ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2173/2016

Decizia nr. 2173/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 iunie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 56.410 lei, reprezentând drepturi bănești pentru perioada 01-15 octombrie 2012, actualizată cu dobânda legală aferentă, obligarea pârâtei la plata bonificației aferente anului 2012, calculată în raport cu perioada de timp a mandatului exercitat în funcția de Președinte al Consiliului A.S.F.

și a compensațiilor financiare cuvenite la încetarea mandatului. Prin sentința civilă nr. 8979 pronunțată la data de 29 septembrie 2015, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, hotărârea fiind pronunțată cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Prin decizia nr. 2175 din data de 26 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 8979 din data de 29 septembrie 2015 a Tribunalului București, hotărârea pronunțată fiind definitivă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

În cuprinsul criticilor enunțate, reclamantul a expus pe larg situația de fapt în speța dedusă judecății, exprimându-și nemulțumirea față de soluțiile pronunțate în cauză. În drept, au fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cererea de recurs astfel formulată a fost înregistrată la data de 26 septembrie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și repartizată aleatoriu spre soluționare completului de judecată CF 5. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, ce a fost însușit de membrii completului de judecată la data de 6 octombrie 2016, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la dosarul cauzei, raportul a fost comunicat părților la data de 11 octombrie 2016. La data de 12 octombrie 2016 recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport, susținând că decizia definitivă a instanței de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în raport cu criticile de nelegalitate încadrate în ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea neputând fi exclusă controlului judiciar al Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza prerogativelor, atribuțiilor și competențelor sale prevăzute de art. 97 pct. 1 raportat la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 2175 pronunțată la data de 26 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 8979 din data de 29 septembrie 2015 a Tribunalului București. Hotărârea pronunțată de curtea de apel este definitivă, motiv pentru care nu mai poate fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele argumente: Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă-drepturi bănești, se reține incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc.

civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale. Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum se prevede în dispozițiile art. 274 C. muncii. Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și pe cele ale art. 483 alin. (2) C. proc.

civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă, reiese că decizia civilă nr. 2175 din data de 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului. Având în vedere cele expuse, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2175 din data de 26 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2016.