ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 20 decembrie 2007 reclamanta SC

C.M.D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin CN

A.D.N.R. SA și com. Mihai Viteazu - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004,

anularea Hotărârii nr. 29 din 29 august 2007 de stabilire a despăgubirii în

favoarea reclamantei, precum și a procesului-verbal din 29 august 2007,

întocmite de CN A.D.N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, constituită

la nivelul com. Mihai Viteazu; obligarea pârâtului Statul Român, prin CN

A.D.N.R. SA, în calitate de expropriator, să plătească despăgubiri pentru

întreg prejudiciul cauzat prin expropriere, în sensul cuprinderii în suprafața

ce trebuie expropriată și a terenului din zona de siguranță și a celui pe care

vor fi amplasate rețelele pentru utilități ori cuantificării prejudiciului

cauzat reclamantei prin amplasarea rețelelor și stabilirea zonei de siguranță;

cuprinderii în suprafața ce trebuie expropriată a suprafețelor pe care

reclamanta nu le va mai putea utiliza pentru construcție datorită reducerii

dimensiunilor acestora și amplasării traseului autostrăzii; stabilirii

despăgubirilor la valoarea de circulație reală a terenului expropriat și a

celui care nu mai poate fi utilizat ori a cărui valoare de întrebuințare este

diminuată, despăgubiri determinate pe bază de expertiză ce urmează a fi

efectuată în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994; a

solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea

formulată pârâta CN A.D.N.R. SA a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată.

În ședința publică

din 22 februarie 2008 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei com. Mihai Viteazu.

Prin sentința nr. 379

din 03 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 5493/117/2007 s-a

respins excepția inadmisibilității petitului privind anularea Hotărârii nr. 29/2007

a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; s-a admis în parte acțiunea în

contradictoriu cu Statul Român prin CN A.D.N.R. SA; s-a dispus anularea

parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004;

s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în

localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2.860 mp, la suma de 154.738

lei și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă; s-a respins

capătul de cerere privind exproprierea restului de teren; s-a respins acțiunea

împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R.

SA, să achite reclamantei suma de 3.300 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 a

CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat

acordarea despăgubirii în cuantum de 63.194,33 lei pentru imobilul expropriat

situat în localitatea Mihai Viteazu, categoria de folosință arabil, în

suprafață de 2.860 mp, identificat prin număr cadastral, în favoarea reclamantei

SC C.M.D. SRL, persoană îndreptățită să primească despăgubiri.

În cauză s-a dispus

efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către experții F.V.,

E.B. și G.P. Experții F.V. și E.B. au menționat că valoarea de circulație a

terenului expropriat este în sumă de 324.000 lei. Valoarea a fost stabilită

prin raportare la oferte de cumpărare trimise de trei firme doritoare să

cumpere terenul în cauză.

Expertul numit la solicitarea

pârâtului, G.P., a arătat că în opinia sa valoarea terenului este de 109.209

lei, ținând cont de trei comparabile preluate din ziarul Piața, datând din

septembrie și noiembrie 2009, care au caracteristici asemănătoare cu terenul în

litigiu.

Instanța de fond a apreciat

că expertul G.P. a stabilit în mod corect despăgubirile la care este

îndreptățită reclamanta ca urmare a exproprierii, reprezentând valoarea de

circulație a terenului, ținând cont de toate caracteristicile terenului, precum

și de prețurile cu care se vând imobilele de același fel în localitatea Mihai Viteazu.

Instanța a înlăturat opinia experților F.V. și E.B., considerând că are la bază

înscrisuri sub semnătură privată care constituie mijloace de proba pro causa,

având caracter echivoc. Este vorba despre trei oferte depuse la dosar de

reclamantă, pe care aceasta le-ar fi primit în mai și iunie 2009 de la trei

societăți comerciale pentru a le vinde terenul în litigiu, oferte care nu au

fost finalizate în nici un mod și care privesc terenul în suprafață de 10.000

mp, cu toate că, la acea dată, din acest teren, suprafața de 2860 mp era

expropriată.

