ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2091/2017

Decizia nr. 2091/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1 .Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 32/1 din 04 ianuarie 2017, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1498 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și să se constate că activitatea de practician de medicină complementară/alternativă autorizat de Ministerul Sănătății Publice, conform Legii nr. 118/2007, efectuată cu titlu gratuit în cadrul unei asociații fără scop patrimonial având ca obiectiv promovarea sănătății este compatibilă cu funcția de judecător.

În motivarea cererii, în esență, s-a susținut că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1498 din 22 noiembrie 2016 (dată ca urmare a solicitării contestatoarei înregistrată sub nr. 25239 din 2 noiembrie 2016), prin care s-a apreciat că funcția de judecător sau procuror este incompatibilă cu activitatea de practician de medicină complementară/alternativă, este nelegală, invocându-se prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000.

A considerat contestatoarea că, în raport cu prevederile legale menționate, în condițiile în care legea dă judecătorilor posibilitatea de a fi membri ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, este evident că aceștia trebuie să aibă și posibilitatea de a desfășura activități în cadrul asociațiilor ai căror membri sunt, în speță, fiind vorba despre activitatea de medicină complementară/alternativă, reglementată de Legea nr. 118/2007, efectuată cu titlu gratuit, pe bază de contract de voluntariat, în cadrul unei societăți fără scop patrimonial având ca obiect promovarea sănătății.

În drept, contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, O.G. nr. 26/2000 și art. 11 din Legea nr. 303/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciindu-se că este competentă Curtea de Apel București în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, care reglementează competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva hotărârilor Plenului C.S.M. privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, s-a invocat excepția inadmisibilității contestației pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat, în esență, susținerile și argumentele prezentate prin contestație.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite în considerarea celor în continuare arătate.

Contestatoarea a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, anularea Hotărârii nr. 1498 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și constatarea faptului că activitatea de practician de medicină complementară/alternativă autorizat de Ministerul Sănătății Publice, conform Legii nr. 118/2007, efectuată cu titlu gratuit în cadrul unei asociații fără scop patrimonial având ca obiectiv promovarea sănătății este compatibilă cu funcția de judecător, pe considerentul că, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, care prevăd posibilitatea judecătorilor de a fi membri ai oricăror persoane juridice de drept privat tară scop patrimonial, apreciază că aceștia trebuie să aibă și posibilitatea de a desfășura activități în cadrul asociațiilor ai căror membri sunt.

Prin Hotărârea nr. 1498 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a stabilit că funcția de judecător sau procuror este incompatibilă cu activitatea de practician de medicină complementară.

Înalta Curte constată că hotărârea contestată în baza dispozițiilor speciale din Legea nr. 317/2004 reprezintă un act administrativ, prin care intimatul, analizând punctul de vedere al Direcției Legislație, documentare și contencios, a stabilit, de principiu, modul de interpretare a activității de practician de medicină complementară/alternativă, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 118/2007 în raport cu regimul incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, hotărârea contestată reprezintă un act administrativ de interpretare și care nu privește, în mod direct și individual, cererea și drepturile contestatoarei în calitate de magistrat, neputând forma obiectul contestației conform dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, care este un act normativ cu caracter special aplicabil numai în situațiile expres și limitativ prevăzute, respectiv cele ce vizează cariera și drepturile judecătorilor.

În sens larg, se poate susține că toate hotărârile emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera și drepturile judecătorilor, însă, un asemenea argument cu caracter de maximă generalitate nu poate conferi consistență teoriei că toate hotărârile emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sunt supuse contestației formulate la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Reține însă Înalta Curte că hotărârea atacată în prezenta cauză, ca act administrativ, poate fi contestată conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Fiind contestat un act emis de o autoritate publică centrală și ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, în cauză,competența de soluționare în primă instanță revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția de necompetență materială și va declina competența de soluționarea a contestației în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Declină competența de soluționarea a contestației formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 1498 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2017.