ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr.

1625

/20

16

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 335 din data de 18 februarie

2015 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014,

a fost admisă

acțiunea reclamantei Parohia A., formulată în contradictoriu cu pârâta

Asociația Așezămintelor Sfântului B., s-a constatat că reclamanta

Parohia A. este titulara dreptului de proprietate asupra Bisericii de Lemn C., situată

în municipiul Constanța, județul Constanța, număr cadastral

electronic XX, imobil intabulat în C.F. nr. YY UAT Constanța și „Oficiului

parohial", anexă a bisericii, situat la aceeași adresă, identificat

cu numărul cadastral ZZ, imobil intabulat în C.F. nr. WW UAT Constanța

și a fost obligată pârâta să lase reclamantei, în deplină proprietate

și posesie, aceste imobile.

Prin decizia civilă nr. 110

C din data de 12 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanta,

secția civilă, în Dosarul nr. x/118/2014,

a fost admis apelul formulat de pârâta

Asociația Așezămintelor Sfântului B., împotriva sentinței civile

nr. 335 din data de 18 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța

în Dosarul nr. x/118/2014, în contradictoriu cu reclamanta Parohia A., a fost schimbată

în paite sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă

acțiunea reclamantei Parohia A. cu privire la imobilul „oficiu parohial D+P+M,

sediul sociai-administrativ", situat în municipiul Constanța, având număr

cadastral ZZ, înscris în C.F. WW a UAT Constanța, fiind menținute restul

dispozițiilor hotărârii apelate, cât privește imobilul cu număr

cadastral XX.

Prin încheierea de ședință

din data de 8 iunie 2015, pronunțata în același dosar.

Curtea de Apel Constanța a

dispus amânarea judecării cauzei În vederea administrării probei testimoniale

solicitată de către părți, astfel cum a fost încuviințată

Ia acel termen de judecată, constatând administrată proba cu înscrisuri

prin depunerea lor de către părți la dosarul cauzei.

Prin aceeași încheiere de

ședință, s-a reținut că, la solicitarea Curții în

sensul de a preciza dacă sunt chestiuni care să pună în discuție,

în caz de soluționare a cauzei, raportarea la calea de atac a recursului, apărătorul

ales al pârâtei a arătat că, atât timp cât aspectul valorii obiectului

cererii nu a fost contestat la fond, nu îl contestă nici în calea de atac,

iar apărătorul ales al reclamantei a precizat că achiesează

la opinia părții adverse.

Împotriva deciziei civile nr. 110

C din data de 12 octombrie 2015 și a încheierii de ședință din

data de 8 iunie 2015, în temeiui art. 483 și urm. C. proc. civ., a declarai

recurs reclamanta Parohia A.,

solicitând

casarea în tot a deciziei recurate și menținerea ca legală și

temeinică a sentinței civile nr. 335 din data de 18 februarie 2015, pronunțată

de Tribunalul Constanța, secția I. Recurenta-reclamanta a precizat că

înțelege să atace și încheierea de ședință din data

de 8 iunie 2015, pronunțată de aceeași instanță.

Motivul de nelegalitate pe care

se întemeiază cererea de recurs a fost încadrat de către recurenta-reclamantă

în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., respectiv „când

hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a normelor de drept material".

Recursul a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 februarie

2016 și repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 7.

Cererea motivată de recurs

formulată de către recurenta-reclamantă Parohia A. a fost comunicată

pârâtei Asociația Așezămintelor Sfântului B. care, în termen legal,

a depus întâmpinare cu privire la calea de atac declarată de către partea

adversă și recurs incident împotriva deciziei nr. 110 C din 12 octombrie

2015.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a solicitat, în principal, respingerea recursului formulat de către

reclamantă ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. XVIII alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 și de valoarea de impunere a celor două imobile,

astfel cum rezultă aceasta din certificatele de atestare fiscală, respectiv

pentru imobilul clădire sediul social administrativ - 208.510,07 RON, iar pentru

imobilul biserică de lemn - 80.000 RON.

În

susținerea recursului incident, pârâta

a considerat că hotărârea instanței de apel este, în parte, nelegală,

această instanță, interpretând, în opinia sa, eronat dispozițiile

art. 22 alin. (4) și (6) C. proc. civ., precum și ale art. 645 C. civ.

1864.

Întâmpinarea formulată de

către recurenta-pârâta Asociația Așezămintele Sfântului B. a

fost comunicată recurentei-reclamante Parohia A., care, în termen legal, a

depus răspuns la întâmpinare, prin care a apreciat că recursul pe care

l-a declarat este admisibil și fondat.

De asemenea, s-a procedat la comunicarea

către recurenta-reclamantă și a recursului incident formulat de către

recurenta-pârâtă Asociația Așezămintele Sfântului B., recurenta-reclamantă

depunând, în termen legal, întâmpinare cu privire la aceasta, prin care a solicitat

respingerea recursului incident, ca nefondat.

Întâmpinarea la recursul incident

formulată de către recurenta-reclamantă a fost comunicată recuretei-pârâte,

care, în termen legal, nu a formulat răspuns la aceasta.

Prin rezoluția din 16 mai

2016, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost dispusă

întocmirea de către magistratul-asistent a raportului asupra admisibilității,

în principiu, a recursurilor.

La data de 10 iunie 2016, completul

de filtru căruia i-a fost repartizat spre soluționare cauza, analizând

conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor

și constatând că întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C.

proc. civ. și că a fost întocmit în termenul prevăzut de art. 493

alin. (2) din același cod, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a dispus

comunicarea acestuia părților, în vederea formulării unui punct de

vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Conform dovezilor, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților

la data de 14 iunie 2016.

Recurenta-reciamantă a depus

punct de vedere la raport, prin care a apreciat că recursul pe care l-a declarat

este admisibil întrucât, în speță, valoarea impozabilă este stabilită

în mod greșit prin raportare la certificatele fiscale, această valoare,

în opinia sa, urmând să fie stabilită potrivit art. 98 C. proc. civ. și

avându-se în vedere raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosarul

cauzei odată cu cererea de recurs.

Constatându-se încheiată procedura

de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen

pentru soluționarea căii de atac Ia data de 23 septembrie 2016, fără

citarea părților.

Examinând recursurile, în condițiile

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate,

reținută prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiză

este prioritară, Înalta Curte urmează a le respinge, ca inadmisibile,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - aplicabil proceselor

începute până la data de 31 decembrie 2016 - nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația

civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de

asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea

prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri

evaluabile în bani în valoare de până

la 1.000.000 RON inclusiv.

De

asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele

de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului.

Din interpretarea literală

a dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate

în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil

în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Din această perspectivă,

pentru determinarea admisibilității prezentei căi de atac, are relevanță

valoarea obiectului cererii, având în vedere că obiectul prezentei pricini

îl reprezintă o cerere în revendicare, iar aceasta este evaiuabilă în

bani.

Astfel, ca regulă generală,

potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ..: „Competența se determină

după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal

de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției

principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau

altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile

periodice ajunse la scadență in cursul judecății. În caz de

contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate

și explicațiile dale de părți".

Totodată, dispozițiile

art. 104 C. proc. civ. prevăd că „în cererile având ca obiect un drept

de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea se determină

în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației

fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile

dispozițiile art. 98".

Înalta Curte mai reține și

că potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ. „Cererea de chemare

în judecată va cuprinde (...) obiectul cererii și valoarea lui, după

prețuirea reclamantului (...). Pentru imobile se aplică în mod corespunzător

dispozițiile art. 104”.

