ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 556/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 556/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 556/2017
Deliberând,
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare. în
judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția
civilă, la data de 20 decembrie 2007, sub nr. x/117/2007. reclamanta SC A.
SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin CN B. SA,
și com. Mihai Viteazu - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, anularea
Hotărârii nr. 29/2007 de stabilire a despăgubirii în favoarea reclamantei,
precum și a procesului-verbal din 2007, întocmite de CN B. SA - Comisia de
aplicare a Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul com. Mihai Viteazu;
obligarea pârâtului Statul Român, prin CN B. SA, în calitate de expropriator,
să plătească despăgubiri pentru întregul prejudiciu cauzat
prin expropriere, în sensul cuprinderii în suprafața ce trebuie
expropriată și a terenului din zona de siguranță și a
celui pe care vor fi amplasate rețelele pentru utilități ori
cuantificării prejudiciului cauzat reclamantei prin amplasarea
rețelelor și stabilirea zonei de siguranță; cuprinderii în
suprafața ce trebuie expropriată a suprafețelor pe care
reclamanta nu le va mai putea utiliza pentru construcție din cauza reducerii
dimensiunilor acestora și amplasării traseului autostrăzii:
stabilirii despăgubirilor la valoarea de circulație reală a
terenului expropriat și a celui care nu mai poate fi utilizat ori a
cărui valoare de întrebuințare este diminuată, despăgubiri
determinate pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată
în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994;
de asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin sentința
nr. 379 din 03 mai 2012, Tribunalul Cluj a respins excepția inadmisibilității
cererii privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea
Legii nr. 198/2004; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată
pronunțată în contradictoriu cu Statul Român, prin CN B. SA; a dispus
anularea parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru
aplicarea Legii nr, 198/2004; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru
imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în
suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 iei și i-a obligat pe
pârât să achite reclamantei această sumă; a respins capătul
de cerere privind exproprierea restului de teren; a respins cererea de chemare
în judecată formulată de pârâtă în contradictoriu cu com. Mihai
Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate
procesuală și l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin CN B. SA,
să achite reclamantei suma de 3.300 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta SC A. SRL, cât și
pârâtul Statui Român, prin CN B. SA.
Prin Decizia
civilă nr. 116/A din 06 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins, ca
nefondate, apelurile declarate de reclamanta CN A. SRL Dej și de pârâtul
Statul Român, prin CN B. SA, împotriva sentinței civile nr. 379 din 03 mai
2012, reținând în considerentele deciziei că, în raport de actele
dosarului și de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,
soluția primei instanțe este legală și temeinică.
A
reținut această instanță că, prin Hotărârea nr.
29 din 29 august 2007 a CN B. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,
s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 63.194,33 lei pentru
imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, categoria de
folosință arabil, în suprafață de 2.860 mp, în favoarea
reclamantei SC A. SRL.
Prin
raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză,
experții C. și D. au apreciat că valoarea de circulație a
terenului expropriat este în sumă de 324.000 lei, cu motivarea că din
cercetarea pieței locale im au fost identificate tranzacții cu
terenuri comparabile, astfel că au fost folosite oferte de cumpărare
trimise de trei firme interesate să cumpere terenul în cauză.
Expertul
numit la solicitarea pârâtului, E., a arătat că în opinia sa valoarea
terenului este de 109.209 lei, ținând cont de trei comparabile preluate
din ziarul x, care au caracteristici asemănătoare cu terenul în
litigiu și care se regăsesc în lunile septembrie și noiembrie
2009.
Instanța
de apel a apreciat că expertul E. a stabilit în mod corect
despăgubirile la care este îndreptățită reclamanta ca
urmare a exproprierii, reprezentând valoarea de circulație a terenului,
ținând cont de toate caracteristicile terenului, precum și de
prețurile cu care se vând imobilele de același fel în localitatea
Mihai Viteazu.
Totodată,
prin completarea la raportul de expertiza, ținând cont și de
concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat
de expertul topograf F., cei trei experți au stabilit că prejudiciul
cauzat prin expropriere terenul rămas în proprietatea reclamantei este în
cuantum de 45.529 lei - din care 3.636 lei reprezintă venitul pierdut prin
necultivarea terenului timp de 5 ani (2007-2012), iar 41.983 lei
reprezintă cheltuielile aferente pentru readucerea terenului la categoria
de folosință avută inițial.
