ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1030/2017

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de

16 august 2016 și înregistrată sub nr. x/116/2016, reclamanții A.,

B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V.,

X., Z., Y. și A.A. asistați, reprezentați B.B. au chemat în

judecată pârâtul C.C. București, pentru ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata

către fiecare dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând

spor neuropsihie, începând cu data de 01 ianuarie 2015 și până la intervenirea

unei situații de fapt sau legislative noi, în procentul corespunzător

legislației în materie, obligarea pârâtului la plata către fiecare

dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul pentru

condiții vătămătoare, începând cu data de 01 ianuarie 2015

și până la intervenirea unei situații de fapt sau legislative

noi, în procentul menționat în tabelul anexă alăturat prezentei

cereri de chemare în judecată care face parte integrantă din aceasta,

obligarea

pârâtului la plata către

fiecare dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând

diferența dintre salariul de bază lunar brut și sporurile,

indemnizațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare

care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, majorate în

procent de 15 % și salariul de bază lunar brut și sporurile,

indemnizațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare

care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, majorate în

procent de 10%, începând cu data de 01 decembrie 2015 și până în

prezent și în continuare, pe viitor, până la interveni rea unei

situații de fapt sau legislative noi, obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea

de ședința din data de 29 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul

nr. x/2016, instanța a dispus disjungerea cauzei, urmând a se forma un

număr de 11 dosare, în prezenta cauză rămânând în calitate de

reclamanți numiții T., U., V. și X., care au domiciliul în raza

de competență a Tribunalului Călărași și s-a

dispus formarea de noi dosare cu privire la ceilalți reclamanți, în

funcție de localitatea de domiciliu a acestora, astfel: reclamanții: B.,

E., F., H., I., N., O., P., S., A.A. (București), pârât: C.C.

București; reclamanții: Z. și Y. (Brăila), pârât: C.C.

București; reclamanta: A. (Ilfov), pârât: C.C. București;

reclamantul: C. (Mureș), pârât: C.C. București; reclamanta: D. (Mehedinți),

pârât: C.C. București; reclamantul: G. (Dâmbovița), pârât: C.C.

București; reclamanta: J. (Olt), pârât: C.C. București; reclamantul: K.

(Argeș); pârât: C.C. București; reclamanta: L. (Vrancea), pârât: C.C.

București; reclamanta: M. (Teleorman), pârât C.C. București;

reclamanta: R. (Alba), pârât: C.C. București.

În Dosarul nou

format, nr. x/116/2016, având ca părți pe reclamanta: L. (Vrancea)

și pârât C.C. București, la termenul din data de 31 ianuarie 2017

instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței

teritoriale.

Prin

sentința civilă nr. 83 din 31 ianuarie 2017. Tribunalul

Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Călărași, invocată din oficiu și a

declinat competența soluționării prezentei cauze în favoarea

Tribunalului Vrancea.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii" Cererile referitoare la

cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente

în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul".

Cum

din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta L.

are domiciliul în oraș Odobești, județul Vrancea, în baza art.

130 și următoarele C. proc. civ., competența de soluționare

a cauzei aparține Tribunalului Vrancea.

Investit

prin declinare, Tribunalul Vrancea prin Decizia civilă nr. 151 din 14

martie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Vrancea și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată

de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C.C. București, in favoarea

Tribunalului Călărași. Constatând ivit negativ de

competența între Tribunalul Vrancea și Tribunalul

Călărași, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea

judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului

negativ de competență.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut

următoarele:

Cererea

înregistrată la data de 16 august 2016 pe rolul Tribunalului

Călărași sub nr. x/116/2016 a fost formulată de 25 de

reclamanți, din care 4 aveau domiciliul în raza de competență a

Tribunalului Călărași, iar restul în București,

Brăila, Ilfov, Mureș, Mehedinți, Dâmbovița, Olt Argeș,

Vrancea, Teleorman, Alba, toți reclamanții având locul de muncă

în București. Făcând aplicarea dispozițiilor legale privind

competența menționate anterior, prezenta instanță

constată că cererea putea fi formulată la instanța

competentă pentru oricare dintre reclamanți și, dat fiind

că o parte din reclamanți aveau domiciliul în circumscripția

Tribunalului Călărași, acesta era competent să judece

acțiunea formulată de toți cei 25 de reclamanți. Având în

vedere că reclamanții aveau posibilitatea de a alege între

instanțele competente, de la domiciliul oricăruia dintre aceștia

sau de la locul de muncă al tuturor, prin depunerea cererii la Tribunalul

Călărași reclamanții au învestit în mod legal această

instanță, stabilind în mod definitiv competența în favoarea

acesteia, astfel încât Tribunalul Călărași nu putea, nici

măcar în urma disjungerii acțiunilor formulate de reclamanții

care aveau domiciliul în localități ce nu se află în

circumscripția Tribunalului Călărași, să se declare

necompetent teritorial în soluționarea acestora.

Prin

urmare, fiind îndeplinite în cauză condițiile legale pentru

coparticiparea procesuală activă, Tribunalul Călărași

era competent să judece și cererea formulată de reclamanta L.,

cu domiciliul în oraș Odobești, jud. Vrancea în contradictoriu cu

pârâtul C.C. București, neavând relevanță faptul că

această instanță, învestită cu soluționarea

acțiunii formulate de cei 25 de salariați ai C.C. București - E.E.,

a înțeles să împartă această acțiune în mai multe

dosare, prin disjungere, păstrând spre soluționare doar cererea

formulată de reclamanții cu domiciliul în județul

Călărași, întru cât Tribunalul Călărași era

competent teritorial să soluționeze acțiunea în întregul ei.

