Încheierea nr. 1439/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată la data de 2 iulie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., să se constate: - nulitatea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. I/267 din 15 aprilie 2013; - anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. I/267 din 15 aprilie 2013; - anularea tuturor actelor subsecvente emise în baza Ordinului ministrului afacerilor interne nr. I/267 din 15 aprilie 2013; - cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 1.820 din 10 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., având ca obiect anularea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. I/267 din 15 aprilie 2013 privind organizarea Direcției Generale Financiare și a tuturor actelor subsecvente emise în baza ordinului atacat.

Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe Împotriva hotărârii menționate la pct. I.1., a formulat recurs reclamantul A.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia civilă nr. 595 din 2 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a decis următoarele: - admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1.820 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - casează sentința atacată și, rejudecând cauza, admite în parte acțiunea reclamantului A.; - dispune anularea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. I/267 din 15 aprilie 2003 privind organizarea Direcției Generale Financiare; - respinge, în rest, acțiunea.

Cererea de lămurire a dispozitivului formulată de intimatul-pârât M.A.I. La data de 24 martie 2016, a fost înregistrată la dosar cererea formulată de intimatul-pârât M.A.I., în temeiul art. 711 alin. (2) (renumerotat ca art. 712 alin. (2) C. proc. civ., în forma republicată în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015) și art. 443 alin. (1) C. proc. civ., intitulată contestație la executare împotriva titlului executoriu executoriu Decizia civilă nr. 595 din 2 martie 2016 (astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 16 martie 2016) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013, prin care se solicită lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii, întrucât, la acest moment, instituția se află în imposibilitatea executării dispozițiilor instanței de judecată. În motivarea cererii formulate, intimatul-pârât arată următoarele: Prin Cererea formulată la data de 7 martie 2016, înregistrată la minister la data de 7 martie 2016, comisarul șef de poliție A. a solicitat întreprinderea demersurilor pentru executarea întocmai a hotărârii instanței de judecată. Având în vedere efectele anulării actului administrativ, intimatul-pârât învederează că, la momentul formulării cererii, ministerul se află în imposibilitatea de a executa dispozițiile deciziei civile. În acest sens, se arată că dispozițiile H.G. nr. 156/2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele M.A.I. și ale Ordinului ministrului nr. 38/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea unităților și structurilor aparatului central al ministerului au determinat emiterea unor ordine prin care au fost aprobate organigramele, statele de organizare și, după caz, listele cu modificările care se efectuează în statele de organizare ale unor structuri subordonate unităților/structurilor care s-au reorganizat. Astfel, prin Ordinul ministrului nr. I/267 din 15 aprilie 2013, în vigoare de la data de 31 mai 2013, a cărui anulare a fost dispusă prin Decizia civilă nr. 595 din 2 martie 2016, au fost aprobate o nouă organigramă și stat de organizare pentru Direcția Generală Financiară, principalele modificări intervenite în structura organizatorică a acestei unități constând în: transformarea structurii de finanțare a instituțiilor prefectului din serviciu în birou; desființarea Serviciului metodologie, drepturi personal, încadrări și pregătire profesională, atribuțiile acestuia fiind preluate de alte structuri. Chiar dacă a reținut că Ordinul ministrului nr. I/267 din 15 aprilie 2013 este un act administrativ individual care produce efecte față de mai multe persoane, acesta adresându-se entității determinate în cuprinsul său - Direcția Generală Financiară a ministerului, în soluționarea cauzei a fost total pierdut din vedere acest aspect, instanța de judecată concentrându-se exclusiv pe faptul că în noua organigramă aprobată prin ordinul contestat nu s-a mai regăsit compartimentul în cadrul căruia recurentul-reclamant ocupa funcția de șef serviciu, fără a mai verifica/analiza în vreun fel faptul că desființarea serviciului în discuție nu a fost singura modificare operată prin actul atacat, considerând astfel că ordinul de reorganizare se adresează unui singur subiect de drept, recurentul-reclamant, ceea ce nu corespunde realității. Invocând dispozițiile art. 129 C. proc. civ. de la 1865, care reglementează principiul rolului activ al judecătorului, intimatul-pârât susține că instanța nu a solicitat instituției să depună la dosarul cauzei anexele ordinului contestat cu privire la care îi fusese învederat că au caracter clasificat, deși verificarea acestor documente ar fi lămurit problema legată de faptul că Ordinul ministrului nr. I/267 din 15 aprilie 2013 se adresa și producea efecte juridice față de mai multe persoane și ar fi înlăturat convingerea că actul administrativ nu-l viza în exclusivitate pe recurentul-reclamant, ci o întreagă direcție a aparatului central al ministerului. În consecință, deși ordinul contestat se adresa unei întregi entități - Direcția Generală Financiară, iar efectele juridice produse nu vizau numai serviciul în cadrul recurentul-reclamant ocupa o funcție de conducere, ci întregul personal încadrat în această structură, anularea actului administrativ de către instanță, menită să înlăture vătămarea produsă recurentului-reclamant, afectează și vatămă drepturile legitime ale persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul acestei unități, întrucât aceste persoane nu au solicitat înlăturarea actului administrativ. În considerarea aceluiași principiu, intimatul-pârât susține că instanța de recurs a pierdut din vedere și faptul că, de la data emiterii ordinului contestat - 15 aprilie 2013 și până la adoptarea soluției definitive, au trecut aproape trei ani, timp în care Direcția Generală Financiară din cadrul ministerului s-a reorganizat în mai multe rânduri, respectiv prin Ordinul ministrului nr. I/2540 din 30 aprilie 2014, Ordinul ministrului nr. I/2565 din 17 iunie 2014, Ordinul ministrului nr. I/1836 din 24 martie 2015 și Ordinul nr. I/1896 din 9 noiembrie 2015. La data formulării prezentei cereri, este în vigoare organigrama Direcției Generale Financiare aprobată prin Ordinul ministrului nr. I/1896/2015 care, ca urmare a modificărilor succesive prezentate, este diferită de cea aprobată prin Ordinul ministrului nr. I/267/2013, care a fost abrogată prin Ordinul ministrului nr. I/2540 din 30 aprilie 2014. Sub acest aspect, intimatul-pârât învederează faptul că actele administrative menționate, prin care, în urma modificărilor intervenite în structura organizatorică a ministerului, au fost aprobate noi organigrame ale Direcției Generale Financiare, nu au făcut obiect controlului judecătoresc. Totodată, intimatul-pârât precizează că, în contextul emiterii actelor administrative anterior menționate, în prezent, statul de organizare aprobat prin Ordinul ministrului nr. I/267/2013 este total diferit de cel inițial, iar, în ceea ce privește compartimentele înființate în anii 2014 și 2015 în cadrul Direcției Generale Financiare, funcțiile de conducere au fost ocupate prin concurs, iar executarea întocmai a hotărârii judecătorești a cărei lămurire se solicită ar determina vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale tuturor persoanelor vizate de reorganizările ulterioare emiterii ordinului anulat.

Întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat recalificarea cererii, ca fiind o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii, în sensul art. 443 C. proc. civ. Pe fondul cererii, recurentul-reclamant solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că dispozitivul hotărârii este clar, nefiind necesare alte lămuriri nici cu privire la dispoziția de anulare și nici cu privire la întinderea și aplicarea dispozitivului, neexistând dispoziții confuze, incomplete sau contradictorii care să necesite clarificări. Totodată, se arată că intimatul-pârât invocă doar apărări de fond și de netemeinicie, care nu pot fi soluționate pe calea prezentei cereri. II. Considerentele Înaltei Curți La termenul de judecată de astăzi, 11 mai 2016, conform celor menționate în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a stabilit cadrul procesual în sensul că este învestită cu soluționarea unei cereri de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 595 din 2 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind aplicabile dispozițiile art. 443 C. proc. civ., conform cărora: "Art. 443 - Lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii (1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. (2) Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților. (3) Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței." În esență, prin cererea formulată, intimatul-pârât M.A.I. solicită lămuriri cu privire la aplicarea mențiunilor din dispozitivul hotărârii prin care instanța "dispune anularea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. I/267 din 15 aprilie 2003". Conform dispozițiilor citate ale art. 443 alin. (1) C. proc. civ., lămurirea dispozitivului hotărârii poate fi dispusă în ipoteza în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii. În cauză, însă, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii nu este susceptibil de lămurire sub aspectul înțelesului, întinderii ori aplicării, întrucât conține dispoziția clară de anulare a actului administrativ contestat, respectiv Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/267 din 15 aprilie 2003, și de respingere în rest a acțiunii, în privința capătului 3 de cerere prin care reclamantul a solicitat anularea tuturor actelor subsecvente emise în baza ordinului contestat. În ceea ce privește aspectele invocate de intimatul-pârât M.A.I. referitoare la modificările succesive intervenite în structura organizatorică și de personal a instituției în baza actelor administrative emise ulterior actului anulat, împrejurări de natură a determina, în opinia sa, imposibilitatea de punere în executare a hotărârii judecătorești, Înalta Curte reține că acestea reprezintă elemente extrinseci hotărârii a cărei lămurire se solicită în privința dispozitivului, ce nu pot fi clarificate sau lămurite în condițiile art. 443 C. proc. civ. În condițiile în care instanța a pronunțat soluția de anulare a actului administrativ contestat, dispozitivul hotărârii este lipsit de echivoc, înțelesul, întinderea și aplicarea sa rezultând cu claritate din simpla lecturare a textului, în sensul că actul contestat este desființat și nu mai produce efecte juridice începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de anulare. În aplicarea principiului de drept interpretatio cessant in claris, întrucât dispozitivul hotărârii nu este obscur sau imperfect, Înalta Curte reține că nu există o situație care să reclame o lămurire a dispozitivului în sensul susținerilor prin care intimatul-pârât tinde să obțină o explicitare a efectelor pe care soluția de anulare le produce fie în privința actelor administrative emise ulterior actului contestat, fie în privința situației particulare a recurentului-reclamant A., fie în privința altor subiecte de drept. În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 443 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului formulată de intimatul-pârât M.A.I. cu privire la Decizia civilă nr. 595 din 2 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Dată fiind culpa procesuală a intimatului-pârât M.A.I., va fi admisă cererea recurentului-reclamant A. de obligare a părții adverse la suportarea cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisul depus la dosar, cheltuieli în sumă de 500 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales al acestuia.