ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2015

HOTĂRÂRE
10.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2401/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 49 din 17 februarie 2014 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, reclamantul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și greșita aplicare a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

- Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității recurentul a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 12, 17 și 72 din Legea nr. 161/2003, nereținând nulitatea raportului de evaluare, în condițiile în care pârâta nu a fost legal sesizată cu privire la existența conflictului de interese în perioada exercitării mandatului de primar al comunei Stănilești, județul Vaslui.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că sesizarea formulată de C. privea realizarea unor lucrări la nivelul comunei de către SC B. SRL, administrată de fiul reclamantului, iar raportul de evaluare a reținut efectuarea unor plăți în beneficiul aceleiași societăți, fără a exista un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la fapta ce ar constitui conflict de interese.

- Cu privire la motivul referitor la pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a normelor de drept material, s-a învederat că instanța a reținut încălcarea prevederilor art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003, care nu sunt aplicabile prin analogie, referindu-se la o anumită categorie de demnitari, printre care nu se regăsește și primarul unei localități.

De altfel, a menționat reclamantul, semnarea documentației aferentă operațiunilor de decontare a facturilor fiscale pentru bunurile cumpărate de primărie constituia o obligație în virtutea calității de ordonator de credite, pe care și-a îndeplinit-o cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, în condițiile în care exista și viza de control financiar preventiv aplicată de contabilul șef.

Prin întâmpinarea formulată, Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului declarat în cauză, arătând că activitatea de evaluare a fost efectuată cu respectarea prevederilor art. 12 și 17 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, raportul datat 27 iunie 2013 menționând atât modalitatea de sesizare a autorității pârâte - prin indicarea numelui persoanei care a întocmit sesizarea pentru conflict de interese - cât și descrierea faptei imputate în vederea declanșării procedurii legale.

Referitor la reținerea conflictului de interese pârâta a învederat că au fost corect aplicate prevederile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 care definesc conflictul de interese și principiile care trebuie respectate de persoanele ce exercită demnități și funcții publice, cărora le este interzis să încheie acte juridice și să participe la luarea unor decizii care pot produce beneficii lor sau altor persoane potrivit art. 76 alin. (1) din același act normativ.

Or, a precizat pârâta, prin semnarea documentației de plată prin care Primăria Stănilești a achiziționat bunuri de la societatea comercială administrată de fiul reclamantului, acesta din urmă a încălcat regimul juridic al conflictului de interese.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și 3 C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 10 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 martie 2015 completul filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A., potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate

- Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege sus-menționat se poate cere casarea unei hotărâri când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Or, în cauză nu s-a susținut și nu s-a dovedit încălcarea de către instanță a dispozițiilor legale care reglementează procesul civil în desfășurarea sa, respectiv cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Motivul prezentat de reclamant referitor la nulitatea raportului de evaluare s-ar putea însă încadra în motivul de nelegalitate privind încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material, urmând a fi deci analizat ca atare.

- Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză raportul de evaluare conține elementele prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, menționând că sesizarea s-a făcut de o persoană fizică, referitor la existența unui conflict de interese.

Instanța de fond a constatat în mod justificat că nu se poate reține nulitatea raportului de evaluare pe considerentul că, deși sesizarea privea realizarea unor lucrări în comună de către societatea administrată de fiul reclamantului, în final s-a menționat doar decontarea de către primar a unor bunuri achiziționate de la acea firmă.

În cauză, autoritatea pârâtă a declanșat procedura de evaluare prevăzută la art. 8 și 12 din Legea nr. 176/2010 fiind legal sesizată, identificând elemente în sensul nerespectării regimului juridic al conflictului de interese.

Pe fondul litigiului, soluția instanței a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic sus-menționat, reclamantului, în calitate de primar, revenindu-i potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 obligația de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele de gradul I.

Prin semnarea facturilor fiscale și ordinelor de plată privind bunurile achiziționate de la SC B. SRL, în valoare de 12.937 lei, reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese astfel cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, ca fiind situația în care persoana care exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce-i revin.

Văzând și dispozițiile art. 71 din același act normativ, cu privire la principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese, precum și prevederile art. 75 lit. a) și c) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, referitoare la definiția interesului personal, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

În raport de considerentele expuse mai sus, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat, potrivit art. 497 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 49 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2402/2015
Decizia nr. 2402/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința nr. 102 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de c
ÎCCJ 2015-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2184/2015
Decizia nr. 2184/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința nr. 3/F din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția d
ÎCCJ 2015-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2181/2015
Decizia nr. 2181/2015 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea înregistrată, la data de 11 octombrie 2013, pe rolul Curții de Apel Sucea
ÎCCJ 2016-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2016
Decizia nr. 1431/2016 Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 noi
ÎCCJ 2016-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2016
Decizia nr. 2255/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
Sursă