ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2016

Decizia nr.

1407/2016

chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată la data

de 16 aprilie 2014 pe rolul a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în

judecată pe pârâtul Instituția Prefectului Municipiului

București, solicitând sancționarea pârâtului cu amendă, în

temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru refuzul de a pune în executare

Sentința civilă nr. 871 din 23 aprilie 1998, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de reclamant prin neexecutarea hotărârii.

2.

Soluția instanței de fond

Prin

Sentința nr. 2.058 din 27 iunie 2014, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, pentru

existența autorității de lucru judecat, cererea formulată

de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Instituția Prefectului

Municipiului București.

recurs

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea

sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

În

esență, recurentul-reclamant a susținut că în mod

greșit instanța de fond a respins acțiunea, refuzând astfel

să pună în executare Sentința civilă nr. 871 din 23 aprilie

1998 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și să oblige

pârâtul la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de

reclamant prin neexecutarea hotărârii.

În opinia

recurentului, instanța de fond a schimbat obiectul cererii sale de chemare

în judecată din acordarea unui titlul executoriu în acordarea unui titlu

de proprietate, încălcându-i astfel liberul acces la justiție.

la examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 493 C.

proc. civ.

Raportul

întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C.

proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat

părților în baza Încheierii de ședință din data de 17

noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

Prin

Încheierea de ședință din data de 2 februarie 2016 completul

filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în

cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de

admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu

recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în

ședință publică, pentru data de 10 mai 2016, cu citarea

părților.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse,

față de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată

că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei

instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Prima

instanță a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat,

opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Instanța

de control judiciar apreciază că hotărârea recurată

îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., întrucât prima instanță a expus în mod convingător

argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 431 din Noul C. proc. civ. nimeni nu

poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în

temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar

prevederile art. 432 stipulează că excepția

autorității de lucru judecat poate fi invocată de

instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar

înaintea instanței de recurs.

Principiul

autorității de lucru judecat corespunde necesității de

stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă

readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Sub aspectul elementelor autorității de lucru judecat, rezultă

că pentru existența ei este necesară tripla identitate de

părți, obiect și cauză.

Identitatea

de părți presupune participarea în ambele procese a acelorași

persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal,

cauza vizează fundamentul raportului juridic dedus judecății, în

timp ce obiectul reprezintă atât pretenția formulată prin

cerere, cât și dreptul subiectiv invocat.

Obiectul

acțiunii civile îl reprezintă protecția unui drept subiectiv sau

a unui interes pentru a cărui realizare calea justiției este

obligatorie și el constă fie în pretenția de recunoaștere a

unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea obligației pe care

a încălcat-o, fie în pretenția la crearea unor situații juridice

noi, în cazurile expres prevăzute de lege. De la caz la caz el se

concretizează și se nuanțează prin mijlocul procesual

folosit.

Pe de

altă parte, în ceea ce privește cauza acțiunii civile se impune

a se face precizarea că aceasta a fost definită în literatura de

specialitate ca reprezentând temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al

dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva

celeilalte, iar cu privire la același obiect pot exista mai multe

acțiuni întemeiate pe cauze diferite.

Cauza

acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare

în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de

circumstanțe care determină și întrețin voința

părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a

stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă.

Existența motivelor de a acționa sau apăra în fața

instanței un anumit drept, fără prefigurarea mentală a obținerii

unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să

se apere în justiție.

În mod

evident, autoritatea de lucru judecat, privită ca prezumție, mijloc

de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu

raporturile juridice dintre părți, presupune identitate de chestiuni

litigioase tranșate prin hotărâre, și prin urmare, din

rațiuni de ordine și stabilitate juridică, nu se poate concepe

ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea

litigioasă dezlegată anterior să se statueze în mod diferit.

Or, din

analiza celor două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în

mod evident, identitatea de obiect, și de părți, ambele cereri

de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului Prefectul

Municipiului București, la punerea în executare a Sentinței civile

nr. 871/1998 a Curții de Apel București, precum și la plata unor

daune materiale și morale, precum și la plata unei amenzi de 20% din

salariul minim brut pe zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 24

din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a

reținut că există autoritate de lucru judecat, acțiunea

formulată de reclamant având același obiect, aceeași cauză

și aceleași părți ca și cererea formulată,

anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2011, soluționat de

Curtea de Apel București, în primă instanță, prin

Sentința civilă nr. 5.579 din 4 octombrie 2011, rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 54/2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal.

În mod

nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziții

legale disparate și fără utilitate sau relevanță în

prezenta cauză pentru a justifica respingerea excepției

autorității de lucru judecat, în speța de față.

Temeiul legal

al soluției adoptate în recurs.

Având în

vedere toate considerentele expuse și constatând că nu sunt motive de

reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2.058

din 27 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 mai 2016.

Procesat de

GGC - N