ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 556/2017

Decizia nr. 556/2017 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare. în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 20 decembrie 2007, sub nr. x/117/2007. reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin CN B. SA, și com. Mihai Viteazu - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, anularea Hotărârii nr. 29/2007 de stabilire a despăgubirii în favoarea reclamantei, precum și a procesului-verbal din 2007, întocmite de CN B. SA - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul com.

Mihai Viteazu; obligarea pârâtului Statul Român, prin CN B. SA, în calitate de expropriator, să plătească despăgubiri pentru întregul prejudiciu cauzat prin expropriere, în sensul cuprinderii în suprafața ce trebuie expropriată și a terenului din zona de siguranță și a celui pe care vor fi amplasate rețelele pentru utilități ori cuantificării prejudiciului cauzat reclamantei prin amplasarea rețelelor și stabilirea zonei de siguranță; cuprinderii în suprafața ce trebuie expropriată a suprafețelor pe care reclamanta nu le va mai putea utiliza pentru construcție din cauza reducerii dimensiunilor acestora și amplasării traseului autostrăzii: stabilirii despăgubirilor la valoarea de circulație reală a terenului expropriat și a celui care nu mai poate fi utilizat ori a cărui valoare de întrebuințare este diminuată, despăgubiri determinate pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994; de asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 379 din 03 mai 2012, Tribunalul Cluj a respins excepția inadmisibilității cererii privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată pronunțată în contradictoriu cu Statul Român, prin CN B. SA; a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr, 198/2004; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 iei și i-a obligat pe pârât să achite reclamantei această sumă; a respins capătul de cerere privind exproprierea restului de teren; a respins cererea de chemare în judecată formulată de pârâtă în contradictoriu cu com.

Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală și l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, să achite reclamantei suma de 3.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta SC A. SRL, cât și pârâtul Statui Român, prin CN B. SA. Prin Decizia civilă nr. 116/A din 06 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta CN A. SRL Dej și de pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, împotriva sentinței civile nr. 379 din 03 mai 2012, reținând în considerentele deciziei că, în raport de actele dosarului și de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, soluția primei instanțe este legală și temeinică.

A reținut această instanță că, prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 a CN B. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 63.194,33 lei pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, categoria de folosință arabil, în suprafață de 2.860 mp, în favoarea reclamantei SC A. SRL. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, experții C. și D. au apreciat că valoarea de circulație a terenului expropriat este în sumă de 324.000 lei, cu motivarea că din cercetarea pieței locale im au fost identificate tranzacții cu terenuri comparabile, astfel că au fost folosite oferte de cumpărare trimise de trei firme interesate să cumpere terenul în cauză.

Expertul numit la solicitarea pârâtului, E., a arătat că în opinia sa valoarea terenului este de 109.209 lei, ținând cont de trei comparabile preluate din ziarul x, care au caracteristici asemănătoare cu terenul în litigiu și care se regăsesc în lunile septembrie și noiembrie 2009. Instanța de apel a apreciat că expertul E. a stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptățită reclamanta ca urmare a exproprierii, reprezentând valoarea de circulație a terenului, ținând cont de toate caracteristicile terenului, precum și de prețurile cu care se vând imobilele de același fel în localitatea Mihai Viteazu.

Totodată, prin completarea la raportul de expertiza, ținând cont și de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul topograf F., cei trei experți au stabilit că prejudiciul cauzat prin expropriere terenul rămas în proprietatea reclamantei este în cuantum de 45.529 lei - din care 3.636 lei reprezintă venitul pierdut prin necultivarea terenului timp de 5 ani (2007-2012), iar 41.983 lei reprezintă cheltuielile aferente pentru readucerea terenului la categoria de folosință avută inițial.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr, 198/2004, în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 29/29 august 2007, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, rară a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, ailor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Art. 27 alin. (2) din aceeași lege prevede că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Față de cele ce preced, instanța de apel a constatat, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, că, potrivit art. 7 Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor se comunică solicitantului, iar conform din art. 9 din aceeași lege expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii. Din analiza acestui text legal rezultă că în cazul în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii se poate adresa instanțelor judecătorești, pentru ca acestea să stabilească daca despăgubirea a fost corect calculată.