Totodată, prin

completarea la raportul de expertiză, ținând cont și de concluziile raportului

de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul topograf B.A., cei trei

experți au stabilit că prejudiciul cauzat prin expropriere terenului rămas în

proprietatea reclamantei este în cuantum de 45.529 lei, din care 3.636 lei

reprezintă venitul pierdut prin necultivarea terenului timp de 5 ani

(2007-2012), iar 41.983 lei reprezintă cheltuielile aferente pentru readucerea

terenului la categoria de folosință avută inițial.

Instanța a constatat

că cererea este admisibilă întrucât, potrivit art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004,

în cazul în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul

despăgubirii, se poate adresa instanțelor judecătorești, pentru ca acestea să

stabilească dacă această despăgubire a fost corect calculată. În cazul în care

instanța consideră că despăgubirea nu a fost stabilită corect, implicit urmează

să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirii, în ceea ce

privește cuantumul acesteia.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor, din raportul de expertiză menționat mai sus a

rezultat că valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta pentru

terenul expropriat este în sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă

valoarea terenului și 45.529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere

terenul rămas în proprietatea reclamantei.

Referitor la cererea

reclamantei privind exproprierea restului de teren, instanța a reținut că doar

expropriatorul este în măsură să decidă asupra amplasamentului imobilelor pe

care urmează să fie realizate lucrările care impun exproprierea, iar persoana

fizică proprietară a terenului care urmează să fie expropriat poate contesta

doar cuantumul despăgubirilor, nu și transferul efectiv al dreptului de

proprietate.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel atât reclamanta SC C.M.D. SRL, cât și pârâtul Statul

Român, prin CN A.D.N.R. SA.

Pârâta CN A.D.N.R. SA

a arătat că instanța de fond, pornind de la o greșită interpretare a probelor,

a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității.

Prealabil, apelanta a

reiterat excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care s-a solicitat

anularea Hotărârii nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, Mihai Viteazu, întrucât legea prevede în mod expres cauzele

pentru care un act este anulabil, dar nici un motiv invocat de către reclamantă

prin cererea introductivă de instanță nu se încadrează în aceste cauze expres

reglementate.

Faptul că, ulterior

administrării probatoriului, instanța a concluzionat în sensul că reclamantei i

se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea

nr. 29 din 29 august 2007, nu implică anularea hotărârii întrucât despăgubirea

consemnată în baza acesteia și suplimentul stabilit pe cale judiciară vor fi

eliberate de către pârâtă pe baza hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia în temeiul art. 19 alin. (11)

din Legea nr. 255/2010.

În plus, prin

anularea parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii instanța

de judecată se pronunță implicit și asupra temeiului în baza căruia a fost

consemnat acest cuantum. Întrucât transferul dreptului de proprietate a operat

la momentul consemnării despăgubirii, în temeiul Hotărârii mai sus-menționate,

în lipsa acestui act, părțile sunt practic puse în situația anterioară,

consecința directă fiind aceea că exproprierea nu a operat, întrucât a fost

anulat temeiul legal al consemnării acestui cuantum.

Susține și faptul că soluția

instanței de fond a fost întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză

judiciară întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a normelor

profesionale și deontologice.

Opinia separată a

expertului G.P. a fost întocmită cu încălcarea legii - art. 26 din Legea nr. 33/1994,

întrucât evaluarea nu a ținut cont de prețul pieței, ci s-a făcut prin

raportare la oferte de vânzare fictive care, datorită caracterului lor

speculativ și unilateral, nu pot constitui un etalon pentru piața imobiliară

din zonă.

Total nedovedite sunt

și valoarea propusă pentru stabilirea lipsei de folosință și valoarea estimată

a cheltuielilor necesare pentru readucerea terenului la starea inițială.

Referitor la cheltuielile

aferente pentru readucerea terenului de 2.020 mp la categoria de folosință

avută inițial, experții au făcut aprecieri "aproximative" în funcție

de care au determinat o sumă cu titlu de prejudiciu de circa 10.000 euro.

Instanța de fond a

omologat, în mod greșit, concluziile unui raport de expertiză întemeiat

exclusiv pe valori rezultate din oferte de vânzare, în condițiile în care

apelanta a depus la dosar contracte autentice ce demonstrează atât caracterul

just al despăgubirii acordate, cât și nepertinența lucrării de specialitate.