Din interpretarea sistematică

a dispozițiilor legale evocate, reiese că legiuitorul a înțeles să

reglementeze printr-o normă specială, derogatorie, acțiunile având

ca obiect dreptul de proprietate și alte drepturi reale, apreciind că,

în atare situație, determinarea competenței materiale după valoarea

obiectului cererii introductive de instanță se va realiza prioritar în

funcție de valoarea de impozitare a imobilului în litigiu, și numai în

situația în care aceasta nu este determinată sau determinabilă, se

va determina competența materială în funcție de prețuirea făcută

de către reclamant prin cererea de sesizare a instanței, prin aplicarea

normei generale reglementate de dispozițiile art. 98 C. proc. civ.

Valoarea obiectului litigiului,

potrivit art. 104 C. proc. civ., are valență atât sub aspectul determinării

competenței, câl și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot

fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate

în aceste cauze.

În

speța de față, se constata

că, prin cererea înregistrata sub nr. x/118/2014 pe rolul Tribunalului Constanța,

reclamanta Parohia A. a chemat în judecată pe pârâta Asociația Așezămintele

Sfântului B., pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate că Parohia A. a dobândit la data

de 1 august 2010 un drept de proprietate asupra imobilelor - Biserica de Lemn C.,

situat în Constanța, număr cadastral electronic XX, intabulat în C.F.

nr. YY UAT Constanța și a „Oficiului parohial" anexă a bisericii,

situat la aceeași adresă, identificat cu nr. cadastral ZZ UAT Constanța,

urmând a se dispune anularea titlului pârâtei asupra imobilelor descrise anterior

și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a precizat că „prezenta cerere evaluabilă

în bani are o valoare de peste 200.000 RON, conform certificatelor de atestare fiscală

obținute de pârâtă pentru imobilele susmenționate".

Prin cererea formulată la

data de 1 septembrie 2014, reclamanta a formulat cerere de modificare a

acțiunii, solicitând obligarea

pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștita posesie

imobilele - Biserica de Lemn C., situat în Constanța, număr cadastral

electronic XX, intabulat în C.F. YY UAT Constanța și a „Oficiului parohial",

anexă a bisericii, situat la aceeași adresă, identificat cu nr. cadastral

ZZ, înscris în C.F. nr. WW-UAR Constanța, constatând că reclamanta a devenit

proprietara acestora în temeiul legii la data de 1 august 2010, când a încetat pretinsul

drept de proprietate al Asociației, titlul de proprietate al reclamantei fiind

mai bine caracterizat; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată.

La termenul de judecată din

data de 29 octombrie 2014, în raport de dispozițiile art. 131 alin. (1) C.

proc. civ., instanța de fond și-a verificat competența de soluționare

a pricinii, Tribunalul Constanța constatând că este competent general,

material și teritorial să soluționeze cauza, niciuna dintre părți

necontesîând valoarea obiectului cererii.

În

faza procesuală a apelului, prin încheierea

de ședință din data de 8 iunie 2015, Curtea de Apel Constanța

a reținut că, la solicitarea instanței în sensul de a se preciza

dacă sunt chestiuni care să pună în discuție, în caz de soluționare

a cauzei, raportarea la calea de atac a recursului, apărătorul ales al

pârâtei a arătat că atâta timp cât aspectul valorii obiectului cererii

nu a fost contestat la fond, nu îl contestă nici în calea de atac, iar apărătorul

ales al reclamantei a precizat că achiesează la opinia părții

adverse.

Înalta Curte reține că,

potrivit celor menționate în certificatele de impunere fiscală din data

de 20 aprilie 2013, eliberate de Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța,

aflate la dosarul de fond, precum și la dosarul de recurs, valoarea de impunere

pentru Biserica de lemn este de 80-000 RON, iar pentru sediul administrativ este

de 208,510,07 RON (valoarea totală de impunere a celor două imobile fiind

de 288.510,07 RON).

Se reține, astfel, că

valoarea de impozitare privind imobilele în litigiu este inferioară pragului

valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013.

În

ceea ce privește, contestarea, prin

cererea de recurs, de către recurenta-reclamantă a valorii obiectului

cererii și susținerea acesteia prin depunerea unui raport de expertiză

extrajudiciară, întocmit ulterior pronunțării deciziei din apel,

în cuprinsul căruia se menționează o valoare a construcțiilor

de peste 1.000.000 RON, Înalta Curte apreciază eă aceasta nu este de natură

a deschide părților din prezenta cauză calea de atac a recursului.

