ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7431/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.S. și D.S.P. a Județului Iași, obligarea pârâților să-l înregistreze ca persoana fizică autorizată pentru activități independente de medicina complementară alternativă; să-i înregistreze cabinetul de terapie complementară alternativă; să se constate existența aprobării tacite față de cererea din 04 ianuarie 2011 adresata M.S., raportat la cererile din 18 octombrie 2010 și din 16 noiembrie 2010 transmise D.S.P.

a Județului Iași; să fie obligați pârâții să-i elibereze documentul care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicina complementară alternativă, precum și documentul care certifică înregistrarea cabinetului de medicina complementară alternativă; să se stabilească un termen pentru eliberarea documentelor menționate; să se pronunțe o hotărâre care să țină locul documentelor respective până la eliberarea acestora. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este medic dentist, deținător al Autorizației de liberă practică a Acupuncturii, Apiterapiei Fitoterapiei Aromaterapiei și Homeopatiei din 16 septembrie 2010 emisă de M.S. prin aprobare tacită față de cererile din 05 august 2009 adresate M.S.

în baza Legii nr. 118/2007 pentru organizarea și funcționarea activităților si practicilor de medicina complementară/ alternativă. În temeiul acestei autorizații, prin cererea din 18 octombrie 2010 a solicitat D.S.P. a Județului Iași să dispună înregistrarea sa ca persoana fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/alternativă și să-i aprobe înregistrarea cabinetului de terapie complementară/alternativă, cu acest obiect de activitate, precum și să-i elibereze documentele care certifică înregistrarea sa ca persoana fizică autorizată pentru activități independente de medicina complementară/alternativă și înregistrarea cabinetului de medicina complementară/ alternativă.

Solicitările au fost respinse de D.S.P. a Județului Iași prin adresa din 21 octombrie 2010, în care s-a invocat ca motiv al refuzului lipsa normelor de aplicare ale Legii nr. 118/2007, care ar fi trebuit sa fie emise de M.S. Reclamantul a mai arătat că, față de respingerea cererilor de către mai multe direcții de sănătate publică județene, a formulat către M.S. cererea din 04 ianuarie 2011, prin care a solicitat să dispună înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități de medicină complementară alternativă, înregistrarea cabinetelor de terapie complementară și eliberarea documentelor care certifică înregistrarea, precum și aplicarea în totalitate și fără întârziere, în teritoriu, a prevederilor Legii nr. 118/2007, fără a primi răspuns.

În aceste condiții, reclamantul, prin adresa din 03 martie 2011, a adus la cunoștința M.S. existența aprobării tacite față de solicitările formulate și a solicitat din nou a dispune înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități de medicina complementară alternativă, înregistrarea cabinetelor de terapie complementară și eliberarea documentelor care certifică înregistrarea. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 527 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării, necompetenței materiale și necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D.S.P.

a Județului Iași, invocate de aceasta prin întâmpinare; a admis excepția inadmisibilității capătului 6 de cerere invocată din oficiu; a respins capătul 6 al cererii ca inadmisibil și a respins în rest acțiunea formulată de reclamantul M.S.A., în contradictoriu cu M.S. prin ministrul sănătății și D.S.P. a Județului Iași, ca neîntemeiată. Curtea a respins excepția netimbrării acțiunii, cu motivarea că din dovezile existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul și-a îndeplinit obligația legală de a timbra, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.S.P. Iași, cu motivarea că din interpretarea coroborată a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 95/2006, a Ordinului M.S. nr. 1078/2010 și a H.G.

nr. 144/2010, rezultă că activitatea de organizare a instituțiilor sanitare revine în sarcina direcțiilor de sănătate publică județene. Referitor la excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, instanța de fond a apreciat că, față de obiectul cererii introductive și calitatea de autoritate publică centrală a pârâtul M.S., având în vedere și faptul că sediul acestui pârât este în București, precum și alegerea făcută de reclamant în sensul de a sesiza instanța competentă de la sediul pârâtului M.S., este competentă material a soluționa cererea reclamantului.

Instanța fondului a admis excepția inadmisibilității capătului 6 de cerere, respectiv solicitarea reclamantului de a pronunța o hotărâre care să țină locul documentelor care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară alternativă și înregistrarea cabinetului de medicină complementară alternativă, invocată din oficiu, apreciind că controlul judecătoresc efectuat de instanță nu poate să vizeze decât activitatea desfășurată de autoritățile publice, iar nu să se substituie acesteia. Pe fondul cauzei, a reținut că legislația, respectiv O.G. nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G.

nr. 83/2000 privind organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul M.S.P. nr. 153/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, cu modificările și completările ulterioare, permite înregistrarea în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, a activităților independente de medicină complementară alternativă la nivelul direcțiilor de sănătate publică doar ca si competente alături de specialitatea medicală autorizată în cadrul unui cabinet medical cu sediul în județul respectiv. Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că reclamantul poate trata anumite afecțiuni corespunzătoare domeniului respectiv și poate prescrie anumite medicamente tratamente complementare și sau alternative conform metodologiei stabilite de M.S.P., potrivit reglementărilor O.M.S.

Astfel, legiuitorul condiționează autorizarea si desfășurarea activității practicienilor de metodologia stabilită de M.S. în conformitate cu reglementările O.M.S. S-a reținut, de asemenea, că potrivit Legii nr. 118/2007, evidența practicienilor de medicină complementară alternativă se ține în Registrul unic al practicienilor de medicină complementară alternativă, care se păstrează la sediul O.P.M.C.A. Or, modalitatea concreta în care se face respectiva înregistrare nu este reglementata de Legea nr. 118/2007, iar judecătorul nu se poate substitui legiuitorului. În ceea ce privește capătul 3 de cerere, respectiv constatarea existenței aprobării tacite față de cererea din 04 ianuarie 2011 adresată M.S.

raportat la cererile transmise D.S.P. Iași din 18 octombrie 2010 și din 16 noiembrie 2010, judecătorul fondului a observat că reclamantul este deja posesorul autorizației de liberă practică a acupuncturii, apiterapiei fitoterapiei aromaterapiei și homeopatiei din 16 septembrie 2010 eliberată de M.S. în baza sentinței civile nr. 2638 din 01 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 10981/2/2009. Pe de altă parte, prin cererea înregistrată la D.S.P. Iași din 18 octombrie 2010, reclamantul a solicitat înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară alternativă, aprobarea înregistrării cabinetului de terapie complementară alternativă cu acest obiect de activitate și eliberarea documentului care certifică aceste împrejurări, iar prin cererea înregistrată la aceeași instituție din 16 noiembrie 2010 reclamantul a reiterat solicitările.

De asemenea, prin cererea înregistrată din 04 ianuarie 2011 reclamantul a formulat aceleași solicitări adresate M.S. În acest context, Curtea a apreciat că operațiunile de înregistrare (ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/alternativă și a cabinetului de terapie complementară/alternativă cu acest obiect de activitate) și eliberarea documentului care certifică aceste împrejurări nu reprezintă autorizație în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 27/2003 pentru simplu motiv că acestea nu ar fi de natură să permită reclamantului de a practica medicina complementară/alternativă (drept ce i-a fost conferit, așa cum s-a menționat anterior, prin autorizației de liberă practică din 16 septembrie 2010 eliberată de M.S.), astfel încât acestea nu sunt supuse procedurii aprobării tacite.

Mai mult, din dovezile depuse la dosar, rezultă că instituțiile sesizate au răspuns cererilor formulate de reclamant, pârâta D.S.P. Iași comunicându-i că, de vreme ce nu au fost emis normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007, nu poate da curs solicitărilor, iar pârâtul M.S. a comunicat faptul că din înscrisurile anexate nu a reușit să identifice îndeplinirea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, solicitând completarea cererii cu precizarea formei în care urmează să își desfășoare activitatea, respectiv în cadrul unei societăți comerciale sau în calitate de persoană fizică autorizată și să comunice documente doveditoare în acest sens. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 și 9 și art. 3041 C. proc.

civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, stabilind eronat că operațiunea administrativă a înregistrării practicii nu poate reprezenta obiect al aprobării tacite, dând astfel naștere unei norme de drept ce contravine și se substituie normei stabilite de legiuitor. Solicitând casarea sentinței recurate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se arată că nu a fost adusă la cunoștință și pusă în discuția părților excepția inadmisibilității capătului șase al cererii, invocată din oficiu la 19 ianuarie 2012 și asupra căreia instanța a rămas în pronunțare, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare, situație care i-a adus o vătămare procesuală ce conduce la nulitatea hotărârii recurate.

De asemenea, se menționează că nu i-a fost luată în considerare cererea de amânare transmisă prin fax la 26 ianuarie 2012 prin care a solicitat amânarea cauzei pentru a formula concluzii scrise, care nu a fost înregistrată la dosar, iar din eroare a fost depusă o altă cerere vizând un alt dosar, iar mențiunea din programul Ecris din 19 ianuarie 2012, în sensul amânării cauzei fără a reieși amânarea pronunțării, l-a împiedicat să depună concluzii scrise. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie întrucât instanța de fond a justificat respingerea acțiunii pe baza unui fapt total străin de natura pricinii.

