ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1223/2015

Decizia nr. 1223/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată, inițial, la data de 01 iunie 2009, pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. Giurgiu - C., anularea Dispoziției nr. 4794 din 07 mai 2009 și, pe cale de consecință, admiterea contestației și anularea informării de plată și a înștiințării de plată din 24 martie 2009.

Prin sentința civilă nr. 460 din 15 decembrie 2011, Tribunalul Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, soluție împotriva căreia reclamanta a formulat recurs la data de 19 decembrie 2011.

Prin Decizia civilă nr. 3149 din 02 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată cererea de recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 octombrie 2013, sub nr. x/2/2013.

Prin sentința civilă nr. 4121 din 19 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Dispoziția nr. 4794 din 07 mai 2009 și, pe cale de consecință, a admis contestația și a anulat informarea de plată fără număr din data de 24 martie 2009 și înștiințarea de plată nr. 85 din data de 24 martie 2009, acte emise de C. din cadrul B. al Municipiului Giurgiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că este întemeiată susținerea reclamantei, potrivit căreia suma de 4.314.135 lei, menționată în înștiințarea de plată din 24 martie 2009, nu a fost stabilită în prealabil printr-un titlu de creanță dintre cele enumerate la art. 110 C. proc. fisc., respectiv art. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a acestui Cod.

Pârâta nu numai că nu a depus la dosar, dar nici măcar nu a susținut că ar fi emis vreo decizie de impunere cu privire la impozitul și taxa pe teren, respectiv, vreo decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii, făcând în mod constant referire doar la informarea și înștiințarea de plată emise la data de 24 martie 2009.

În atare condiții, Curtea a constatat că pârâta nu a emis și comunicat reclamantei, anterior întocmirii informării și înștiințării de plată din 24 martie 2009, o decizie de impunere cu privire la impozitul și taxa pe teren în valoare de 2.329.656 lei, respectiv, o decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii în valoare de 1.984.479 lei.

În situația în care s-ar aprecia că enumerarea de la art. 100 alin. (3) C. proc. fisc. este exemplificativă, astfel încât, s-ar putea da înștiințării de plată valoarea unui titlu de creanță, Curtea a reținut că informarea de plată din 24 martie 2009 și Înștiințarea de plată din 24 martie 2009, nu satisfac exigențele privind obiectul actului administrativ-fiscal, astfel că, menționarea incompletă sau necorespunzătoare a obiectului echivalează cu lipsa acestuia și este de natură să atragă nulitatea actului administrativ-fiscal, care se poate constata la cerere sau din oficiu, conform art. 46 C. proc. fisc.

Împotriva

sentinței civile nr. 4121 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a formulat recurs, în termen legal, pârâta

C. Giurgiu,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de pârâtă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, în esență, pentru următoarele motive:

În data de 07 mai 2009, C. Giurgiu a emis informarea de plată (reprezentând aducerea la cunoștință a debitelor datorate până la sfârșitul anului în curs, dar cu majorările calculate la data emiterii) și înștiințarea de plată din 24 martie 2009 (reprezentând actul premergător demarării procedurii de executare silită, ce cuprinde toate debitele restante), documente care au fost comunicate contestatoarei la data de 27 martie 2009.

Nu poate fi reținută nulitatea absolută a informării de plată și a înștiințării de plată, deoarece, potrivit art. 43 pct. 2 lit. e), f), h) și i) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., nu se poate considera că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută prin lipsa elementelor prevăzute de textul legal menționat, fără a se avea în vedere cauzele de nulitate prevăzute expres de art. 46.

Informarea de plată, înștiințarea de plată din 24 martie 2009 și titlul executoriu nr. 17 din 07 mai 209, au fost comunicate contestatoarei, potrivit prevederilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și art. 44.1 din Normele metodologice, și confirmate de primire de către aceasta, astfel încât, sunt opozabile reclamantei și produc efecte juridice.

Sumele prevăzute în informarea și înștiințarea de plată contestate, reprezintă taxă calculată pentru terenul deținut cu titlu de concesionar de către contestatoare, taxă al cărei cuantum este determinat prin Hotărârea B. nr. 190 din 29 mai 2008.

Contestatoarea s-a prevalat de dispozițiile art. 257 și art. 258 din C. fisc., susținând că terenul concesionat ar fi degradat și poluat, fiind exceptat de la impozit pe perioada cât durează ameliorarea acestuia, fapt nedovedit, și care ar pune sub semnul întrebării concesionarea, terenul în speță devenind impropriu utilizării și ducând astfel la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate la cap. VII din Contractul de concesiune din 03 aprilie 2003.

SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC D. SPRL.

Intimata-reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC D. SPRL nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 18 martie 2015, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță, definit potrivit art. 110 alin. (3) din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

drept actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, și explicitat de prevederile pct.

107.1 din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc.

În mod corect prima instanță a reținut că recurenta-pârâtă nu a emis și nu a comunicat intimatei-reclamante, anterior întocmirii înștiințării de plată nr. 85/24 martie 2009, actul administrativ fiscal prin care se instituie obligația de plată a creanței fiscale, respectiv, decizia de impunere cu privire la impozitul și taxa pe teren, precum și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii.

În condițiile în care intimata-reclamanta nu a depus declarația fiscală cu privire la impozitul și taxa pe teren, iar valoarea acestora a fost stabilită de către organul fiscal din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) și (3) din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu completările și modificările ulterioare,

recurenta-pârâta avea obligația de a emite decizie de impunere prin care să instituie debitul principal, precum și decizie de calcul a obligațiilor accesorii, din care să rezulte modul de calcul și perioada pentru care acestea au fost calculate.

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, se reține că informarea de plată din 24 martie 2009 și Înștiințarea de plată din 24 martie 2009, nu întrunesc condițiile unor acte administrativ fiscale, deoarece nu conțin toate elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. a) - j) C. proc. fisc.

Astfel, înscrisurile doveditoare ale creanței nu cuprind elementele referitoare la obiectul actului administrativ fiscal, a căror lipsă atrage nulitatea acestuia, potrivit art. 46 C. proc. fisc.

În acest sens, se constată că nu se menționează categoria și suprafața de teren pentru care s-au stabilit taxa și impozitul, nu se poate verifica corectitudinea impunerii sau dacă sunt incidente cazurile de scutire prevăzute de C. fisc.,

debitele sunt stabilite global, fără a se putea verifica corectitudinea modului de calcul și eventual, termenul de prescripție, accesoriile sunt calculate global și fără indicarea perioadei avute în vedere, în ceea ce privește termenul de scadență a obligației principale de plată, astfel încât, nu se poate verifica modul de calcul și intervenția altor incidente legate de executarea obligației de plată.

În contextul arătat, reținând nelegalitatea soluției de respingere a contestației administrative, în mod judicios prima instanță a dispus anularea Dispoziției nr. 4794 din 07 mai 2009, cu consecința admiterii contestației și anulării informării de plată din 24 martie 2009 și a înștiințării de plată din 24 martie 2009.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta

C. a B. Giurgiu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. a B. Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 4121 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.