ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1662/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 4598 din 17

noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 5, 6, 7 și 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, invocată de

către reclamantul L.R.Ș. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației

și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, în cadrul Dosarului nr.

1807/2/2007, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, raportând dispozițiile contestate

la prevederile art. 50 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a

militarilor, act normativ în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 1122/2006,

care arată „evaluarea pagubelor se face la data constatării acestora”, că nu

poate fi constatat cuantumul final al prejudiciului decât la data la care

elevul/studentul instituției militare de învățământ nu mai are această

calitate, respectiv data îndepărtării din instituție.

În speță, a mai

arătat prima instanță, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 16 din

Constituția României, întrucât egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât

unor situații diferite, respectiv situația unor elevi/studenți îndepărtați la date

diferite din instituțiile de învățământ militare, trebuie să li se aplice un

regim juridic diferit.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul L.R.Ș., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

Instanța

de fond s-a limitat a aprecia doar că în conformitate cu art. 50 din O.G. nr. 121/2008

evaluarea pagubelor se face la data constării acestora, astfel că nu se poate

constata cuantumul final al prejudiciului decât la data la care

elevul/studentul instituției militare de învățământ nu mai are această

calitate.

Or,

el nu se află în această situație prevăzută în art. 1 lit. b) din Ordinul nr. 1122/2006,

ci în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași ordin, referitoare la

polițiștii absolvenții ai instituțiilor de învățământ, care din motive

imputabile lor nu au îndeplinit serviciul în unitățile la care au fost încadrați.

Prin

acțiune nu a contestat faptul că evaluarea eventualei pagube s-ar face la data

constatării acesteia, ci a contestat metoda de calcul a cuantumului sumei pe

care ar trebui să o restituie.

Astfel,

este legal, normal și firesc, ca evaluarea unei pagube să se facă la momentul

la care unitatea a luat la cunoștință de producerea acesteia și nu la o dată ulterioară,

însă cuantumul acestei pagube trebuie calculat potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991,

conform căruia în cazul nerespectării angajamentului, absolventul este obligat

să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, ținându-se seama de

timpul servit.

Astfel,

art. 5, 6 și 7 din Ordinul nr. 1222/2006 al M.A.I., adaugă la lege, respectiv la H.G. nr. 137/1991, instituind o regulă contrară prevederilor actului normativ în executarea

căruia a fost emis.

Ordinul

nr. 1222/2006 al M.A.I. nu a fost emis în baza O.G. nr. 121/1998, cum greșit a

apreciat instanța de fond, ci în baza H.G. nr. 137/1991 privind înființarea

Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, așa cum rezultă de altfel din

preambulul acesteia.

În

ceea ce privește metoda de calcul a cuantumului sumei datorate, sunt incidente

prevederile H.G. nr. 137/1991 și ale Ordinului nr. 1222/2006 al M.A.I. și nu

O.G. nr. 121/1998, care stabilesc doar momentul la care se face evaluarea,

respectiv data constatării pagubei și procedura care trebuie urmată pentru

recuperarea acesteia.

Referitor

la motivarea instanței de fond cu privire la cel de-al doilea motiv de

nelegalitate invocat, solicită să se constate că în cauză nu este vorba despre

situații juridice diferite, instituția de învățământ în discuție asigurând

condiții egale în ceea ce privește programa de învățământ, cât și condițiile de

cazare, pentru toți studenții. Prin urmare, nu poate fi vorba despre situații

juridice diferite între studenții din ani diferiți de studiu.

Recursul

este nefondat.

Textele

din Ordinul nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, despre care reclamantul susține că

sunt neconforme cu prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea

Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, sunt art. 5, 6 și 7, al căror

conținut este următorul:

„Art. 5 La stabilirea

sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea și echiparea se are în vedere

valoarea financiară a normelor de hrănire și echipare în vigoare la data

îndepărtării elevului, studentului / studentului ofițer din instituția de

învățământ, respectiv la dala trecerii în rezervă a cadrului militar în

activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și

funcționarului public.

Art. 6 La stabilirea

sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul

cheltuielilor efectuate în acest scop de instituția de învățământ la data îndepărtării

elevului, studentului/ studentului ofițer din instituția de învățământ,

respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau

încetării raporturilor de serviciu ale polițistului și funcționarului public.

Art. 7 La stabilirea

sumei reprezentând cheltuielile de transport se are în vedere prețul

documentelor de transport la data îndepărtării elevului, studentului/

studentului ofițer din instituția de învățământ, respectiv la data trecerii în

rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu

ale polițistului și funcționarului public.”

