ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2368/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2368/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Tribunalul Mureș, secția penală, prin sentința penală nr. 61 din 26 februarie 2009, l-a condamnat pe inculpatul O.B.S. la 8 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 197 alin. (3) teza I-a C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 3 ani.
În baza art. 346 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.M., aflat în plasament la Fundația L.O.C. și l-a obligat pe inculpat să plătească 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, din 02 aprilie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpatului Oltean Bogdan Sorin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și corupție sexuală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut că, la data de 16 mai 2006, partea vătămată S.M. a depus o plângere penală înregistrată la I.P.J. Mureș împotriva inculpatului și a altor făptuitori, în care a arătat că, în perioada anilor 2002 – 2005, pe când se afla internat la Centrul de Plasament nr. X din Luduș, a fost obligat de persoanele respective la întreținerea de raporturi sexuale anale și orale.
În paralel, s-a înregistrat și o plângere formulată de reprezentantul legal al minorului S.M. aflat în grija Fundației L.O.C., care se referă la aceleași fapte comise, însă numai de inculpatul O.B.S.
În cauză s-a procedat la audierea părții vătămate S.M.(filele 12-14), în prezența reprezentanților legali și a psihologilor, el reiterând cele cuprinse în plângerile formulate și arătând că, în perioada respectivă, a fost supus respectivelor abuzuri sexuale, în special de către inculpatul O.B.S., care, în mod repetat, l-a chemat în camera lui și l-a obligat la prestarea diverselor acte de natură sexuală, inclusiv întreținerea de raporturi sexuale orale și anale. În cauză, s-a dispus și examinarea medico-legală a părții vătămate a părții vătămate, însă s-a stabilit că aceasta nu a prezentat leziuni sau deformări ale regiunii anale caracteristice acestui tip de agresiune (filele 39-40).
A fost audiat inculpatul O.B.S., mai întâi în faza actelor premergătoare când a recunoscut că, într-o seară i-a cerut minorului S.M. să-i facă o „frecție”, ceea ce însemna un masaj la mâini, picioare și spate și a susținut că era o practică obișnuită între copii din instituția respectivă. Inculpatul a susținut că, la un moment dat, în timp ce partea vătămată îi făcea masaj, aceasta – din proprie inițiativă – a început să-i frece penisul, iar apoi să i-l sugă, însă el nu l-a obligat în nici un fel să facă acest lucru. Ulterior, audiat ca inculpat, O.B.S. a revenit asupra acestor afirmații și a declarat că nu l-a agresat sexual niciodată pe S.M. și că, dimpotrivă, el a fost cel care l-a protejat de abuzurile fizice la care ar fi putut să fie supus de alți copii.
În cursul urmăririi penale, organele de poliție au audiat în cauză mai mulți copii care au fost instituționalizați la acea vreme în centrul respectiv de plasament, însă aceștia au declarat că nu au aflat în mod direct despre existența acestor abuzuri sexuale din partea inculpatului asupra părții vătămate S.M., ei neasistând la astfel de acte.
S-a reținut că, în cauză există declarația minorului S.D.I. – fratele lui S.M., care era în aceeași cameră cu el și care susține că a fost de față când inculpatul O.B.S. l-a obligat pe fratele său să întrețină raporturi sexuale anale și orale.
În concret, martorul a declarat că în una din zile, inculpatul i-a chemat pe amândoi la el în cameră și i-a cerut fratelui său să-și dea jos pantalonii, după care și i-a dat și el, la rândul lui jos, și au întreținut raporturi sexuale, iar după consumarea acestora, inculpatul i-a cerut să nu spună nimănui nimic. Martorul mai adaugă că, în această ipostază, l-a văzut pe inculpat în mai multe ocazii. S.D.I. a mai arătat că tuturor copiilor le era frică de inculpat, care-i amenința cu bătaia și că fratele său M. plângea aproape de fiecare dată când venea din camera acestuia.
În cauză, și martorul S.D.I., alături de M.B., C.A. și C.J. au fost audiați în calitate de persoane vătămate, întrucât au susținut că la rândul lor au fost abuzate sexual în mod similar de către inculpat. Întrucât nu s-a putut proba existența acestor fapte, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.B.S. pentru aceste infracțiuni.
S-a mai reținut că martorul T.B.A. – reprezentant legal al minorului S.M. – a formulat în plângerea pe care a depus-o și acuzații împotriva inculpatului și a celor 6 făptuitori și cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 180, 189, 193, 198, 201, 205 și 208 C. pen., pe lângă cele de viol și corupție sexuală.
Inculpatul a fost supus – cu consimțământul său – unei testări cu aparatul poligraf (filele 79-83). Concluziile au fost că pentru răspunsurile relevante ale cauzei, s-au evidențiat modificări psihofiziologice semnificativ caracteristice reactivității emoționale, care au condus la concluzia existenței comportamentului simulat, acuzatul fiind nesincer atunci când a răspuns la întrebarea dacă a forțat-o pe partea vătămată S.M. să-i sugă penisul.
