ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 884/2017

Decizia nr. 884/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, la data de 9 august 2016 sub nr. x/57/2016 reclamanții A., B. au

solicitat, în temeiul Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta C.,

obligarea acesteia să emită titlu de despăgubire în favoarea

reclamanților în Dosarul nr. x/CC/2011 și să le

plătească daune moratorii în cuantum de 1.000 euro pe fiecare zi de

întârziere începând cu data de 23 februarie 2016, dată la care a fost

primită cererea lor în cadrul procedurii prealabile.

Prin sentința

nr. 253 din 4 noiembrie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, reținând

că, deși au fost indicate ca temei juridic al cererii

dispozițiile Legii nr. 554/2004, în raport de data introducerii

acțiunii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii speciale nr.

165/2013, respectiv art. 35 alin. (2) coroborat cu art. 41 din actul normativ,

iar instanța competentă să soluționeze cauza în fond este

secția civilă a tribunalului.

Prin sentința

nr. 175 din 25 ianuarie 2017 Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a

declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel

Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza spre

soluționare a regulatorului de competență Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pentru a se

pronunța astfel, Tribunalul Hunedoara a reținut că

reclamanții

A. și B. nu contestă vreuna din deciziile de acordare a

măsurilor reparatorii în echivalent reglementate de Lege nr. 247/2005 cu

modificările și completările ulterioare ori de Legea nr. 165/2013

cu modificările și completările ulterioare, nici ca modalitate

de stabilire a lor și nici ca valoare, - după cum nici Titlul de despăgubiri

nr. 762/2016, emis pe parcursul procesului, de către pârâta D. - ci, în

mod evident, refuzul autorităților administrative centrale,

abilitate, aflate în subordinea Guvernului României, de a executa un titlu

executor prin plata efectivă a sumelor stabilite ca despăgubiri, în

echivalent.

Aceasta, în

mod evident, atrage competența de soluționare a instanței de

control administrativ inițial sesizate, în condițiile art. 10 din

Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „ litigiile (…) privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

se soluționează de către secțiile de contencios

administrativ și fiscal a curților de apel”, coroborat cu prevederile

art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, incidente situației lor, în

concret.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

civilă, pentru argumentele ce succed:

Tribunalul

Hunedoara a apreciat că reclamanții nu contestă Titlul de

despăgubire nr. 762/2016 emis în temeiul art. 18 și art. 41 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 165/2013, pe parcursul procesului, de către

pârâta D., ci refuzul autorităților administrative centrale de a

executa un titlu executor prin plata efectivă a sumelor stabilite ca

despăgubiri, în echivalent, competentă fiind astfel Curtea de Apel ca

instanță de contencios administrativ.

În realitate,

cum obiectul acțiunii principale s-a realizat prin emiterea titlului de

despăgubire, reclamanții și-au precizat și completat

acțiunea solicitând, fără a contesta titlul în sine,

actualizarea sumei acordate prin acest titlu, precum și daune moratorii

pentru emiterea sa cu o întârziere de 256 zile.

Nefiind

contestat titlul de despăgubire potrivit normei tranzitorii a art. 41 din

Legea nr. 165/1013, procedura specială instituită de această

normă nu este aplicabilă în cauză.

De asemenea

nu sunt incidente litigiului nici dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013

întrucât în cauza pendinte nu a fost contestată o decizie din cele

reglementate de art. 33 din lege, respectiv de admitere sau de respingere a

unei cereri formulate potrivit Legii nr. 10/2001 înregistrată și

nesoluționată până la data intrării în vigoare a acestei

legi.

Prin urmare,

în cauză, nu se mai pune problema unui refuz de executare de către

autoritatea administrativă a hotărârii judecătorești ce

reprezenta titlul executoriu, pentru ca instanța de contencios să

cenzureze conduita organului administrativ și să îl oblige pe acesta

la executarea obligației, ci se solicită despăgubiri rezultate

din emiterea cu întârziere a titlului executor, atât sub forma pierderii

efectiv suferite, cât și a beneficiului nerealizat, cereri ce revin în

competența de soluționare a instanței civile.

Față

de actualele coordonate ale litigiului, decurgând din emiterea titlului de

despăgubire și modificarea cererii inițiale a

reclamanților, în considerarea obiectului și temeiului juridic

aplicabil, Înalta Curte reține competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, în

raport de dispozițiile art. 95 și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanță

în raza căreia se află sediul persoanei juridice pârâte.

Pentru aceste

considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită

în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 24 mai 2017.