BASKAYA c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68234/01 prezentate de Fikret BAȘKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 septembrie 2005, într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 martie 2001, având în vedere decizia parțială din 28 ianuarie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Fikret Bașkaya, este un resortisant turc, născut în 1940 și rezident în Ankara.

Erdoćan, avocat la Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iunie 1999, cotidianul Özgür Bak La data de 3 august 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului de executare l-a acuzat pe reclamant de propagandă separatistă în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile împotriva sa. Reprezentantul său a pledat pentru dreptul la libertatea de exprimare și de gândire al clientului său, astfel cum se prevede la articolele 9 și 10 din Convenție. La 13 iunie 2000, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la un an și patru luni de închisoare și la o amendă de 1 066 666 666 de lire turce.

Curtea a constatat că articolul incriminat conținea o propagandă separatistă pentru a aduce atingere unității indivizibile a statului. Conducătorul PKK, Abdullah Öcalan, fusese arestat în Kenya ca urmare a unui complot imperialist (...) toți conducătorii care au luptat pentru libertatea poporului kurd au avut un destin comun (...) de fiecare dată când au ridicat capul, au găsit alianța dușmanilor lor înaintea lor. Din acest punct de vedere, nu există nici o schimbare astăzi (...) liderii din Turcia au negat în mod fanatic existența problemei kurde timp de 80 de ani. Ei nu l-au văzut ca o problemă națională, ci ca un incident legat de ordinea publică. Ei au crezut că vor ieși din ea datorită politicii lor rasiste, naționaliste și șovine…

Istoria Republicii, care este, de asemenea, istoria revoltelor kurde. Liderii otomani au reușit să asuprească toate revoltele rurale din cauza faptului că lumea rurală, prin natura sa, nu poate constitui o conducere politică. De îndată ce liderul sau conducătorii acestor revolte sunt în afara statului de acțiune, revolta încetează. Revoltele kurde din perioada republicii sunt revolte rurale... ei luptau pentru a-și proteja dreptul național, identitatea națională, demnitatea națională. Deoarece kurzii nu au acceptat acest eșec, nu putem vorbi despre o victorie, dacă partea învinsă nu acceptă înfrângerea. (...) kurzii nu mai sunt o comunitate rurală, care este o comunitate urbană, au constituit o inteligență kurdă foarte răspândită ; prin urmare, ei au atins de mult capacitatea de a constitui o conducere politică.

Acesta este punctul esențial pe care liderii Turciei nu îl știu, nu vor să știe. (...) Astfel, este imposibil să se soluționeze problema eliminând liderul mișcării. La 15 ianuarie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La art. 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, se citea după cum urmează, în părțile sale relevante Propaganda scrisă și orală, reuniunile, adunările și protestele menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești.

În caz de recidivă, pedepsele nu sunt transformate în amendă. (...) În cazul în care actele menționate la primul paragraf sunt comise prin mijloace de comunicare în masă menționate la al doilea și al treilea paragraf, pedeapsa se majorează de la o treime la o jumătate. Această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 4928 din 19 iunie 2003. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care avizul procurorului general nu i-a fost notificat. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul susține că condamnarea sa la pedeapsă i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Reclamantul susține că lipsa de notificare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație a încălcat art. 6 din convenție.

Guvernul constată că avizul în cauză nu obligă Curtea de Casație. În plus, reclamantul putea examina dosarul cauzei în toate etapele procedurii și astfel să ia cunoștință de aviz. În cele din urmă, de la modificarea legislativă din martie 2003, când notificarea avizului procurorului general a devenit obligatorie, reclamantul nu mai dispune de un interes juridic în acest sens. Reclamantul contestă argumentele guvernului. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond Prin urmare, nu se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.

Nu s-a ridicat niciun alt motiv pentru care reclamantul susține că condamnarea sa la pedeapsă i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, așa cum se prevede la art. 10 din Convenție. Guvernul susține că condamnarea reclamantului a fost justificată în temeiul celui de-al doilea alineat al articolului 10. În opinia sa, autoritățile turce nu au depășit în niciun fel marja de apreciere pe care o recunosc convenția, care este mai mare atunci când un stat se confruntă cu activități teroriste care îi amenință integritatea teritorială. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest aspect ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție.

Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 68234/01 présentée par Fikret BAȘKAYA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 septembre 2005 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , I. Cabral Barreto , R. Türmen , V. Butkevych , M me D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mars 2001, Vu la décision partielle du 28 janvier 2003, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Fikret Bașkaya, est un ressortissant turc, né en 1940 et résidant à Ankara.

Il est représenté devant la Cour par M e A. Erdoğan, avocat à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 1 er juin 1999, le quotidien Özgür Bakıș publia un article rédigé par le requérant, intitulé « Est-ce une cause historique ? ». Le 3 août 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul inculpa le requérant du chef de propagande séparatiste sur le fondement de l’article 8 § 1 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant contesta les accusations à son encontre. Son représentant plaida le droit à la liberté d’expression et de pensée de son client, tel que prévu aux articles 9 et 10 de la Convention.

Le 13 juin 2000, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à un an et quatre mois d’emprisonnement et à une amende de 1 066 666 666 livres turques. La cour constata que l’article incriminé contenait une propagande séparatiste visant à porter atteinte à l’unité indivisible de l’Etat. Elle cita notamment : « Le chef du PKK, Abdullah Öcalan, avait été arrêté au Kenya suite à un complot impérialiste (...) Tous les chefs qui ont lutté pour la liberté du peuple kurde ont eu un destin commun (...) à chaque fois qu’ils ont levé la tête, ils ont trouvé l’alliance de leurs ennemis devant eux. De ce point de vue, il n’y a pas de changement aujourd’hui (...) les dirigeants en Turquie ont nié de manière fanatique l’existence du problème kurde depuis 80 ans.

Ils ne l’ont pas perçu comme un problème national mais comme un incident lié à l’ordre public. Ils ont cru qu’ils allaient s’en sortir grâce à leur politique raciste, nationaliste et chauvine. (...) L’histoire de la République, c’est aussi l’histoire des révoltes kurdes. Les dirigeants ottomans ont réussi à opprimer toutes les révoltes rurales du fait que le monde rural, de par sa nature, ne peut pas constituer un leadership politique. Dès lors que le chef ou les meneurs de ces soulèvements sont hors d’état d’agir, la révolte cesse. Les révoltes kurdes de la période de la République sont des révoltes rurales. (...) Ils se battaient pour protéger leur droit national, leur identité nationale, leur dignité nationale.

Les Kurdes ont toujours été vaincus mais la partie adverse n’a pas emporté la victoire. Parce que les Kurdes n’ont pas accepté cet échec, on ne peut pas parler d’une victoire, si la partie vaincue n’accepte pas la défaite. (...) Les Kurdes ne sont plus une communauté rurale, c’est une communauté urbaine, ils ont constitué une intelligence kurde très répandue ; par conséquent, ils ont atteint depuis longtemps la capacité de constituer un leadership politique. Voilà le point essentiel que les dirigeants de la Turquie ne savent pas, ne veulent pas savoir. (...) Ainsi, il est impossible de résoudre le problème en éliminant le chef du mouvement. » Le 15 janvier 2001, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance.

B. Le droit interne pertinent L’article 8 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, tel que modifié par la loi n o 4126 du 27 octobre 1995, se lisait comme suit, en ses parties pertinentes : « La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat de la République de Turquie ou à l’unité indivisible de la nation sont prohibées. Quiconque poursuit une telle activité est condamné à une peine d’un à trois ans d’emprisonnement et à une amende de cent à trois cents millions de livres turques. En cas de récidive, les peines infligées ne sont pas converties en amende. (...) Lorsque les actes visés au premier paragraphe sont commis par des moyens de communication de masse mentionnés aux deuxième et troisième paragraphes, la peine est augmentée d’un tiers à un demi.

» Cette disposition a été abrogée par la loi n o 4928 du 19 juin 2003. GRIEFS Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’équité de la procédure devant la Cour de cassation dans la mesure où l’avis du procureur général ne lui a pas été notifié. Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant soutient que sa condamnation au pénal a enfreint son droit à la liberté d’expression. EN DROIT 1. Le requérant allègue que le défaut de notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation a enfreint l’article 6 de la Convention. Le Gouvernement fait observer que l’avis en question ne lie pas la Cour de cassation. En outre, le requérant pouvait examiner le dossier de l’affaire à tous les stades de la procédure et de la sorte prendre connaissance de l’avis.

Enfin, depuis l’amendement législatif intervenu en mars 2003, la notification de l’avis du procureur général ayant été rendue obligatoire, le requérant ne dispose plus d’intérêt juridique concernant ce grief. Le requérant conteste les arguments du Gouvernement. La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. 2. Le requérant allègue que sa condamnation au pénal a enfreint son droit à la liberté d’expression, tel que prévu à l’article 10 de la Convention.

Le Gouvernement soutient que la condamnation du requérant était justifiée au regard du deuxième paragraphe de l’article 10. Selon lui, les autorités turques n’ont aucunement dépassé la marge d’appréciation que leur reconnaît la Convention, laquelle est plus grande lorsqu’un Etat est confronté à des activités terroristes menaçant son intégrité territoriale. Il convient d’apprécier la portée de l’article litigieux dans ce contexte particulier. La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.

Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président