Potrivit
art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr, 198/2004, în vigoare la data
emiterii Hotărârii nr. 29/29 august 2007, expropriatul nemulțumit de
cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) -
(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței
judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care
i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, rară a putea
contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra
imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu
suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului
despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra
terenului. Acțiunea formulată
în
conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează
potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește
stabilirea despăgubirii.
Conform
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului
despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de
aceiași fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului
sau, după caz, ailor persoane îndreptățite, luând în considerare
și dovezile prezentate de aceștia. Art. 27 alin. (2) din aceeași
lege prevede că despăgubirea acordată de către
instanță nu va putea fi mai mica decât cea oferită de
expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau
de altă persoană interesată.
Față
de cele ce preced, instanța de apel a constatat, în ceea ce privește
excepția inadmisibilității cererii, că, potrivit art. 7
Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor se
comunică solicitantului, iar conform din art. 9 din aceeași lege
expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în
condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate
adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de
zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a
cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii.
Din
analiza acestui text legal rezultă că în cazul în care persoana
expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii se poate
adresa instanțelor judecătorești, pentru ca acestea să
stabilească daca despăgubirea a fost corect calculată. In cazul
în care instanța consideră că despăgubirea nu a fost stabilită
corect, urmează să dispună modificarea hotărârii de stabilire
a despăgubirii, în ceea ce privește cuantumul acesteia.
În
consecință, instanța consideră că excepția
invocată este neîntemeiată.
Referitor
la cuantumul despăgubirilor s-a reținut că din raportul de
expertiză a rezultat că valoarea despăgubirilor la care este
îndreptățită reclamanta pentru terenul expropriat este în
sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea
terenului, iar 45.529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere
terenului rămas în proprietatea reclamantei.
Cu referire la
cererea reclamantei privind exproprierea restului de teren, curtea de apel a
arătat că potrivit art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 198/2004 se declară ca fiind de utilitate publică toate
lucrările de construcție de drumuri de interes național,
județean și local; expropriator este statul român pentru drumurile de
interes național, județele pentru drumurile de interes județean,
iar municipiile, orașele și comunele pentru drumurile de interes local.
Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3 alin. (1),
Guvernul sau autoritatea publică locală competentă, după
caz, aprobă, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economice
amplasamentul lucrării, conform variantei finale a studiului de
fezabilitate, sursa de finanțare, precum și declanșarea
procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de
expropriere, suma globală a despăgubirilor estimată de
către expropriator pe baza unui raport de
evaluare și termenul în care
aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului.
Conform art. 9 alin.
(1) și (3) din același act normativ, expropriatul nemulțumit de
cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) -
(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței
judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care
i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea
contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra
imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu
suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului
despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra
terenului. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului
articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Prin
urmare, doar expropriatorul este în măsură să decidă asupra
amplasamentului imobilelor pe care urmează să fie realizate
lucrările care impun exproprierea, iar persoana fizică
proprietară a terenului care urmează să fie expropriat poate
contesta doar cuantumul despăgubirilor, nu și transferul efectiv al
dreptului de proprietate; în consecință, acest capăt de cerere
din acțiunea reclamantei a fost găsit neîntemeiat.
Prin Decizia
civila nr. 4592 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, a fost respinsă excepția
nulității recursului declarat de reclamantă; au fost admise recursurile
declarate de reclamantă și de pârât, a fost casată Decizia Curții
de Apel Cluj nr. 16/A din 06 noiembrie 2012, cu consecința trimiterii
cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, reținându-se că
se impune efectuarea unui nou raport de expertiză. în condițiile
procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994.
În rejudecarea
apelurilor, prin Decizia civilă nr. 1697/A din 04 septembrie 2015,
pronunțată în Dosarul nr. x/117/2007*. Curtea de Apel Cluj a admis,
în parte, apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL și de pârâtul Statul
Român, prin CN B. SA, împotriva sentinței civile nr. 379 din 03 mai 2012 a
Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în parte, după cum
urmează:
A fost
înlăturată din sentința atacată mențiunea privind
anularea parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru
aplicarea Legii nr. 198/2004 și mențiunea privind stabilirea
cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în
localitatea Mihai Viteaza, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de
154.738 lei.
S-a
dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
S-a
stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul
expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață
de 2,860 mp, în favoarea reclamantei
SC
A. SRL, și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această
sumă.
Au
fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind: respingerea
excepției inadmisibilității cererii privind anularea
Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004;
respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren;
respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca
fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală
pasivă și obligarea pârâtei CN B. SA să achite reclamantei suma
de 3.300 lei. reprezentând cheltuieli de judecată.
Pârâta
CN B. SA a fost obligată să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apelul inițial, în
recurs și în rejudecarea apelului.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut
că prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor
pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în
suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei.
Referitor
la cuantumul despăgubirilor, instanța de fond a arătat că
din raportul de expertiză a rezultat că valoarea despăgubirilor
la care este îndreptățită reclamanta pentru terenul expropriat
este în sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea
terenului și 45,529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin
expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei.
Prin
Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a admis excepția de
neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 9 teza
a II-a din Legea nr. 198/2004 privind uncie măsuri prealabile
lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri
naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea
nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind
unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de
autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la
data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în
dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
Prin
urmare, având în vedere cele stabilite de instanța de recurs, s-a dispus
în rejudecarea apelului refacerea expertizei în vederea stabilirii
despăgubirilor ținând seama de valoarea reală a imobilului
expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului și de prețul cu care
se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea
administrativ-teritoriala Ia data exproprierii, luând în considerare
prețul efectiv plătit și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor
autentice de vânzare-cumpărare.
Prin
raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală
s-a stabilit că valoarea despăgubirilor la data exproprierii pentru
imobilul situat în localitatea Mihai Viteazu, compus din teren în
suprafață de 2.860 mp, care a aparținut reclamantei SC A. SRL,
este în sumă de 344.700 Iei.
Prin
Hotărârea nr. 29/2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.
198/2004, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 63.194,33
lei pentru imobilul expropriat situat în com. Mihai Viteazu, în suprafața
de 2.860 mp, inferioară celei stabilite prin expertizele administrate la
judecata în fond și apel.
Pe
baza mențiunilor cuprinse în titlul de proprietate și în
documentația întocmită cu ocazia exproprierii această
instanță a reținui că terenul expropriat situat în com. Mihai
Viteazu, se găsește în extravilan, aspect care reiese și din
adeverința emisa de com. Mihai Vitează, aliată la fila 94 vol.
11 din dosarul instanței de apel (rejudecare).
De
asemenea, s-a reținut că în C.F. Mihai Viteazu reclamanta este
înscrisă cu suprafața de 10.000 mp teren, potrivit celor
menționate în Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 emisă de
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
în ceea ce
privește cererea de acordare de despăgubiri pentru terenul rămas
neexpropriat, curtea de apel a reținut ca între reclamantă și SC
G. SRL, Sucursala Cluj-Napoca s-a încheiat, la data de 07 iulie 2009, un
contract, de închiriere, aflat la fila 123-125 vol. 111 din dosarul
instanței de apel (rejudecare), pe o perioadă de 1 an (care a fost
prelungită ulterior), părțile având calitatea de proprietar al
terenului, respectiv chiriaș (constructor al autostrăzii).
Din acest
contract (pct. 14), rezultă că proprietarul a acceptat ca parametrii terenului
să fie diferiți la sfârșitul perioadei acestui contract în ceea
ce privește perimetrul, forma sau elevația, față de
parametrii inițiali, la expirarea termenului acestui contract proprietarul
va prelua terenul eu aceste modificări, fără nici un cost
și Sără a solicita de la chiriaș nici o compensație
sau remediere referitoare la acestea. Chiriașul se obligă să
aducă terenul la utilizarea originală dacă părțile
convin.
Prin adresa
emisă de SC A. SRL la data de 07 iulie 2009, aceasta a solicitat ca la
finalizarea contractului de închiriere terenul să rămână cu
drumul de acces pentru care s-a întocmit contractul de închiriere.
A
reținut instanța de apel că de vreme ce cu privire la terenul
rămas neexpropriat s-a încheiat un contract de închiriere,
pretențiile privitoare la acel contract se mută în domeniul
răspunderii contractuale, iar nu în cel al exproprierii, instanța
fiind investită doar în ce privește exproprierea.
Având în vedere
că prin raportul de expertiză întocmii în cauză s-a stabilit un
cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel care rezultă din
hotărârea de expropriere, curtea de apel a apreciat că se impune
admiterea în parte a acțiunii referitor ia hotărârea de expropriere,
dar nu în sensul anulării ci în sensul modificării acesteia în ceea
ce privește cuantumul despăgubirilor.