În cauză nu există

vreo dovadă în sensul că reclamanta ar fi exploatat în vreun fel terenul în

litigiu, aceasta arătând în mod constant că a cumpărat terenul cu scopul de a

construi o stație de comercializare produse petroliere pe acesta, fiind evident

că nu a cultivat și nici nu a urmărit cultivarea terenului în cauză. Pe de altă

parte, deși terenul a fost achiziționat în anul 1994 în scopul utilizării

acestuia pentru construcții, totuși reclamanta nu a făcut niciun demers pentru

edificarea unei stații pentru comercializarea produselor petroliere, timp de

mai mult de 10 ani, în condițiile în care lucrările de construcție a

autostrăzii au fost demarate în anul 2004 (în zona terenului în litigiu s-a construit

începând cu 2007-2008).

Faptul că în

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu s-a menționat în mod

expres că despăgubirea stabilită cuprinde și valoarea prejudiciului suferit ca

urmare a exproprierii, nu înseamnă că acest prejudiciu nu a fost reparat.

De asemenea, prin

"daune" în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat

în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii

de stat și nu o faptă delictuală, astfel încât nu există temei juridic pentru

acordarea lipsei de folosință - specific evaluării prejudiciului cauzat

printr-o faptă ilicită (or, exproprierea nu este o faptă ilicită).

Totodată, în temeiul

lipsei de folosință, experții au stabilit și instanța a acordat venitul pierdut

prin necultivarea terenului pe perioada judecării procesului.

Însă, acordarea unei

sume cu acest titlu echivalează cu o recunoaștere a faptului că terenul în

litigiu ar fi putut fi valorificat în toată această perioadă de către

reclamantă, deși, începând cu data consemnării sumei stabilite cu titlu de

despăgubire prin Hotărârea nr. 29/2007, terenul face parte din domeniul public

al statului.

Reclamanta SC C.M.D.

SRL a arătat că opțiunea instanței de fond de a ține seama de punctul de vedere

al unuia dintre experți și de a ignora raportul de expertiză întocmit de

ceilalți doi experți este surprinzătoare, în contextul în care a prevalat

opinia minoritară și nu opinia majoritară. La exprimarea punctului de vedere,

expertul G.P. nu a ținut seama de prejudiciul adus reclamantei prin

exproprierea unei părți din parcela de 10.000 mp, context în care s-a diminuat

posibilitatea de utilizare a terenului rămas în proprietatea reclamantei;

expertul nu a ținut seama de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

de obiectul cererii de chemare în judecată, cu referire la totalitatea

prejudiciului solicitat și nici de celelalte probe existente la dosar, deși înscrisurile

care au fost depuse la dosarul cauzei nu au fost întocmite de către reclamantă

pro causa, ci au reprezentat contraoferte pe care le-a primit pentru înstrăinarea

terenului în litigiu.

Acordarea și

stabilirea unor despăgubiri la suma de 154.738 lei, nu este una rezonabilă, nu

acoperă valoarea prejudiciului suferit de către reclamantă și nu reprezenta o

dreaptă despăgubire de care ar trebui să beneficieze, în calitate de proprietar

al terenului expropriat.

Mai mult, reclamanta

nu a beneficiat nici măcar de o despăgubire prealabilă, având în vedere că

expropriatorul a beneficiat de folosința terenului de la data exproprierii iar

reclamanta nu a încasat suma de bani aferentă exproprierii, chiar dacă au

trecut cca. 5 ani de la expropriere.

Fără să fi motivat,

instanța de fond nu a acordat cheltuielile avansate pentru efectuarea expertizei

de către experții F.V. și B.E., în sumă totală de 2.700 lei, din care câte 400

lei avans și diferența de 800 lei pentru expertul B.E. și 1.100 lei pentru

expertul F.V. Chiar dacă instanța de fond nu a luat în considerare lucrările

efectuate de către acești experți, costurile au fost avansate de către

reclamantă, iar acțiunea nu a fost respinsă din punctul de vedere al acordării

de despăgubiri pentru terenul expropriat.

Prin Decizia nr. 116/A

din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă a respins, ca nefondate,

apelurile.

Prin Decizia nr. 4592

din 17 octombrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamanta SC C.M.D. SRL și pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R.

SA împotriva Deciziei nr. 116/A din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

I civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Prin decizia de

casare s-a stabilit ca instanța de apel să refacă expertiza în vederea

stabilirii despăgubirilor ținând seama de valoarea reală a imobilului

expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului și de prețul cu care se vând

în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare prețul efectiv

plătit și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de

vânzare-cumpărare.

De asemenea, instanța

de recurs a stabilit că în ce privește criticile formulate de recurentul pârât,

se impunea modificarea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul

despăgubirilor, iar nu anularea parțială a acesteia, pentru că textele legale

din Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004 permit controlul jurisdicțional

doar în privința stabilirii despăgubirii.

Prin Decizia nr. 1697/A

din 4 septembrie 2015 Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în rejudecare, a

admis în parte

apelurile; a înlăturat din sentința atacată mențiunea privind anularea parțială

a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și

mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul

expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2.860

mp, la suma de 154.738 lei; a dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 29/2007

a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; a stabilit cuantumul

despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat situat în

localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2.860 mp, în favoarea

reclamantei SC C.M.D. SRL, obligând pârâtul să achite reclamantei această sumă;

a menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind: respingerea excepției

inadmisibilității petitului privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind

exproprierea restului de teren; respingerea acțiunii reclamantei împotriva

pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală; obligarea pârâtei CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei

suma de 3300 lei, cheltuieli de judecată; a obligat pârâta CN A.D.N.R. SA să

achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apelul

inițial, în recurs și în rejudecarea apelului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 12/2015 Curtea

Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că

prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în

forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la

data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, sunt neconstituționale.

Prin urmare, având în

vedere cele stabilite de instanța de recurs, s-a dispus în rejudecarea apelului

refacerea expertizei în vederea stabilirii despăgubirilor ținând seama de

valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului și

de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data exproprierii, luând în considerare prețul

efectiv plătit și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de

vânzare-cumpărare.

Inițial s-a dispus

efectuarea unui raport de expertiză potrivit celor din decizia de casare,

ținând seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același

fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de

expertiză. Ulterior efectuării ei a intervenit Decizia nr. 12/2015 a Curții

Constituționale, astfel că s-a dispus refacerea expertizei, ținând seama de

prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data exproprierii.

Prin expertiza

efectuată în cauză în rejudecare s-a stabilit că valoarea despăgubirilor la

data exproprierii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Mihai

Viteazu, teren în suprafață de 2.860 mp, ce a aparținut reclamantei SC C.M.D.

SRL este în sumă de 344.700 lei (valoare mai mare decât cea acordată de

instanța de fond, care a stabilit suma de 109.209 lei pentru valoarea terenului

expropriat).

Experții au arătat de

ce nu au reținut și alte contracte încheiate în aceeași perioadă dintre cele

depuse, deoarece nu au putut fi corect identificate sau nu au putut fi

verificate din punct de vedere al prețului; au lămurit și caracterul

construibil al terenului situat în extravilan.

Prin Hotărârea nr. 29

din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a

aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 63.194,33 lei, inferioară celei

stabilite prin expertiza efectuată în apel și la fond.

Din mențiunile

cuprinse în titlul de proprietate și din documentația întocmită cu ocazia exproprierii

reiese că terenul expropriat situat în com. Mihai Viteazu se găsește în

extravilan, aspect care reiese și din adeverința emisă de com. Mihai Viteazu.

În C.F. Mihai Viteazu

reclamanta este înscrisă cu suprafața de 10.000 mp teren, care ar fi

identificat cu număr cadastral, potrivit celor menționate în Hotărârea nr. 29

din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În apelul inițial s-a

solicitat o sumă fixă drept despăgubiri, anume 76.100 euro, reprezentând

valoarea terenului expropriat, și suma de 10.398,78 euro, reprezentând

prejudiciul cauzat pentru terenul care nu a fost expropriat.

