ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2015

Decizia nr. 555/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată sub nr. x/117/2013 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea pârâtei la anularea Deciziei nr. 266266 din 30 octombrie 2012 emisă de către pârâtul de rândul 1, prin care s-a constatat rezilierea contractului de finanțare din 19 august 2010 obligarea pârâtului de rândul 1 la avansarea sumelor aferente cererii de rambursare finale către reclamantă, în cuantum total de 265.663,9 lei, cu dobânda legală, de la data introducerii acțiunii. Totodată, a solicitat să se constate că rezilierea contractului menționat nu a avut loc, reclamanta îndeplinindu-și obligațiile asumate cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Cluj, anularea acțiunii ca netimbrată, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Hotărârile care au generat conflictul de competență;

Prin sentința nr. 4475/2014 din 20 iunie 2014 Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, invocate de pârâtă, prin întâmpinare, și a constatat că Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale nu este competent din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cererea formulată de către reclamantă.

În consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. și C., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, s-a apreciat, că în speța de fața este valid, atât criteriul poziționării organului emitent, cât și principiul vizând recuperarea sumelor reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Arată instanța că, competența curților de apel este statuată prin art. 96 din C. proc. civ., care la pct. 1 stipulează că: „acestea judecă in primă instanță procesele și cererile in materie de contencios administrativ potrivit legii speciale” așa încât, în temeiul prevederilor art. 132 din C. proc. civ. a admis excepția și a trimis dosarul spre competentă soluționare curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, instanța a reținut că potrivit art. 20, alin. (1) din Contractul de Finanțare din 19 august 2010, părțile au convenit în mod expres ca „În eventualitatea unui litigiu, se va încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă. În situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere, litigiul va fi soluționat de către instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul OI/AM”, apreciind necesar ca acest aspect să fie luat în considerare la stabilirea competenței teritoriale, așa încât, în temeiul acelorași prevederi C. proc. civ. a admis excepția și a trimis dosarul spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, prin scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia spre competentă soluționare, Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2593 din 3 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B., C. în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și pentru soluționarea acestuia a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a reținut, că

nu se poate considera că art. 20 din contract a înlăturat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare de la data încheierii contractului (Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului).

În fine, a constatat că o interpretare contrară ar conduce la trimiterea tuturor litigiilor de acest gen la Curtea de Apel București, unde își are sediul Ministerul pârât de fiecare dată, grevare pe care legiuitorul a dorit să o evite prin competența alternativă oferită de art. 10 alin. (1) din Lege.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Sesizată în vederea pronunțării unui regulator de competență, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 133 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, există conflict negativ de competență:

1.

când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece aceeași pricină;

Pentru existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea următoarelor cerințe;

(i) să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină;

(ii) declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce;

(iii) cel puțin una dintre aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă.

În speța de față nu este îndeplinită cerința potrivit căreia cel puțin una dintre instanțe să fie competentă în soluționarea pricinii.

Mai mult decât atât, pe

ntru a subzista conflictul de competență în ipoteza declinărilor succesive, este suficient ca ultima instanță învestită să trimită dosarul uneia dintre instanțele care s-au dezinvestit anterior de soluționarea cauzei, chiar dacă aceasta nu se dezinvestise în favoarea sa (instanța A trimite dosarul la instanța B, instanța B trimite la instanța C, iar instanța C se dezinvestește în favoarea instanței A).

Existența conflictului nu este pusă la îndoială atunci când ultima instanță învestită trimite dosarul chiar instanței de la care îl primise (în exemplul anterior, instanța C se dezinvestește în favoarea instanței B). Dacă ultima instanță învestită nu trimite dosarul niciuneia dintre instanțele anterioare, ci unei alte instanțe (în exemplul anterior, instanța C trimite cauza la instanța D), nu exista conflict negativ de competența, după cum s-a considerat constant în doctrină și în practica instanțelor.

În acest caz, dacă ultima instanță care s-a dezinvestit (instanța C) consideră că este vorba despre un conflict de competență și solicită regulator de competență, instanța învestită cu pronunțarea acestuia va respinge sesizarea.

Cu toate că, într-o asemenea situație, dosarul ar trebui returnat instanței care a solicitat regulatorul de competență, dosarul va fi trimis pe cale administrativă celei din urmă instanțe învestite în urma declinărilor succesive de competență, pentru reducerea duratei procesului și pentru o bună administrarea justiției.

Din expunerea rezumativă prezentată anterior reiese că reclamanta

SC A. SRL, a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică de nivel regional, care vizează sume atribuite cu titlu de finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, astfel încât cererea cu care instanța a fost învestită intră în sfera de aplicare a dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Ca urmare, toate actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, inclusiv cele emise de către autoritățile de management publice centrale prin organismele intermediare "necentrale", au aceeași importanță juridică majoră de acte juridice emise în virtutea competențelor juridice partajate în temeiul art. 4

alin. (2)

din

Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene - varianta consolidată, coroborat cu Protocolul

nr. 25

la Tratatul privind Uniunea Europeană și

Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, de către autorități publice ale statului român, pentru punerea în aplicare a dreptului Uniunii Europene pe teritoriul României, această importanță juridică justificând stabilirea competenței materiale la nivel de curte de apel, de judecată în primă instanță a litigiilor având ca obiect astfel de acte administrative.

Mai mult decât atât, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevăd o competență teritorială alternativă, părțile sunt îndreptățite ca prin convenția lor să opteze pentru una din cele două instanțe deopotrivă competente, or, potrivit contractului de finanțare dintre părți, respectiv art. 20, părțile au stabilit că litigiile se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente material din raza teritorială a domiciliul său, dispoziții avute în vedere și de Curtea de Apel București în dezvoltarea considerentelor care au creat convingerea instanței privind declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte va respinge sesizarea privind pronunțarea unui regulator de competență și va trimite cauza, pe cale

administrativă, Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru regulator de competență.

Înaintează cauza la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015.