ÎCCJ, Decizia nr. 222/2017

Decizia civilă nr. 222/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea

atacată

În fapt, prin

decizia nr. 506 din 15 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/35/2015, s-a constatat perimat recursul

declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2267/CA-R din 24 iunie 2015

a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2013*.

Instanța

a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport

cu dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și cu faptul

că, de la data suspendării judecății în temeiul art. 411

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, prin

încheierea din 15 februarie 2016; până la data pronunțării

deciziei - 15 februarie 2017 - nu au fost îndeplinite acte de procedură de

natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art.

417-418 C. proc. civ.

I.2. Cererea

de recurs

Împotriva

deciziei instanței de control judiciar, a declarat recurs A., solicitând

„judecarea cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată”.

Cererea nu a

fost încadrată în drept.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare

reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul ar fi fost

admisibil în principiu, dacă ar fi fost declarat în termenul legal și

dacă ar fi fost motivat.

Prin

încheierea din camera de consiliu de la 26 iunie 2017, completul de filtru a

analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

III.

Examinarea recursului în temeiul art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Cu privire la

admisibilitatea căii de atac

Având în

vedere faptul că recursul a fost declarat împotriva unei decizii prin care

perimarea s-a constatat de către o secție a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 421 alin.

(2) teza finală C. proc. civ., completul de 5 judecători este

competent să soluționeze recursul cu care a fost învestit.

Cu privire la

exercitarea recursului în termenul prevăzut de lege

Din analiza

actelor și lucrărilor dosarului, se constată că

hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 15 februarie

2017 și că recurentul A. a declarat recurs la data de 13 aprilie 2017

(data poștei, plic).

Cum, potrivit

dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., termenul de

declarare a recursului este de 5 zile de pronunțare, rezultă că

recursul a fost declarat cu depășirea acestui termen.

Cu privire la

condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea

nulității

Analizând

cererea de recurs, se constatată că aceasta îndeplinește doar

cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 486 alin. (1) lit. a), lit. c) și lit. e), însă

nu și pe cea prevăzută de lit. d) C. proc. civ.

Astfel,

cererea de recurs nu este motivată în conformitate cu dispozițiile

art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recurentul neindicând motive de casare

dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe care își

întemeiază calea de atac.

IV.

Considerentele Înaltei Curți

În

condițiile în care cererea de recurs a fost depusă peste termen

și este și nemotivată, potrivit ordinii prevăzute de art.

248 alin. (1) C. proc. civ. și ținând seama de criteriul caracterului

și efectelor excepțiilor ce se pot invoca, Înalta Curte va examina cu

prioritate cerința respectării termenului de declarare a căii de

atac, deoarece nerespectarea unui termen imperativ determină, ca efect al

decăderii, pierderea dreptului nevalorificat, ceea ce exclude cercetarea

oricăror alte aspecte.

Având în

vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea

procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea

acestuia atrage sancțiunea nulității, prevăzută de

art. 185 alin. (1) C. proc. civ., text conform căruia:

„Art. 185 -

Nerespectarea termenului. Sancțiuni

Când un drept

procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia

atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care

legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este

lovit de nulitate.”

Constatând

că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea

urmează să dea eficiență dispozițiilor legale

sancționatorii mai sus indicate și să dispună în sensul

anulării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 506 din 15 februarie 2017,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/35/2015.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.