ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1731/2016

Decizia nr. 1731/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 2011 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov,

În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, Legea nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă, O.M.S. nr. 1078/2010 privind atribuțiile direcțiilor de sănătate publică, O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Prin Sentința nr. 329 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov, respingând acțiunea față de această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a respins, în rest, acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Sentința nr. 2638 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București a obligat pârâtul Ministerul Sănătății Publice să elibereze reclamantului A. autorizație de liberă practică în domeniul acupuncturii, apiterapiei, fitoterapiei, aromaterapiei și homeoterapiei potrivit Legii nr. 118/2007 și în baza O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.

Indiferent de forma de organizare reglementată în prezent și de normele metodologice ce se vor aplica în baza Legii nr. 118/2007, pentru înregistrarea reclamantului ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/alternativă și înregistrarea cabinetului respectiv, o primă condiție este existența unui sediu în care reclamantul să-și desfășoare activitățile în discuție, aspect despre care reclamantul nu a făcut vorbire în acțiune.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 ianuarie 2012, sub nr. x/42/2011.

1.2. La data de 18 noiembrie 2011, reclamantul A. a formulat o nouă acțiune, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/42/2011, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, prin care a solicitat

Prin Sentința nr. 95 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția litispendenței cauzei cu dosarul nr. x/42/2011 invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, și a scos cauza de pe rol trimițând-o spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamant în dosarul nr. x/42/2011.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs, ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 4457 din 31 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a reținut că între cele două pricini, dosarul nr. x/42/2011 și dosarul nr. x/42/2011, există identitate de părți, obiect și de cauză, în sens de temei juridic al dreptului pretins, pentru că reclamantul și-a fundamentat ambele cereri pe aceleași motive de nelegalitate.

1.3. În cauzele conexate (dosar nr. x/42/2011 și nr. x/42/2011), prin Decizia nr. 951 din 19 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 329 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauzele conexate spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

A apreciat instanța de recurs că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru stabilirea corectă a cadrului procesual și a dispozițiilor legale aplicabile, având în vedere faptul că recurentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile O.U.G. nr. 27/2003, și nu pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, având ca temei al cererilor sale dispozițiile Legii nr. 118/2007.

A constatat Înalta Curte că prima instanță, prin Sentința civilă nr. 329 din 24 noiembrie 2011, în mod greșit a analizat cauza calificând obiectul cererii, în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, ca fiind refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, fără a observa dispozițiile normei speciale aplicabile, respectiv dispozițiile art. 1, 7, 8, 9 și 11 ale O.U.G. nr. 27/2003.

Astfel, în faza rejudecării cauzelor conexate, s-a decis ca instanța competentă să stabilească, pentru fiecare dintre autoritățile chemate în judecată, calitatea procesuală pasivă și să verifice dacă cererile conexate formulate de recurent îndeplinesc sau nu condițiile speciale prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile de autorizare a activității sale formale prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007.

2.1. Cauza a fost reînregistrată, în fond după casare, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 aprilie 2013, sub nr. x/42/2011*.

Pentru termenul din 4 iunie 2013, reclamantul A. a depus cerere de completare/modificare a pretențiilor, solicitând, în plus față de petitele inițiale, obligarea Ministerului Sănătății

- să pună în aplicare, prin norme metodologice, toate prevederile Legii nr. 118/2007

- să se stabilească un termen pentru obligația acestuia

- să se constate responsabilitatea/culpa Ministerului Sănătății pentru neîndeplinirea obligației privind emiterea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2007, în termenul legal de 1 an de la intrarea sa în vigoare, precum și pentru orice efecte sau prejudicii ce decurg din aceasta

- să se precizeze termenul de la care curg efectele de mai sus, conform art. 26 din Legea nr. 118/2007.

La aceeași dată, reclamantul a depus și precizare la acțiune, solicitând, ca în subsidiar, să se constate culpa Ministerului Sănătății ce rezultă din neîndeplinirea obligației privind emiterea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2007, în termen de 1 an de la intrarea sa în vigoare, conform art. 26 din lege.