La rândul său, art. 9

din H.G. nr. 137/1991, prevede că „în cazul nerespectării angajamentului, precum

și în cazul în care este îndepărtat din școală ori trecut în rezervă pentru

comiterea unor infracțiuni ori săvârșirea unor abateri disciplinare grave, care

îl fac incapabil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este

obligat să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere, ținându-se

seama de timpul servit. Prin cheltuieli de școlarizare și întreținere se înțeleg

cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea și alte drepturi primite

de studenți.”

Reclamantul susține

că dispozițiile precitate din Ordinul nr. 1122/2006 adaugă la prevederile H.G.

nr. 137/1991, instituind o regulă contrară prevederilor actului normativ în

executarea căruia a fost emis.

Conform

reclamantului, deși potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991 cheltuielile de școlarizare

constau în acele cheltuieli pe care instituția le-a efectuat efectiv cu

hrănirea, echiparea și cazarea polițistului care nu și-a respectat

angajamentul, precum și a celorlalte drepturi pe care de asemenea le-a primit

efectiv, art. 5, 6 și 7 din ordin instituie o regulă diferită și anume că la

stabilirea sumei ce trebuie restituită să fie avute în vedere normele de

hrănire, echipare, cazare și transport de la data încetării raporturilor de

serviciu, adică normele de care beneficiază un student care studiază în

Academia de Poliție „A.I.C.” la data încetării raporturilor de serviciu ale

domnului

L.R.Ș.

Astfel, arată

reclamantul, valorile normelor de hrană, echipament, transport etc., au crescut

în fiecare an de la data în care raporturile de serviciu ale acestuia au

încetat, încât cuantumul lor este cu mult superior celui care a fost efectiv

cheltuit în perioada școlarizării sale.

În deplin acord cu

cele reținute de prima instanță, instanța de recurs constată că între normele cuprinse

în art. 5, 6 și 7 ale Ordinului nr. 1122/2006 și norma din art. 9 din H.G. nr. 137/1991,

nu există nicio contradicție, respectiv dispozițiile din ordin nu adaugă la

conținutul hotărârii de guvern mai sus menționate. Reclamantul contestă

prevederile din ordin sub aspectul datei la care se calculează cheltuielile cu

școlarizare ce i-au fost imputate, susținând că data îndepărtării din

instituția de învățământ/trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu

este în mod nelegal stabilită ca reper pentru calculul sumei reprezentând

cheltuielile ce urmează a fi restituite instituției de învățământ. În

realitate, observă instanța de recurs, această prevedere nu este neconformă cu art.

9 din H.G. nr. 137/1991, întrucât textul art. 9 din hotărârea de guvern nu

stabilește o altă dată la care se raportează emitentul deciziei de impunere la

stabilirea cuantumului sumei ce urmează a fi plătită și nici nu interzice

adoptarea unui act administrativ, cum este cazul ordinului în discuție, în care

să se precizeze momentul la care se calculează prejudiciul.

În ceea ce privește

O.G. nr. 121/1998, este de reținut că Ordinul nr. 1122/2006 nu a fost emis în

executarea respectivului act normativ, fiind anterior ordonanței, astfel că nu

se poate discuta în cadrul excepției de nelegalitate despre conformitatea

ordinului cu această ordonanță, urmând ca în dosarul de fond să se stabilească incidența/

neincidența în cauză a acestor prevederi legale.

Așa cum susține

reclamantul excepția de nelegalitate a prevederilor amintite din Ordinul nr. 1122/2006,

acesta vizează în realitate evaluarea pagubei produse și modul de stabilire a

sumei stipulate în decizia de impunere (metoda de calcul), ceea ce constituie

însuși fondul litigiului și nu poate fi examinat în cadrul prevăzut de art. 4

din Legea contenciosului administrativ.

Nici cel de-al doilea

motiv de nelegalitate la care se referă reclamantul nu poate fi reținut. Posibilitatea

stabilirii unor niveluri diferite pentru sumele imputate altor persoane aflate în

aceeași situație cu reclamantul, nu are nicio legătură cu legalitatea

dispozițiilor contestate de către acesta, raportat la faptul că momentul

evaluării sumei datorate este diferit pentru fiecare dintre aceste persoane,

cum s-a arătat mai sus.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

L.R.Ș. împotriva sentinței civile nr. 4598 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 martie 2011.