Prin Decizia civilă
nr. 44 din 20 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul
Statul Român, prin SC B. SA, împotriva Deciziei civile nr, 1697/A din 04
septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, a casat decizia și a trimis
cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
În esență,
în considerentele acestei decizii s-a reținut faptul că, se impune
refacerea raportului de expertiză, în vederea stabilirii
despăgubirilor pentru terenul expropriat, cu respectarea
dispozițiilor legale în materie, respectiv a dispozițiilor art. 26 -
27 din Legea nr. 33/1994.
A mai statuat
instanța de recurs în considerentele acestei decizii că
'instanța de apel va relua judecata, în limitele dispuse prin prezenta decizie
de casare, cu menținerea soluțiilor care nu au făcut obiectul
controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac referitoare
la: respingerea excepției inadmisibilității; respingerea
capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea
acțiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Minai Viteazu, ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală;
precum și îndrumarea de a se dispune modificarea și nu anularea
hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul
despăgubirilor".
În rejudecare,
cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/117/2007**.
Prin Decizia nr.
2623/A din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a
admis, în parte, apelurile declarate de reclamanta SC A. SRL, și de
pârâtul Statul Român, prin SC B. SA, împotriva sentinței civile nr. 379
din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o.
în parte, în sensul că a înlăturat mențiunea privind anularea
parțială a Hotărârii nr. 29/2007, mențiunea privind
stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat în
suprafață de 2,860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, la suma
de 109.209 lei și mențiunea privind stabilirea cuantumului
despăgubirilor pentru terenul rămas neexpropriat, în
suprafață de 2.020 mp, Ia suma de 45.521 lei, (despăgubiri
totale în sumă de 154.738 lei).
A
modificat parțial Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007, sub aspectul
cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, în
suprafață de 2.860 mp, pe care Ie-a stabilit la suma de 120.162,16
lei, în loc de suma de 109.209 lei; a menținut restul dispozițiilor
sentinței apelate și l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin SC B.
SA, să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cheltuieli de
judecată parțiale, după compensare, în toate fazele procesuale.
Pentru
a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut
că apelurile reclamantei și pârâtului sunt fondate, în parte.
Cu
privire la despăgubirile
pretinse pentru terenul de 2.020 mp rămas neexpropriat, Curtea de apel a
reținut că reclamanta a pretins că i se cuvin
despăgubiri pentru prejudiciul
cauzat prin afectarea acestui teren de lucrările de expropriere și
prin faptul că nu-l poate folosi.
Curtea de Apel
Cluj a constatat ca reclamanta nu este legal îndreptățită
să pretindă despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat,
dar, afirmativ, conform susținerilor reclamantei, afectat de expropriere,
în suprafață de 2.020 mp, în condițiile în care prin Decizia Curții
de Apel Cluj nr. 1697/A din 04 septembrie 2035, s-a statuat în mod expres
faptul că reclamanta nu are dreptul să pretindă despăgubiri
pentru terenul rămas neexpropriat, întrucât a încheiat cu SC G. SRL -
Sucursala Cluj-Napoca un contract de închiriere pentru acest teren, la data de
07 iulie 2009, pe perioadă de 1 an, contract prelungit ulterior, la
finalizarea contractului de închiriere reclamanta solicitând în mod expres ca
terenul neexpropriat să rămână cu drumul de acces pentru care
s-a întocmit contractul de închiriere (aspect confirmat de adresa emisă în
acest sens de către reclamantă la data de 07 iulie 2009).
S-a
statuat, așadar, de către Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 1697/A
din 04 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul civil nr. x/117/2007*,
că nu reiese din nicio probă a cauzei că terenul a fost afectat
de lucrările la autostradă și anterior încheierii contractului
de închiriere și că pentru recolta anului 2008 reclamanta a primit
despăgubiri pentru terenul în suprafață de 0,7141 ha.
Curtea de Apel
Cluj a constatat că, atâta timp cât în ceea ce privește terenul
rămas neexpropriat, s-a încheiat un contract de închiriere, orice
pretenții care pot privi acel contract se mută în domeniul
răspunderii contractuale, iar nu în cel ai exproprierii, instanța
fiind legal investita doar în ceea ce privește exproprierea.
În consecință,
prin Decizia nr. 1697/A din 04 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj a statuat
în sensul că reclamanta nu este îndreptățită să
pretindă despăgubiri pentru terenul de 2.020 mp rămas
neexpropriat.
Împotriva acestei
decizii a Curții de Apel Cluj reclamanta nu a uzat de calea de atac a
recursului, singurul recurs exercitat împotriva acestei decizii fiind cel ai
pârâtului Statul Român, prin CN B. SA.
Prin
urmare, statuările Curții de Apel Cluj, făcute prin Decizia nr. 1697/A
din 04 septembrie 2015, în sensul că reclamanta nu este
îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru
terenul de 2.020 mp rămas neexpropriat, au devenit irevocabile și au
intrat în puterea lucrului judecat.
De altfel, Înalta
Curte de Casație și Justiție a statuat în considerentele Deciziei
de casare nr. 44 din 20 ianuarie 2016, statuări obligatorii pentru
instanța de rejudecare, în conformitate cu art. 315 alin. (1) C. proc.
civ., că,.instanța de ape! va relua judecata în limitele dispuse prin
prezenta decizie de casare, cu menținerea soluțiilor ce nu au
tăcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de
atac".
Pe cale de
consecință, curtea de apel a constatat că în rejudecare este
legal investită cu apelurile declarate de reclamantă și de pârât
doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru terenul
expropriat, în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai
Viteazu, precum și ai cheltuielilor de judecată ocazionate
părților în aceste limite.
Prin
urmare, curtea de apel a reținut că, în raport de statuările
definitive și irevocabile ale Curții de Apel Cluj, făcute prin Decizia
civilă nr. 1697/A din 04 septembrie 2015. reclamanta nu este
îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru
terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp.
Cu
privire la despăgubirile aferente terenului expropriat, în
suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, Curtea de
Apel Cluj a reținut că prin Hotărârea de expropriere nr. 29 din 29
august 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus
exproprierea acestui teren, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 19.448
euro, în echivalent în lei la cursul Băncii Națională a României
din 28 iulie 2007 (1 euro - 3,2494 lei), reprezentând suma de 63.194,33 lei.
Prin
sentința apelată s-au stabilit despăgubiri în sumă
totală de 154.738 lei, din care, pentru terenul expropriat, în
suprafață de 2.860 mp, despăgubiri în sumă de 109.209 lei,
iar pentru trenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.20 mp,
despăgubiri în sumă de 45.529 lei.
În rejudecarea
apelurilor, conform Deciziei de casare nr. 44 din 20 ianuarie 2016 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, s-a dispus efectuarea unui nou raport de
expertiză evaluatorie, de către o comisie de trei experți
tehnici judiciari în specialitățile „evaluare proprietăți
imobiliare" și „evaluări bunuri mobile economie'', având ca
obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat.
în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, în
conformitate cu prevederile ari. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. S-a dispus
ca la calcularea despăgubirilor. comisia de experți să
țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit
imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la momentul
exproprierii, respectiv la data de 27 august 2007.
Comisia
de experți a folosit un număr de unsprezece contracte de
vânzare-cumpărare autentificate, pe baza cărora, coroborat și cu
principiile Standardelor de Evaluare ANEVAR, a stabilit, ținând seama de
locul situării imobilului expropriat, de categoria de folosință
a acestuia, teren arabil extravilan, situat în extravilanul
localității Mihai Viteazu - cuantumul despăgubirilor pentru
terenul expropriat, în suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea
Mihai Viteazu, la suma de 120.162,16 lei (12,93 euro/mp).
Curtea
de apel a constatat că acest cuantum ai despăgubirilor, de 120.162,16
lei, calculat pentru terenul expropriat prin Hotărârea de expropriere nr. 29
din 29 august 2007, se situează atât peste cuantumul despăgubirilor
stabilit prin hotărârea de expropriere, de 63.194,33 lei, cât și
peste cuantumul despăgubirilor stabilit, pentru aceiași teren, prin
sentința nr. 379/2012, pronunțată Tribunalul Cluj, de 109.209
lei.
A
arătat instanța de apel că soluția de admitere în parte a
ambelor apeluri este fundamentată pe considerentul că apelul
reclamantei este fondat în limita criticilor referitoare la necesitatea
majorării cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, în
suprafață de 2.860 mp, situat în localitatea Mihai Viteazu, și
este nefondat în limita criticii referitoare la despăgubirile pentru
terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp, în timp ce
apelul pârâtului este fondat în limita criticii referitoare ia
neîndreptățirea reclamantei la a pretinde despăgubiri pentru
terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.020 mp, și
este nefondat în ceea ce privește restul criticilor.
În
ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate
părților, în toate fazele procesuale, curtea de apel a constatat
că fiecăreia dintre părți i-au fost ocazionate cheltuieli
de judecată cu purtarea litigiului, constând, pentru pârât în onorariile
pentru experți, iar pentru reclamantă în onorariile pentru
experți și onorariul avocațial.
Făcând
compensarea reciprocă a cheltuielilor de judecată. în conformitate cu
prevederile art. 276 C. proc. civ., pană la concurența sumei celei
mai mici, curtea de apei a reținut că această compensare
operează până la concurența sumei de 7.850 lei, astfel încât, în
temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta este
îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la plata sumei de
1.500 lei cheltuieli de judecată necompensate. Prin urmare, în temeiul
art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 276 C. proc. civ., l-a obligat pe pârât la
plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli
de judecată parțiale, după compensare, în toate fazele
procesuale.
Împotriva
Deciziei nr. 2623/A din 14 decembrie 2016. pronunțată de Curtea de
Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs la data de 9 ianuarie 2017
recurentul-pârât solicitând, în principal, modificarea deciziei și
respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii iar, în
subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În
dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.
304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, pe
de o parte, că instanța nu a motivat hotărârea de majorare a
cuantumului despăgubirii, iar, pe de altă parte, ca hotărârea
atacată a fost pronunțată cu încălcarea și
interpretarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.
129 C. proc. civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În
dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7
C. proc. civ., a arătat că hotărârea instanței de apei respecta
doar în aparență legea, întrucât, în realitate, curtea de apel nu a
motivat soluția de majorare a cuantumului despăgubirii.
Astfel,
așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța
s-a rezumat să menționeze faptul că experții judiciari au
stabilit un anumit cuantum al despăgubirii iar omologarea raportului
judiciar s-a realizat exclusiv în considerarea faptului că experții
au utilizat contracte de vânzare-cumpărare.
Or,
în contextul în care concluziile raportului de evaluare au fost contestate,
instanța de apel era obligată să motiveze de ce a acordat
preferință raportului de expertiză în detrimentul înscrisurilor
care au fost administrate. constând în aproximativ patruzeci de contracte de
vânzare-cumpărare autentice care au fost încheiate în proximitatea
momentului exproprierii și din cuprinsul cărora rezultă
fără echivoc faptul că valoarea despăgubirii care a fost
stabilită de către expropriator (6,8 euro/mp) a fost una justă.
În
opinia recurentului-pârât, faptul evidențiat se circumscrie motivului de
recurs care este reglementat în cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în
sensul că motivarea hotărârii este una formală.
Printr-o
altă critică s-a arătat că instanța de apel a stabilit
cuantumul despăgubirii cu încălcarea prevederilor art. 129 C. proc.
civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. astfel că este incident
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel,
art. 129 C. proc. civ. reglementează roiul activ al judecătorului; în
condițiile în care rolul activ al instanței este o garanție a
exercitării drepturilor părților, rezultă implicit faptul
că neîndeplinirea acestuia este sancționată eu desființarea
hotărârii pentru nelegalitate.
În
cazul dedus judecății, încălcarea rolului activ constă în
faptul ca hotărârea pronunțată se întemeiază pe o
gravă greșeală de fapt și de drept. decurgând dintr-o
apreciere eronată a probelor administrate, m speță proba cu
expertiza tehnică, deoarece raportul de expertiză nu are
forță probantă superioară înscrisurilor.
A
arătat recurentul-pârât că deși, în calea de atac a recursului
nu se poate analiza modalitatea în care instanța inferioară a
analizat probatoriul, în speță. această critica de recurs este
de nelegalitate și vizează încălcarea prevederilor art. 26 din
Legea nr. 33/1994. Valoarea care a fost stabilită de către
experții judiciari și care, ulterior, a fost omologată de
către instanța de judecată-reprezintă valoarea de
tranzacționare pe care experții au regăsit-o în cuprinsul unui
singur contract de vânzare-cumpărare. Prin urmare, nu se poate reține
că s-a făcut o analiză riguroasă a "pieței",
pentru că doar așa s-ar putea conchide că s-a determinat
"prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele
similare", în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994. Rezultatul
evaluării este o consecință a subiectivismului experților,
care au acordat preferință în mod nejustificat prețului de 12,93
euro/mp.
Or,
în contextul în care nouă dintre cele unsprezece comparabile care au fost
utilizate de către experții judiciari în apel conduceau la concluzia
că valoarea despăgubirii care a fost stabilită de către
expropriator a fost una justă. omologarea valorii de 12,93 euro/mp, care
reprezintă prețul unui singur contract de vânzare-cumpărare,
asupra căruia experții nu au intervenit în vreun fel prin
corecții, probează iară echivoc că atât experții
judiciari, cât și, ulterior, instanța de judecată, au
încălcat prevederile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994;
În
plus, s-a dovedit faptul că terenul care a fost tranzacțional cu
12,93 euro/mp avea caracteristici diferite, net superioare imobilului
expropriat.