În ședința de judecată din 4 iunie 2013, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând a se lua act de faptul că renunță la capătul 3 din cererea de chemare în judecată principală, referitor la existența aprobării tacite față de cererea nr. x din 4 ianuarie 2011 adresată Ministerului Sănătății, raportat la cererile nr. x din 19 octombrie 2010 și nr. y din 16 noiembrie 2010 adresate Direcției de Sănătate Publică a Județului Ilfov.

Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii astfel cum a fost precizată și completată/modificată de reclamant.

A invocat, cu prioritate, excepția tardivității cererii precizatoare și a cererii completatoarea/modificatoare.

Pe fond, a arătat că Legea nr. 118/2007 nu are emise norme de aplicare, însă se află în lucru un nou proiect de act normativ, care va include și metodologia de aplicare a acestuia. A precizat că nu contestă dreptul reclamantului de a exercita activitățile, însă, nefiind emise norme de aplicare a Legii nr. 118/2007, nu există cadrul legal pentru înregistrarea reclamantului ca persoană fizică autorizată și pentru înregistrarea cabinetului acestuia de medicină complementară.

Prin obligarea sa la a elibera intimatului-reclamant autorizația, prin sentința definitivă și irevocabilă anexată la acțiune, s-a ajuns în situația în care reclamantul are autorizație eliberată de Ministerul Sănătății pentru activitățile de acupunctură, apiterapie însă nu există norme care să reglementeze această activitate. De asemenea, printre atribuțiile Ministerului Sănătății nu se regăsește și aceea de a înregistra cabinetul de medicină complementară al reclamantului, această activitate fiind statuată de legiuitor în sarcina direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, instituții publice cu personalitate juridică ce stau singure în proces și care trebuie să desfășoare această activitate conform prevederilor legale aplicabile.

A mai precizat că, în prezent, a fost parcursă procedura legală privind transparența decizională, proiectul de lege fiind în procedura de adoptare, urmând a fi aduse o serie de modificări legislației specifice domeniilor medicinii complementare și/sau alternative.

La data de 12 septembrie 2013, reclamantul A. a invocat inadmisibilitatea excepției tardivității introducerii precizării la acțiune și a cererii completatoare/modificatoare, invocată de Ministerul Sănătății, apreciind că dosarul nr. x/42/2011* este un dosar nou, modificat în totalitate față de dosarele inițiale, precizarea și completarea acțiunii impunându-se raportat la concluziile Înaltei Curți.

La aceeași dată, reclamantul a mai invocat excepția de nelegalitate a Expunerii de motive invocată de Ministerul Sănătății, ce stă la baza formulării propunerii de act normativ pentru abrogarea Legii nr. 118/2007, supusă dezbaterii publice în data de 5 noiembrie 2012.

Totodată, a formulat și excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013 privind informațiile de interes public ce pot fi comunicate și informațiile exceptate de la comunicare, la nivelul Ministerului Sănătății, motivând că ordinul contravine principiului transparenței și interesului public ce trebuie să guverneze activitatea instituțiilor publice.

Prin Încheierea de ședință din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a expunerii de motive a proiectului de lege.

Prin Sentința nr. 225 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, acțiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov.

Sub aspectul excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, că reclamantului nu i s-a încălcat niciun drept sau interes legitim, instanța neputând obliga pârâtul să emită Normele metodologice pentru o lege desuetă, care nu mai are aplicabilitate, fiind o problemă de oportunitate politică și organizatorică, și nu de legalitate.

2.2. Împotriva Încheierii de ședință din 7 octombrie 2013 și a Sentinței nr. 225 din 14 octombrie 2013, reclamantul a declarat recurs, motivând că instanța, în mod nejustificat, i-a respins cererea de probatorii, înaintată la 16 septembrie 2013.

