ÎCCJ, Decizia nr. 222/2017

Decizia civilă nr. 222/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată În fapt, prin decizia nr. 506 din 15 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/35/2015, s-a constatat perimat recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2267/CA-R din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2013*. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc.

civ. și cu faptul că, de la data suspendării judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, prin încheierea din 15 februarie 2016; până la data pronunțării deciziei - 15 februarie 2017 - nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ. I.2. Cererea de recurs Împotriva deciziei instanței de control judiciar, a declarat recurs A., solicitând „judecarea cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată”. Cererea nu a fost încadrată în drept. II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul ar fi fost admisibil în principiu, dacă ar fi fost declarat în termenul legal și dacă ar fi fost motivat. Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 iunie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. III. Examinarea recursului în temeiul art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ. Cu privire la admisibilitatea căii de atac Având în vedere faptul că recursul a fost declarat împotriva unei decizii prin care perimarea s-a constatat de către o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., completul de 5 judecători este competent să soluționeze recursul cu care a fost învestit. Cu privire la exercitarea recursului în termenul prevăzut de lege Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 15 februarie 2017 și că recurentul A. a declarat recurs la data de 13 aprilie 2017 (data poștei, plic). Cum, potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 5 zile de pronunțare, rezultă că recursul a fost declarat cu depășirea acestui termen. Cu privire la condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității Analizând cererea de recurs, se constatată că aceasta îndeplinește doar cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) lit. a), lit. c) și lit. e), însă nu și pe cea prevăzută de lit. d) C. proc.

civ. Astfel, cererea de recurs nu este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recurentul neindicând motive de casare dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe care își întemeiază calea de atac. IV. Considerentele Înaltei Curți În condițiile în care cererea de recurs a fost depusă peste termen și este și nemotivată, potrivit ordinii prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și ținând seama de criteriul caracterului și efectelor excepțiilor ce se pot invoca, Înalta Curte va examina cu prioritate cerința respectării termenului de declarare a căii de atac, deoarece nerespectarea unui termen imperativ determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Având în vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea nulității, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., text conform căruia: „Art. 185 - Nerespectarea termenului. Sancțiuni Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.” Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus indicate și să dispună în sensul anulării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 506 din 15 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/35/2015. Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.