ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1984/2016

Decizia nr. 1984/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, la 29 octombrie 2014, sub nr. x/325/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ghiroda, reprezentată prin Primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că este moștenitorul B. (născută C.), văduva lui D., și să-i recunoască dreptul de proprietate cu privire la următoarele suprafețe de teren, situate în extravilanul localității Ghiroda: - lotul nr. 3 cu o suprafață de 161.145 mp, înscrisă în CF Ghiroda, cu nr. top. x, identificată conform expertizei topografice anexate, cu conturul poligonal x; - lotul nr. 5 cu o suprafață de 8.575 mp, înscrisă în CF Ghiroda, nr. cad.

y, identificată conform expertizei topografice anexate, cu conturul poligonal y. Totodată, a solicitat să se dispună înscrierea celor două parcele în cartea funciară, ca și corpuri de proprietate distincte în proprietatea sa, precum și obligarea pârâtei la a-i preda, în deplină posesie și proprietate, cele două loturi de teren, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 6120 din 30 aprilie 2015, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Sentința nr. 2677/PI din 29 septembrie 2015, a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de Comuna Ghiroda și a respins, ca atare, acțiunea formulată de reclamant, cu obligarea acestuia la plata sumei de 4.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 30 din 23 februarie 2016, a respins apelul declarat de reclamantului A. împotriva hotărârii primei instanțe, cu obligarea acestuia la plata sumei de 4.000 de lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând, ca temei juridic, dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ., criticile sale putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod. În dezvoltarea motivului de recurs, reclamantul a arătat că nu sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză în raport cu hotărârile judecătorești care au stat la baza admiterii excepției în discuție de către prima instanță, soluție confirmată în apel.

Astfel, în dosarul nr. x/325/2008, obiectul litigiului a vizat un teren înscris într-o altă carte funciară, respectiv CF Ghiroda, dobândit de la un alt autor, E. Prezenta acțiune nu se referă la vreo suprafață de teren înscrisă în CF menționată. În dosarul nr. x/325/2008, obiectul litigiului a vizat numai dezbaterea succesorală și înscrierea dreptului de proprietate al recurentului ca urmare a moștenirii obținute după autoarea B., nu și acțiunea în revendicare prin comparare de titluri, așa cum este în prezenta speță. Nu există identitate de obiect între cele două litigii și nici de temei juridic, în condițiile în care, sub acest din urmă aspect, acțiunea în revendicare din dosarul de față se bazează pe compararea titlurilor, iar nu pe normele speciale în materie, cum a fost cazul dosarului anterior.

Cu privire la dosarul nr. x/325/2012, obiectul litigiului a vizat un teren înscris într-o altă carte funciară, respectiv CF Ghiroda, prezenta acțiune nereferindu-se la vreo suprafață de teren în cartea funciară menționată. Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului astfel cum a fost formulat. În urma comunicării cererii de recurs, la 19 mai 2016 (data poștei), în baza art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La 30 iunie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în baza rezoluției din 25 aprilie 2016, magistratul asistent raportor a întocmit raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ. În raportul întocmit s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă, prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., și că recursul este admisibil în principiu, completul urmând a se pronunța asupra fondului căii de atac.

Completul de filtru C4, la 30 iunie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat părților, iar, la 14 iulie 2016, recurentul reclamant a depus punct de vedere la raport. Reținându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în ședința completului de filtru din 6 octombrie 2016 s-a luat în examinare admisibilitatea, în principiu, a recursului, iar, prin încheierea din aceeași dată, s-a constatat că este admisibil, în principiu și s-a acordat termen de judecată la 20 octombrie 2016, cu citarea părților în ședință publică, pentru soluționarea pe fond.

Asupra recursului de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește greșita reținere a autorității de lucru judecat în raport de hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/325/2008, critica recurentului nu poate fi primită, întrucât nu vizează considerentele instanței de apel. Confirmând soluția primei instanțe, sub aspectul admiterii excepției în discuție, Curtea de Apel a avut în vedere hotărârile, rămase definitive și irevocabile, pronunțate în cauzele înregistrate sub nr. de dosar x/325/2008, respectiv nr. y/325/2012, ambele ale Judecătoriei Timișoara, iar nu și pe cele pronunțate în dosarul nr. z/325/2008 al aceleiași instanțe.

Prin urmare, nu interesează dacă această din urmă pricină a avut sau nu, ca obiect, același imobil cu cel care formează obiectul prezentului litigiu. Referitor la dosarul nr. x/325/2008 de pe rolul instanțelor timișene, contrar opiniei recurentului, este întrunită cerința identității de obiect și cauză cu cele din litigiul de față, astfel cum a reținut, în mod corect, și Curtea de Apel. Obiectul litigiului respectiv a vizat, printre altele, obligarea pârâtei Comuna Ghiroda, reprezentată de Primar, să predea, în utilă și liniștită posesie, reclamantului A. terenul în suprafață de 205.117 mp, înscris în CF Ghiroda, nr. top.

x, partea invocând, drept temei juridic al acțiunii, calitatea sa de moștenitor de pe urma foștilor proprietari și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că are "un bun" în accepțiunea Convenției pentru terenul în discuție, aspecte care rezultă din considerente Sentinței civile nr. 5085 din 18 martie 2010 a Judecătoriei Timișoara (dosar fond). Judecata din litigiul anterior a purtat, în consecință, asupra obiectului și cauzei juridice menționate, acțiunea în revendicare fiind respinsă în mod irevocabil, întrucât, în esență partea nu justifică "un bun" în înțelesul art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Procesul de față are ca obiect, printre altele, revendicarea imobilului lot nr. 3, în suprafață de 161.145 mp, înscris în CF Ghiroda, nr. top.

x, iar drept cauză juridică, de asemenea, calitatea reclamantului de moștenitor de pe urma proprietarilor tabulari și dispozițiile art. 563 C. civ., art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 312/2005, Constituția României, art. 1, 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comparând obiectul celor două litigii, Înalta Curte constată că este același, și anume revendicarea aceluiași imobil, înscris în aceeași carte funciară, suprafața de teren fiind mai mică în procesul de față, deci, incluzându-se în cea care a format obiect al pricinii anterioare.

Cât privește cauza juridică, și aceasta coincide cu cea din dosarul nr. x/325/2008, reclamantul întemeindu-se, în esență, pe calitatea sa de moștenitor al foștilor proprietari tabulari în opoziție cu pretinsa nevalabilitate a titlului statului privind imobilul și pe garantarea dreptului său de proprietate în baza dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, instanțele care au pronunțat hotărârile în dosarul precedent au analizat, pe fond, susținerile referitoare la dreptul de proprietate al reclamantului, constatând că acesta nu justifică "un bun" în accepțiunea art. 1 din Primul Protocol la Convenție și, în consecință, nici dreptul de proprietate pentru imobil, care să-l îndreptățească la restituire.

În plus, ambele acțiuni au fost formulate în temeiul dreptului comun, iar împrejurarea că hotărârile instanțelor care au instrumentat dosarul nr. x/325/2008, în sensul respingerii acțiunii în revendicare, s-au fundamentat pe incidența legilor speciale, urmate fără succes de reclamant, cu consecința finală a inexistenței, în favoarea sa, a protecției conferite de art. 1 din Primul Protocol, reprezintă modalitatea de judecată, sub aspectul interpretării dispozițiilor legale în materie, a instanțelor respective, fără efecte, însă, în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, identic în cazul ambelor litigii. Prin urmare, și din perspectiva dosarului sus indicat, în mod corect Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe, de admitere a excepției autorității de lucru judecat, cu respectarea dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.". Referitor la dosarul nr. x/325/2012, obiectul litigiului este identic cu cel din cauza de față. Astfel, potrivit Sentinței civile nr. 2559 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Timișoara (dosar fond), pronunțate în acest dosar, cererea reclamantului a vizat, printre altele, revendicarea suprafeței de teren de 83.129 mp, înscrisă inițial în CF x Ghiroda, ulterior, în urma operațiunilor cadastrale, înscrisă în CF y Ghiroda, respectiv în CF z Ghiroda. În concluzie, și în raport cu acest dosar, obiectul litigiului de față este identic, modificările nr. de carte funciară rezultate în urma diferitelor operațiuni cadastrale neafectând identitatea de obiect al celor două procese, imobilul, în materialitatea sa, fiind același în ambele pricini.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că decizia recurată, de confirmare a admiterii excepției autorității lucrului judecat, a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care reglementează instituția juridică în discuție. Nefiind, astfel, întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 30 din 23 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016. Procesat de GGC - CL