ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1662/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 4598 din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 5, 6, 7 și 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, invocată de către reclamantul L.R.Ș. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, în cadrul Dosarului nr. 1807/2/2007, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, raportând dispozițiile contestate la prevederile art. 50 din O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 1122/2006, care arată „evaluarea pagubelor se face la data constatării acestora”, că nu poate fi constatat cuantumul final al prejudiciului decât la data la care elevul/studentul instituției militare de învățământ nu mai are această calitate, respectiv data îndepărtării din instituție. În speță, a mai arătat prima instanță, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 16 din Constituția României, întrucât egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât unor situații diferite, respectiv situația unor elevi/studenți îndepărtați la date diferite din instituțiile de învățământ militare, trebuie să li se aplice un regim juridic diferit.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul L.R.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Instanța de fond s-a limitat a aprecia doar că în conformitate cu art. 50 din O.G. nr. 121/2008 evaluarea pagubelor se face la data constării acestora, astfel că nu se poate constata cuantumul final al prejudiciului decât la data la care elevul/studentul instituției militare de învățământ nu mai are această calitate. Or, el nu se află în această situație prevăzută în art. 1 lit. b) din Ordinul nr. 1122/2006, ci în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași ordin, referitoare la polițiștii absolvenții ai instituțiilor de învățământ, care din motive imputabile lor nu au îndeplinit serviciul în unitățile la care au fost încadrați.

Prin acțiune nu a contestat faptul că evaluarea eventualei pagube s-ar face la data constatării acesteia, ci a contestat metoda de calcul a cuantumului sumei pe care ar trebui să o restituie. Astfel, este legal, normal și firesc, ca evaluarea unei pagube să se facă la momentul la care unitatea a luat la cunoștință de producerea acesteia și nu la o dată ulterioară, însă cuantumul acestei pagube trebuie calculat potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991, conform căruia în cazul nerespectării angajamentului, absolventul este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, ținându-se seama de timpul servit. Astfel, art. 5, 6 și 7 din Ordinul nr. 1222/2006 al M.A.I., adaugă la lege, respectiv la H.G.

nr. 137/1991, instituind o regulă contrară prevederilor actului normativ în executarea căruia a fost emis. Ordinul nr. 1222/2006 al M.A.I. nu a fost emis în baza O.G. nr. 121/1998, cum greșit a apreciat instanța de fond, ci în baza H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, așa cum rezultă de altfel din preambulul acesteia. În ceea ce privește metoda de calcul a cuantumului sumei datorate, sunt incidente prevederile H.G. nr. 137/1991 și ale Ordinului nr. 1222/2006 al M.A.I. și nu O.G. nr. 121/1998, care stabilesc doar momentul la care se face evaluarea, respectiv data constatării pagubei și procedura care trebuie urmată pentru recuperarea acesteia.

Referitor la motivarea instanței de fond cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, solicită să se constate că în cauză nu este vorba despre situații juridice diferite, instituția de învățământ în discuție asigurând condiții egale în ceea ce privește programa de învățământ, cât și condițiile de cazare, pentru toți studenții. Prin urmare, nu poate fi vorba despre situații juridice diferite între studenții din ani diferiți de studiu. Recursul este nefondat. Textele din Ordinul nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, despre care reclamantul susține că sunt neconforme cu prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, sunt art. 5, 6 și 7, al căror conținut este următorul: „Art.

5 La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea și echiparea se are în vedere valoarea financiară a normelor de hrănire și echipare în vigoare la data îndepărtării elevului, studentului / studentului ofițer din instituția de învățământ, respectiv la dala trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public. Art. 6 La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul cheltuielilor efectuate în acest scop de instituția de învățământ la data îndepărtării elevului, studentului/ studentului ofițer din instituția de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public.

Art. 7 La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de transport se are în vedere prețul documentelor de transport la data îndepărtării elevului, studentului/ studentului ofițer din instituția de învățământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public.” La rândul său, art. 9 din H.G. nr. 137/1991, prevede că „în cazul nerespectării angajamentului, precum și în cazul în care este îndepărtat din școală ori trecut în rezervă pentru comiterea unor infracțiuni ori săvârșirea unor abateri disciplinare grave, care îl fac incapabil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, ținându-se seama de timpul servit.

Prin cheltuieli de școlarizare și întreținere se înțeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea și alte drepturi primite de studenți.” Reclamantul susține că dispozițiile precitate din Ordinul nr. 1122/2006 adaugă la prevederile H.G. nr. 137/1991, instituind o regulă contrară prevederilor actului normativ în executarea căruia a fost emis. Conform reclamantului, deși potrivit art. 9 din H.G.

nr. 137/1991 cheltuielile de școlarizare constau în acele cheltuieli pe care instituția le-a efectuat efectiv cu hrănirea, echiparea și cazarea polițistului care nu și-a respectat angajamentul, precum și a celorlalte drepturi pe care de asemenea le-a primit efectiv, art. 5, 6 și 7 din ordin instituie o regulă diferită și anume că la stabilirea sumei ce trebuie restituită să fie avute în vedere normele de hrănire, echipare, cazare și transport de la data încetării raporturilor de serviciu, adică normele de care beneficiază un student care studiază în Academia de Poliție „A.I.C.” la data încetării raporturilor de serviciu ale domnului L.R.Ș. Astfel, arată reclamantul, valorile normelor de hrană, echipament, transport etc., au crescut în fiecare an de la data în care raporturile de serviciu ale acestuia au încetat, încât cuantumul lor este cu mult superior celui care a fost efectiv cheltuit în perioada școlarizării sale.

În deplin acord cu cele reținute de prima instanță, instanța de recurs constată că între normele cuprinse în art. 5, 6 și 7 ale Ordinului nr. 1122/2006 și norma din art. 9 din H.G. nr. 137/1991, nu există nicio contradicție, respectiv dispozițiile din ordin nu adaugă la conținutul hotărârii de guvern mai sus menționate. Reclamantul contestă prevederile din ordin sub aspectul datei la care se calculează cheltuielile cu școlarizare ce i-au fost imputate, susținând că data îndepărtării din instituția de învățământ/trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu este în mod nelegal stabilită ca reper pentru calculul sumei reprezentând cheltuielile ce urmează a fi restituite instituției de învățământ.

În realitate, observă instanța de recurs, această prevedere nu este neconformă cu art. 9 din H.G. nr. 137/1991, întrucât textul art. 9 din hotărârea de guvern nu stabilește o altă dată la care se raportează emitentul deciziei de impunere la stabilirea cuantumului sumei ce urmează a fi plătită și nici nu interzice adoptarea unui act administrativ, cum este cazul ordinului în discuție, în care să se precizeze momentul la care se calculează prejudiciul. În ceea ce privește O.G. nr. 121/1998, este de reținut că Ordinul nr. 1122/2006 nu a fost emis în executarea respectivului act normativ, fiind anterior ordonanței, astfel că nu se poate discuta în cadrul excepției de nelegalitate despre conformitatea ordinului cu această ordonanță, urmând ca în dosarul de fond să se stabilească incidența/ neincidența în cauză a acestor prevederi legale.

Așa cum susține reclamantul excepția de nelegalitate a prevederilor amintite din Ordinul nr. 1122/2006, acesta vizează în realitate evaluarea pagubei produse și modul de stabilire a sumei stipulate în decizia de impunere (metoda de calcul), ceea ce constituie însuși fondul litigiului și nu poate fi examinat în cadrul prevăzut de art. 4 din Legea contenciosului administrativ. Nici cel de-al doilea motiv de nelegalitate la care se referă reclamantul nu poate fi reținut. Posibilitatea stabilirii unor niveluri diferite pentru sumele imputate altor persoane aflate în aceeași situație cu reclamantul, nu are nicio legătură cu legalitatea dispozițiilor contestate de către acesta, raportat la faptul că momentul evaluării sumei datorate este diferit pentru fiecare dintre aceste persoane, cum s-a arătat mai sus.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de L.R.Ș. împotriva sentinței civile nr. 4598 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.