ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2173/2016

Decizia nr. 2173/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată la data de 7 iunie 2013 pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta

Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la

plata sumei de 56.410 lei, reprezentând drepturi bănești pentru

perioada 01-15 octombrie 2012, actualizată cu dobânda legală

aferentă, obligarea pârâtei la plata bonificației aferente anului

2012, calculată în raport cu perioada de timp a mandatului exercitat în

funcția de Președinte al Consiliului A.S.F. și a

compensațiilor financiare cuvenite la încetarea mandatului.

Prin

sentința civilă nr. 8979 pronunțată la data de 29

septembrie 2015, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată,

cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant,

hotărârea fiind pronunțată cu drept de apel în termen de 10 de

zile de la comunicare.

Prin decizia

nr. 2175 din data de 26 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția

a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva

sentinței civile nr. 8979 din data de 29 septembrie 2015 a Tribunalului

București, hotărârea pronunțată fiind definitivă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă

judecată primei instanțe.

În cuprinsul

criticilor enunțate, reclamantul a expus pe larg situația de fapt în

speța dedusă judecății, exprimându-și

nemulțumirea față de soluțiile pronunțate în

cauză.

În drept, au

fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de

recurs astfel formulată a fost înregistrată la data de 26 septembrie

2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, și repartizată aleatoriu spre soluționare

completului de judecată CF 5.

În aplicarea

dispozițiilor art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost

întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului,

ce a fost însușit de membrii completului de judecată la data de 6

octombrie 2016, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile

în litigiu.

Conform

dovezilor aflate la dosarul cauzei, raportul a fost comunicat părților

la data de 11 octombrie 2016.

La data de 12

octombrie 2016 recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere cu privire

la raport, susținând că decizia definitivă a instanței de

apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în raport cu criticile

de nelegalitate încadrate în ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

hotărârea neputând fi exclusă controlului judiciar al Înaltei

Curți de Casație și Justiție în baza prerogativelor,

atribuțiilor și competențelor sale prevăzute de art. 97

pct. 1 raportat la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând

excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu,

Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia

civilă nr. 2175 pronunțată la data de 26 aprilie 2016, Curtea de

Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de

muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 8979 din data de

29 septembrie 2015 a Tribunalului București.

Hotărârea

pronunțată de curtea de apel este definitivă, motiv pentru care

nu mai poate fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele

argumente:

Legalitatea

căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457

alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre

judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Așa

fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot

folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor

judecătorești părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Față

de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de

muncă-drepturi bănești, se reține incidența

dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând

cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie

2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile

privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la

aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de

instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum

se prevede în dispozițiile art. 274 C. muncii.

Coroborând

prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează

că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept

de recurs, precum și pe cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ.,

modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de

muncă, reiese că decizia civilă nr. 2175 din data de 26 aprilie

2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac

a recursului.

Având în

vedere cele expuse, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr.

2175 din data de 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de

muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2016.