Referitor la momentui la care se

stabilește valoarea obiectului litigiului, se apreciază că valoarea

obiectului cererii se stabilește în raport cu momentul sesizării instanței,

acesta fiind momentul în care reclamantul are obligația de a estima valoarea.

Această regulă este confirmată

și de prevederile art. 106 C. proc. civ., potrivit cărora instanța

legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență

după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece

chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește

cuantumul valorii aceluiași obiect; aceste dispoziții sunt aplicabile

și la judecarea căilor de atac.

Totodată, eventualele modificări

ale valorii, generate de durata procesului ori de atitudinea părților,

nu sunt de natură a influența felul căii de atac în litigiul respectiv.

Este adevărat că prevederile

art. 98 alin. (3) C. proc. civ. statuează că „în caz de contestație,

valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile

date de părți, însă, pe de o parte, contestarea valorii este limitată

în timp, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal

citate în fața primei instanțe, termen la care instanța își

analizează competența raportat la această valoare, iar pe de altă

parte, prevederile art. 104 C. proc. civ. derogă de la regula stabilită

de art. 98 din același cod și se aplică cu prioritate în spețe

ca pricina pendinte, astfel că valoarea obiectului prezentei cererii se determină

în funcție de valoarea impozabilă a imobilelor în litigiu, astfel cum

a fost determinată prin certificatele de impunere fiscală depuse la dosar.

Astfel, din interpretarea sistematică

a dispozițiilor legale anterior menționate și reținând că

valoarea obiectului cauzei este sub pragul de 1.000,000 RON inclusiv, prevăzut

de art. XVIII din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia nr. 110 C din 12

octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014, nu este supusă căii de

atac extraordinare a recursului, fiind o hotărâre definitivă.

Cu privire la încheierea de ședință

din data de 8 iunie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/1.18/2014, atacată cu recurs de către

recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că aceasta este o mcheiere

interlocutorie pronunțată în judecata apelului, care poate fi atacată

numai odată cu decizia pronunțată în acea fază procesuală

și care este supusă numai acelorași căi de atac ca și aceasta

din urmă.

Prin urmare, având în vedere că

decizia nr. 110 C din 12 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția

I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014 este o hotărâre

definitivă ce nu este supusă recursului, se constată că și

încheierea din data de 8 iunie 2015, pronunțată în același dosar,

nu este susceptibilă de a fi atacată eu recurs.

Potrivit dispozițiilor

art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta.

Astfel că, o hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres

prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în

afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de

prevederile art. 129 din Constituție.

Pentru considerentele mai sus expuse,

reținând caracterul definitiv al hotărârilor atacate, precum și principul

legalității căilor de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de către recurenta-reclamantă Parohia A. împotriva deciziei

nr. 110 C din 12 octombrie 2015 și a încheierii din 8 iunie 2015 ale Curții

de Apel Constanta, secția I civilă.

Cât privește recursul incident

declarat de către reclamanta-pârâtă Asociația Așezămintelor

Sfântului B. împotriva deciziei nr. 110 C din 12 octombrie 2015, dat fiind caracterul

accesoriu al acestei căi de atac în raport cu recursul principal, Înalta Curte

apreciază că se impune adoptarea aceleiași soluții ca în cazul

recursului principal, motiv pentru care va respinge ca inadmisibil recursul incident,

în aplicarea dispozițiilor art. 491 alin. (2) cu referire la prevederile

art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanta Parohia A. împotriva deciziei nr. 110 C din 12 octombrie

2015 si a încheierii din 8 iunie 2015 ale Curții de Apel Constanța, secția

I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

incident declarat de pârâta Asociația Așezămintelor Sfântului B.

împotriva deciziei nr. 110 C din 12 octombrie 2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 septembrie 2016.