În
opinia recurentului-pârât, prin sintagma - "prețul eu care se vând în
mod obișnuit imobilele de același fel", legiuitorul a
urmărit să înlăture subiectivismul/arbitrar iul experților
judiciari și să asigure condițiile unei cercetări
exhaustive a pieței imobiliare. Or, în contextul în care nouă dintre
cele unsprezece comparabile care au fost folosite de către experți
erau inferioare valorii despăgubirii stabilite de către expropriator,
iar cele nouă comparabile pot susține cerința legii ("în
mod obișnuit’’), faptul selectării unuia dintre cele unsprezece
contracte pe considerentul că toate celelalte "au un atribut inferior,
fără a se evidenția despre ce atribut este vorba, contravine
prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Intimata-reclamantă
SC A. SRL a formulai întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca
nefondat,
Intimata-reclamantă
a susținut că, în ceea ce privește motivarea deciziei, curtea de
apel a statuat numai cu privire la cuantumul despăgubirilor și la
refacerea, în acest sens, a evaluării terenului expropriat, cu numirea
unei comisii de experți. Aceștia au stabilit o despăgubire în
cuantum de 120.162,16 lei, sumă care este mai mare decât cea oferită
prin Hotărârea nr. 29/2007.
De
asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs privind interpretarea
greșită a legii, întrucât instanța de apel nu a statuat decât
asupra problemelor cu care a fost învestită, respectiv refacerea
expertizei privind cuantumul despăgubirii, pentru terenul expropriat,
celelalte solicitări fiind soluționate în ciclurile procesuale
anterioare; valoarea calculata de experți a fost luată în considerare
tocmai pentru că reprezintă un cuantum rezonabil, care se
situează între limitele stabilite de lege și reprezintă o
despăgubire justă.
Examinând
decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte
reține că recursul nu este fondat și urmează să-l
respingă pentru considerentele ce succed:
Primul
motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
prin care recurentul-pârât a susținut că instanța de apel nu a
motivat soluția de majorare a cuantumului despăgubirii, nu este
fondat.
În acest
sens Înalta Curte reține că motivul de recurs invocat devine incident
atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se
sprijină sau atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii sau
străine de natura pricinii.
În
concret, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel
și-a însușit valoarea consemnată în raportul de expertiză
exclusiv în considerarea faptului că experții au utilizat drept
comparabile contracte de vânzare-cumpărare; or, în condițiile în care
pârâtul a contestat concluziile raportului de expertiză, era necesar ca
instanța de apel să arate explicit de ce a dat prevalentă
raportului de expertiză, iar nu înscrisurilor constând în contracte de
vânzare-cumpărare care au fost depuse în număr mare la dosar.
Din
perspectiva motivului de recurs invocat și a dispozițiilor art. 25
din Legea nr. 33/1994, care dispun că "pentru stabilirea
despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți
compusa dintr-un expert numit de instanța, unui desemnat de expropriator
și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse
exproprierii", coroborate cu cele ale art. 9 alin. (1) și (3) din
Legea nr. 198/2004. Înalta Curte reține că în cauză
administrarea probei cu expertiză judiciară este obligatorie.
Din
interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 - 27 din Legea nr.
33/1994 rezultă cu evidența că stabilirea despăgubirilor cuvenite
persoanei expropriate se face pe baza unui raport de expertiză întocmit în
procedura judiciară. înscrisurile la care face referire recurentul pot fi
valorificate sub aspect probator drept elemente de comparație pentru
stabilirea valorii imobilului expropriat.
Din
aceasta perspectiva Înalta Curte reține că instanța de
judecată nu avea obligația de a expune considerente suplimentare în
sensul menționat de recurentul-pârât.
În
ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a susținut că
instanța de apel u stabilit cuantumul despăgubirii cu încălcarea
prevederilor art. 129 C. proc. civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta
Curte reține că nu este, de asemenea, fondat.
Astfel,
în dezvoltarea criticilor privind încălcarea rolului activ al
judecătorului, reglementat de art. 129 C. proc. civ., recurentul - pârât a
arătat că "încălcarea roiului activ constă în faptul
că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă
greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere
eronată a probelor administrate, în speță, proba cu
expertiză tehnică."
Înalta
Curte reține că în această modalitate recurentul-pârât a
formulat critici privitoare la existența unei grave greșeli de fapt
și la interpretarea probelor, care se circumscriu fostului motiv de recurs
care era prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. și care a fost
abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin
urmare, în raport de motivele de nelegalitate reglementate în prezent de C.
proc. civ., aceste critici nu se impun a fi analizate.
Criticile
privind, "existența unei grave greșeli de drept urmează a
fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994
care dispun că: "(1) Despăgubirea se compune din valoarea reala
a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor,
experții, precum și instanța vor ține seama de prețul
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după
caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și
dovezile prezentate de aceștia. (3) Experții vor defalca
despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de
alte
drepturi reale. (4) În cazul
exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă
neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce
se vor realiza^ experții, ținând seamă de prevederile
alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală
reducere numai a daunelor."
Recurentul-pârât
a susținut că raportul de expertiză nu poate avea o
forță probantă mai mare decât înscrisurile autentice și
că experții care au întocmit raportul de expertiză nu au
făcut o analiză riguroasă a pieței.
Or,
așa cum s-a arătat deja, proba cu expertiza judiciară este
obligatorie în cauzele având ca obiect stabilirea despăgubirilor cuvenite
persoanelor expropriate.
În
această materie legiuitorul a derogat de la regulile generale de apreciere
a utilității, pertinenței și concludentei probelor care
lasă la latitudinea judecătorului încuviințarea probelor și
a prevăzut că proba cu expertiză judiciară este
obligatorie.
Conform
dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994; (1) Primind rezultatul expertizei,
instanța fi va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de
părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de
către instanță nu va putea fi mai mică decât cea
oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de
expropriat sau de altă persoană interesată."
Rezultă
astfel că instanța de judecată are obligația de a respecta
dispozițiile art. 26 din Legea nr, 33/1994 și obligația de a
compara valoarea despăgubirii legal stabilite în condițiile art. 26,
menționat, cu valoarea oferită de expropriator și eu valoarea
solicitată de expropriat.
Înalta
Curte constată că recurentul-pârât nu a susținut prin memoriul
de recurs că raportul de expertiză ar fi fost întocmit cu nerespectarea
dispozițiilor ari. 26 din Legea nr. 33/1994, ci a susținut că
modul în care experții au calculat valoarea despăgubirilor a fost
unul subiectiv.
Înalta
Curte reține că evaluarea în concret a contractelor de
vânzare-cumpărare care vizează Imobile de același fel în
aceeași unitate administrativ-teritorială este lăsată prin
lege în sarcina experților judiciari desemnați în condițiile
art. 25 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul apreciind că este necesar ca o
comisie de trei specialiști atestați, iar nu instanța de
judecată în mod direct, să calculeze valoarea despăgubirii.
Primind
rezultatul expertizei, adică raportul de expertiză, instanța de
judecată are obligația de a compara concluziile acestuia cu oferta
expropriatorului și cu pretențiile expropriatului, conform art. 27 alin.
(1) din Legea nr. 33/1994.
Momentul
procesual în care expropriatorul putea legal să conteste concluziile
raportului de expertiză era cel prevăzut de art. 212 alin. (2) C.
proc. civ. De altfel, apelantul-pârât Statul Român, prin CN H. SA, a formulat
obiecțiuni la raportul de expertiză, respectiv cerere de refacere a
acestuia, care au fost respinse motivat de către instanța de apel.
Împotriva
modului în care instanța de apel a administrat proba cu expertiză nu
au fost formulate critici de nelegalitate în prezenta cale de atac.
Pentru
toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)
și (3)
4
pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât Statul Român,
prin CN H. SA, împotriva Deciziei nr. 2623/A din 14 decembrie 2016. pronunțată
de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
în
temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele
ale art. 298 și 316 din același act normativ, Înalta Curte îl va obliga
pe recurentul - pârât la plata sumei de 500 lei către intimata -
reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecata constând în
onorariu de avocat, conform chitanței din 01 martie 2017. emisă de
Cabinetul de avocat I., aflată la fila 22 în dosarul instanței de
recurs.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de recurentul - pârât Statul Român, prin CN H. SA împotriva
Deciziei nr. 2623/A din 14 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de
Apel Cluj, secția I civilă, ca nefundat.
Obligă pe
recurentul - pârât la plata sumei de 500 lei către intimata - reclamantă
SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 24 martie 2017.