Această sumă a provenit

din expertiza efectuată la fond, însă suma a fost modificată în rejudecarea

apelului la cuvântul pe fond, având în vedere expertiza efectuată în apel, în

temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., modificare permisă, având în

vedere că apelul este devolutiv și se aplică regulile de la judecata în primă

instanță, în măsura în care nu contravin celor stabilite pentru apel, potrivit art.

298 C. proc. civ., nefiind vorba de o modificare de acțiune interzisă și în

fața instanței de fond după prima zi de înfățișare.

În ce privește

petitul de acordare de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, instanța

de apel a reținut că între reclamantă și SC B.I. I.N.C. SRL Reno Nevada

Sucursala Cluj-Napoca s-a încheiat un contract de închiriere la data de 07 iulie

2009 pe o perioadă de 1 an, prelungit ulterior, părțile având calitatea de

proprietar al terenului, respectiv chiriaș (constructor al autostrăzii).

Din acest contract, pct.

1.4, rezultă că se acceptă de către proprietar ca parametrii terenului să fie diferiți

referitor la perimetru, formă sau elevație la sfârșitul perioadei acestui

contract față de aceiași parametri de la începutul acelui contract. La

expirarea termenului acestui contract proprietarul va prelua terenul, se

menționează, cu aceste modificări, fără niciun cost și fără a solicita de la

chiriaș nici o compensație sau remediere referitoare la acestea. Chiriașul se

obliga să aducă terenul la utilizarea originală dacă părțile convin.

Prin adresa emisă de SC

C.M.D. SRL la data de 07 iulie 2009, aceasta solicită ca la finalizarea

contractului de închiriere terenul să rămână cu drumul de acces pentru care s-a

întocmit contractul de închiriere.

În expertiza

efectuată la fondul cauzei se arată că pe terenul reclamanților există

construit un drum pentru devierea traficului, pe perioada lucrărilor la

autostradă, care a fost asfaltat, dar ulterior, persoane necunoscute (după

părerea celor de la Primărie și Bechtel) au decopertat asfaltul și au

transportat o parte din balastul din fundația drumului.

S-a apreciat de către

instanța de apel că nu reiese din nicio probă a cauzei că terenul a fost

afectat de lucrările la autostradă și anterior încheierii contractului de

închiriere sus arătat, mai ales că însuși reprezentantul reclamantei arată la

cuvântul pe fondul apelului în rejudecare că exproprierea s-a efectuat în anul

2007 iar drumul în anul 2009.

S-a reținut și faptul

că, pentru recolta anului 2008, reclamanta a primit despăgubiri referitor la

suprafața de 0,7141 ha.

Cât timp cu privire

la terenul rămas neexpropriat s-a încheiat un contract de închiriere, orice

pretenții ce pot privi acel contract se mută în domeniul răspunderii

contractuale, iar nu în cel al exproprierii, instanța fiind investită doar în

ce privește exproprierea.

Având în vedere că

prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor mai

mare decât cel ce rezultă din hotărârea de expropriere, prin prisma celor

stabilite de instanța de recurs, instanța de apel a considerat că se impune

admiterea în parte a acțiunii referitor la hotărârea de expropriere, dar nu în

sensul anulării, ci în sensul modificării acesteia strict în ce privește

cuantumul despăgubirilor.

În acest sens,

instanța de apel a înlăturat din sentința atacată mențiunea privind anularea

parțială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

și mențiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul

expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafață de 2.860

mp, la suma de 154.738 lei, având în vedere că instanța de recurs a stabilit

doar posibilitatea modificării dar nu și a anulării hotărârii, iar cu privire

la cuantum, cel stabilit prin expertiza din apel est mai mare decât cel din

sentința atacată. Ca urmare a modificării parțiale a hotărârii, instanța de

apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru

imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.860 mp, în favoarea reclamantei SC

C.M.D. SRL, așa cum a fost stabilit prin expertiză în apel, raportat la

momentul exproprierii, și a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă.

Apelul pârâtului

Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a fost admis doar în ce privește modul de

soluționare a petitului referitor la anularea hotărârii comisiei, în sensul că

aceasta a fost doar modificată iar nu anulată.

Celelalte dispoziții

ale sentinței privind respingerea excepției inadmisibilității petitului privind

anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004;

respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren;

respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei CN

A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3.300 lei, cheltuieli de judecată, au

fost menținute, dat fiind că au rămas irevocabile, prin prisma celor stabilite

prin decizia pronunțată în recurs în prezenta cauză, limitele casării

referindu-se doar la cuantumul despăgubirilor și la modificarea Hotărârii nr. 29/2007

a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, dacă se impune.

Dispoziția din

sentință ce privește cheltuielile de judecată a fost menținută pentru că pârâta

este în culpă procesuală și față de cuantumul despăgubirilor stabilite la

instanța de fond, care este mai mare decât cel stabilit prin Hotărârea nr. 29/2007

a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În temeiul art.

274 și art. 276

C. proc. civ.

instanța de apel a ob

ligat pârâta CN

A.D.N.R. SA, aflată în culpă procesuală față de admiterea în parte a apelului

reclamantei și admiterea în parte a acțiunii în ce privește cuantumul

despăgubirilor, să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată

parțiale în apelul inițial, în recurs și în rejudecarea apelului, cheltuieli

compuse din onorariu expert și onorariu avocat.

Cum apelul

reclamantei a fost admis în parte, doar cu privire la unul dintre cele două

petite din acțiune, și cheltuielile de judecată au fost acordate în aceeași

măsură, adică din onorariul de avocat în suma de 3.100 lei i se acordă doar

jumătate, anume suma de 1.550 lei, iar din onorariul de experți se acordă

jumătate, teoretic 3.325 lei din totalul de 6.650 lei, cum însă pârâta a plătit

deja 2.050 lei mai rămâne ca aceasta să mai suporte doar diferența de la 2.050

lei la suma de 3.325 lei, adică 1.275 lei.

În concluzie

cheltuielile de judecată parțiale au fost stabilite la 1.550 lei onorariu

avocat și 1.275 lei onorariu expert.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pârâtul

Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, arătând că hotărârea recurată a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26-27 din

Legea nr. 33/1994, art. 132 alin. (2) pct. 2, art. 212, art. 294 alin. (2) C.

proc. civ., Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale.

În susținerea

recursului, pârâta a formulat următoarele critici:

pretins suma de 76.100 euro (324.500 lei) iar art. 27 din Legea nr. 33/1994

impune precizarea cuantumului pretins la momentul formulării cererii de chemare

în judecată. Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a permis reclamantei

să majoreze câtimea pretenției la ultimul termen de judecată, în etapa

rejudecării cererii de apel după casare, încălcând astfel atât norma specială,

cât și normele generale de procedură reprezentate de dispozițiile art. 132 și

294 C. proc. civ., potrivit cărora cererile la care se referă art. 132 alin.

(2) C. proc. civ. pot fi formulate în tot cursul judecății, până la închiderea

dezbaterilor asupra fondului.

de apel a respins solicitarea de efectuare a contraexpertizei, reținând, în mod

eronat că această solicitare nu ar viza un raport de expertiză propriu zis, ci

suplimentul la raportul de evaluare dispus ca urmare a Deciziei Curții

Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

Ulterior intrării în

vigoare a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, în cauză s-a procedat

la refacerea lucrării judiciare în noile condiții (raportul de expertiză

inițial a fost anulat și s-a dispus o nouă evaluare, la momentul exproprierii).

În atare situație, nu este vorba de un supliment la raportul judiciar, ci de un

veritabil raport judiciar, având în vedere că prin decizia de

neconstituționalitate s-a reconfigurat obiectivul expertizei, iar primul raport

judiciar a fost considerat nul.

Prin respingerea

contraexpertizei, instanța de apel a încălcat nu numai dispozițiile art. 212 C.

proc. civ., ci și dreptul la apărare al pârâtului, care a fost astfel pus în

imposibilitatea de a formula apărări corespunzătoare.

instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit cu încălcarea

evidentă a legii.

