ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2017

HOTĂRÂRE
31.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1346/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1054 din 3 iunie 2016, Judecătoria Medgidia a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu de instanță și a dispus declinarea judecării cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul A. împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit la data de 15 martie 2016 de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Fetești.

Învestită prin declinare, Judecătoria Fetești, prin Sentința civilă nr. 196 din 23 februarie 2017, a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Fetești invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Medgidia. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului .

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Medgidia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. 2240/256/2016 la data de 28 martie 2016, petentul A. a formulat plângere contravențională contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 15 martie 2016.

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 15 martie 2016, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, autoturismul cu numărul de înmatriculare CT xxx, la data de 20 septembrie 2015, pe autostrada A2 km 144 + 100 m, Fetești, județul Ialomița, a utilizat podurile peste Dunăre, fără a deține peaj valabil.

Este adevărat că potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

Art. 32 alin. (1) din același act normativ prevede că „plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”

Cu toate acestea O.G. nr. 15/2002 instituie o regulă de competență teritorială exclusivă în cuprinsul art. 10

1

care dispune că „prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Înalta Curte constată că deși contravenția a fost constatată pe circumscripția Judecătoriei Fetești, domiciliul petentului se află în Medgidia, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Medgidia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în baza art. 10

1

din O.G. 15/2002, din punct de vedere teritorial, prin raportare la obiectul cauzei și domiciliul contravenientului, competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Medgidia.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. și intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Cestrin în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2017.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3218/2016
Decizia nr. 3218/2016 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei M
ÎCCJ 2016-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2680/2016
Decizia nr. 2680/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin plângerea
ÎCCJ 2017-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, petentul A.
ÎCCJ 2019-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2019
a arătat că, raportat la art. 10 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, având în vedere că domiciliul petentului se află în raza de competentă a Judecătorie Liești, aceasta este și Judecătoria competentă. 2.2. Prin Sentința civilă nr. 1.25
ÎCCJ 2018-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3176/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2426/2018 din 26 aprilie 2018, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declina
Sursă