ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2015

Decizia nr. 586/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - C. Dâmbovița, anularea actelor administrative, respectiv Deciziile nr. 9, 10, 11, 12, 13, 14 din 10 ianuarie 2014, împotriva Proceselor verbale de constatare a neregulilor din 20 noiembrie 2013, din 10 decembrie 2013, din 28 noiembrie 2013, din 05 decembrie 2013, din 28 noiembrie 2013, din 20 noiembrie 2013, fiind nelegale și netemeinice, și exonerarea de la plata sumei de 7.354,30 lei.

2.1. Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1031 din 129 iunie 2014 ,,a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reținând că

potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 competența materială a instanței de contencios administrativ este reglementată în funcție de criteriul obiectului cererii, care trebuie să privească „finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare”.

2.2. Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 247 din 26 noiembrie 2014, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că obiectul cauzei îl constituie anularea unor acte administrative reprezentate de decizii și procese verbale de constatare a neregulilor emise în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, astfel încât competența instanței de contencios administrativ este determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, valoare care în speță nu depășește suma de 500.000 de lei. Dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 invocate de instanța de trimitere nefiind incidente în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează anularea Deciziilor nr. 9, 10, 11, 12, 13, 14 din 10 ianuarie 2014 și procesele verbale de constatare a neregulilor din 20 noiembrie 2013, din 10 decembrie 2013, din 28 noiembrie 2013, din 05 decembrie 2013, din 28 noiembrie 2013, din 20 noiembrie 2013 emise în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, precum și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 7.354,30 lei.

În speță, se constată că actele administrative atacate sunt emise de C. Dâmbovița, autoritate publică județeană.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: “Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect Curtea de apel a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/204, față de împrejurarea că, în speță, emitentul actelor administrative atacate este C. Dâmbovița din cadrul B., autoritate publică de nivel județean.

Referitor la dispozițiile legale invocate de Tribunalul Dâmbovița, ca instanță de trimitere, respectiv prevederile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 care atrag competența curții de apel, se reține că acestea nu sunt aplicabile, întrucât textul condiționează ca actele administrative ce au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. - C. Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.