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 269 C. muncii „(Judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor judecătorești, stabilite

potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1)

se adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz,

sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C.

proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi

formulată la instanța competenta pentru oricare dintre

reclamanți.

De

asemenea, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, „Cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau

locul de muncă reclamantul."

Art.

216 din Legea nr. 62/2011, prevede că: „Dispozițiile prezentei legi

referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de

muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C.

proc. civ."

Astfel,

conform art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reclamantul are

a alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Pe

de altă parte, art. 59 clin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

prevede că „Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte

dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună,

dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori

daca între ele există o strânsă legătură."

Așadar,

din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor

legale redate, reiese că în materia litigiilor de muncă, legiuitorul

a reglementat o competența teritorială alternativă, în favoarea

instanței în circumscripția căreia se află, la data

sesizării instanței, domiciliului sau locul de muncă al

reclamantului, alegea între instanțele deopotrivă competentă

aparținând în exclusivitate reclamantului.

În

cauza de față, se reține că prin cererea adresată

și înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții,

salariați ce fac parte din personalul contractual al C.C. București,

printre care și reclamanta din prezenta cauză, L., au solicitat

obligarea pârâtului la plata, începând cu data de 01 ianuarie 2015, drepturilor

salariale reprezentând spor neuropsihic, spor pentru condiții

vătămătoare și diferența dintre salariul de bază

lunar brut și sporurile, indemnizațiile și celelalte elemente

ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de

bază, majorate în procent de 15 % și salariul de bază lunar brut

și sporurile, indemnizațiile și celelalte elemente ale

sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază,

majorate în procent de 10%.

Raportat

la obiectul său, litigiul face parte din categoria celor date de lege în

competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art.

266 Codul muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform

art. 11 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Fiind

îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, deoarece

toți reclamanții sunt salariații ai aceluiași angajator

și pretinzând aceleași drepturi, urmând o soluție comună,

în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, oricare dintre

instanțele în circumscripția cărora își avea domiciliul oricare

dintre reclamanți sau își aveau locul de muncă (respectiv

Tribunalul Vrancea, Tribunalul Călărași, Tribunalul Brăila,

Tribunalul Ilfov, Tribunalul Mureș, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul

Dâmbovița, Tribunalul Olt, Tribunalul Argeș, Tribunalul București,

Tribunalul Teleorman, Tribunalul Alba) erau deopotrivă competente în

soluționarea cauzei, reclamanții având alegerea între aceste

instanțe deopotrivă competent.

Reclamanții,

prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul

Călărași, au învestit în mod legal această

instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea

acesteia. Prin urmare, Tribunalul Călărași nu mai putea să

dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei

alte părți, declinarea competenței, declarându-se

necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al

competenței, care nu este de ordine publică, folosindu-se de

instituția disjungerii.

Disjungerea

dispusă de către Tribunalul Călărași prin încheierea

din 29 noiembrie 2016 nu este în măsură să deschidă în mod

legai instanței posibilitatea invocării excepției

necompetenței teritoriale a instanței, cu eludarea prevederilor

legale care reglementează modalitatea de invocare a excepției

competenței teritoriale în materia litigiilor de muncă. Astfel

conform dispozițiilor art. 129 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc.

civ., "(1) Necompetența este de. ordine publică sau

privată. (2) Necompetența este de ordine publică: 1. În cazul

încălcării competenței generale,, când procesul nit este de

competența instanțelor judecătorești; 2. În cazul

încălcării competenței materiale, când procesul este de

competența unei instanțe de alt grad; 3. În cazul

încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este

de competența unei alte instanțe de același grad și părțile

nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetența este

de ordine privată."

Conform

art. 130 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ., "Necompetența

generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată

de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.

(2) Necompetența materială și teritorială de ordine

publică trebuie invocată de părți ori de către

judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt

legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine

privată poate fi invocata doar de către pârât prin întâmpinare sau,

dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de

judecată la care părțile suni legal citate în fața primei

instanțe."

Așa

cum s-a reținut mai sus, competența teritorială în materia

litigiilor de muncă nu este una exclusivă, ei una alternativă.

Așadar, nefiind vorba despre o competență de ordine

publică, în sensul art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci

de una de ordine privată, excepția necompetenței teritoriale în

materia litigiilor de muncă nu poate fi invocată decât în

condițiile art. 130 din Legea nr. 134/2010, respectiv doar

de către pârât prin întâmpinare

sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, vel mai târziu la primul termen

de judecată la care părțile sunt legal citate în fața

primei instanțe.

Or,

măsura disjungerii fiind o instituție pusă de legiuitor la

dispoziția instanței de judecată atât în scopul unei mai bune

administrări a justiției, cât și pentru respectarea dispozițiilor

legale care impun soluționarea cauzelor într-un termen, rezonabil, nu

putea fi folosită ca argument pentru dezinvestirea instanței prin

invocarea necompetenței teritoriale.

Prin

urmare, constatând că în mod nelegal Tribunalul Călărași a

invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale în

soluționarea pricinii, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoare Tribunalului Vrancea, pentru

considerentele arătate Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta

L., în contradictoriu cu pârâtul C.C. București, având ca obiect drepturi

bănești, în favoarea Tribunalului Călărași.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Stabilește

competența de soluționare a cererii de chemare în judecată

formulată de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C.C.

București, având ca obiect drepturi bănești, în favoarea

Tribunalului Călărași.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2017.