ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 884/2017

Decizia nr. 884/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 august 2016 sub nr. x/57/2016 reclamanții A., B. au solicitat, în temeiul Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea acesteia să emită titlu de despăgubire în favoarea reclamanților în Dosarul nr. x/CC/2011 și să le plătească daune moratorii în cuantum de 1.000 euro pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 23 februarie 2016, dată la care a fost primită cererea lor în cadrul procedurii prealabile.

Prin sentința nr. 253 din 4 noiembrie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, reținând că, deși au fost indicate ca temei juridic al cererii dispozițiile Legii nr. 554/2004, în raport de data introducerii acțiunii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii speciale nr. 165/2013, respectiv art. 35 alin. (2) coroborat cu art. 41 din actul normativ, iar instanța competentă să soluționeze cauza în fond este secția civilă a tribunalului. Prin sentința nr. 175 din 25 ianuarie 2017 Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza spre soluționare a regulatorului de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Hunedoara a reținut că reclamanții A. și B. nu contestă vreuna din deciziile de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent reglementate de Lege nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare ori de Legea nr. 165/2013 cu modificările și completările ulterioare, nici ca modalitate de stabilire a lor și nici ca valoare, - după cum nici Titlul de despăgubiri nr. 762/2016, emis pe parcursul procesului, de către pârâta D. - ci, în mod evident, refuzul autorităților administrative centrale, abilitate, aflate în subordinea Guvernului României, de a executa un titlu executor prin plata efectivă a sumelor stabilite ca despăgubiri, în echivalent.

Aceasta, în mod evident, atrage competența de soluționare a instanței de control administrativ inițial sesizate, în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „ litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează de către secțiile de contencios administrativ și fiscal a curților de apel”, coroborat cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, incidente situației lor, în concret. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, pentru argumentele ce succed: Tribunalul Hunedoara a apreciat că reclamanții nu contestă Titlul de despăgubire nr. 762/2016 emis în temeiul art. 18 și art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, pe parcursul procesului, de către pârâta D., ci refuzul autorităților administrative centrale de a executa un titlu executor prin plata efectivă a sumelor stabilite ca despăgubiri, în echivalent, competentă fiind astfel Curtea de Apel ca instanță de contencios administrativ. În realitate, cum obiectul acțiunii principale s-a realizat prin emiterea titlului de despăgubire, reclamanții și-au precizat și completat acțiunea solicitând, fără a contesta titlul în sine, actualizarea sumei acordate prin acest titlu, precum și daune moratorii pentru emiterea sa cu o întârziere de 256 zile.

Nefiind contestat titlul de despăgubire potrivit normei tranzitorii a art. 41 din Legea nr. 165/1013, procedura specială instituită de această normă nu este aplicabilă în cauză. De asemenea nu sunt incidente litigiului nici dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 întrucât în cauza pendinte nu a fost contestată o decizie din cele reglementate de art. 33 din lege, respectiv de admitere sau de respingere a unei cereri formulate potrivit Legii nr. 10/2001 înregistrată și nesoluționată până la data intrării în vigoare a acestei legi.

Prin urmare, în cauză, nu se mai pune problema unui refuz de executare de către autoritatea administrativă a hotărârii judecătorești ce reprezenta titlul executoriu, pentru ca instanța de contencios să cenzureze conduita organului administrativ și să îl oblige pe acesta la executarea obligației, ci se solicită despăgubiri rezultate din emiterea cu întârziere a titlului executor, atât sub forma pierderii efectiv suferite, cât și a beneficiului nerealizat, cereri ce revin în competența de soluționare a instanței civile. Față de actualele coordonate ale litigiului, decurgând din emiterea titlului de despăgubire și modificarea cererii inițiale a reclamanților, în considerarea obiectului și temeiului juridic aplicabil, Înalta Curte reține competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, în raport de dispozițiile art. 95 și art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., instanță în raza căreia se află sediul persoanei juridice pârâte. Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.