De asemenea, în mod netemeinic instanța a respins excepția de nelegalitate a Expunerii de motive ce stă la baza formulării propunerii de act normativ pentru abrogarea Legii nr. 118/2007, deși aceasta nu este un simplu document justificativ elaborat de un funcționar sau de o structură administrativă a Ministerului Sănătății, ci este un veritabil act administrativ unilateral, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

A criticat recurentul și respingerea excepției de nelegalitate a O.M.S. nr. 964 din 6 august 2013, deoarece actul încalcă principiul transparenței administrației publice, precum și prevederile Legii nr. 554/2004 privind liberul acces la informațiile de interes public și Normele de aplicare.

2.3. Prin Decizia nr. 661 din 17 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului A. declarat împotriva Sentinței nr. 225 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza aceleași instanțe, spre rejudecare.

A reținut Înalta Curte că recursul este întemeiat în ceea ce privește respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013, deoarece, deși instanța a analizat această excepție de nelegalitate sub aspectul admisibilității acesteia, instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la excepție. În plus, analiza excepției de nelegalitate s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, instanța făcând aplicarea alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, introdus prin Legea nr. 76/2012, care nu era în vigoare la data începerii procesului, 9 septembrie 2011.

Și în ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte a apreciat a fi întemeiat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia de casare nr. 951 din 19 februarie 2013, instanța de recurs a statuat că, în rejudecarea cauzelor conexe, în raport cu norma specială aplicabilă, instanța de fond va stabili calitatea procesuală pasivă a fiecărei autorități publice chemate în judecată și că va verifica dacă cererile formulate de către recurent îndeplinesc sau nu condițiile speciale prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, respectiv, pe fond, dacă sunt îndeplinite condițiile de autorizare a activității sale formale prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007.

Or, instanța de fond nu s-a conformat acestor dispoziții de stabilire a cadrului procesual, nici în privința calității de pârât și nici în privința obiectului acțiunilor conexe.

De asemenea, instanța nu a procedat la analizarea susținerilor părților din perspectiva O.U.G. nr. 27/2003, ci s-a întemeiat, din nou, exclusiv, pe prevederile Legii nr. 554/2004, fiind încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

3.1. Cauza a fost reînregistrată, în fond după casare, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iunie 2015, sub nr. x/42/2011**.

3.2. La data de 28 iulie 2015, pentru termenul din 4 august 2015, reclamantul a depus cerere de precizare și completare a acțiunii, excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013 privind informațiile de interes public ce pot fi comunicate și informațiile exceptate de la comunicare la nivelul Ministerului Sănătății și o cerere de probatorii.

Prin cererea de precizare și completare a acțiunii, reclamantul a solicitat

- obligarea pârâților la înregistrarea ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/alternativă

- obligarea pârâților la a-i înregistra cabinetul de terapie complementară/alternativă

- obligarea pârâților să-i elibereze, necondiționat, documentul care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/alternativă, precum și documentul care certifică înregistrarea cabinetului de medicină complementară/alternativă

- stabilirea unui termen pentru eliberarea documentelor sus-menționate

- pronunțarea unei hotărâri care să țină locul documentelor respective până la eliberarea acestora

- obligarea Ministerului Sănătății la emiterea normelor metodologice ale Legii nr. 118/2007, prin care pună în aplicare toate prevederile legii respective

- stabilirea unui termen pentru obligațiile precizate

- constatarea responsabilității/culpei Ministerului Sănătății pentru neîndeplinirea obligației privind emiterea Normelor de aplicare ale Legii nr. 118/2007

- precizarea termenului legal de la care curg efectele de mai sus, conform art. 26 din Legea nr. 118/2007.

În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013, reclamantul a reiterat cele susținute în fața instanței de fond, respectiv faptul că acest ordin contravine principiului transparenței și interesului public, împiedicându-i accesul la informații necesare pentru susținerea drepturilor sale.

3.3. Prin Încheierea de ședință din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, a constatat că cererea depusă de reclamant, de precizare și completare a pretențiilor, este o evidentă cerere de modificare a cererii inițiale cu care a fost învestită instanța de judecată.

Astfel, instanța a reținut cauza spre soluționare în limitele celor dispuse prin Decizia de casare nr. 951 din 19 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, amânând pronunțarea la data de 14 octombrie 2015.

