ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2699/2016

Decizia nr. 2699/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea E. București, Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, să se constate valabilitatea actelor de studii eliberate de Universitatea E. și obligarea pârâților să recunoască actele de studii eliberate pe numele reclamanților.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 450 din 14 octombrie 2014, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității pasive a pârâților Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Prin aceeași hotărâre, a admis acțiunea formulată de reclamante, a constatat valabilitatea actelor de studii eliberate de Universitatea E. și a obligat pârâții să recunoască actele de studii eliberate pe numele acestora.

Totodată, a luat act de renunțarea recurentului D. la judecată, obligând pârâții, în solidar, la plata către reclamante a sumei de 2.976 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Universitatea E., invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii formulate împotriva acestuia, criticând și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive a arătat că inspectoratul nu are atribuții legale cu privire la recunoașterea actelor de studii, având în vedere prevederile art. 216 din Legea nr. 1/2011.

Pe fondul cauzei, de asemenea, a apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală, care a înlăturat în mod nejustificat apărările Ministerului Educației Naționale.

Astfel, nu a analizat cauza și prin prisma incidenței art. 5 din Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 2287/2007 privind Regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, care instituie o responsabilitate exclusivă în sarcina insituțiilor de îmvățământ superior în ceea ce privește gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.

Totodată, prima instanță a înlăturat, fără o justă motivare, incidența în speță a prevederilor art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității E., art. 103 alin. (2) și art. 60 din Legea nr. 84/1995, art. 17 din H.G. 1011/2001, O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006.

În privința obligării la cheltuieli de judecată, recurentul a arătat că în motivarea sentinței s-a reținut doar obligarea Ministerului Educației Naționale la plata cheltuielilor de judecată, iar în dispozitiv s-a menționat obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în opinia sa, în mod nelegal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Universitatea E. a susținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea în contradictoriu cu universitatea, obligând-o și la cheltuieli de judecată, în solidar cu ceilalți pârâți.

Astfel, a susținut că universitatea a completat și emis diplomele de licență în conformitate cu prevederile legale, neputând fi în culpă pentru faptul că Ministerul Educației Naționale nu recunoaște propriul act tipărit cu avizul acestei autorități, completat și emis în condițiile legii, act care a produs efecte juridice. În plus, intimaților-reclamanți li s-a recunoscut diploma de licență emisă de universitate sub egida ministerului, fiind angajați în învățământ, producând astfel efecte juridice.

Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat respingerea celor două recursuri formulate de pârâți, ca neîntemeiate.

În esență, au susținut că acțiunea nu poate fi respinsă față de Universitatea E. având în vedere că unul din capetele de cerere îl reprezintă constatarea valabilității actelor de studii eliberate de aceasta și a tuturor drepturilor ce decurg din actele de studii. Cu privire la recursul inspectoratului, a arătat, cu privire la excepția lipsei calității procesuale, că acesta, în realitate, a reluat apărările formulate în fața primei instanțe, iar pe fondul cauzei această parte apără poziția procesuală a Ministerului Educației Naționale, neavând interes în acest sens, cu atât mai mult că ministerul nu a formulat recurs în cauză.

Intimatele au subliniat că inspectoratul nu a contestat faptul că refuză să le recunoască diplomele și că nu sunt primite la examenul de definitivat, precizând că documentele de studii au fost valorificate cu avizul expres al ministerului prin emitererea diverselor decizii.

În concluzie, au susținut că diplmele de licență și suplimentele la diplomă nu au fost revocate și nici anulate, bucurându-se de trei prezumții: legalitate, autenticitate și veridicitate, cu toate acestea, în prezent, li se refuză recunoașterea actelor de studii și nu sunt primiți la examenul de definitivat, ceea ce le prejudiciază în mod grav drepturile.

Universitatea E. a formulat întâmpinare la recursul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a solicitat respingerea recursului formulat de inspectorat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 16 iunie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul autorităților publice pârâte de a le permite participarea la concursul organizat pentru definitivare/titularizare pe un post de cadru didactic în învățământul preuniversitar de stat, invocând valabilitatea actelor de studii emise de Universitatea E., cu obligarea pârâților să recunoască aceste acte eliberate pe numele acestora.

Din conținutul acțiunii, al întâmpinării formulate în recurs și al înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că demersul judiciar al intimaților-reclamanți se referă la faptul că aceștia sunt împiedicați să participe la concursurile de definitivat și titularizare organizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, pe considerentul că diplomele de licență nu pot fi recunoscute oficial, cât și pentru refuzul Ministerului Educației Naționale de a permite înscrierea la examenele de titularizare și definitivat.

Prin cererile adresate Ministerului Educației Naționale reclamanții au solicitat recunoașterea valabilității diplomelor eliberate de Universitatea E. pe numele lor, în vederea înscrierii la examenul de definitivat, iar autoritatea publică a refuzat recunoașterea acestora, cu motivarea că sunt recunoscute numai diplomele și adeverințele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate, absolvenților cu diplomă care au urmat un program de studii la o formă de învățământ acreditată/autorizată prevăzută în Nomenclator.

Așadar, intimații-reclamanți s-au referit în mod expres la conduita autorităților menționate (Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Ministerul Educației Naționale), cărora le-a imputat, în mod expres, refuzul de a le permite să participe la concursurile organizate.

Prin urmare, în temeiul rolului activ consacrat prin art. 22 C. proc. civ., judecătorul fondului era dator să ceară reclamanților explicații în legătură cu refuzul nejustificat la care s-au referit în acțiune când s-au raportat la conduita celor două autorități, refuz asimilat actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, față de care să se stabilească corect cadrul procesual, sub aspectul obiectului cererii, în scopul prevenirii oricărei greșeli și pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

De altfel, în cauză, intimații-reclamanți au susținut faptul că diplomele de licență, atâta vreme cât nu au fost revocate sau, după caz, anulate, acestea produc efectele juridice pentru care au fost emise.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care s-a pronunțat în mod constant în sensul că diploma de licență este valabilă câtă vreme nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului (deciziile nr. 2376/2010, nr. 3718/2014, nr. 5656/2011, nr. 690/2012, nr. 2533/2012 etc.).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Universitatea E. București și de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș împotriva sentinței nr. 450 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2016.