ÎCCJ, Decizia nr. 227/2017

Decizia civilă nr. 227/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea

atacată

În fapt, prin

decizia nr. 319 din camera de consiliu de la 23 februarie 2017,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/284/2015, s-a stabilit, în favoarea

Judecătoriei sectorului 3 București, competența de

soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea

SC A. SA București, în contradictoriu cu intimata SC B. SRL Crevedia,

împotriva executării silite declanșate de B.E.J. C., în dosarul de

executare nr. x/B/2015.

I.2. Cererea

de recurs

La data de 19

mai 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

contestatoarea SC A. SA București împotriva deciziei nr. 319 din camera de

consiliu de la 23 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. x/284/2015, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul prevederilor art.

483 alin. (1) și (3), art. 486-487 și art. 488 alin. (1) pct. 7

și 8 C. proc. civ.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare

reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este

inadmisibil, întrucât, în speță, recursul vizează o decizie

pronunțată de către secția a II-a civilă a Înaltei Curți

de Casație și Justiție într-un conflict negativ de

competență, hotărâre care, potrivit dispozițiilor art. 135

alin. (4) teza finală C. proc. civ., este definitivă.

Prin

încheierea din camera de consiliu de la 12 iunie 2017, completul de filtru a

analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În

speță, însă, se constată că aceste condiții nu

sunt îndeplinite.

Având în

vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc.

civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie

pronunțată de către secția a II-a civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție într-un conflict negativ de

competență, hotărâre care, potrivit dispozițiilor

imperative ale art. 135 alin. (4) teza finală C. proc. civ., este

definitivă, nemaiputând fi supusă reformării, recursul dedus

judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de SC A. SA București nu poate

fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de SC A. SA București împotriva deciziei

nr. 319 din camera de consiliu de la 23 februarie 2017, pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, în Dosarul nr. x/284/2015.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.