ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1984/2016

Decizia nr. 1984/2016

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara,

secția a II-a civilă, la 29 octombrie 2014, sub nr. x/325/2014,

reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ghiroda, reprezentată

prin Primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să constate că este moștenitorul B.

(născută C.), văduva lui D., și să-i recunoască

dreptul de proprietate cu privire la următoarele suprafețe de teren,

situate în extravilanul localității Ghiroda:

- lotul nr. 3 cu o suprafață

de 161.145 mp, înscrisă în CF Ghiroda, cu nr. top. x, identificată

conform expertizei topografice anexate, cu conturul poligonal x;

- lotul nr. 5 cu o suprafață

de 8.575 mp, înscrisă în CF Ghiroda, nr. cad. y, identificată conform

expertizei topografice anexate, cu conturul poligonal y. Totodată, a

solicitat să se dispună înscrierea celor două parcele în cartea

funciară, ca și corpuri de proprietate distincte în proprietatea sa,

precum și obligarea pârâtei la a-i preda, în deplină posesie și

proprietate, cele două loturi de teren, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr.

6120 din 30 aprilie 2015, Judecătoria Timișoara, secția a II-a

civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei

instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Timiș.

Astfel învestit prin declinare,

Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Sentința nr.

2677/PI din 29 septembrie 2015, a admis excepția autorității

lucrului judecat invocată de Comuna Ghiroda și a respins, ca atare,

acțiunea formulată de reclamant, cu obligarea acestuia la plata sumei

de 4.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă, prin Decizia nr. 30 din 23 februarie 2016, a respins

apelul declarat de reclamantului A. împotriva hotărârii primei

instanțe, cu obligarea acestuia la plata sumei de 4.000 de lei cheltuieli

de judecată către intimata-pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul A., invocând, ca temei juridic, dispozițiile art. 483

și următoarele C. proc. civ., criticile sale putând fi circumscrise

motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același

cod.

În dezvoltarea motivului de recurs,

reclamantul a arătat că nu sunt întrunite elementele

autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de

părți, obiect și cauză în raport cu hotărârile

judecătorești care au stat la baza admiterii excepției în

discuție de către prima instanță, soluție

confirmată în apel.

Astfel, în dosarul nr. x/325/2008,

obiectul litigiului a vizat un teren înscris într-o altă carte

funciară, respectiv CF Ghiroda, dobândit de la un alt autor, E. Prezenta

acțiune nu se referă la vreo suprafață de teren

înscrisă în CF menționată.

În dosarul nr. x/325/2008, obiectul

litigiului a vizat numai dezbaterea succesorală și înscrierea

dreptului de proprietate al recurentului ca urmare a moștenirii

obținute după autoarea B., nu și acțiunea în revendicare

prin comparare de titluri, așa cum este în prezenta speță. Nu

există identitate de obiect între cele două litigii și nici de

temei juridic, în condițiile în care, sub acest din urmă aspect,

acțiunea în revendicare din dosarul de față se bazează pe

compararea titlurilor, iar nu pe normele speciale în materie, cum a fost cazul

dosarului anterior.

Cu privire la dosarul nr. x/325/2012,

obiectul litigiului a vizat un teren înscris într-o altă carte

funciară, respectiv CF Ghiroda, prezenta acțiune nereferindu-se la

vreo suprafață de teren în cartea funciară menționată.

Recurentul a solicitat admiterea

căii de atac, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii

apelului astfel cum a fost formulat.

În urma comunicării cererii de

recurs, la 19 mai 2016 (data poștei), în baza art. 490 alin. (2) coroborat

cu art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimata pârâtă a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca

nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La 30 iunie 2016, constatând

finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de

dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în

baza rezoluției din 25 aprilie 2016, magistratul asistent raportor a

întocmit raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului,

conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

În raportul întocmit s-a reținut

că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă,

prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (3)

C. proc. civ., și că recursul este admisibil în principiu, completul

urmând a se pronunța asupra fondului căii de atac.

Completul de filtru C4, la 30 iunie

2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților

cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul asupra

admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat

părților, iar, la 14 iulie 2016, recurentul reclamant a depus punct

de vedere la raport.

Reținându-se încheiată

procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.,

în ședința completului de filtru din 6 octombrie 2016 s-a luat în

examinare admisibilitatea, în principiu, a recursului, iar, prin încheierea din

aceeași dată, s-a constatat că este admisibil, în principiu

și s-a acordat termen de judecată la 20 octombrie 2016, cu citarea

părților în ședință publică, pentru

soluționarea pe fond.

Asupra recursului de față,

în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește greșita

reținere a autorității de lucru judecat în raport de

hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/325/2008, critica recurentului

nu poate fi primită, întrucât nu vizează considerentele

instanței de apel.

Confirmând soluția primei

instanțe, sub aspectul admiterii excepției în discuție, Curtea

de Apel a avut în vedere hotărârile, rămase definitive și

irevocabile, pronunțate în cauzele înregistrate sub nr. de dosar x/325/2008,

respectiv nr. y/325/2012, ambele ale Judecătoriei Timișoara, iar nu

și pe cele pronunțate în dosarul nr. z/325/2008 al aceleiași

instanțe.

Prin urmare, nu interesează

dacă această din urmă pricină a avut sau nu, ca obiect,

același imobil cu cel care formează obiectul prezentului litigiu.

Referitor la dosarul nr. x/325/2008 de

pe rolul instanțelor timișene, contrar opiniei recurentului, este

întrunită cerința identității de obiect și cauză

cu cele din litigiul de față, astfel cum a reținut, în mod

corect, și Curtea de Apel.

Obiectul litigiului respectiv a vizat,

printre altele, obligarea pârâtei Comuna Ghiroda, reprezentată de Primar,

să predea, în utilă și liniștită posesie,

reclamantului A. terenul în suprafață de 205.117 mp, înscris în CF

Ghiroda, nr. top. x, partea invocând, drept temei juridic al acțiunii,

calitatea sa de moștenitor de pe urma foștilor proprietari și

dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că are "un bun"

în accepțiunea Convenției pentru terenul în discuție, aspecte

care rezultă din considerente Sentinței civile nr. 5085 din 18 martie

2010 a Judecătoriei Timișoara (dosar fond). Judecata din litigiul

anterior a purtat, în consecință, asupra obiectului și cauzei

juridice menționate, acțiunea în revendicare fiind respinsă în

mod irevocabil, întrucât, în esență partea nu justifică "un

bun" în înțelesul art. 1 din Primul Protocol la Convenție.

Procesul de față are ca

obiect, printre altele, revendicarea imobilului lot nr. 3, în

suprafață de 161.145 mp, înscris în CF Ghiroda, nr. top. x, iar drept

cauză juridică, de asemenea, calitatea reclamantului de

moștenitor de pe urma proprietarilor tabulari și dispozițiile

art. 563 C. civ., art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 213/1998, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 312/2005, Constituția

României, art. 1, 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Comparând obiectul celor două

litigii, Înalta Curte constată că este același, și anume

revendicarea aceluiași imobil, înscris în aceeași carte

funciară, suprafața de teren fiind mai mică în procesul de

față, deci, incluzându-se în cea care a format obiect al pricinii

anterioare.

Cât privește cauza juridică,

și aceasta coincide cu cea din dosarul nr. x/325/2008, reclamantul

întemeindu-se, în esență, pe calitatea sa de moștenitor al

foștilor proprietari tabulari în opoziție cu pretinsa nevalabilitate

a titlului statului privind imobilul și pe garantarea dreptului său

de proprietate în baza dispozițiilor din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. De asemenea, instanțele care au pronunțat

hotărârile în dosarul precedent au analizat, pe fond, susținerile

referitoare la dreptul de proprietate al reclamantului, constatând că

acesta nu justifică "un bun" în accepțiunea art. 1 din

Primul Protocol la Convenție și, în consecință, nici

dreptul de proprietate pentru imobil, care să-l

îndreptățească la restituire.

În plus, ambele acțiuni au fost

formulate în temeiul dreptului comun, iar împrejurarea că hotărârile

instanțelor care au instrumentat dosarul nr. x/325/2008, în sensul

respingerii acțiunii în revendicare, s-au fundamentat pe incidența

legilor speciale, urmate fără succes de reclamant, cu consecința

finală a inexistenței, în favoarea sa, a protecției conferite de

art. 1 din Primul Protocol, reprezintă modalitatea de judecată, sub

aspectul interpretării dispozițiilor legale în materie, a

instanțelor respective, fără efecte, însă, în ceea ce

privește temeiul juridic al acțiunii, identic în cazul ambelor

litigii.

Prin urmare, și din perspectiva

dosarului sus indicat, în mod corect Curtea de Apel a confirmat soluția

primei instanțe, de admitere a excepției autorității de

lucru judecat, cu respectarea dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ.,

care prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de

două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și

pentru același obiect.".

Referitor la dosarul nr. x/325/2012,

obiectul litigiului este identic cu cel din cauza de față. Astfel,

potrivit Sentinței civile nr. 2559 din 20 februarie 2013 a

Judecătoriei Timișoara (dosar fond), pronunțate în acest dosar,

cererea reclamantului a vizat, printre altele, revendicarea suprafeței de

teren de 83.129 mp, înscrisă inițial în CF x Ghiroda, ulterior, în urma

operațiunilor cadastrale, înscrisă în CF y Ghiroda, respectiv în CF z

Ghiroda.

În concluzie, și în raport cu

acest dosar, obiectul litigiului de față este identic,

modificările nr. de carte funciară rezultate în urma diferitelor

operațiuni cadastrale neafectând identitatea de obiect al celor două

procese, imobilul, în materialitatea sa, fiind același în ambele pricini.

Având în vedere considerentele

prezentate, Înalta Curte constată că decizia recurată, de

confirmare a admiterii excepției autorității lucrului judecat, a

fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 431 C. proc.

civ., care reglementează instituția juridică în discuție.

Nefiind, astfel, întrunite

cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496

alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 30 din 23 februarie 2016 a

Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL