ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7301/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1318 din 27 februarie

2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.S.A., în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Sănătății prin Ministrul Sănătății și Direcția de Sănătate

Publică a Județului București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Capătul principal al cererii

formulate de reclamant vizează constatarea aprobării tacite a D.S.P.M.B./Ministerului

Sănătății față de cererea pe care reclamantul le-a transmis-o prin recomandata cu

confirmare de primire A1.

Instanța a

constatat, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, că

procedura aprobării tacite se aplică tuturor autorizațiilor emise de autoritățile

administrației publice, deci inclusiv autorizațiilor privind practicarea medicinii

complementare/alternative, neexistând nici un motiv pentru excluderea acestora din

sfera de aplicare a acestui act normativ, atâta timp cât legiuitorul nu a făcut-o

în mod expres; că autorizațiile în cauză se circumscriu și definiției date autorizațiilor

de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2003, acestea fiind autorizații prin

care se permite solicitantului desfășurarea unei anumite activități.

Astfel, instanța

a reținut că prin cererea înregistrată la Ministerul Sănătății reclamantul a solicitat

ca pârâta să dispună înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată - activități

independente – medicină complementară/alternativă, conform art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 118/2007, să i se aprobe înregistrarea cabinetului terapie alternativă/complementară,

eliberarea documentului care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată

- activități independente - medicină complementară/alternativă și arata că aceeași

cerere a depus-o și la D.S.P.M.B.

Instanța a

mai reținut

că la data pronunțării hotărârii, ca și la data la care reclamantul a adresat pârâtului

Ministerul Sănătății cererea, Legea nr. 118/2007 nu are/nu avea emise norme de aplicare;

că, deși Ministerul Sănătății nu contestă dreptul reclamantului de a exercita aceste

activități, nefiind emise norme de aplicare a Legii nr. 118/2007 nu există cadru

legal pentru înregistrarea reclamantului ca persoană fizică autorizată și înregistrarea

cabinetului acestuia de medicină complementară, motiv pentru care tăcerea administrației

(pârâților) nu poate fi interpretată ca fiind nejustificată, astfel încât capetele

privind constatarea aprobării tacite sunt neîntemeiate; că celelalte capete de cerere,

privind eliberarea necondiționată a documentului care certifică înregistrarea reclamantului

ca P.F.A. pentru activități independente medicină complementară/alternativă, respectiv

documentul care certifică înregistrarea cabinetului de medicină complementară/alternativă,

stabilirea datei aprobării tacite și stabilirea unui termen pentru eliberarea documentelor,

sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că acestea sunt accesorii capătului de

cerere privind aprobarea tacită.

În ceea ce privește capătul

de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină locul documentelor

respective până la eliberarea acestora, Curtea a reținut că, în materia contenciosului

administrativ, obiectul cererii cu care poate fi învestită instanța de contencios

trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța

neputând substitui prin hotărârea sa documentația indicată de reclamant la pct.

3 din cerere, iar a interpreta în sens contrar înseamnă ca instanța să se substituie

legiuitorului, să își depășească limitele atribuțiilor puterii judecătorești „creând

dreptul”.

S-a mai reținut și faptul

că spe

ț

a prezentă se deosebe

ș

te de litigiul solu

ț

ionat prin sentin

ț

a civila nr. 2638 din

01 iunie 2010 pronun

ț

ată de Curtea de Apel

Bucure

ș

ti în Dosarul nr. 10981/2/2009,

invocată de reclamant, precum și faptul că nici decizia nr. 461/2009 pronun

ț

ată de Curtea de Apel

Ploie

ș

ti nu are relevanță în

raport cu prezentul litigiu, deoarece litigiul respectiv avea un obiect diferit.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul M.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității

invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru

care

va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Astfel, Înalta

Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva

unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a respins ca nefondată cererea

formulată de reclamant, întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura

aprobării tacite.

Conform

art. 11 din O.U.G. nr. 27/2003: (1) „

Dacă instanța constată existența răspunsului autorității

administrației publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin.

(4), purtând data poștei de la locul de expediere a corespondenței sau data la care

solicitantul a luat cunoștință de răspuns, anterioare expirării termenului legal

pentru emiterea autorizației, respinge cererea reclamantului.

(2) În cazul în care instanța

constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență privind

aprobarea tacită, pronunță o hotărâre prin care obligă autoritatea administrației

publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare

o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.

(3) Hotărârile se redactează

în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile.”

Declarând recurs împotriva

unei hotărâri irevocabile, reclamantul M.S.A. nu s-a conformat condiției specifice

de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

sunt supuse recursului

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

Din interpretarea

textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii

sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.

Cum sentința

civilă nr. 1318 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute

de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză

urmează a fi respins ca inadmisibil.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., cu

referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.S.A. împotriva sentinței civile nr. 1318 din 27 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 noiembrie 2013.