ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2017

HOTĂRÂRE
24.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1207/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 februarie 2015, reclamantul A. a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 690 din 19 noiembrie 2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul schimbării sancțiunii avertismentului, cu sancțiunea amenzii de la 2000 lei la 100.000 lei și obligarea pârâtului B. să publice, într-un ziar local al județului Bihor, un rezumat al hotărârii judecătorești.

Prin Sentința civilă nr. 110/CA din 30 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamantul A., criticând hotărârea instanței de fond. Argumentele prezentate de recurent pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul comunicat s-a reținut faptul că, din verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a recursului, calea de atac exercitată de reclamant a fost declarată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. civ. și este insuficient timbrată, recurentul având de completat taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea recursului formulat cu suma de 50 lei, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului de față, constată că cererea adresată instanței nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată, deși recurentul a fost înștiințat cu privire la necesitatea completării taxei datorate, cu suma de 50 lei, prin comunicarea raportului întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.

2 .1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei."

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

Din actele dosarului rezultă faptul că, prin raportul comunicat recurentului la data de 17 februarie 2017, s-a menționat că pentru soluționarea recursului se impune completarea taxei de timbru datorate, cu suma de 50 lei, fiind propusă soluția de anulare a recursului ca netimbrat în situația neachitării sumei datorate pentru calea de atac exercitată.

În conformitate cu art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Având în vedere faptul că în cauză recurentul nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea, până la acest termen acordat pentru examinarea recursului, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 197 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de A., ca insuficient timbrat.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 110/CA din 30 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2017.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2017
Decizia nr. 1141/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin încheierea din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios admini
ÎCCJ 2018-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de conten
ÎCCJ 2018-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2018
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adm
ÎCCJ 2017-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2017
ul de filtru, verificând considerentele sentinței recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția
ÎCCJ 2017-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2633/2017
soluționare a recursului 2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunic
Sursă