Prin Sentința nr. 203 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013, ca nefondată, și a respins acțiunile conexe, formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății prin Ministrul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța și Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este învestită în limitele Deciziei de casare nr. 661 din 17 februarie 2015 a Înaltei Curți.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a O.M.S. nr. 964 din 6 august 2013, Curtea de apel a reținut că instanța de contencios are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, din această perspectivă evenimentele legislative ulterioare neavând efecte asupra legalității, ci asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare. Astfel, a apreciat că nu pot fi primite susținerile reclamantului, pentru că ordinul contestat a fost în vigoare până la 9 decembrie 2013, fiind abrogat prin Ordinul nr. 1466/2013.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a celor două direcții de sănătate publică ce au fost chemate în judecată, Curtea a reținut că, dat fiind obiectul cererilor de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și completat până la pronunțarea deciziei de casare, cele două autorități au calitate procesuală pasivă, fiind instituțiile publice prin care se eliberează, de către Ministerul Sănătății, autorizațiile de liberă practică medicală.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, dispozițiile acestei ordonanțe se aplică, după caz, procedurilor de emitere a autorizațiilor, procedurilor de reînnoire a autorizațiilor, precum și procedurilor de reautorizare ca urmare a expirării termenului de suspendare a autorizațiilor sau a îndeplinirii măsurilor stabilite de organele de control competente.

Or, obiectul cererilor conexe formulate de reclamant nu vizează eliberarea autorizațiilor, ci înregistrarea acestuia ca persoană fizică autorizată și a cabinetului de terapie complementară/alternativă, precum și eliberarea documentelor care să certifice aceste înregistrări, aspecte care excedează cadrului legal al procedurii aprobării tacite.

4.1. Împotriva hotărârii Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 299 și urm. C. proc. civ., solicitând admiterea recursului împotriva respingerii cererii de precizare și completare a pretenției, casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, admiterea recursului împotriva respingerii cererii de probatorii, judecarea cauzei sub toate aspectele și modificarea, în tot, a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată.

Recurentul-reclamant a precizat că recursul său privește și soluția instanței de fond de respingere a cererii de probatorii și a cererii modificatoare și precizatoare depuse pentru termenul din 4 august 2015.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., însă nu pot opri reclamantul la a modifica sau a preciza acțiunea după casare, conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ. având libertatea de a-și restructura și redefini pretenția.

A precizat că, atât în dosarul nr. x/42/2011*, cât și în dosarul nr. x/42/2011**, a renunțat explicit la petitele întemeiate pe procedura aprobării tacite și, având în vedere că legea nu-i îngrădește dreptul a a-și defini pretenția, instrucțiunile Înaltei Curți pentru judecătorii fondului, care se refereau la procedura aprobării tacite, și-au pierdut actualitatea, rămânând fără obiect.

Astfel, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu greșita aplicare a legii, și cuprinde motive străine de natura pricinii, care are ca obiect refuzul nejustificat și nu aprobarea tacită, invocând art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

De asemenea, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, judecând unele aspecte pentru care a dezînvestit-o în mod explicit, motiv de casare prevăzut la art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

A mai arătat recurentul-reclamant că, în lipsa probelor pe care le-a solicitat, nu există nicio dovadă a competențelor în domeniul medicinei complementare/alternative a persoanelor care au inițiat, formulat și avizat Expunerea de motive și textul proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 118/2007, impunându-se suplimentarea probatoriului.

Pe fondul cauzei, a solicitat a se avea în vedere notele de ședință formulate în fața primei instanțe.

4.2. La termenul din 19 mai 2016, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-reclamant a precizat că recursul său privește și soluția de respingere a excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 964 din 6 august 2013.

5.1. Înalta Curte, față de precizările recurentului, care a arătat că recursul său vizează și soluția instanței de fond de respingere a excepției de nelegalitate a O.M.S. nr. 964/2013, analizând cu prioritate excepția tardivității recursului pe acest aspect, invocată, din oficiu, reține următoarele:

Conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare, aflat la dosarul de fond, sentința atacată a fost comunicată reclamantului la data de 20 noiembrie 2015.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, privind hotărârile date în soluționarea excepțiilor de nelegalitate,

"Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere".

