ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2015

Decizia nr. 2860/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 893 din 27 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta SC "A." SRL împotriva Deciziei civile nr. 12770 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea unei cereri de revizuire.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o cerere de revizuire, fiind irevocabilă, întrucât revizuirea a fost formulată împotriva unei hotărâri date de o instanță de recurs într-o cale de atac în care nu s-a realizat evocarea fondului pricinii, hotărâre la rândul său irevocabilă.

Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, revizuenta SC A. SRL nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Cum Decizia civilă nr. 12770 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva Deciziei nr. 893 din 27 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurenta - reclamantă SC A. SRL, invocând ca temei legal dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea expune istoricul cauzei, critică soluțiile pronunțate de instanțele de judecată și atitudinea completelor de judecată și invocă "potrivnicia pe care instanța desemnată cu judecarea revizuirii nu a vrut să o vadă".

Contestatoarea arată că, prevăzând acest moment (al lipsei de timp de a lăsa un amărât de doctor, care pentru a-și apăra interesele a făcut și absolvit o Facultate de Drept), a pregătit o mică surpriză, dându-le judecătorilor 2 fotocopii din Legea nr. 252/2003 și din Hotărârii nr. 9 din 27 ianuarie 2011 a CLM Arad.

Bineînțeles, susține reprezentantul contestatoarei, onorata instanță nu avea timp pentru demonstrarea potrivniciilor la o judecată în fond. La fel, instanța de recurs a Curții de apel Timișoara nu a vrut să vadă după citirea art. 5 alin. (2) lit. (a) a hotărârii CLM Arad că respectivul articol era precedat de art. 4 lit. (x), articol care extinde zona publică la proprietatea privată ca loc de amplasare a structurilor de vânzare.

Deoarece dispozitivul hotărârii din recurs conține dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire, în revizuire se puteau revizui toate nepotrivniciile, lucru care nu s-a făcut.

Se concluzionează că există hotărâri irevocabile, iar instanța de recurs a respins recursul fără ca el să fi fost judecat în fond, mai ales în situația în care respingând recursul, se pune un mare semn de întrebare privitor la competența instanței, respectiv dacă este competent un judecător a judeca o pricină în baza unui articol de procedură - 328 (2) pe care nu-l cunoaște.

Analizând decizia a cărei anulare se solicită prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestatoarea își întemeiază în drept contestația pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., așa cum era în vigoare la data declanșării prezentului litigiu.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale de atac extraordinară când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Așadar, norma legală invocată de contestator se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi valorificate greșelile de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Categoric, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica "netemeinicia" hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

În cauză, contestatoarea invocă existența mai multor greșeli materiale, susținând că instanța de recurs nu a observat și nu a analizat elemente esențiale ale situației de fapt, a ignorat conținutul documentelor relevante aflate la dosar și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată faptul că se invocă "greșeli de judecată" ce nu pot fi examinate pe calea contestației în anulare, deoarece ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocată, de asemenea, ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesară examinarea punctuală a tuturor motivelor invocate.

Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Așadar, omisiunile invocate de contestatoare nu pot fi reținute, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și, în mod just, nu a soluționat fondul cauzei, întrucât legal a respins recursul formulat ca inadmisibil.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate.

În realitate, Înalta Curte constată că nu este vorba de greșeli materiale sau de omisiuni în sensul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea fiind nemulțumită de modul în care instanța de recurs a procedat la analizarea normelor legale incidente cauzei, în contestația în anulare fiind dezvoltate, de fapt, critici la adresa modului în care toate instanțele de judecată au soluționat cauza, critici care nu pot fi primite în această cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și prin aceasta, o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (Mitrea c. România, nr. 26105 din 03 din 29 iulie 2008 și Stanca Popescu c. România nr. 8727 din 03 din 7 iulie 2009).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de societatea contestatoare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL prin reprezentant legal B. împotriva Deciziei nr. 893 din 27 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015 .

Procesat de GGC - GV