Astfel, instanța de

apel a validat un raport de expertiză fundamentat pe contracte de

vânzare-cumpărare care, pe de o parte, au fost încheiate la un an după momentul

exproprierii (2008, față de 2007), iar pe de altă parte, vizează terenuri care

sunt net superioare valoric celui expropriat (experții au prezentat pentru

terenul arabil extravilan la nivelul celei proprii terenurilor intravilane

construibile).

În contraprobă,

pârâtul a depus la dosar numeroase contracte de vânzare-cumpărare ce au fost

încheiate în anul exproprierii-2007, dar care nu au fost luate în considerare.

Intimata a formulat

întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității

recursului care vizează aspecte de temeinicie, iar în subsidiar respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât prin motivele

dezvoltate se invocă încălcarea unor dispoziții legale C. proc. civ. și Legea nr.

33/1994.

referitoare la nelegala majorare a câtimii pretențiilor cu încălcarea art. 27

din Legea nr. 33/1994 și a art. 132 și 294 C. proc. civ., nu este fondată.

Astfel, prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor,

argumentând de ce suma oferită de expropriator apare ca fiind neîndestulătoare,

însă aceasta nu presupune că precizarea ulterioară a câtimii acestor pretenții ar

reprezenta o încălcare a art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care se referă

la împrejurarea că „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat”.

Acordarea unei

despăgubiri majorate a fost solicitată prin acțiune, dar cuantumul acesteia nu

s-a putut confirma decât în urma efectuării expertizei, motiv pentru care

posibilitatea reclamantei de a concluziona asupra valorii reale a prejudiciului

nu poate fi limitată procesual, până la un moment anterior epuizării

probatoriului, în condițiile în care acest aspect a constituit însuși obiectul

cererii de apel a reclamantei și nu o solicitate nouă formulată în calea de

atac.

Recurenta pârâtă a

interpretat restrictiv dispozițiile art. 132 prin raportare la cele ale art. 294

C. proc. civ., fiind contestată însăși câtimea creanței principale dedusă

judecății, ce poate constitui obiect de control judiciar într-o cale devolutivă

de atac.

Prin urmare, faptul

că precizarea valorii prejudiciului cauzat prin expropriere s-a făcut după

administrarea ultimei expertize, nu încalcă dispoziții procedurale ale

judecării cauzei în apel, motiv pentru care această critică nu poate fi

reținută.

critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., privind

respingerea cererii de efectuare a unei expertize contrarii, cu consecința

lezării dreptului de apărare al pârâtului, în condițiile în care s-a apreciat

de către instanța de apel că expertiza dispusă este o refacere a celei

anterioare de la fond și nu o nouă expertiză.

Critica prezintă

interes din perspectiva argumentelor pentru care instanța de apel a respins cererea

de efectuare a unui nou raport de expertiză.

Astfel, Înalta Curte

reține că, la rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unui nou raport de

expertiză pe linia deciziei de casare. După întocmirea acestui raport și

admiterea unor obiecțiuni referitoare la necesitatea stabilirii categoriei

terenului, la data de 6 februarie 2015 s-a încuviințat suplimentarea raportului

de expertiză, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții

Constituționale dispunându-se calculul despăgubirilor la momentul exproprierii.

La termenul din 5 iunie 2015 pârâta a solicitat întocmirea unui nou raport de

expertiză însă instanța a respins cererea cu motivarea că solicitarea vizează

suplimentul de expertiză și nu expertiza inițială. Instanța a omologat

suplimentul la raport, constatând că experții au stabilit corect categoria de

folosință a terenului, împrejurare față de care corect au fost înlăturate

comparabilele din anul 2007.

Înalta Curte constată

că dispozițiile art. 212 C. proc. civ. au fost greșit interpretate în ceea ce

privește calificarea ca fiind un simplu supliment a ultimei expertize,

întocmită cu respectarea Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, întrucât,

odată ce a dispus efectuarea acestei expertize, având ca element de noutate interpretarea

obligatorie a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, în considerarea

jurisprudenței obligatorii a instanței de contencios constituțional, celelalte

expertize nu mai puteau a fi luate în considerare sub aspectul valorii

despăgubirilor.

Prin urmare, această

expertiză nu reprezintă o refacere a celor anterioare, ca răspuns la anumite

obiecțiuni ale părților, ci este o probă autonomă ce urmărește conformarea

practicii judiciare cu jurisprudența Curții Constituționale. În lumina noii

situații juridice și a unei probe inițiate în aplicarea acesteia, cererea de

efectuare a unei contraexpertize trebuia analizată pe fondul argumentelor aduse

de solicitant și nu pe motivul tardivității formulării ei, cu raportare la

momentul temporal al primei expertize.

Însă această critică,

deși întemeiată, nu duce prin ea însăși, la desființarea hotărârii recurate, ci

impune a verifica dacă pârâtului, care a invocat-o ca o nesocotire a dreptului

său la apărare, i s-a produs o vătămare pe planul drepturilor pretinse.

analiza următoarei critici care invocă nesocotirea dispozițiilor art. 26-27 din

Legea nr. 33/1994.

Astfel, se constată

că raportul de expertiză, omologat în apel, a înlăturat, dintre comparabile, contractele

încheiate în anul 2007, pe motiv că vizează terenuri ce nu au putut fi corect

identificate din punctul de vedere al amplasării și nu au putut fi verificate

din punctul de vedere al prețului. În schimb, au fost utilizate alte trei

contracte, atașate raportului de expertiză, încheiate în aprilie 2008,

terenurile constituind amplasament pentru Parcul logistic K.

Înalta Curte

apreciază că o astfel procedură încalcă criteriile prevăzute de lege pentru

efectuarea expertizei, respectiv dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

potrivit cărora, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Astfel cum s-a

statuat constant în jurisprudența Înaltei Curți, noțiunea de preț de vânzare

practicat în mod obișnuit se referă la prețul pe piața liberă concurențială

(stabilit prin raportul cerere-ofertă) a unui teren similar, astfel cum rezultă

din contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit

exproprierea.

Odată ce la dosar au

fost depuse contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare în zonă, din

perioada adoptării hotărârii de expropriere, astfel cum a fost indicată chiar de

instanța de apel care a stabilit obiectivele expertizei (

mai - noiembrie 2007

), greșit experții

s-au raportat la alte comparabile și au înlăturat, nemotivat, aceste tranzacții.

Astfel, experții nu

motivează de ce au apreciat că terenul este construibil și

pretabil pentru

activități comerciale

,

în condițiile în care nu au demonstrat existența vreunui element de natură a-l

include, la momentul exproprierii - august 2007, în această categorie și nu

i-au păstrat, în vederea evaluării, destinația de teren agricol arabil. Chiar

dacă au apreciat că au ținut cont de

amplasare, posibilitatea de acces,

caracteristici fizice, utilități, precum și de cea mai bună utilizare a terenului,

aceștia au pornit în procesul de evaluare de la faptul că terenul este

construibil.

Categoria de

folosință a terenului nu reprezintă un element de apreciere subiectivă a

evaluatorului, ci este dată de regimul juridic al respectivului teren la

momentul exproprierii, indiferent de evoluția ulterioară a situației de fapt

sau modificarea regimului juridic al zonei.

Prin urmare, în mod

nelegal au fost ignorate criteriile legale de stabilire a valorii imobilului,

pornindu-se de la o altă destinație a terenului și nu de la cea a unui teren

extravilan cu destinație agricolă. Raportat la această împrejurare, în mod

nelegal au fost înlăturate contractele de vânzare cumpărare încheiate în

perioada de referință, având ca obiect terenuri cu aceeași destinație, din

extravilanul com. Mihai Viteazu, pe motiv că amplasarea lor nu a putut fi

stabilită.

Pentru aceste

considerente, constatând greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, în vederea refacerii raportului de expertiză în vederea

stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat, cu respectarea

dispozițiilor legale în materie.

Instanța de apel va

relua judecata, în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, cu menținerea

soluțiilor ce nu au făcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale

extraordinară de atac referitoare la

respingerea excepției inadmisibilității;

respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren;

respingerea acțiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; precum și îndrumarea

de a se dispune modificarea și nu anularea hotărârii comisiei în cazul în care

se schimbă cuantumul despăgubirilor

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 1697/A

din 4 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.