ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2646/2016

HOTĂRÂRE

18.10.2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2646/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2646/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/281/2015, petentul A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal din 26 iulie 2011.

În motivarea cererii a arătat ca procesul-verbal este nul întrucât nu i-a fost comunicat legal și lipseste semnătura olografă a agentului constatator.

În drept, au fost invocate disp. O.G. nr. 2/2001.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 3987 din 20.04.2016 a Judecătoriei Poliești, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță sesizată - Judecătoria Ploiești, secția civilă, a reținut că, potrivit art. 10

din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că petentul A. are domiciliul în mun. Bucuresti, sector 3.

Prin urmare, având în vedere că sediul petentului este în mun. București, sector 3, care se află în circumscripția Judecătoriei sector 3 București, potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și în baza art. 131 C. proc. civ., raportat la art. 10

din O.G. nr. 15/2002, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sector 3.

Prin sentința nr. 9287 din 16 iunie 2016, Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, și-a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, reținând, în esență următoarele:

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevăd că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 10

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extras Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultă că petentul A. a avut la data sesizării Judecătoriei Ploiești, respectiv la data de 24.12.2015, domiciliul în mun. Câmpina și nu București, pe raza sectorului 3.

Prin urmare, având în vedere că sediul petentului este în mun. Câmpina, care se află în circumscripția Judecătoriei Ploiești potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993, Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și în baza art. 131 C. proc. civ., raportat la art. 10

din O.G. nr. 15/2002 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență

Verificând mai întâi regularitatea investirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul litigiului și normele legale incidente, competența revine Judecătoriei Ploiești, secția civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În fapt, se reține că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 26 iulie 2011 contestatorul A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 09.02.2011 cu autovehiculul categoria A aparținând acestuia, fără a deține rovinietă valabilă.

Înalta Curte reține că regimul juridic al contravențiilor este reglementat de O.G. nr. 2/2001, însă, cum în cauză procesul-verbal a fost întocmit în baza O.G. nr. 15/2002, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10

din acest act normativ, act normativ ce stabilește o normă specială și derogatorie în ceea ce privește competența în materie contravențională.

Astfel, potrivit art. 10

din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, „Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Astfel cum se poate observa, art. 10

din O.G. nr. 15/2002, anterior citat, face referire la introducerea plângerii la judecătoria în circumscripția căreia domiciliază sau își are sediul contestatorul-contravenient.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, față de dispozițiile mai sus menționate, competența teritorială trebuie stabilită, cum corect a apreciat și Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, prin raportare la domiciliul avut de contestatorul-contravenient la data sesizării instanței - Judecătoria Ploiești - respectiv la data de 24.12.2015.

Privitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, din relațiile furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date în cadrul adresei atașată la dosarul Judecăriei sectorului 3 București, în perioada 07 decembrie 1995 - 21 martie 2016, deci, inclusiv la data de 24.12.2015, data sesizării instanței - contestatorul-contravenient a avut domiciliul în mun. Câmpina, jud. Prahova, și nu în București, pe raza sectorului 3.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul contestatorului-contravenient la data introducerii plângerii a fost în mun. Câmpina, ce se află în circumscripția Judecătoriei Ploiești, potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993, în mod temeinic și legal și în acord cu dispozițiile art. 10

din O.G. nr. 15/2002, Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, reținând că instanța competentă teritorial să soluționeze prezentul litigiu este Judecătoria Ploiești.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă.