ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2021/2016

Decizia nr. 2021/2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA și intervenientul forțat F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune morale și materiale către reclamanții mama, tatăl, fratele și sora victimei G., actualizarea sumelor solicitate cu dobânda BNR din momentul accidentului și până în momentul plății, indexarea sumelor cu indicele de inflație de la data plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 54 din 24 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 1306 din data de 4 decembrie 2015 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamanți împotriva sentinței menționate anterior.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., D., C. și A.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Reclamanții au înțeles să învestească instanța cu o acțiune întemeiată pe contractul de asigurare RCA, având ca obiect pretenții, însă în mod greșit atât Tribunalul Neamț, cât și Curtea de Apel Bacău au respins cererea reclamanților, apreciind că intervenientul forțat nu are nicio culpă în producerea evenimentului rutier, cu încălcarea dispozițiilor de drept material incidente în speță.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenții au arătat că instanța de apel avea obligația de a motiva hotărârea prin propriile considerente și nu prin raportare la considerentele sentinței, fiind încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ. Se impunea ca instanța de apel să stabilească în considerentele hotărârii situația de fapt, pe care să o expună în detaliu, încadrarea în drept, argumentele apelanților-reclamanți și ale intimaților și punctul sau de vedere față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția de respingere a apelului, or, curtea de apel doar a indicat argumentele reținute de instanța de fond. Simpla referire la art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010, mai exact la culpa exclusivă a persoanei prejudiciate, nu echivalează cu o motivare a hotărârii, cu atât mai mult cu cât aceasta este în totală contradicție cu situația de fapt și cu art. 28 alin. (1) și (2) din același act normativ.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenții au arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, și anume art. 48 alin. (1), art. 49 din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 26 alin. (2) pct. 3, art. 28 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 5/2010 și la art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, instanța de apel nu a ținut cont de teoria dualității culpelor raportat la materialul probator administrat. Faptul ca instanța penală a dispus achitarea inculpatului pentru existenta unui caz de neimputabilitate, constatând ca nu exista o culpa penală nu exclude culpa civilă a intimatului-intervenient forțat, culpa levissima atrăgând răspunderea civilă. Instanțele de fond nu au avut în vedere că noțiunea de culpă din cadrul răspunderii civile nu este identică aceleiași noțiuni din cadrul răspunderii penale.

Cererea de apel se impunea a fi soluționată în temeiul dispozițiilor speciale ce reglementează contractul RCA (Legea nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 5/2010 - art. 15 - 30, art. 49) și, în subsidiar, în temeiul dispozițiilor C. civ. anterior (art. 998, 999).

Fundamentul legal avut în vedere de instanța de apel la soluționarea cauzei este unul greșit întrucât se impunea ca instanța de control judiciar să se raporteze la dispozițiile legale cu caracter special și ulterior la normele cu caracter general, și nicidecum la dispozițiile noului C. civ., anume art. 1395 C. civ., întrucât acesta nu era incident la data producerii riscului asigurat.

Instanțele de fond au ignorat dispozițiile art. 28 alin. (1) din noul C. proc. pen., normă legală cu aplicabilitate imediată, potrivit căreia "instanța nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite." Tribunalul Neamț și Curtea de Apel Bacău aveau competența și obligația de a tranșa litigiul în sensul pronunțării unei soluții care să fie fundamentată pe probele administrate în fața sa, iar nu exclusiv pe probele administrate în fața instanței penale și pe motivarea Curții de Apel Bacău, precum și pe legislația speciala din materia asigurărilor RCA.

Instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, în condițiile în care intervenientul forțat nu a respectat prevederile legale privind circulația pe acel sector de drum (se deplasa cu o viteză peste limita legală încălcând disp. art. 48, 49 din acest act normativ). În niciun text de lege din acest act normativ nu se face trimitere la viteza de evitare astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță de fond, punct de vedere îmbrățișat de instanța de apel.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 479 alin. (1) prima teză C. proc. civ. instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Astfel, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu era obligată să devolueze fondul decât în limita motivelor de apel, ceea ce a și făcut analizând succint criticile formulate în apel.

În ceea ce privește interpretarea probelor cu incidență asupra stabilirii situației de fapt în cauză, instanța de apel a constatat determinantă expertiza de specialitate privind dinamica producerii accidentului, aspect ce ține de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia, și, ca atare, nu poate forma obiectul criticilor în recurs, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ. interpretat per a contrario.

