BEKDEMIR v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 536/03 de Melih BEKDEMİR împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 2 septembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2002, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a meritelor cazului împreună (art. 29 § 3 din Convenție). având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Melih Bekdemir, este un cetățen turc născut în 1953 și locuia în Germania la momentul introducerii cererii sale. El este reprezentat în fața Curții de către dl Levent Yurdakul, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un autor. În noiembrie 2000 a publicat o carte. La 1 martie 2001, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a interzis o acuzație în fața instanței respective și a acuzat reclamantul cu infracțiunea de a face propagandă teroristă. Procurorul a susținut în acuzarea sa că în cartea sa reclamantul a menționat anumite părți din Turcia ca Kurdistan și a făcut PKK [1] propaganda pe baza diferențelor etnice, religioase, lingvistice, regionale și sectare ale națiunilor turce. La 13 septembrie 2001, Curtea de Securitate a statului de la Istanbul a concluzionat că reclamantul a comis infracțiunea de a ajuta și de a-l înjura pe PKK prin promovarea acesteia. Acesta a condamnat reclamantul la trei ani și nouă luni de închisoare și l-a interzis de la serviciul public pentru o perioadă de trei ani. Avocatul depus de reclamant împotriva condamnării sale a fost respins de Curtea de Casație la 11 aprilie 2002. COMPLAINTE Reclamantul se plânge că condamnarea și condamnarea sa au încălcat drepturile sale în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție. Prin scrisoarea din 25 februarie 2008, observațiile Guvernului au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost solicitat să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 10 aprilie 2008. Prin scrisoarea din 30 aprilie 2008, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 10 aprilie 2008 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Cu toate acestea, această scrisoare a fost returnată în Registrul Curții la 22 mai 2008, cu o notă a autorității poștale, declarând că reprezentantul reclamantului s-a mutat din biroul său. Copiile scrisorii din 30 aprilie 2008 au fost, de asemenea, trimise, prin post înregistrat, la trei adrese – două dintre care în Germania și una în Turcia – furnizate în formularul de cerere ca ale reclamantului. Cu toate acestea, toate aceste scrisori au fost returnate ulterior la Registru deoarece autoritățile poștale nu au putut găsi reclamantul la aceste adrese. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului [1] Partidul muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 536/03

by Melih BEKDEMİR

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 2

September 2008 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 8 October 2002,

Having regard to the decision to examine the admissibility and merits of the case together (Article 29 § 3 of the Convention).

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Melih Bekdemir, is a Turkish national who was born in 1953 and was living in Germany at the time of introducing his application. He is represented before the Court by Mr Levent Yurdakul, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) are represented by their Agent.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is an author. In November 2000 he published a book.

On 1 March 2001 the prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment with that court and charged the applicant with the offence of making terrorist propaganda. The prosecutor submitted in his indictment that in his book the applicant had referred to certain parts of Turkey as Kurdistan and had made PKK

[1]

propaganda on the basis of the Turkish nations’ ethnic, religious, linguistic, regional and sectarian differences.

On 13 September 2001 the Istanbul State Security Court concluded that the applicant had committed the offence of aiding and abetting the PKK by making its propaganda for it. It sentenced the applicant to three years and nine months’ imprisonment and debarred him from public service for a period of three years.

The appealed lodged by the applicant against his conviction was rejected by the Court of Cassation on 11 April 2002.

COMPLAINTS

The applicant complained that his conviction and sentence had violated his rights under Articles 9 and 10 of the Convention.

THE LAW

By letter dated 25 February 2008 the Government’s observations were sent to the applicant’s representative, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 10

April 2008.

By letter dated 30 April 2008, sent by registered post, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of the applicant’s observations had expired on 10 April 2008 and that no extension of time had been requested. The applicant’s representative’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. Nevertheless, this letter was returned to the Registry of the Court on 22 May 2008, with a note by the postal authority, stating that the applicant’s representative had moved from his office.

Copies of the letter of 30 April 2008 were also sent, by registered post, to three addresses – two of which in Germany and one in Turkey – provided in the application form as those of the applicant. Nevertheless, all of these letters were subsequently returned to the Registry because the postal authorities had been unable to find the applicant at those addresses.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention, and strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President

[1]

The Kurdistan Workers’ Party, an illegal organisation.