În raport cu data comunicării sentinței și avându-se în vedere și dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs, în ceea ce privește soluția asupra excepției de nelegalitate, s-a împlinit la data de 26 noiembrie 2015.

Or, recurentul-reclamant a depus cererea de recurs la data de 5 decembrie 2015, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicare prevăzut de lege pentru criticarea soluției asupra excepției de nelegalitate.

5.2. Pe fond, Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Petitul acțiunilor reclamantului, astfel cum a fost expus la pct. 1.1. și 1.2. ale prezentei decizii, a privit, în principal, obligarea autorităților pârâte la înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/alternativă și la înregistrarea cabinetului său de terapie complementară/alternativă, precum și constatarea existenței aprobării tacite față de cererea nr. x din  4 ianuarie 2011 adresată Ministerului Sănătății.

Aceste pretenții ale reclamantului au fost avut în vedere de instanța de fond, în primul ciclu procesual, în soluționarea acțiunilor conexate, precum și de instanța de recurs, în soluționarea recursului reclamantului împotriva hotărârii instanței de fond.

Astfel, în cauzele conexate (dosar nr. x/42/2011 și nr. x/42/2011), Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 951 din 19 februarie 2013, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 329 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauzele conexate spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia de casare s-a decis ca, în faza rejudecării cauzelor conexate, instanța competentă să stabilească, pentru fiecare dintre autoritățile chemate în judecată, calitatea procesuală pasivă și să verifice dacă cererile conexate formulate de recurent îndeplinesc sau nu condițiile speciale prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile de autorizare a activității sale formale prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007.

Recurentul-reclamant, prin recursul său, nu aduce critici soluției instanței de fond, care, în al treilea ciclu procesual, a analizat cauza în limitele impuse în considerentele deciziei de casare, ci solicită, de fapt, judecarea cauzei modificate sub aspectul obiectului acesteia.

Art. 132 C. proc. civ. distinge două categorii de cereri, de întregire și de modificare a cererii inițiale.

Cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea sau pentru completarea elementelor de fapt.

Însă, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Distincția este importantă, deoarece, conform art. 132 și art. 134 C. proc. civ., cererea de modificare a acțiunii nu poate fi primită, fără acordul celorlalte părți, decât la prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

În prezenta cauză, cererea de modificare a acțiunii la care recurentul-reclamant face trimitere, cea din 13 mai 2013 formulată în dosarul nr. x/42/2011*, este tardivă, fiind introdusă nu numai cu mult după prima zi de înfățișare, ci și în rejudecare, urmare a casării cu trimitere prin Decizia nr. 951 din 19 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În rejudecarea după casare cu trimitere, judecata se desfășoară în limite precis determinate, în sensul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs. Astfel, contrar aprecierilor recurentului-reclamant, instanța de fond, în rejudecare după casare cu trimitere, nu putea să admită în principiu cererea de completare și modificare a acțiunii, din 13 mai 2013, prin care și-a modificat obiectul și temeiul juridic al acțiunii.

În ceea ce privește susținerile recurentului, în sensul că legea nu-i îngrădește dreptul de a-și defini pretenția și că instrucțiunile Înaltei Curți pentru judecătorul fondului ar fi rămas fără obiect, se reține că, într-adevăr, legea nu îngrădește dreptul reclamantului de a-și preciza și modifica acțiunea, însă aceasta în anumite condiții și cu respectarea anumitor termene, iar dispozițiile art. 315 C. proc. civ. nu lasă loc de interpretări, în rejudecare după casare cu trimitere instanța de fond fiind obligată a respecta îndrumările instanței de casare.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant, pentru că instanța de fond, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, a analizat și a soluționat cauza în limitele deciziei de casare, în raport cu obiectul acțiunilor conexate astfel cum acestea au fost formulate de către reclamant.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul vizând soluția asupra excepției de nelegalitate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului A. împotriva hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. vizând soluția asupra excepției de nelegalitate, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 203 din 14 octombrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL