ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2016

HOTĂRÂRE
02.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1742/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., Întreprindere Individuală a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 25 aprilie 2013 și a Deciziei nr. 24155 din 31 iunie 2013, emis de APDRP.

1.2. Curtea de Apel Suceava, prin Sentința nr. 124 din 24 iunie 2014, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. Întreprindere Individuală în contradictoriu cu APDRP.

2.1. Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant, D.P. Întreprindere Individuală, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut următoarele:

- sentința recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, instanța de fond nesocotind principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din C. proc. civ.;

- sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din 18 mai 2016.

Analizând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de reclamant.

Se reține în speța de față, că între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Întreprinderea Individuală A. a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x din 19 mai 2010, proiectul având ca obiect "Modernizare exploatație agricolă, sat Herla, comuna Slatina, județul Suceava".

Perioada de implementare a proiectului a fost de 36 de luni începând cu data semnării contractului de ambele părți adică 19 mai 2010 până la 19 mai 2013.

Potrivit art. 3 din Contractul de finanțare valoare totală eligibilă este de 106.970,00 lei, din care 106.970,00 lei pentru cheltuieli eligibile și 0,00 lei pentru cheltuieli neeligibile, iar pentru acest beneficiar s-au efectuat plăți în valoare de 63.544,50 lei.

În baza deciziei de numire a echipei de control nr. x din 29 martie 2013, emisă de Directorul General al A.P.D.R.P., O.J.P.D.R.P. Suceava a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sub nr. x din 20 martie 2013, ce a avut drept scop verificarea aspectelor menționate în Formularul IRD 0.1 nr. x din data 20 martie 2013 al SVCP-OJPDRP Suceava conținând constatări cu implicații financiare.

În acest sens s-au verificat documentele existente la OJPDRP Suceava începând cu cererea de finanțare, contractul de finanțare, actele adiționale la contract, nr. 1 și nr. 2, dosarele de plată tranșa 1 și tranșa 2 împreună cu dosarele lor administrative.

Beneficiarul A. a depus în data de 21 mai 2010 Cererea de Plată tranșa 1, înregistrată la OJPDRP Suceava cu numărul 1242, tranșă în valoare de 64.182,00 lei, reprezentând 60% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil care este de 106.970,00 lei conform contractului de finanțare nr. x din 19 mai 2010.

Plata către beneficiar a primei tranșe în valoare de 63.544,50 lei conform formularului AP9.2 - Notificarea beneficiarului/furnizorului cu privire la confirmarea plății, nr. x din 15 iunie 2010 s-a făcut cu OP nr. x din 14 iunie 2010 în valoare de 50835,60 lei și OP nr. x din 14 iunie 2010 în valoare de 12.708,90 lei.

Ulterior, a fost depusă cererea de plată tranșa 2, înregistrată la O.J.P.D.R.P. Suceava cu nr. x din 19 februarie 2013 în valoare de 42.788,00 lei reprezentând 40% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil care este de 106.970,00 lei.

La vizita pe teren efectuată în prezența beneficiarului prin reprezentantul legal, D.P., s-a constatat nerealizarea culturii de plante ornamentale și ca urmare s-a respins de la plată suma solicitată, tranșa 2 fiind declarată neeligibilă.

În acest sens a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 3 iunie 2013, înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. x din 12 iunie 2012 prin care s-a dispus că, urmare a încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia, suma totală neeligibilă datorată de beneficiarul A. este de 63.544,50 lei, la care se adaugă penalitățile și dobânzile prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate în conformitate cu procedurile de implementare și costurile bancare și accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Instanța de recurs, analizând criticile formulate de recurent, apreciază că acestea nu sunt întemeiate.

Critica formulată de recurentul-reclamant vizând faptul că sentința recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, instanța de fond nesocotind principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., este neîntemeiată.

Astfel, în urma analizării documentelor puse la dispoziție de beneficiar, dar și la vizita pe teren desfășurată la data de 22 februarie 2013, cu ocazia verificării dosarului cererii de plată tranșa 2, s-a constatat că beneficiarul nu a realizat planul de culturi ornamentale, motiv pentru care a fost respinsă de la plată suma solicitată aferentă tranșei a doua.

La momentul vizitei realizate s-a constatat că pe terenul destinat plantelor ornamentale se regăsesc resturile vegetale ale unei culturi de porumb boabe, iar cultura de plante ornamentale nu a fost identificată.

De altfel, prima instanță a reținut în mod corect că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin Contractul de finanțare și respectiv prin Planul de Afaceri, constatându-se în mod întemeiat că această abatere constituie neregulă în sensul Contractului.

În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității, se apreciază că este neîntemeiată, neregula constatată fiind pusă în discuția părților, aceste aspecte rezultând din cuprinsul hotărârii recurate.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, se apreciază că este nefondat, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit dispozițiilor Ghidului solicitantului aferent Măsurii 112, dispoziții preluate în art. 3 din contractul de finanțare din 19 mai 2010 "Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranșe de plată:

- prima tranșă se va acorda la data aprobării de către A.P.D.R.P. a solicitării pentru acordarea sprijinului și este de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare;

- a doua tranșă, de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare se va acorda la îndeplinirea acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri. Verificarea condițiilor pentru acordarea celei de-a doua tranșe nu va depăși 33 de luni de la data aprobării de către A.P.D.R.P. a deciziei pentru acordarea sprijinului. Până la cea de-a doua tranșă de plată, beneficiarii trebuie să realizeze toate investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea exploatației, propuse în Planul de afaceri. "

În acest sens s-a procedat la verificarea celei de-a doua tranșe în vederea verificării investițiilor propuse prin Planul de afaceri aferent contractului de finanțare nr. x din 19 mai 2010.

Prin Planul de afaceri întocmit, parte integrantă a Cererii de finanțare, beneficiarul și-a propus mărirea exploatației de la 17,581 UDE în anul 0 la 22,74 UDE în anul țintă, respectiv o creștere cu 5,159 UDE, iar în planul de cultură anexat cererii de finanțare a fost inclusă și cultura de plante ornamentale pe o suprafața de 0,35 ha în anul țintă (22,517 UDE).

Față de cele anterior menționate, în mod corect s-a apreciat că, nerealizarea culturii de plante ornamentale reprezintă o pondere majoră în raport cu obligațiile asumate prin proiect și nicidecum "o pondere redusă" așa cum susține recurentul-reclamant, întrucât prin nerealizarea culturii de plante ornamentale nu s-au respectat obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă a Cererii de finanțare, respectiv creșterea dimensiunii economice a fermei cu minim 4 UDE în anul țintă (cerința Măsurii 112).

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile contractului de finanțare, Anexa I - Prevederi Generale, art. 13(2) "Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Planul de afaceri, modifică substanțial obiectivele prevăzute".

În același sens, în cazul în care nu îndeplinește la data verificării, conformitatea cu acțiunile prevăzute în Planul de Afaceri, ca urmare a unei situații de forță majoră, nu se recuperează prima tranșă și tranșa a doua nu se mai plătește de către Autoritatea Contractantă."

În cazul de față, nerealizarea de către recurent a culturii de plante ornamentale nu reprezintă rezultatul unei situații de forță majoră, fapt pentru care se impune recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil acordat și refuzul pentru tranșa a doua de plată.

În ceea ce privește valoarea creanței bugetare rezultată din această neregulă, recurentul-reclamant a invocat nerespectarea de către intimata-pârâtă a principiului proporționalității reglementat de art. 2 alin. (1) lit. m) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, în cazul de față, recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit parțial și la termen obligațiile asumate prin Contractul de finanțare și prin Planul de afaceri și nici obligația pe care și-a asumat-o privind mărirea exploatației agricole cu minim 4 UDE, astfel că măsura luată de intimata-pârâtă de retragere a finanțării aferente primei tranșe, este proporțională în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru considerentele expuse, nefiind fondat motivul de casare invocat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va dispune respingerea recursului ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Întreprindere Individuală D.P. împotriva Sentinței nr. 124 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4113/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/39/2015, reclaman
ÎCCJ 2017-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2377/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2014, pe rolul Curții de Apel București
ÎCCJ 2015-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2015
Decizia nr. 2157/2015 Deliberând asupra prezentului recurs, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Su
ÎCCJ 2016-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2016
Decizia nr. 1741/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 34700/28.10,2013 emisă Agenția de Plați pentru Dezvol
ÎCCJ 2016-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1314/2016
a menționat că are un plan de reorganizare pe care îl respectivă, reușind să-și achite la timp debitele din tabelul creditorilor, să aibe profit, ceea ce demonstrează că s-a redresat economic în procedura de reorganizare a activității. Refe
Sursă