BASKAYA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

06.09.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Recevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

BASKAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68234/01 prezentate de Fikret BAȘKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 septembrie 2005, într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 martie 2001, având în vedere decizia parțială din 28 ianuarie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Fikret Bașkaya, este un resortisant turc, născut în 1940 și rezident în Ankara. Erdoćan, avocat la Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iunie 1999, cotidianul Özgür Bak La data de 3 august 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului de executare l-a acuzat pe reclamant de propagandă separatistă în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile împotriva sa. Reprezentantul său a pledat pentru dreptul la libertatea de exprimare și de gândire al clientului său, astfel cum se prevede la articolele 9 și 10 din Convenție. La 13 iunie 2000, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la un an și patru luni de închisoare și la o amendă de 1 066 666 666 de lire turce. Curtea a constatat că articolul incriminat conținea o propagandă separatistă pentru a aduce atingere unității indivizibile a statului. Conducătorul PKK, Abdullah Öcalan, fusese arestat în Kenya ca urmare a unui complot imperialist (...) toți conducătorii care au luptat pentru libertatea poporului kurd au avut un destin comun (...) de fiecare dată când au ridicat capul, au găsit alianța dușmanilor lor înaintea lor. Din acest punct de vedere, nu există nici o schimbare astăzi (...) liderii din Turcia au negat în mod fanatic existența problemei kurde timp de 80 de ani. Ei nu l-au văzut ca o problemă națională, ci ca un incident legat de ordinea publică. Ei au crezut că vor ieși din ea datorită politicii lor rasiste, naționaliste și șovine. ... Istoria Republicii, care este, de asemenea, istoria revoltelor kurde. Liderii otomani au reușit să asuprească toate revoltele rurale din cauza faptului că lumea rurală, prin natura sa, nu poate constitui o conducere politică. De îndată ce liderul sau conducătorii acestor revolte sunt în afara statului de acțiune, revolta încetează. Revoltele kurde din perioada republicii sunt revolte rurale... ei luptau pentru a-și proteja dreptul național, identitatea națională, demnitatea națională. Deoarece kurzii nu au acceptat acest eșec, nu putem vorbi despre o victorie, dacă partea învinsă nu acceptă înfrângerea. (...) kurzii nu mai sunt o comunitate rurală, care este o comunitate urbană, au constituit o inteligență kurdă foarte răspândită ; prin urmare, ei au atins de mult capacitatea de a constitui o conducere politică. Acesta este punctul esențial pe care liderii Turciei nu îl știu, nu vor să știe. (...) Astfel, este imposibil să se soluționeze problema eliminând liderul mișcării. La 15 ianuarie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La art. 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, se citea după cum urmează, în părțile sale relevante Propaganda scrisă și orală, reuniunile, adunările și protestele menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele nu sunt transformate în amendă. (...) În cazul în care actele menționate la primul paragraf sunt comise prin mijloace de comunicare în masă menționate la al doilea și al treilea paragraf, pedeapsa se majorează de la o treime la o jumătate. Această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 4928 din 19 iunie 2003. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care avizul procurorului general nu i-a fost notificat. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul susține că condamnarea sa la pedeapsă i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Reclamantul susține că lipsa de notificare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație a încălcat art. 6 din convenție. Guvernul constată că avizul în cauză nu obligă Curtea de Casație. În plus, reclamantul putea examina dosarul cauzei în toate etapele procedurii și astfel să ia cunoștință de aviz. În cele din urmă, de la modificarea legislativă din martie 2003, când notificarea avizului procurorului general a devenit obligatorie, reclamantul nu mai dispune de un interes juridic în acest sens. Reclamantul contestă argumentele guvernului. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond Prin urmare, nu se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu s-a ridicat niciun alt motiv pentru care reclamantul susține că condamnarea sa la pedeapsă i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, așa cum se prevede la art. 10 din Convenție. Guvernul susține că condamnarea reclamantului a fost justificată în temeiul celui de-al doilea alineat al articolului 10. În opinia sa, autoritățile turce nu au depășit în niciun fel marja de apreciere pe care o recunosc convenția, care este mai mare atunci când un stat se confruntă cu activități teroriste care îi amenință integritatea teritorială. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest aspect ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte