ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7431/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7431/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.S.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții M.S. și D.S.P. a Județului Iași, obligarea pârâților

să-l înregistreze ca persoana fizică autorizată pentru activități independente

de medicina complementară alternativă; să-i înregistreze cabinetul de terapie

complementară alternativă; să se constate existența aprobării tacite față de

cererea din 04 ianuarie 2011 adresata M.S., raportat la cererile din 18

octombrie 2010 și din 16 noiembrie 2010 transmise D.S.P. a Județului Iași;

să fie obligați pârâții să-i elibereze documentul care certifică înregistrarea

sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicina

complementară alternativă, precum și documentul care certifică înregistrarea

cabinetului de medicina complementară alternativă; să se stabilească un termen

pentru eliberarea documentelor menționate; să se pronunțe o hotărâre care să

țină locul documentelor respective până la eliberarea acestora.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este medic

dentist, deținător al Autorizației de liberă practică a Acupuncturii, Apiterapiei

Fitoterapiei Aromaterapiei și Homeopatiei din 16 septembrie 2010 emisă de M.S.

prin aprobare tacită față de cererile din 05 august 2009 adresate M.S. în baza

Legii nr. 118/2007 pentru organizarea și funcționarea activităților si

practicilor de medicina complementară/ alternativă.

În temeiul acestei autorizații, prin cererea din 18

octombrie 2010 a solicitat D.S.P. a Județului Iași să dispună înregistrarea sa

ca persoana fizică autorizată pentru activități independente de medicină

complementară/alternativă și să-i aprobe înregistrarea cabinetului de terapie

complementară/alternativă, cu acest obiect de activitate, precum și să-i

elibereze documentele care certifică înregistrarea sa ca persoana fizică

autorizată pentru activități independente de medicina complementară/alternativă

și înregistrarea cabinetului de medicina complementară/ alternativă.

Solicitările au fost respinse de D.S.P. a Județului Iași

prin adresa din 21 octombrie 2010, în care s-a invocat ca motiv al refuzului

lipsa normelor de aplicare ale Legii nr. 118/2007, care ar fi trebuit sa fie

emise de M.S.

Reclamantul a mai arătat că, față de respingerea

cererilor de către mai multe direcții de sănătate publică județene, a formulat

către M.S. cererea din  04 ianuarie 2011, prin care a solicitat să dispună

înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități de medicină

complementară alternativă, înregistrarea cabinetelor de terapie complementară

și eliberarea documentelor care certifică înregistrarea, precum și aplicarea în

totalitate și fără întârziere, în teritoriu, a prevederilor Legii nr. 118/2007,

fără a primi răspuns.

În aceste condiții, reclamantul, prin adresa din 03

martie 2011, a adus la cunoștința M.S. existența aprobării tacite față de

solicitările formulate și a solicitat din nou a dispune înregistrarea sa ca

persoană fizică autorizată pentru activități de medicina complementară

alternativă, înregistrarea cabinetelor de terapie complementară și eliberarea

documentelor care certifică înregistrarea.

Prin Sentința civilă nr. 527 din 26 ianuarie 2012, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepțiile netimbrării, necompetenței materiale și necompetenței

teritoriale a Curții de Apel București, lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâta D.S.P. a Județului Iași, invocate de aceasta prin întâmpinare; a

admis excepția inadmisibilității capătului 6 de cerere invocată din oficiu; a

respins capătul 6 al cererii ca inadmisibil și a respins în rest acțiunea

formulată de reclamantul M.S.A., în contradictoriu cu M.S. prin ministrul sănătății

și D.S.P. a Județului Iași, ca neîntemeiată.

Curtea a respins excepția netimbrării acțiunii, cu

motivarea că din dovezile existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul

și-a îndeplinit obligația legală de a timbra, și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei D.S.P. Iași, cu motivarea că din interpretarea

coroborată a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 95/2006, a Ordinului M.S. nr. 1078/2010

și a H.G. nr. 144/2010, rezultă că activitatea de organizare a instituțiilor

sanitare revine în sarcina direcțiilor de sănătate publică județene.

Referitor la excepțiile necompetenței materiale și

teritoriale, instanța de fond a apreciat că, față de obiectul cererii

introductive și calitatea de autoritate publică centrală a pârâtul M.S., având

în vedere și faptul că sediul acestui pârât este în București, precum și

alegerea făcută de reclamant în sensul de a sesiza instanța competentă de la

sediul pârâtului M.S., este competentă material a soluționa cererea

reclamantului.

Instanța fondului a admis excepția inadmisibilității

capătului 6 de cerere, respectiv solicitarea reclamantului de a pronunța o

hotărâre care să țină locul documentelor care certifică înregistrarea sa ca

persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină

complementară alternativă și înregistrarea cabinetului de medicină

complementară alternativă, invocată din oficiu, apreciind că controlul

judecătoresc efectuat de instanță nu poate să vizeze decât activitatea desfășurată

de autoritățile publice, iar nu să se substituie acesteia.

Pe fondul cauzei, a reținut că legislația, respectiv O.G.

nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 83/2000

privind organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică pentru

servicii publice conexe actului medical, cu modificările și completările

ulterioare și Ordinul M.S.P. nr. 153/2003 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor

medicale, cu modificările și completările ulterioare, permite înregistrarea în

Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, a activităților independente de

medicină complementară alternativă la nivelul direcțiilor de sănătate publică

doar ca si competente alături de specialitatea medicală autorizată în cadrul

unui cabinet medical cu sediul în județul respectiv.

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că

reclamantul poate trata anumite afecțiuni corespunzătoare domeniului respectiv

și poate prescrie anumite medicamente tratamente complementare și sau

alternative conform metodologiei stabilite de M.S.P., potrivit reglementărilor O.M.S.

Astfel, legiuitorul condiționează autorizarea si desfășurarea activității

practicienilor de metodologia stabilită de M.S. în conformitate cu

reglementările O.M.S.

S-a reținut, de asemenea, că potrivit Legii nr. 118/2007,

evidența practicienilor de medicină complementară alternativă se ține în

Registrul unic al practicienilor de medicină complementară alternativă, care se

păstrează la sediul O.P.M.C.A.

Or, modalitatea concreta în care se face respectiva

înregistrare nu este reglementata de Legea nr. 118/2007, iar judecătorul nu se

poate substitui legiuitorului.

În ceea ce privește capătul 3 de cerere, respectiv

constatarea existenței aprobării tacite față de cererea din 04 ianuarie 2011

adresată M.S. raportat la cererile transmise D.S.P. Iași din 18 octombrie 2010

și din 16 noiembrie 2010, judecătorul fondului a observat că reclamantul este

deja posesorul autorizației de liberă practică a acupuncturii, apiterapiei

fitoterapiei aromaterapiei și homeopatiei din 16 septembrie 2010 eliberată de M.S.

în baza sentinței civile nr. 2638 din 01 iunie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel București în Dosarul nr. 10981/2/2009.

Pe de altă parte, prin cererea înregistrată la D.S.P.

Iași din 18 octombrie 2010, reclamantul a solicitat înregistrarea sa ca

persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină

complementară alternativă, aprobarea înregistrării cabinetului de terapie

complementară alternativă cu acest obiect de activitate și eliberarea

documentului care certifică aceste împrejurări, iar prin cererea înregistrată

la aceeași instituție din 16 noiembrie 2010 reclamantul a reiterat

solicitările. De asemenea, prin cererea înregistrată din 04 ianuarie 2011

reclamantul a formulat aceleași solicitări adresate M.S.

În acest context, Curtea a apreciat că operațiunile de

înregistrare (ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de

medicină complementară/alternativă și a cabinetului de terapie

complementară/alternativă cu acest obiect de activitate) și eliberarea

documentului care certifică aceste împrejurări nu reprezintă autorizație în

sensul prevăzut de O.U.G. nr. 27/2003 pentru simplu motiv că acestea nu ar fi

de natură să permită reclamantului de a practica medicina

complementară/alternativă (drept ce i-a fost conferit, așa cum s-a menționat

anterior, prin autorizației de liberă practică din 16 septembrie 2010 eliberată

de M.S.), astfel încât acestea nu sunt supuse procedurii aprobării tacite.

Mai mult, din dovezile depuse la dosar, rezultă că

instituțiile sesizate au răspuns cererilor formulate de reclamant, pârâta D.S.P.

Iași comunicându-i că, de vreme ce nu au fost emis normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 118/2007, nu poate da curs solicitărilor, iar pârâtul M.S.

a comunicat faptul că din înscrisurile anexate nu a reușit să identifice

îndeplinirea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, solicitând

completarea cererii cu precizarea formei în care urmează să își desfășoare

activitatea, respectiv în cadrul unei societăți comerciale sau în calitate de

persoană fizică autorizată și să comunice documente doveditoare în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M.S.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4

C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, stabilind eronat că operațiunea

administrativă a înregistrării practicii nu poate reprezenta obiect al

aprobării tacite, dând astfel naștere unei norme de drept ce contravine și se

substituie normei stabilite de legiuitor.

Solicitând casarea sentinței recurate, în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se arată că nu a fost adusă la

cunoștință și pusă în discuția părților excepția inadmisibilității capătului

șase al cererii, invocată din oficiu la 19 ianuarie 2012 și asupra căreia

instanța a rămas în pronunțare, fiind astfel încălcat principiul

contradictorialității și dreptul la apărare, situație care i-a adus o vătămare

procesuală ce conduce la nulitatea hotărârii recurate.

De asemenea, se menționează că nu i-a fost luată în

considerare cererea de amânare transmisă prin fax la 26 ianuarie 2012 prin care

a solicitat amânarea cauzei pentru a formula concluzii scrise, care nu a fost

înregistrată la dosar, iar din eroare a fost depusă o altă cerere vizând un alt

dosar, iar mențiunea din programul Ecris din 19 ianuarie 2012, în sensul

amânării cauzei fără a reieși amânarea pronunțării, l-a împiedicat să depună

concluzii scrise.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată cuprinde o motivare

contradictorie întrucât instanța de fond a justificat respingerea acțiunii pe

baza unui fapt total străin de natura pricinii.

O altă critică vizează faptul că sentința atacată

cuprinde motive care contravin celor reținute într-o hotărâre irevocabilă,

respectiv Decizia nr. 461 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Se aduc critici sentinței recurate invocându-se și

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arătându-se

că instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului juridic

dedus judecății - art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 - luând în discuție

înregistrarea activității sub alte forme decât cele ce fac obiectul acțiunii de

față, respectiv cele prevăzute de art. 11 alin. (2) al legii menționate.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că lipsa normelor de aplicare a

Legii nr. 118/2007 nu poate constitui un argument pentru refuzul punerii în

aplicare a legii nici de către autoritatea sanitară centrală și nici de către reprezentanții

săi în teritoriu - direcțiile de sănătate publică.

Se arată că nu există nici un raport de condiționare

între înregistrarea activității de medicină complementară/ alternativă care

intră în sarcina M.S. și a fost delegată de acesta direcțiilor de sănătate

publică și evidența practicienilor, care nu se poate realiza legal fără

organizarea, conform art. 6 alin. (4) din Legea nr. 118/2007, a O.P.M.C.A.

Susține recurentul-reclamant că, fiind deținătorul

autorizației de liberă practică prevăzută de Legea nr. 118/2007 și întrucât nu

se pune problema unei evidențe a practicienilor de medicină complementară/

alternativă, nu-i poate fi limitat dreptul de a-și desfășura activitatea în

formele prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că

acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

4 C. proc. civ., conform căruia „instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești”, astfel cum a fost argumentat.

Instanța de fond a judecat cauza dedusă judecății conform

competenței sale ce nu a fost contestată. Argumentele invocate nu se

circumscriu acestui motiv de recurs, vizând de fapt, în opinia recurentului,

încălcarea unor norme juridice în domeniul aprobării tacite.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., potrivit căruia „prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”, este

nefondat.

Din expunerea rezumativă prezentată anterior, cât și din

înscrisurile de la dosarul cauzei, rezultă că la 19 ianuarie 2012, instanța de

fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului 6 al cererii

reclamantului și a amânat pronunțarea pentru 26 ianuarie 2012, dată la care a

admis această excepție și a respins capătul 6 ca inadmisibil, referitor la

solicitarea reclamantului de a se pronunța o hotărâre care să țină locul

documentelor care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru

activități independente de medicină complementară/ alternativă și înregistrarea

cabinetului de medicină complementară/ alternativă.

În raport de dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc.

civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentului-reclamant.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „părțile au

îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea

procesului”.

În raport de aceste dispoziții este evident că

recurentului-reclamant îi incumba obligația să urmărească desfășurarea și

finalizarea procesului, modul de realizare a apărărilor fiind lăsat la

aprecierea acestuia.

După cum se constată din Încheierea din 19 ianuarie 2012,

instanța a invocat din oficiu excepția menționată, iar în virtutea obligației

prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant trebuia să

se informeze despre desfășurarea și finalizarea procesului, iar dacă dorea își

putea formula apărările pe care le aprecia necesare în raport de excepția

invocată în termenul de amânare a pronunțării, indiferent de mențiunile asupra

cauzei din programul Ecris.

În contextul situației expuse, criticile care vizează

depunerea unei cereri de amânare a judecății pentru termenul din 26 ianuarie 2012,

neînregistrată sau înregistrată în mod eronat o altă cerere din alt dosar, sunt

fără relevanță.

Mai mult, recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de

recurs nu se referă la soluția ce privește excepția inadmisibilității invocată

din oficiu și admisă și nici nu justifică/ dovedește vătămarea în raport de

această soluție în ceea ce privește pct. 6 al cererii formulate.

Prin urmare, în lipsa unei vătămări dovedite, motivul de

recurs este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, astfel cum

a fost argumentat, este nefondat.

După cum se constată, hotărârea recurată respectă

cerințele impuse de art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ., în sensul că în

cuprinsul acesteia se regăsesc: obiectul cererii și susținerile în prescurtare

ale părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De altfel, criticile recurentului vizează modul de

interpretare și de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei în raport

de probele/ înscrisurile apreciate ca relevante de acesta, care nu pot fi

circumscrise acestui motiv de recurs.

În altă ordine, nu se poate reține nici critica

referitoare la motivele contradictorii ale sentinței recurate față de Decizia nr.

461 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, întrucât cauza de față și cea

în care a fost pronunțată decizia menționată nu au același obiect.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. potrivit căruia „instanța interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia” astfel cum a fost argumentat, este, de asemenea, nefondat.

Din considerentele și dispozitivul sentinței recurate,

rezultă faptul că instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin

raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, astfel cum

acesta a solicitat și nu în raport de cele ale alin. (2) din art. 11.

Este evident că a fost analizată atitudinea autorităților

pârâte în raport de prevederile menționate de recurent din moment ce s-a

reținut că modalitatea concretă de înregistrare a practicienilor de medicină

complementară/ alternativă, în forma solicitată de recurent, nu este

reglementată prin norme metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” este nefondat.

De fapt, problema de drept care se impune a fi rezolvată

în cauză este aceea dacă refuzul autorităților publice din speță este unul

nejustificat în raport cu solicitarea reclamantului de a fi înregistrat ca

persoană fizică autorizată pentru desfășurarea de activități independente de

medicină complementară/ alternativă și sub forma cabinetului de terapie

complementară/ alternativă, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 și

implicit de a-i fi remis actul doveditor al acestor înregistrări.

Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 118/2007 privind

organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină

complementară alternativă, pentru a deveni practician de medicină complementară

alternativă, persoanele prevăzute la alin. (1) al acestui articol, printre care

se numără și medicii dentiști, sunt obligate să posede autorizația de liberă

practică eliberată conform legii, de M.S.P., cu avizul C.N.P.D.S.

Urmare a sentinței nr. 2638 din 1 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

recurentului, medic dentist, i-a fost emisă Autorizația de liberă practică a

acupuncturii, apiterapiei fitoterapiei aromaterapiei și homeopatiei din 16

septembrie 2010, fiind autorizat să exercite conform pregătirii profesionale,

activitățile de acupunctură, apiterapie - fitoterapie - aromaterapie și

homeopatie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Astfel cum rezultă din susținerile

recurentului-reclamant, atât la fond cât și în recurs, solicitarea sa a vizat

înregistrarea activității de medicină complementară/ alternativă conform art. 11

alin. (1) din Legea nr. 118/2007.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007

privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină

complementară/ alternativă, „tehnicile și practicile de medicină complementară

alternativă se desfășoară în cabinete de terapie complementară/ alternativă,

organizate conform legii, ca societăți comerciale sau activități independente

desfășurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate”, iar conform alin.

(2) „medicii, medicii dentiști sau, după caz, farmaciștii practicieni de

medicină complementară/ alternativă își pot organiza cabinete medicale conform

legii”.

Rezultă din cuprinsul acestor dispoziții că practicile de

medicină alternativă/ complementară se desfășoară: fie în cabinete de terapie

de acest fel organizate ca societăți comerciale, fie ca activități independente

desfășurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate (art. 11 alin.

(1)), fie în cabinete medicale, dacă este vorba de practicieni medici, medici dentiști,

după caz, farmaciști (art. 11 alin. (2)).

Recurentul-reclamant a optat pentru tehnici și practici

de medicină complementară/ alternativă ce se vor desfășura ca activități

independente prestate de persoană fizică, dar și în cabinet de terapie

complementară/ alternativă organizat conform legii ca societate comercială, cu

acest obiect de activitate.

Însă, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2007,

„Practicarea acupuncturii, a homeopatiei, a apiterapiei, a fitoterapiei, a

chiropracticii și a osteopatiei, a medicinii tradiționale orientale este

permisă numai medicilor, medicilor dentiști sau, după caz, farmaciștilor și

este reglementată de M.S.P., prin norme”.

De asemenea, conform art. 6 alin. (1) - (5) din Legea nr.

118/2007: „(1) În vederea exercitării medicinii complementare alternative,

practicianul de medicină complementară alternativă aderă la O.P.M.C.A.. (2) O.P.M.C.A.

se organizează și funcționează ca organizație profesională, neguvernamentală,

apolitică, având ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării

profesiei de practician de medicină complementară alternativă. (3) O.P.M.C.A.

se organizează și funcționează la nivel teritorial și național. (4)

Regulamentul de organizare și funcționare al O.P.M.C.A. se aprobă prin ordin al

ministrului sănătății publice. (5) Autorizația de liberă practică a practicienilor

de medicină complementară alternativă se reînnoiește obligatoriu la interval de

3 ani de către M.S.P. cu avizul C.N.P.D.S.”

Potrivit acestor dispoziții, pentru exercitarea medicinii

complementare alternative, deținătorul autorizației de liberă practică în acest

domeniu și în special în domeniul acupuncturii, homeopatiei, apiterapiei,

fitoterapiei, cum este și cazul recurentului, trebuie să adere la O.P.M.C.A. al

cărui Regulament de organizare și funcționare se aprobă prin ordin al

ministrului sănătății publice, legiuitorul prevăzând și emiterea de Norme de către

M.S.P. pentru practicile de la art. 7 din legea menționată.

Necontestat este faptul că nu a fost emis vreun ordin al

ministrului sănătății publice și nici norme metodologice de către M.S.P. în

aplicarea Legii nr. 118/2007, conform art. 7 coroborat cu art. 26 din legea

menționată.

Prin urmare, în lipsa acestora, este pe deplin

justificată atitudinea autorităților pârâte referitoare la solicitările

reclamantului, transpusă în răspunsurile remise acestuia, confirmată și de

instanța de fond prin respingerea acțiunii.

În lipsa cadrului legal pentru desfășurarea tehnicilor și

practicilor de medicină complementară alternativă conform art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 118/2007, nici autoritățile publice implicate în această procedură și

nici instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului, fiind ținute de

respectarea principiului separației puterilor în stat.

Aspectele referitoare la obligația autorităților statului

de a emite norme metodologice nu fac obiectul acțiunii, neputând fi analizate

în cauză.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în

temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către M.S.A. împotriva sentinței

civile nr. 527 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2013.