În cauză au fost audiați, în calitate de martori, directorul executiv al Fundației L.O.C. – numitul T.B.A., directorul de programe al aceleiași fundații – numitul D.D. și un angajat al Fundației L.O.C., pe post de traducător, respectiv, numitul B.S.T.
Din declarațiile acestor trei martori s-a reținut că partea vătămată le-a relatat ceea ce i s-a întâmplat și că inculpatul a recunoscut în fața lor că a abuzat sexual pe copii, însă nu s-a considerat vinovat de acest comportament, deoarece și el, la rândul său, când a fost copil, a fost supus unor asemenea perversiuni sexuale de către alți copii mai mari.
S-au depus la dosar de către Fundația L.O.C. rapoartele psihologice de consiliere a părții vătămate S.M., din care reiese că aceasta prezenta sentimente de vinovăție, rușine, anxietate, etc. și că are preocupări legate de sexualitate, inadecvate vârstei (fila 158).
S-a reținut și faptul că inculpatul a fost cercetat pentru fapte similare de natură sexuală, în cursul anului 2004, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, însă s-a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative (filele 196-197).
Prima instanță a considerat că, chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor penale pentru care a fost deferit justiției, în condițiile în care declarațiile părții vătămate S.M. se coroborează cu declarațiile martorilor S.D.I., T.B.A., D.D. și B.S.T., dintre care ultimii au precizat că acuzatul în fața lor, a recunoscut abuzurile sexuale la care l-a supus pe minorul S.M., s-a apreciat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită.
Pe parcursul desfășurării procesului penal, la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2008, reprezentantul M.P. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de viol, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (filele 41-42).
De asemenea, la termenul de judecată din data de 19 decembrie 2008, apărătorul părții vătămate S.M., a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, pe care la următorul termen a precizat-o, solicitând, în final, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina aceluiași inculpat, din infracțiunea de corupție sexuală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de corupție sexuală, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 202 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (filele 81-82, 90-91).
Analizând probele, instanța a considerat că fapta inculpatului O.B.S., de a întreține raporturi sexuale orale, în mod repetat, în cursul anilor 2002 – 2005 și în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu partea vătămată S.M., persoană care avea vârsta de sub 10 ani la acea vreme, fiind, deci, în imposibilitatea de a-și exprima un consimțământ valabil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și că, fapta aceluiași inculpat, care în perioada și contextul mai sus arătat, a săvârșit acte cu caracter obscen asupra părții vătămate în prezența acesteia, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul O.B.S., care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică. A cerut să fie achitat pentru că nu a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat și respingerea acțiunii civile.
A susținut că nu s-a dovedit că ar fi forțat partea vătămată să întrețină relații anale și orale, că nu a avut condamnări pentru astfel de fapte, iar la Centrul de Plasament Luduș erau supravegheați permanent.
Prin Decizia penală nr. 51/A din 17 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, apelul a fost respins ca nefondat.
Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul a declarat recurs. A reluat aceleași critici formulate în apel și a cerut să fie achitat pentru că nu a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.
Verificând soluția prin prisma criticilor aduse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din conținutul lucrărilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de viol și corupție sexuală, prima instanță a dat încadrarea juridică legală faptelor, iar pedepsele au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social deosebit al faptelor, mai ales a infracțiunii de viol asupra unui minor, dar în același timp, și persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale.
În mod corect, instanțele au respins apărarea inculpatului care s-a apărat susținând că nu s-au constatat acte de agresiune sexuală asupra victimei și au motivat că, în cazul actelor sexuale anale este posibil să nu rămână urme, iar pe de altă parte, examinarea părții vătămate s-a făcut la un timp după săvârșirea faptelor.
Dar așa cum a motivat prima instanță și a reluat și instanța de apel care a verificat criticile formulate de inculpat, există un număr important de declarații de martori, printre care și cele ale minorilor S.D.I., M.B. și C.A., pe primii doi inculpatul agresându-i sexual, care au descris modul în care a acționat inculpatul.
Partea vătămată, prin memoriile depuse a susținut că a reclamat încă din anul 2004 comportamentul obscen al inculpatului, că acesta îl obliga la raporturi sexuale orale, dar nu s-au luat măsuri.
Din actele dosarului mai rezultă că în anul 2004, inculpatul a fost cercetat pentru fapte similare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, iar prin ordonanța nr. 406 din 9 decembrie 2009, în temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b)
1
C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și s-a aplicat sancțiunea mustrării.
Rezultă,din cele de mai sus, că instanțele au pronunțat hotărâre legală și temeinică, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.S. împotriva Deciziei penale nr. 51/A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.