O altă critică vizează faptul că sentința atacată cuprinde motive care contravin celor reținute într-o hotărâre irevocabilă, respectiv Decizia nr. 461 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești. Se aduc critici sentinței recurate invocându-se și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arătându-se că instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății - art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 - luând în discuție înregistrarea activității sub alte forme decât cele ce fac obiectul acțiunii de față, respectiv cele prevăzute de art. 11 alin. (2) al legii menționate. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-reclamant susține că lipsa normelor de aplicare a Legii nr. 118/2007 nu poate constitui un argument pentru refuzul punerii în aplicare a legii nici de către autoritatea sanitară centrală și nici de către reprezentanții săi în teritoriu - direcțiile de sănătate publică. Se arată că nu există nici un raport de condiționare între înregistrarea activității de medicină complementară/ alternativă care intră în sarcina M.S. și a fost delegată de acesta direcțiilor de sănătate publică și evidența practicienilor, care nu se poate realiza legal fără organizarea, conform art. 6 alin. (4) din Legea nr. 118/2007, a O.P.M.C.A.

Susține recurentul-reclamant că, fiind deținătorul autorizației de liberă practică prevăzută de Legea nr. 118/2007 și întrucât nu se pune problema unei evidențe a practicienilor de medicină complementară/ alternativă, nu-i poate fi limitat dreptul de a-și desfășura activitatea în formele prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007. II. Soluția instanței de recurs Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., conform căruia „instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”, astfel cum a fost argumentat. Instanța de fond a judecat cauza dedusă judecății conform competenței sale ce nu a fost contestată.

Argumentele invocate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând de fapt, în opinia recurentului, încălcarea unor norme juridice în domeniul aprobării tacite. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia „prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”, este nefondat.

Din expunerea rezumativă prezentată anterior, cât și din înscrisurile de la dosarul cauzei, rezultă că la 19 ianuarie 2012, instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului 6 al cererii reclamantului și a amânat pronunțarea pentru 26 ianuarie 2012, dată la care a admis această excepție și a respins capătul 6 ca inadmisibil, referitor la solicitarea reclamantului de a se pronunța o hotărâre care să țină locul documentelor care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată pentru activități independente de medicină complementară/ alternativă și înregistrarea cabinetului de medicină complementară/ alternativă. În raport de dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc.

civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentului-reclamant. Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului”. În raport de aceste dispoziții este evident că recurentului-reclamant îi incumba obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, modul de realizare a apărărilor fiind lăsat la aprecierea acestuia. După cum se constată din Încheierea din 19 ianuarie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția menționată, iar în virtutea obligației prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant trebuia să se informeze despre desfășurarea și finalizarea procesului, iar dacă dorea își putea formula apărările pe care le aprecia necesare în raport de excepția invocată în termenul de amânare a pronunțării, indiferent de mențiunile asupra cauzei din programul Ecris.

În contextul situației expuse, criticile care vizează depunerea unei cereri de amânare a judecății pentru termenul din 26 ianuarie 2012, neînregistrată sau înregistrată în mod eronat o altă cerere din alt dosar, sunt fără relevanță. Mai mult, recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs nu se referă la soluția ce privește excepția inadmisibilității invocată din oficiu și admisă și nici nu justifică/ dovedește vătămarea în raport de această soluție în ceea ce privește pct. 6 al cererii formulate. Prin urmare, în lipsa unei vătămări dovedite, motivul de recurs este nefondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, astfel cum a fost argumentat, este nefondat.

După cum se constată, hotărârea recurată respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ., în sensul că în cuprinsul acesteia se regăsesc: obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De altfel, criticile recurentului vizează modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei în raport de probele/ înscrisurile apreciate ca relevante de acesta, care nu pot fi circumscrise acestui motiv de recurs. În altă ordine, nu se poate reține nici critica referitoare la motivele contradictorii ale sentinței recurate față de Decizia nr. 461 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, întrucât cauza de față și cea în care a fost pronunțată decizia menționată nu au același obiect.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia „instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” astfel cum a fost argumentat, este, de asemenea, nefondat. Din considerentele și dispozitivul sentinței recurate, rezultă faptul că instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, astfel cum acesta a solicitat și nu în raport de cele ale alin. (2) din art. 11. Este evident că a fost analizată atitudinea autorităților pârâte în raport de prevederile menționate de recurent din moment ce s-a reținut că modalitatea concretă de înregistrare a practicienilor de medicină complementară/ alternativă, în forma solicitată de recurent, nu este reglementată prin norme metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” este nefondat. De fapt, problema de drept care se impune a fi rezolvată în cauză este aceea dacă refuzul autorităților publice din speță este unul nejustificat în raport cu solicitarea reclamantului de a fi înregistrat ca persoană fizică autorizată pentru desfășurarea de activități independente de medicină complementară/ alternativă și sub forma cabinetului de terapie complementară/ alternativă, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 și implicit de a-i fi remis actul doveditor al acestor înregistrări.

Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară alternativă, pentru a deveni practician de medicină complementară alternativă, persoanele prevăzute la alin. (1) al acestui articol, printre care se numără și medicii dentiști, sunt obligate să posede autorizația de liberă practică eliberată conform legii, de M.S.P., cu avizul C.N.P.D.S. Urmare a sentinței nr. 2638 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentului, medic dentist, i-a fost emisă Autorizația de liberă practică a acupuncturii, apiterapiei fitoterapiei aromaterapiei și homeopatiei din 16 septembrie 2010, fiind autorizat să exercite conform pregătirii profesionale, activitățile de acupunctură, apiterapie - fitoterapie - aromaterapie și homeopatie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Astfel cum rezultă din susținerile recurentului-reclamant, atât la fond cât și în recurs, solicitarea sa a vizat înregistrarea activității de medicină complementară/ alternativă conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/ alternativă, „tehnicile și practicile de medicină complementară alternativă se desfășoară în cabinete de terapie complementară/ alternativă, organizate conform legii, ca societăți comerciale sau activități independente desfășurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate”, iar conform alin. (2) „medicii, medicii dentiști sau, după caz, farmaciștii practicieni de medicină complementară/ alternativă își pot organiza cabinete medicale conform legii”.

Rezultă din cuprinsul acestor dispoziții că practicile de medicină alternativă/ complementară se desfășoară: fie în cabinete de terapie de acest fel organizate ca societăți comerciale, fie ca activități independente desfășurate de persoane fizice, cu acest obiect de activitate (art. 11 alin. (1)), fie în cabinete medicale, dacă este vorba de practicieni medici, medici dentiști, după caz, farmaciști (art. 11 alin. (2)). Recurentul-reclamant a optat pentru tehnici și practici de medicină complementară/ alternativă ce se vor desfășura ca activități independente prestate de persoană fizică, dar și în cabinet de terapie complementară/ alternativă organizat conform legii ca societate comercială, cu acest obiect de activitate.

Însă, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2007, „Practicarea acupuncturii, a homeopatiei, a apiterapiei, a fitoterapiei, a chiropracticii și a osteopatiei, a medicinii tradiționale orientale este permisă numai medicilor, medicilor dentiști sau, după caz, farmaciștilor și este reglementată de M.S.P., prin norme”. De asemenea, conform art. 6 alin. (1) - (5) din Legea nr. 118/2007: „(1) În vederea exercitării medicinii complementare alternative, practicianul de medicină complementară alternativă aderă la O.P.M.C.A.. (2) O.P.M.C.A. se organizează și funcționează ca organizație profesională, neguvernamentală, apolitică, având ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de practician de medicină complementară alternativă.

(3) O.P.M.C.A. se organizează și funcționează la nivel teritorial și național. (4) Regulamentul de organizare și funcționare al O.P.M.C.A. se aprobă prin ordin al ministrului sănătății publice. (5) Autorizația de liberă practică a practicienilor de medicină complementară alternativă se reînnoiește obligatoriu la interval de 3 ani de către M.S.P. cu avizul C.N.P.D.S.” Potrivit acestor dispoziții, pentru exercitarea medicinii complementare alternative, deținătorul autorizației de liberă practică în acest domeniu și în special în domeniul acupuncturii, homeopatiei, apiterapiei, fitoterapiei, cum este și cazul recurentului, trebuie să adere la O.P.M.C.A. al cărui Regulament de organizare și funcționare se aprobă prin ordin al ministrului sănătății publice, legiuitorul prevăzând și emiterea de Norme de către M.S.P.

pentru practicile de la art. 7 din legea menționată. Necontestat este faptul că nu a fost emis vreun ordin al ministrului sănătății publice și nici norme metodologice de către M.S.P. în aplicarea Legii nr. 118/2007, conform art. 7 coroborat cu art. 26 din legea menționată. Prin urmare, în lipsa acestora, este pe deplin justificată atitudinea autorităților pârâte referitoare la solicitările reclamantului, transpusă în răspunsurile remise acestuia, confirmată și de instanța de fond prin respingerea acțiunii. În lipsa cadrului legal pentru desfășurarea tehnicilor și practicilor de medicină complementară alternativă conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, nici autoritățile publice implicate în această procedură și nici instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului, fiind ținute de respectarea principiului separației puterilor în stat.

Aspectele referitoare la obligația autorităților statului de a emite norme metodologice nu fac obiectul acțiunii, neputând fi analizate în cauză. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către M.S.A. împotriva sentinței civile nr. 527 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2013.