ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2017

Decizia nr. 708/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 13 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, anularea deciziei de concediere emisă de intimată la data de 30 septembrie 2010, și, pe cale de consecință, reintegrarea reclamantului și acordarea de despăgubiri egale cu drepturile reprezentând contraprestația în raportul juridic dedus judecății, indexate, majorate sau reactualizate până la executarea hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 10699 din 3 decembrie 2012, Tribunalul București,

secția a VllI-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința civilă nr. 7507 din 11 decembrie 2014, Tribunalul Dolj,

secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, invocată de contestator, precum și contestația, așa cum a fost precizată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarai apel reclamantul, calificat ca recurs

prin încheierea de la termenul din 30 iun ie 2015.

Prin Decizia nr. 738 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Craiova,

secția l civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7570 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recurentul-reclamant A. a declarat recurs la data de 31 decembrie 2015

împotriva încheierii de ședință din 30 iunie 2015, prin care s-a calificat drept recurs calea de atac exercitată de reclamant, precum și împotriva Deciziei nr. 738 din 14 decembrie 2015 ale Curții de Apel Craiova, secția I civilă, invocând în sinteză faptul că acțiunea trebuie să parcurgă trei grade de jurisdicție, în raport de prevederile art. 282

1

C. proc. civ. și de faptul că unul dintre capetele cererii de chemare în judecată este o acțiune în constatare, iar un alt capăt are un obiect evaluabil în bani, superior sumei de 100.000 lei.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibili tații recursului, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Se reține că în cauză, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 13 octombrie 2010, precum și de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „dispozițiile codului de procedura (n.n. ale N.C.P.C.) se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. adoptat în anul 1865.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. adoptat în anul 1865 „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

În speță se reține că au fost atacate cu recurs decizia nr. 738 din data de 14 decembrie 2015 și încheierea de ședință din data de 30 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Se reține că Decizia nr. 738 din data de 14 decembrie 2015 a fost pronunțată de o instanță de recurs în soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7507 din 11 decembrie 2014 a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată într-un litigiu de muncă, prin care instanța a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, invocată de contestator precum și contestația formulată, ca neîntemeiate.

Potrivit art. 208 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

De asemenea, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011, în forma în vigoare anterior intrării în vigoare a C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, aplicabilă cauzelor începute sub imperiul V.C.P.C. „(1) Hotărârea judecătoriei este supusă numai recursului".

În consecință, în raport de dispozițiile legale mai sus-menționate, hotărârile pronunțate în soluționarea unui litigiu de muncă, început înainte de instalarea în vigoare a N.C.P.C., sunt pronunțate de tribunal, ca instanță de fond, fără drept de apel, în sensul art. 299 C. proc. civ., motiv pentru care pot fi atacate numai cu recurs la instanța

imediat superioară, respectiv curtea de apel, așa cum prevăd dispozițiile art. 299 alin, (2) C. proc. civ.

Față de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., instanța de recurs soluționează cauza printr-o decizie irevocabilă care nu mai poate fi atacată cu recurs.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 299 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865, în interpretarea per a contraria, coroborate cu dispozițiile art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege, dar nu și hotărârile instanței de recurs, irevocabile în raport de art. 377 C. proc. civ.

Fata de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibila de a mai fi atacată cu recurs.

Aceasta concluzie derivă atât din dispozițiile legale mai sus-citate cât și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoana nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În consecință decizia recurată este irevocabilă, recursul declarat împotriva ei fiind inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.

În ceea ce privește recursul îndreptat împotriva încheierii de ședință din data de 30 iunie 20 î 5, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civil, Înalta Curte constată că și acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente;

Încheierea de ședință din data de 30 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civil, este o încheiere premergătoare care, în conformitate cu prevederile art. 268 C. proc. civ., precede hotărârea și are ca scop să pregătească soluționarea pricinii.

Se constată că încheierile premergătoare pot conține dispoziții pur preparatorii, care nu leagă instanța sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța, încheieri interlocutorii, în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte. Consecința acestor reglementări constă în faptul că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor, nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală și, prin urmare, vor fi supuse căii de atac numai

odată cu aceasta și numai dacă hotărârea respectivă este supusă vreunei căi de atee de reformare.

În speță, Înalta Curte constată că s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a calificat calea de atac ca fiind recurs, iar nu apel, care însă, așa cum s-a arătat, constituie o încheiere premergătoare pronunțată de instanța de recurs și, prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs, fiind irevocabilă ca și decizia atacată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 738 din data de 14 decembrie 2015 și z încheierii de ședință din data de 30 iunie 2015 pronunțate de Curtea de Ape

1

Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în/ședință publică astăzi, 9 mai 2017.