Este nefondată susținerea recurenților în sensul că referirea instanței de apel "la art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010, mai exact la culpa exclusivă a persoanei prejudiciate, nu echivalează cu o motivare a hotărârii, cu atât mai mult cu cât aceasta este în totală contradicție cu situația de fapt și cu art. 28 alin. (1), (2) din același act normativ."

Pe de o parte, determinarea situației de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, așa cum s-a reținut anterior, nu poate face obiectul criticilor în recurs. Or, în urma interpretării probatoriului administrat în cauză instanța de apel a ajuns la concluzia existenței culpei exclusive a victimei accidentului, fapt ce a atras aplicarea art. 27 alin. (1) lit. b) din Ordinul CSA potrivit căruia asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate.

Constatarea aplicării art. 27 alin. (1) lit. b) din Ordinul CSA, urmare a stabilirii culpei exclusive a victimei accidentului, nu este contradictorie cu normele prevăzute de art. 28 din Ordinul CSA, care privesc o altă situație, și anume cea a reținerii culpei comune, ceea ce nu a fost cazul în speță, așa cum s-a reținut anterior.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenții au susținut încălcarea de către instanța de apel a mai multor prevederi legale, dar în cadrul motivării în fapt nu au formulat critici în mod concret decât cu privire la o parte dintre acestea, numai acestora urmând a li se răspunde în cadrul analizei recursului, întrucât celelalte apar ca nemotivate.

Contrar susținerilor recurenților instanța de apel nu a reținut că achitarea conducătorului auto pentru lipsa vinovăției în cadrul procesului penal ar exclude în sine existența unei culpe civile și nici că noțiunea de culpă din cadrul răspunderii civile ar fi identică aceleiași noțiuni din cadrul răspunderii penale.

Dimpotrivă, instanța de apel a reținut că "instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției [autorului] faptei ilicite însă nu pot fi ignorate în cauză concluziile expertizei de specialitate privind dinamica producerii accidentului (...)" și că "față de concluziile raportului de expertiză privind dinamica producerii accidentului este clară lipsa de vinovăție a conducătorului auto iar privitor la culpa levissima invocată de apelantă Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută în contextul în care evenimentul rutier putea fi evitat numai dacă conducătorul auto circula cu 29 km/h, viteză ce nu era impusă la condițiile de circulație existente la momentul producerii accidentului."

Nu este fondată nici susținerea recurenților în sensul că instanța de apel ar fi avut în vedere la soluționarea cauzei un temei de drept eronat. Instanța de apel s-a raportat la normele speciale în materia răspunderii asigurătorului în caz de accidente auto (RCA) coroborate cu normele generale în materia răspunderii civile delictuale, pentru situațiile nereglementate special.

Instanța de apel nu face referire la art. 1395 C. civ., ci la art. 1365 C. civ., prevederi care se regăsesc și în art. 28 alin. (1) C. proc. pen., invocat de către recurenți. De altfel, chiar reclamanții au invocat art. 1365 C. civ. în răspunsul la întâmpinare în apel, instanța de apel analizând această apărare. Astfel, sub acest aspect, recurenților nu li s-a produs nicio vătămare, instanța de apel reținând faptul că instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Faptul că instanța de apel a acordat o mai mare valoare pentru soluționarea litigiului concluziile expertizei de specialitate privind dinamica producerii accidentului, raportat la celelalte probe administrate în fața instanței civile, ține de evaluarea probatoriului și, astfel, de temeinicia deciziei, iar nu de legalitatea acesteia, aspecte care, în consecință, nu pot fi analizate în recurs, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ. interpretat per a contrario.

Sunt nefondate susținerile din recurs potrivit cărora instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, în condițiile în care intervenientul forțat nu a respectat prevederile legale privind circulația pe acel sector de drum deplasându-se cu o viteză peste limita legală încălcând disp. art. 48, 49 din acest act normativ.

Potrivit art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: "Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector."

Prin acest text de lege este reglementat un caz de nerăspundere pentru inexistența faptei ilicite. Aceasta nu înseamnă că, în raport de circumstanțele cauzei, nu se poate constata inexistența altora dintre condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, în afară de fapta ilicită, și anume prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Acesta a fost cazul în speță, unde s-a constatat existența unei împrejurări care înlătură vinovăția autorului accidentului, constând în fapta victimei (culpa exclusivă a victimei), raportat la faptul că potrivit expertizei de specialitate privind dinamica producerii accidentului, chiar dacă acesta ar fi circulat cu viteza legală privind circulația prin acel sector, dat fiind modul de a acționa al victimei, accidentul nu putea fi evitat.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., D., C. și A. împotriva Deciziei nr. 1306 din data de 4 decembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016.

Procesat de GGC - GV