ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2017

Decizia nr. 1030/2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 16 august 2016 și înregistrată sub nr. x/116/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. și A.A. asistați, reprezentați B.B. au chemat în judecată pârâtul C.C.

București, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata către fiecare dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând spor neuropsihie, începând cu data de 01 ianuarie 2015 și până la intervenirea unei situații de fapt sau legislative noi, în procentul corespunzător legislației în materie, obligarea pârâtului la plata către fiecare dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul pentru condiții vătămătoare, începând cu data de 01 ianuarie 2015 și până la intervenirea unei situații de fapt sau legislative noi, în procentul menționat în tabelul anexă alăturat prezentei cereri de chemare în judecată care face parte integrantă din aceasta, obligarea pârâtului la plata către fiecare dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul de bază lunar brut și sporurile, indemnizațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, majorate în procent de 15 % și salariul de bază lunar brut și sporurile, indemnizațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, majorate în procent de 10%, începând cu data de 01 decembrie 2015 și până în prezent și în continuare, pe viitor, până la interveni rea unei situații de fapt sau legislative noi,

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședința din data de 29 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, instanța a dispus disjungerea cauzei, urmând a se forma un număr de 11 dosare, în prezenta cauză rămânând în calitate de reclamanți numiții T., U., V. și X., care au domiciliul în raza de competență a Tribunalului Călărași și s-a dispus formarea de noi dosare cu privire la ceilalți reclamanți, în funcție de localitatea de domiciliu a acestora, astfel: reclamanții: B., E., F., H., I., N., O., P., S., A.A. (București), pârât: C.C. București; reclamanții: Z. și Y. (Brăila), pârât: C.C. București; reclamanta: A. (Ilfov), pârât: C.C. București; reclamantul: C. (Mureș), pârât: C.C.

București; reclamanta: D. (Mehedinți), pârât: C.C. București; reclamantul: G. (Dâmbovița), pârât: C.C. București; reclamanta: J. (Olt), pârât: C.C. București; reclamantul: K. (Argeș); pârât: C.C. București; reclamanta: L. (Vrancea), pârât: C.C. București; reclamanta: M. (Teleorman), pârât C.C. București; reclamanta: R. (Alba), pârât: C.C. București. În Dosarul nou format, nr. x/116/2016, având ca părți pe reclamanta: L. (Vrancea) și pârât C.C. București, la termenul din data de 31 ianuarie 2017 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale. Prin sentința civilă nr. 83 din 31 ianuarie 2017. Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Călărași, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii" Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul". Cum din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta L. are domiciliul în oraș Odobești, județul Vrancea, în baza art. 130 și următoarele C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vrancea. Investit prin declinare, Tribunalul Vrancea prin Decizia civilă nr. 151 din 14 martie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C.C.

București, in favoarea Tribunalului Călărași. Constatând ivit negativ de competența între Tribunalul Vrancea și Tribunalul Călărași, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Cererea înregistrată la data de 16 august 2016 pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. x/116/2016 a fost formulată de 25 de reclamanți, din care 4 aveau domiciliul în raza de competență a Tribunalului Călărași, iar restul în București, Brăila, Ilfov, Mureș, Mehedinți, Dâmbovița, Olt Argeș, Vrancea, Teleorman, Alba, toți reclamanții având locul de muncă în București.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale privind competența menționate anterior, prezenta instanță constată că cererea putea fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți și, dat fiind că o parte din reclamanți aveau domiciliul în circumscripția Tribunalului Călărași, acesta era competent să judece acțiunea formulată de toți cei 25 de reclamanți. Având în vedere că reclamanții aveau posibilitatea de a alege între instanțele competente, de la domiciliul oricăruia dintre aceștia sau de la locul de muncă al tuturor, prin depunerea cererii la Tribunalul Călărași reclamanții au învestit în mod legal această instanță, stabilind în mod definitiv competența în favoarea acesteia, astfel încât Tribunalul Călărași nu putea, nici măcar în urma disjungerii acțiunilor formulate de reclamanții care aveau domiciliul în localități ce nu se află în circumscripția Tribunalului Călărași, să se declare necompetent teritorial în soluționarea acestora.

Prin urmare, fiind îndeplinite în cauză condițiile legale pentru coparticiparea procesuală activă, Tribunalul Călărași era competent să judece și cererea formulată de reclamanta L., cu domiciliul în oraș Odobești, jud. Vrancea în contradictoriu cu pârâtul C.C. București, neavând relevanță faptul că această instanță, învestită cu soluționarea acțiunii formulate de cei 25 de salariați ai C.C. București - E.E., a înțeles să împartă această acțiune în mai multe dosare, prin disjungere, păstrând spre soluționare doar cererea formulată de reclamanții cu domiciliul în județul Călărași, întru cât Tribunalul Călărași era competent teritorial să soluționeze acțiunea în întregul ei. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 269 C. muncii „(Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competenta pentru oricare dintre reclamanți. De asemenea, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Art. 216 din Legea nr. 62/2011, prevede că: „Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc.

civ." Astfel, conform art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reclamantul are a alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Pe de altă parte, art. 59 clin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede că „Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori daca între ele există o strânsă legătură." Așadar, din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor legale redate, reiese că în materia litigiilor de muncă, legiuitorul a reglementat o competența teritorială alternativă, în favoarea instanței în circumscripția căreia se află, la data sesizării instanței, domiciliului sau locul de muncă al reclamantului, alegea între instanțele deopotrivă competentă aparținând în exclusivitate reclamantului.

În cauza de față, se reține că prin cererea adresată și înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții, salariați ce fac parte din personalul contractual al C.C. București, printre care și reclamanta din prezenta cauză, L., au solicitat obligarea pârâtului la plata, începând cu data de 01 ianuarie 2015, drepturilor salariale reprezentând spor neuropsihic, spor pentru condiții vătămătoare și diferența dintre salariul de bază lunar brut și sporurile, indemnizațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, majorate în procent de 15 % și salariul de bază lunar brut și sporurile, indemnizațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, majorate în procent de 10%.

Raportat la obiectul său, litigiul face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 Codul muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform art. 11 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Fiind îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, deoarece toți reclamanții sunt salariații ai aceluiași angajator și pretinzând aceleași drepturi, urmând o soluție comună, în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, oricare dintre instanțele în circumscripția cărora își avea domiciliul oricare dintre reclamanți sau își aveau locul de muncă (respectiv Tribunalul Vrancea, Tribunalul Călărași, Tribunalul Brăila, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Mureș, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Olt, Tribunalul Argeș, Tribunalul București, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Alba) erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei, reclamanții având alegerea între aceste instanțe deopotrivă competent.

Reclamanții, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Călărași, au învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Călărași nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică, folosindu-se de instituția disjungerii. Disjungerea dispusă de către Tribunalul Călărași prin încheierea din 29 noiembrie 2016 nu este în măsură să deschidă în mod legai instanței posibilitatea invocării excepției necompetenței teritoriale a instanței, cu eludarea prevederilor legale care reglementează modalitatea de invocare a excepției competenței teritoriale în materia litigiilor de muncă.

Astfel conform dispozițiilor art. 129 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ., "(1) Necompetența este de. ordine publică sau privată. (2) Necompetența este de ordine publică: 1. În cazul încălcării competenței generale,, când procesul nit este de competența instanțelor judecătorești; 2. În cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. În cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată." Conform art. 130 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ., "Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.

(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocata doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile suni legal citate în fața primei instanțe." Așa cum s-a reținut mai sus, competența teritorială în materia litigiilor de muncă nu este una exclusivă, ei una alternativă. Așadar, nefiind vorba despre o competență de ordine publică, în sensul art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., ci de una de ordine privată, excepția necompetenței teritoriale în materia litigiilor de muncă nu poate fi invocată decât în condițiile art. 130 din Legea nr. 134/2010, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, vel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Or, măsura disjungerii fiind o instituție pusă de legiuitor la dispoziția instanței de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiției, cât și pentru respectarea dispozițiilor legale care impun soluționarea cauzelor într-un termen, rezonabil, nu putea fi folosită ca argument pentru dezinvestirea instanței prin invocarea necompetenței teritoriale.

Prin urmare, constatând că în mod nelegal Tribunalul Călărași a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea pricinii, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Tribunalului Vrancea, pentru considerentele arătate Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C.C. București, având ca obiect drepturi bănești, în favoarea Tribunalului Călărași. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C.C. București, având ca obiect drepturi bănești, în favoarea Tribunalului Călărași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2017.