In cazul în care instanța consideră că despăgubirea nu a fost stabilită corect, urmează să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește cuantumul acesteia. În consecință, instanța consideră că excepția invocată este neîntemeiată. Referitor la cuantumul despăgubirilor s-a reținut că din raportul de expertiză a rezultat că valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta pentru terenul expropriat este în sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea terenului, iar 45.529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei.

Cu referire la cererea reclamantei privind exproprierea restului de teren, curtea de apel a arătat că potrivit art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes național, județele pentru drumurile de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru drumurile de interes local.

Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3 alin. (1), Guvernul sau autoritatea publică locală competentă, după caz, aprobă, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economice amplasamentul lucrării, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare și termenul în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului.

Conform art. 9 alin. (1) și (3) din același act normativ, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, doar expropriatorul este în măsură să decidă asupra amplasamentului imobilelor pe care urmează să fie realizate lucrările care impun exproprierea, iar persoana fizică proprietară a terenului care urmează să fie expropriat poate contesta doar cuantumul despăgubirilor, nu și transferul efectiv al dreptului de proprietate; în consecință, acest capăt de cerere din acțiunea reclamantei a fost găsit neîntemeiat. Prin Decizia civila nr. 4592 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția nulității recursului declarat de reclamantă; au fost admise recursurile declarate de reclamantă și de pârât, a fost casată Decizia Curții de Apel Cluj nr. 16/A din 06 noiembrie 2012, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, reținându-se că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză.

în condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994. În rejudecarea apelurilor, prin Decizia civilă nr. 1697/A din 04 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2007*. Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL și de pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, împotriva sentinței civile nr. 379 din 03 mai 2012 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în parte, după cum urmează: A fost înlăturată din sentința atacată mențiunea privind anularea parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteaza, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei.

S-a dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. S-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2,860 mp, în favoarea reclamantei SC A. SRL, și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind: respingerea excepției inadmisibilității cererii privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă și obligarea pârâtei CN B. SA să achite reclamantei suma de 3.300 lei.

reprezentând cheltuieli de judecată. Pârâta CN B. SA a fost obligată să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apelul inițial, în recurs și în rejudecarea apelului. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut că prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei. Referitor la cuantumul despăgubirilor, instanța de fond a arătat că din raportul de expertiză a rezultat că valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta pentru terenul expropriat este în sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea terenului și 45,529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei.

Prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 privind uncie măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Prin urmare, având în vedere cele stabilite de instanța de recurs, s-a dispus în rejudecarea apelului refacerea expertizei în vederea stabilirii despăgubirilor ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului și de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritoriala Ia data exproprierii, luând în considerare prețul efectiv plătit și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare. Prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală s-a stabilit că valoarea despăgubirilor la data exproprierii pentru imobilul situat în localitatea Mihai Viteazu, compus din teren în suprafață de 2.860 mp, care a aparținut reclamantei SC A. SRL, este în sumă de 344.700 Iei.

Prin Hotărârea nr. 29/2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 63.194,33 lei pentru imobilul expropriat situat în com. Mihai Viteazu, în suprafața de 2.860 mp, inferioară celei stabilite prin expertizele administrate la judecata în fond și apel. Pe baza mențiunilor cuprinse în titlul de proprietate și în documentația întocmită cu ocazia exproprierii această instanță a reținui că terenul expropriat situat în com. Mihai Viteazu, se găsește în extravilan, aspect care reiese și din adeverința emisa de com. Mihai Vitează, aliată la fila 94 vol. 11 din dosarul instanței de apel (rejudecare). De asemenea, s-a reținut că în C.F. Mihai Viteazu reclamanta este înscrisă cu suprafața de 10.000 mp teren, potrivit celor menționate în Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, curtea de apel a reținut ca între reclamantă și SC G. SRL, Sucursala Cluj-Napoca s-a încheiat, la data de 07 iulie 2009, un contract, de închiriere, aflat la fila 123-125 vol. 111 din dosarul instanței de apel (rejudecare), pe o perioadă de 1 an (care a fost prelungită ulterior), părțile având calitatea de proprietar al terenului, respectiv chiriaș (constructor al autostrăzii). Din acest contract (pct. 14), rezultă că proprietarul a acceptat ca parametrii terenului să fie diferiți la sfârșitul perioadei acestui contract în ceea ce privește perimetrul, forma sau elevația, față de parametrii inițiali, la expirarea termenului acestui contract proprietarul va prelua terenul eu aceste modificări, fără nici un cost și Sără a solicita de la chiriaș nici o compensație sau remediere referitoare la acestea.

Chiriașul se obligă să aducă terenul la utilizarea originală dacă părțile convin. Prin adresa emisă de SC A. SRL la data de 07 iulie 2009, aceasta a solicitat ca la finalizarea contractului de închiriere terenul să rămână cu drumul de acces pentru care s-a întocmit contractul de închiriere. A reținut instanța de apel că de vreme ce cu privire la terenul rămas neexpropriat s-a încheiat un contract de închiriere, pretențiile privitoare la acel contract se mută în domeniul răspunderii contractuale, iar nu în cel al exproprierii, instanța fiind investită doar în ce privește exproprierea. Având în vedere că prin raportul de expertiză întocmii în cauză s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel care rezultă din hotărârea de expropriere, curtea de apel a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii referitor ia hotărârea de expropriere, dar nu în sensul anulării ci în sensul modificării acesteia în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.

Prin Decizia civilă nr. 44 din 20 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin SC B. SA, împotriva Deciziei civile nr, 1697/A din 04 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță. În esență, în considerentele acestei decizii s-a reținut faptul că, se impune refacerea raportului de expertiză, în vederea stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv a dispozițiilor art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994.

A mai statuat instanța de recurs în considerentele acestei decizii că 'instanța de apel va relua judecata, în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, cu menținerea soluțiilor care nu au făcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac referitoare la: respingerea excepției inadmisibilității; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Minai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; precum și îndrumarea de a se dispune modificarea și nu anularea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor". În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/117/2007**.

Prin Decizia nr. 2623/A din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis, în parte, apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL, și de pârâtul Statul Român, prin SC B. SA, împotriva sentinței civile nr. 379 din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o. în parte, în sensul că a înlăturat mențiunea privind anularea parțială a Hotărârii nr. 29/2007, mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 2,860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, la suma de 109.209 lei și mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp, Ia suma de 45.521 lei, (despăgubiri totale în sumă de 154.738 lei).

A modificat parțial Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, pe care Ie-a stabilit la suma de 120.162,16 lei, în loc de suma de 109.209 lei; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin SC B. SA, să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată parțiale, după compensare, în toate fazele procesuale. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că apelurile reclamantei și pârâtului sunt fondate, în parte. Cu privire la despăgubirile pretinse pentru terenul de 2.020 mp rămas neexpropriat, Curtea de apel a reținut că reclamanta a pretins că i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin afectarea acestui teren de lucrările de expropriere și prin faptul că nu-l poate folosi.

