembrie 2012, analizată de instanța de fond, soluția fiind recurată în cauză.

Mai mult,

dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect au fost aplicate

de judecătorul instanței de fond.

În concluzie, Înalta

Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, va respinge recursul formulat de

recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C.R.A. SRL împotriva Sentinței nr. 2188 din 28 iunie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.