ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2704/2016

Decizia nr. 2704/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1648 din 21 aprilie 2015, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 82 alin. (3) C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a avut în vedere faptul că încheierea atacată, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, nu mai poate forma obiectul recursului, întrucât are caracter definitiv.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 82 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ținând cont, totodată, și de Decizia nr. 462/2014 a Curții Constituționale.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta A., apreciind că această hotărâre este nelegală.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., a căror incidență, în opinia sa, rezultă din conținutul raportului asupra admisibilității în principiu, întocmit în Dosarul nr. x/1/2014, și din mesajul electronic transmis de aceasta în data de 14.03.2015.

Totodată, a invocat dispozițiile art. 503 și alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., făcând referire la conținutul textelor de lege și afirmând că instanța nu s-a pronunțat cu privire la susținerile transmise prin e-mail la data de 14.03.2015, ce vizează sistemul de drept care operează în România.

De asemenea, contestatoarea a mai arătat că, din motivarea deciziei contestate, nu reies motivele de fapt și de drept care privesc inadmisibilitatea recursului, iar considerentele sunt contradictorii, nefăcându-se referire nici la punctul său de vedere transmis în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Contestatoarea a criticat și soluția asupra excepției de neconstituționalitate invocate, care, în opinia sa, este contradictorie și lipsită de temei legal.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea deciziei contestate, cu consecința admiterii recursului.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, contestatoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă, arătând că își menține cele susținute.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Art. 503 C. proc. civ., prevede:

(1) „Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., susținând, în esență, că din motivarea deciziei contestate, care în opinia sa este contradictorie, nu reies motivele de fapt și de drept care privesc inadmisibilitatea recursului, iar instanța de recurs nu a analizat susținerile sale transmise prin e-mail la data de 14.03.2015, ce vizează sistemul de drept care operează în România.

Or, din hotărârea contestată rezultă în mod clar motivul pentru care recursul a fost respins ca inadmisibil, respectiv acela că încheierea atacată, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare formulată împotriva soluției privind anularea cererii de chemare în judecată, nu poate fi atacată cu recurs, întrucât are caracter definitiv.

Caracterul definitiv al încheierilor pronunțate în materia reexaminării rezultă din prevederile art. 200 alin. (6) C. proc. civ.

Hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului sunt hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ., iar art. 483 alin. (1) din același cod prevede care hotărâri sunt supuse recursului.

În cauză, în raport cu textele legale menționate, în mod corect s-a constatat că încheierea atacată face parte din categoria hotărârilor definitive, partea neavând astfel deschisă o cale de atac prevăzută de lege.

Prin urmare, un astfel de demers este inadmisibil.

De asemenea, hotărârea atacată conține și motivarea asupra excepției de neconstituționalitate invocate, în care se face referire la neîndeplinirea cerinței art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește legătura acesteia cu cauza, și la Decizia nr. 462/2014 a Curții Constituționale.

Așa fiind, se constată că, în cauză, aspectele sesizate de contestatoare exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., criticile aduse hotărârii atacate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de acest text de lege, ce este de strictă interpretare și aplicare.

Pentru considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1648 din 21 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.