Curtea de Apel Cluj a constatat ca reclamanta nu este legal îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, dar, afirmativ, conform susținerilor reclamantei, afectat de expropriere, în suprafață de 2.020 mp, în condițiile în care prin Decizia Curții de Apel Cluj nr. 1697/A din 04 septembrie 2035, s-a statuat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să pretindă despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, întrucât a încheiat cu SC G. SRL - Sucursala Cluj-Napoca un contract de închiriere pentru acest teren, la data de 07 iulie 2009, pe perioadă de 1 an, contract prelungit ulterior, la finalizarea contractului de închiriere reclamanta solicitând în mod expres ca terenul neexpropriat să rămână cu drumul de acces pentru care s-a întocmit contractul de închiriere (aspect confirmat de adresa emisă în acest sens de către reclamantă la data de 07 iulie 2009). S-a statuat, așadar, de către Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 1697/A din 04 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul civil nr. x/117/2007*, că nu reiese din nicio probă a cauzei că terenul a fost afectat de lucrările la autostradă și anterior încheierii contractului de închiriere și că pentru recolta anului 2008 reclamanta a primit despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,7141 ha.

Curtea de Apel Cluj a constatat că, atâta timp cât în ceea ce privește terenul rămas neexpropriat, s-a încheiat un contract de închiriere, orice pretenții care pot privi acel contract se mută în domeniul răspunderii contractuale, iar nu în cel ai exproprierii, instanța fiind legal investita doar în ceea ce privește exproprierea. În consecință, prin Decizia nr. 1697/A din 04 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj a statuat în sensul că reclamanta nu este îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru terenul de 2.020 mp rămas neexpropriat. Împotriva acestei decizii a Curții de Apel Cluj reclamanta nu a uzat de calea de atac a recursului, singurul recurs exercitat împotriva acestei decizii fiind cel ai pârâtului Statul Român, prin CN B. SA.

Prin urmare, statuările Curții de Apel Cluj, făcute prin Decizia nr. 1697/A din 04 septembrie 2015, în sensul că reclamanta nu este îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru terenul de 2.020 mp rămas neexpropriat, au devenit irevocabile și au intrat în puterea lucrului judecat. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în considerentele Deciziei de casare nr. 44 din 20 ianuarie 2016, statuări obligatorii pentru instanța de rejudecare, în conformitate cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că,.instanța de ape!

va relua judecata în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, cu menținerea soluțiilor ce nu au tăcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac". Pe cale de consecință, curtea de apel a constatat că în rejudecare este legal investită cu apelurile declarate de reclamantă și de pârât doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, precum și ai cheltuielilor de judecată ocazionate părților în aceste limite. Prin urmare, curtea de apel a reținut că, în raport de statuările definitive și irevocabile ale Curții de Apel Cluj, făcute prin Decizia civilă nr. 1697/A din 04 septembrie 2015. reclamanta nu este îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp.

Cu privire la despăgubirile aferente terenului expropriat, în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, Curtea de Apel Cluj a reținut că prin Hotărârea de expropriere nr. 29 din 29 august 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea acestui teren, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 19.448 euro, în echivalent în lei la cursul Băncii Națională a României din 28 iulie 2007 (1 euro - 3,2494 lei), reprezentând suma de 63.194,33 lei. Prin sentința apelată s-au stabilit despăgubiri în sumă totală de 154.738 lei, din care, pentru terenul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, despăgubiri în sumă de 109.209 lei, iar pentru trenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.20 mp, despăgubiri în sumă de 45.529 lei.

În rejudecarea apelurilor, conform Deciziei de casare nr. 44 din 20 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie, de către o comisie de trei experți tehnici judiciari în specialitățile „evaluare proprietăți imobiliare" și „evaluări bunuri mobile economie'', având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat. în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, în conformitate cu prevederile ari. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. S-a dispus ca la calcularea despăgubirilor.

comisia de experți să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la momentul exproprierii, respectiv la data de 27 august 2007. Comisia de experți a folosit un număr de unsprezece contracte de vânzare-cumpărare autentificate, pe baza cărora, coroborat și cu principiile Standardelor de Evaluare ANEVAR, a stabilit, ținând seama de locul situării imobilului expropriat, de categoria de folosință a acestuia, teren arabil extravilan, situat în extravilanul localității Mihai Viteazu - cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, la suma de 120.162,16 lei (12,93 euro/mp).

Curtea de apel a constatat că acest cuantum ai despăgubirilor, de 120.162,16 lei, calculat pentru terenul expropriat prin Hotărârea de expropriere nr. 29 din 29 august 2007, se situează atât peste cuantumul despăgubirilor stabilit prin hotărârea de expropriere, de 63.194,33 lei, cât și peste cuantumul despăgubirilor stabilit, pentru aceiași teren, prin sentința nr. 379/2012, pronunțată Tribunalul Cluj, de 109.209 lei.

A arătat instanța de apel că soluția de admitere în parte a ambelor apeluri este fundamentată pe considerentul că apelul reclamantei este fondat în limita criticilor referitoare la necesitatea majorării cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, și este nefondat în limita criticii referitoare la despăgubirile pentru terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp, în timp ce apelul pârâtului este fondat în limita criticii referitoare ia neîndreptățirea reclamantei la a pretinde despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp, și este nefondat în ceea ce privește restul criticilor.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate părților, în toate fazele procesuale, curtea de apel a constatat că fiecăreia dintre părți i-au fost ocazionate cheltuieli de judecată cu purtarea litigiului, constând, pentru pârât în onorariile pentru experți, iar pentru reclamantă în onorariile pentru experți și onorariul avocațial. Făcând compensarea reciprocă a cheltuielilor de judecată. în conformitate cu prevederile art. 276 C. proc. civ., pană la concurența sumei celei mai mici, curtea de apei a reținut că această compensare operează până la concurența sumei de 7.850 lei, astfel încât, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta este îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată necompensate.

Prin urmare, în temeiul art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 276 C. proc. civ., l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, după compensare, în toate fazele procesuale. Împotriva Deciziei nr. 2623/A din 14 decembrie 2016. pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs la data de 9 ianuarie 2017 recurentul-pârât solicitând, în principal, modificarea deciziei și respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii iar, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, pe de o parte, că instanța nu a motivat hotărârea de majorare a cuantumului despăgubirii, iar, pe de altă parte, ca hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că hotărârea instanței de apei respecta doar în aparență legea, întrucât, în realitate, curtea de apel nu a motivat soluția de majorare a cuantumului despăgubirii. Astfel, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța s-a rezumat să menționeze faptul că experții judiciari au stabilit un anumit cuantum al despăgubirii iar omologarea raportului judiciar s-a realizat exclusiv în considerarea faptului că experții au utilizat contracte de vânzare-cumpărare. Or, în contextul în care concluziile raportului de evaluare au fost contestate, instanța de apel era obligată să motiveze de ce a acordat preferință raportului de expertiză în detrimentul înscrisurilor care au fost administrate.

constând în aproximativ patruzeci de contracte de vânzare-cumpărare autentice care au fost încheiate în proximitatea momentului exproprierii și din cuprinsul cărora rezultă fără echivoc faptul că valoarea despăgubirii care a fost stabilită de către expropriator (6,8 euro/mp) a fost una justă. În opinia recurentului-pârât, faptul evidențiat se circumscrie motivului de recurs care este reglementat în cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că motivarea hotărârii este una formală. Printr-o altă critică s-a arătat că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirii cu încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, art. 129 C. proc. civ. reglementează roiul activ al judecătorului; în condițiile în care rolul activ al instanței este o garanție a exercitării drepturilor părților, rezultă implicit faptul că neîndeplinirea acestuia este sancționată eu desființarea hotărârii pentru nelegalitate. În cazul dedus judecății, încălcarea rolului activ constă în faptul ca hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept. decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, m speță proba cu expertiza tehnică, deoarece raportul de expertiză nu are forță probantă superioară înscrisurilor. A arătat recurentul-pârât că deși, în calea de atac a recursului nu se poate analiza modalitatea în care instanța inferioară a analizat probatoriul, în speță.

această critica de recurs este de nelegalitate și vizează încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Valoarea care a fost stabilită de către experții judiciari și care, ulterior, a fost omologată de către instanța de judecată-reprezintă valoarea de tranzacționare pe care experții au regăsit-o în cuprinsul unui singur contract de vânzare-cumpărare. Prin urmare, nu se poate reține că s-a făcut o analiză riguroasă a "pieței", pentru că doar așa s-ar putea conchide că s-a determinat "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele similare", în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994. Rezultatul evaluării este o consecință a subiectivismului experților, care au acordat preferință în mod nejustificat prețului de 12,93 euro/mp.

Or, în contextul în care nouă dintre cele unsprezece comparabile care au fost utilizate de către experții judiciari în apel conduceau la concluzia că valoarea despăgubirii care a fost stabilită de către expropriator a fost una justă. omologarea valorii de 12,93 euro/mp, care reprezintă prețul unui singur contract de vânzare-cumpărare, asupra căruia experții nu au intervenit în vreun fel prin corecții, probează iară echivoc că atât experții judiciari, cât și, ulterior, instanța de judecată, au încălcat prevederile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994; În plus, s-a dovedit faptul că terenul care a fost tranzacțional cu 12,93 euro/mp avea caracteristici diferite, net superioare imobilului expropriat.

În opinia recurentului-pârât, prin sintagma - "prețul eu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel", legiuitorul a urmărit să înlăture subiectivismul/arbitrar iul experților judiciari și să asigure condițiile unei cercetări exhaustive a pieței imobiliare. Or, în contextul în care nouă dintre cele unsprezece comparabile care au fost folosite de către experți erau inferioare valorii despăgubirii stabilite de către expropriator, iar cele nouă comparabile pot susține cerința legii ("în mod obișnuit’’), faptul selectării unuia dintre cele unsprezece contracte pe considerentul că toate celelalte "au un atribut inferior, fără a se evidenția despre ce atribut este vorba, contravine prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulai întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, Intimata-reclamantă a susținut că, în ceea ce privește motivarea deciziei, curtea de apel a statuat numai cu privire la cuantumul despăgubirilor și la refacerea, în acest sens, a evaluării terenului expropriat, cu numirea unei comisii de experți. Aceștia au stabilit o despăgubire în cuantum de 120.162,16 lei, sumă care este mai mare decât cea oferită prin Hotărârea nr. 29/2007.

De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs privind interpretarea greșită a legii, întrucât instanța de apel nu a statuat decât asupra problemelor cu care a fost învestită, respectiv refacerea expertizei privind cuantumul despăgubirii, pentru terenul expropriat, celelalte solicitări fiind soluționate în ciclurile procesuale anterioare; valoarea calculata de experți a fost luată în considerare tocmai pentru că reprezintă un cuantum rezonabil, care se situează între limitele stabilite de lege și reprezintă o despăgubire justă. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce succed: Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., prin care recurentul-pârât a susținut că instanța de apel nu a motivat soluția de majorare a cuantumului despăgubirii, nu este fondat. În acest sens Înalta Curte reține că motivul de recurs invocat devine incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În concret, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel și-a însușit valoarea consemnată în raportul de expertiză exclusiv în considerarea faptului că experții au utilizat drept comparabile contracte de vânzare-cumpărare; or, în condițiile în care pârâtul a contestat concluziile raportului de expertiză, era necesar ca instanța de apel să arate explicit de ce a dat prevalentă raportului de expertiză, iar nu înscrisurilor constând în contracte de vânzare-cumpărare care au fost depuse în număr mare la dosar.

Din perspectiva motivului de recurs invocat și a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care dispun că "pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusa dintr-un expert numit de instanța, unui desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii", coroborate cu cele ale art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004. Înalta Curte reține că în cauză administrarea probei cu expertiză judiciară este obligatorie. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994 rezultă cu evidența că stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate se face pe baza unui raport de expertiză întocmit în procedura judiciară.

înscrisurile la care face referire recurentul pot fi valorificate sub aspect probator drept elemente de comparație pentru stabilirea valorii imobilului expropriat. Din aceasta perspectiva Înalta Curte reține că instanța de judecată nu avea obligația de a expune considerente suplimentare în sensul menționat de recurentul-pârât. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a susținut că instanța de apel u stabilit cuantumul despăgubirii cu încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că nu este, de asemenea, fondat. Astfel, în dezvoltarea criticilor privind încălcarea rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 129 C. proc.

civ., recurentul - pârât a arătat că "încălcarea roiului activ constă în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speță, proba cu expertiză tehnică." Înalta Curte reține că în această modalitate recurentul-pârât a formulat critici privitoare la existența unei grave greșeli de fapt și la interpretarea probelor, care se circumscriu fostului motiv de recurs care era prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. și care a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Prin urmare, în raport de motivele de nelegalitate reglementate în prezent de C. proc. civ., aceste critici nu se impun a fi analizate.

Criticile privind, "existența unei grave greșeli de drept urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care dispun că: "(1) Despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. (3) Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.

(4) În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza^ experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor." Recurentul-pârât a susținut că raportul de expertiză nu poate avea o forță probantă mai mare decât înscrisurile autentice și că experții care au întocmit raportul de expertiză nu au făcut o analiză riguroasă a pieței. Or, așa cum s-a arătat deja, proba cu expertiza judiciară este obligatorie în cauzele având ca obiect stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate. În această materie legiuitorul a derogat de la regulile generale de apreciere a utilității, pertinenței și concludentei probelor care lasă la latitudinea judecătorului încuviințarea probelor și a prevăzut că proba cu expertiză judiciară este obligatorie.

Conform dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994; (1) Primind rezultatul expertizei, instanța fi va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată." Rezultă astfel că instanța de judecată are obligația de a respecta dispozițiile art. 26 din Legea nr, 33/1994 și obligația de a compara valoarea despăgubirii legal stabilite în condițiile art. 26, menționat, cu valoarea oferită de expropriator și eu valoarea solicitată de expropriat. Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a susținut prin memoriul de recurs că raportul de expertiză ar fi fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor ari.

26 din Legea nr. 33/1994, ci a susținut că modul în care experții au calculat valoarea despăgubirilor a fost unul subiectiv. Înalta Curte reține că evaluarea în concret a contractelor de vânzare-cumpărare care vizează Imobile de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială este lăsată prin lege în sarcina experților judiciari desemnați în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul apreciind că este necesar ca o comisie de trei specialiști atestați, iar nu instanța de judecată în mod direct, să calculeze valoarea despăgubirii. Primind rezultatul expertizei, adică raportul de expertiză, instanța de judecată are obligația de a compara concluziile acestuia cu oferta expropriatorului și cu pretențiile expropriatului, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Momentul procesual în care expropriatorul putea legal să conteste concluziile raportului de expertiză era cel prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, apelantul-pârât Statul Român, prin CN H. SA, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, respectiv cerere de refacere a acestuia, care au fost respinse motivat de către instanța de apel. Împotriva modului în care instanța de apel a administrat proba cu expertiză nu au fost formulate critici de nelegalitate în prezenta cale de atac. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) 4 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât Statul Român, prin CN H. SA, împotriva Deciziei nr. 2623/A din 14 decembrie 2016. pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 298 și 316 din același act normativ, Înalta Curte îl va obliga pe recurentul - pârât la plata sumei de 500 lei către intimata - reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecata constând în onorariu de avocat, conform chitanței din 01 martie 2017. emisă de Cabinetul de avocat I., aflată la fila 22 în dosarul instanței de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Statul Român, prin CN H. SA împotriva Deciziei nr. 2623/A din 14 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefundat. Obligă pe recurentul - pârât la plata sumei de 500 lei către intimata - reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2017.