David împotriva României

DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Nr. 9104/03 de Nicolae DAVID împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 9 septembrie 2008 ca cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 17 februarie 2003, având în vedere decizia de a examina în comun admisibilitatea și fondurile cazului (art. 29 § 3 din Convenție), Având în vedere faptul că guvernul german, informat de cererea în conformitate cu art. 36 § 1 din Convenție, a indicat că nu doresc să participe la procedura, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Nicolae David, este un național român și german care s-a născut în 1947 și trăiește în Sankt Augustin.

Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 iunie 1999, reclamantul, împreună cu P.G., a introdus o acțiune de anulare a înregistrării efectuate în 1962 în Registrul de terenuri în ceea ce privește un bun. La 8 noiembrie 1999, Curtea Regională Sibiu a permis acțiunea, a recunoscut că naționalizarea clădirii era ilegală, a anulat înregistrarea în Registrul Terenului și a ordonat restabilirea în numele M.A., bunica solicitantă. Soluția a fost susținută la 29 februarie 2000 de Curtea de Apel Alba Iulia și de 28 februarie 2001 printr-o decizie finală a Curții Supreme de Justiție.

Înainte de a fi finalizată hotărârea din 8 noiembrie 1999, statul a vândut apartamentele care compun clădirea chiriașilor de atunci, în temeiul Legii nr. 112/1995. La 23 august 2001, judecătorul responsabil cu Registrul de teren atașat Tribunalului de Primă Instanță a ordonat restabilirea situației existente înainte de 1962 în Registrul de terenuri și a recunoscut că proprietarul proprietății era M.A. La 3 septembrie 2002, reclamantul a solicitat președintelui Tribunalului regional Sibiu să pună în aplicare hotărârea respectivă. La 16 septembrie 2002, președintele Curții Regionale Sibiu a recunoscut că înregistrarea în Registrul de terenuri nu a inclus întreaga clădire, astfel cum a ordonat hotărârea din 8 noiembrie 1999, din cauza faptului că, după această hotărâre, apartamentele care fac obiectul proprietății au fost înregistrate în numele terților.

Prin urmare, Președintele a informat reclamantul cu privire la posibilitatea de a depune recurs împotriva deciziei interlocutive din 23 august 2001. La 7 octombrie 2002, reclamantul a reiterat cererea către Președintele Curții Regionale Sibiu de a pune în aplicare această hotărâre. La 1 noiembrie 2004, Tribunalul Sibiu a susținut cererea reclamantului de rescisiune a contractului de vânzare cu privire la unul dintre apartamentele achiziționate de S.C.R. și S.S.M. Această hotărâre a devenit finală la 19 mai 2005. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că i-a fost privat de bunuri. Reclamantul s-a plâns în fondul neexecutării unei hotărâri finale (art. 6 § 1 din Convenție).

HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 25 aprilie 2008, observațiile guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să-și prezinte observațiile împreună cu orice cereri de satisfacție în răspunsul just până la 6 iunie 2008. Prin scrisoarea din 24 iunie 2008, trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale s-a expirat la 6 iunie 2008 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reclamantul a atras atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate examina un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea.

Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să scoată aplicarea din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 9104/03 by Nicolae DAVID against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 9 September 2008 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judges, and Stanley Naismith, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 17 February 2003, Having regard to the decision to examine jointly the admissibility and merits of the case (Article 29 § 3 of the Convention), Having regard to the fact that the German Government, having been informed of the application in accordance with Article 36 § 1 of the Convention, indicated that they did not wish to participate in the proceedings, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Nicolae David, is a Romanian and German national who was born in 1947 and lives in Sankt Augustin.

The Romanian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 25 June 1999 the applicant together with P.G. brought an action for the annulment of registration performed in 1962 in the Land Register in respect of a property. On 8 November 1999 the Sibiu Regional Court allowed the action, acknowledged that the nationalisation of the building had been unlawful, annulled the registration in the Land Register and ordered restoration in the name of M.A., the applicant’s grandmother. The solution was upheld on 29 February 2000 by the Alba Iulia Court of Appeal and on 28 February 2001 by a final decision of the Supreme Court of Justice.

Before the judgment of 8 November 1999 became final, the State had sold the flats making up the building to the then tenants, under Law no. 112/1995. On 23 August 2001 the judge in charge of the Land Register attached to the Sibiu Court of First Instance ordered that the situation existing before 1962 be restored in the Land Register and acknowledged that the owner of the property was M.A. On 3 September 2002 the applicant requested the President of the Sibiu Regional Court to enforce that judgment. On 16 September 2002 the President of the Sibiu Regional Court acknowledged that the registration in the Land Register had not included the whole building, as ordered by the judgment of 8 November 1999, due to the fact that after that judgment the flats making up the property had been registered in the name of third persons.

Therefore, the President informed the applicant of the possibility to lodge an appeal against the interlocutory decision of 23 August 2001. On 7 October 2002 the applicant reiterated the request to the President of the Sibiu Regional Court to enforce that judgment. On 1 November 2004 the Sibiu Court of First Instance upheld the applicant’s request for the rescission of the sale contract regarding one of the flats, purchased by S.C.R. and S.S.M. That judgment became final on 19 May 2005. COMPLAINTS The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that he had been deprived of his possessions. The applicant complained in substance of non-enforcement of a final judgment (Article 6 § 1 of the Convention).

THE LAW By letter dated 25 April 2008 the Government’s observations were sent to the applicant, who was requested to submit his observations together with any claims for just satisfaction in reply by 6 June 2008. By letter dated 24 June 2008, sent by registered post, the applicant was notified that the period allowed for submission of his observations had expired on 6 June 2008 and that no extension of time had been requested. The applicant’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant received this letter on 2 July 2008. However, no response has been received.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Stanley Naismith Josep Casadevall Deputy Registrar President