ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1137/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția instanței de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.R.A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. (denumită în continuare A.N.A.F.) - D.G.A.M.C., D.G.S.C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea în totalitate a Deciziei nr. 461 din 28 noiembrie 2012 privind soluționarea contestației înregistrată la Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.

sub nr. 907602 din 18 octombrie 2012; - anularea în parte a actului administrativ, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala având număr de înregistrare: din 21 iunie 2012, numai în ceea ce privește creanța fiscala: TVA lunar stabilita la paginile 6-11 din Decizia de Impunere respectivă, emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili față de contribuabilul și în același timp debitorul SC R.C.

SA și, în subsidiar, anularea actelor de control fiscal care au stat la baza emiterii deciziei de impunere anume: Procesul-verbal de control nr. 3354 din 09 martie 2012; Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 805666 emisă în baza Procesului-verbal de control din 09 martie 2012 și Raportul de inspecție fiscală din 21 iunie 2012. La primul termen de judecată, reclamanta a depus cerere modificatoare a acțiunii cu privire la care instanța a constatat decăderea acesteia din dreptul de a-și modifica acțiunea în raport de depășirea termenului prevăzută de art. 204 C. proc. civ. Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii. 1.2.

Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2188 din 28 iunie 2013 a respins cererea modificatoare formulată de reclamantă la data de 28 iunie 2013 ca fiind inadmisibilă, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă ca fiind neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.N.D.P.I.R.A. SRL neîntemeiată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C.R.A. SRL.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - la judecarea cauzei instanța nu a ținut seama de dispozițiile imperative prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; - în mod greșit instanța a reținut că nu trebuie făcută o confuzie între cerința calității procesuale active și interesul în a formula o acțiune în contencios administrative și fiscal, în a contesta un act administrative, în condițiile în care calitatea procesuală activă a fost recunoscută de către jurisprudența CEDO în situații juridice similare deduse judecății; - în mod netemeinic instanța a reținut că reclamanta nu a invocat nici un temei legal în susținerea calității procesuale active în ceea ce o privește, în condițiile în care societatea a arătat în conținutul acțiunii atât jurisprudența CEDO cât și dispozițiile art. 205, 207 din O.G.

nr. 92/2003 și dispozițiile Legii nr. 554/2004 care recunosc calitatea procesuală activă a terțului vătămat în drepturile sale de un act administrative fiscal adresat altui subiect de drept prin care se aduce vătămare terțului. - instanța de fond în mod nelegal nu a mai analizat contestația formulată împotriva Deciziei de impunere din 21 iunie 2012 și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia. A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, combătând criticile recurentei. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea A.N.A.F. și Concluzii scrise, reiterând argumentele expuse în cuprinsul recursului și apărările formulate în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raport care a fost analizat de completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia, iar prin Încheierea din 3 decembrie 2014, recursul a fost admis în principiu, fiind fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2015, cu citarea părților. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul, în raport de criticile formulate, apreciate ca fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin Decizia nr. 461 din 28 noiembrie 2012 emisă de autoritatea pârâtă a fost respinsă contestația formulată de recurenta-reclamantă, în calitate de creditor al SC R.H.S.

SA împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 303 din 21 iunie 2012, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Decizia menționată este însoțită de documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, iar recurenta nu a indicat/ nominalizat vreun document care să fie relevant în ceea ce privește soluționarea cauzei, care să nu fi fost depus la dosar, sau în ce mod a fost vătămată. Prin urmare, sunt nefondate criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cât și cele referitoare la încălcarea principiilor legale menționate de recurentă. În altă ordine, se reține din actele dosarului că SC C.R.A. SA a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. din 21 iunie 2012 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 164 din 21 iunie 2012 încheiat de D.G.A.M.C.

emisă în sarcina SC R.C. SA, în calitate de creditor al acestei societăți, invocând un drept de creanță izvorât din raporturile juridice contractuale derulate între fosta SC C.N.D.P.I.R. SA și SC R.C. SA, așa cum rezultă din cuprinsul contestației. Această contestație a fost soluționată prin Decizia nr. 461 din 28 noiembrie 2012, contestată în cauză. De asemenea, și SC R.C. SA a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 303/2012 contestată și de recurenta-reclamantă. Această contestație a fost soluționată prin Decizia nr. 454 din 27 decembrie 2012, prin care s-a decis suspendarea soluționării contestației pe motiv că au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la o posibilă săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală.

Împotriva Deciziei nr. 454/2012 a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ SC R.C. SA, ce a format obiectul Dosarului nr. 3853/2/2013 pe rolul Curții de Apel București, în cadrul căruia recurenta a formulat cerere de intervenție în interes propriu (fila 78-82 dosar recurs), acestea fiind respinse în primul ciclu procesual. Procedura/ dreptul la contestație împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrative fiscale este reglementată în cuprinsul Titlului IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” C. proc. fisc. - O.G. nr. 92/2003. Conform dispozițiilor art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că: „Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”.

Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. fisc.: „Organul de soluționare competent poate introduce din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației”. Potrivit dispozițiilor pct. 8.2 din Ordin A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Intervenție voluntară este forma de participare la cerere, în soluționarea contestațiilor, a terților ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei”. Conform prevederilor pct. 8.2.6 din același act normativ: „Cererea de intervenție trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute pentru forma și conținutul contestației”, inclusiv cele referitoare la depunerea în termenul prevăzut de lege.

Deci, în raport de situația de fapt și de dispozițiile legale citate anterior, recurenta-reclamantă, care nu este destinatarul deciziei de impunere, putea avea cel mult calitatea de intervenient în cadrul procedurii de contestare pe cale administrativă a titlului de creanță, ulterior putând fi contestată la instanța de specialitate decizia emisă în soluționarea contestației conform art. 218 C. proc. fisc. Recurenta-reclamantă mai putea formula contestație și în situația în care destinatarul deciziei de impunere nu a contestat-o în procedura specială prevăzută de Titlul IX C. proc. fisc. și interesele juridice sunt convergente, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât destinatarul, SC R.C. SA a contestat Decizia de impunere nr. 303/2012.

Jurisprudența C.E.D.O. invocată de recurent nu prezintă relevanță în cauză întrucât vizează o altă situație. Mai mult, normele naționale nu exclud controlului deciziile de impunere, cum este și cazul Deciziei nr. 303/2012, aceasta fiind contestată atât de destinatar cât și de recurentă, în calitate de intervenient, astfel cum s-a reținut anterior. Față de toate aceste considerente, este corectă soluția instanței de fond care a confirmat Decizia nr. 461/2012 emisă de autoritatea pârâtă în ceea ce privește respingerea contestației reclamantei. În altă ordine, aspectele privind formularea în termen a contestației nu influențează soluția, întrucât contestația administrativă nu a fost respinsă ca tardivă.

Susținerile recurentei referitoare la soluția de respingere a cererii de modificare a acțiunii nu pot fi reținute ca întemeiate și relevante. În ceea ce privește respingerea cererii de modificare a acțiunii formulată de reclamantă la 28 iunie 2013, data judecării pe fond a cauzei, se reține că aceasta a vizat anularea Deciziei nr. 461 din 28 noiembrie 2012. Or, prin acțiunea inițială, reclamanta a solicitat anularea aceleiași Decizii nr. 461 din 28 noiembrie 2012, analizată de instanța de fond, soluția fiind recurată în cauză. Mai mult, dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect au fost aplicate de judecătorul instanței de fond. În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.R.A. SRL împotriva Sentinței nr. 2188 din 28 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.