ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2017

Decizia nr. 1430/2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 februarie 2017, pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, sub nr. x/320/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorilor rezultați din căsătoria părților în funcție de veniturile realizate de aceasta, respectiv 400 lei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a fost obligată la plata pensiei de întreținere în cuantum de 180 lei pentru minorul C. și de 120 lei pentru minorul D. De asemenea, reclamanta a menționat că din data de 7 noiembrie 2014, din cauza stării de sănătate, nu a mai fost încadrată în muncă, iar în prezent beneficiază de o pensie de boală de 400 lei lunar, de o indemnizație de 272 lei pentru persoane cu handicap și de un ajutor social de 272 lei pentru persoane cu dizabilități.

Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept. Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a învedera excepțiile și apărările sale. Prin Sentința civilă nr. 2598 din 25 mai 2017, Judecătoria Târgu Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Mureș a reținut că, așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței civile nr. 5986 din 22 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/320/2015, minorii (creditori ai obligației de întreținere) și pârâtul (la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul minorilor, conform Sentinței civile nr. 1059/2014, pronunțată de Judecătoriei Vatra Dornei) au locuința în comuna E., jud. Suceava, aspect precizat și de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Astfel, Judecătoria Târgu Mureș a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului. De asemenea, această instanță a reținut că dispozițiile art. 113 pct. 2 C. proc. civ. stipulează că cererile introduse de creditorul obligației de întreținere pot fi adresate și la instanța domiciliului reclamantului, instituind astfel o competență teritorială alternativă, însă de aplicarea acestui text beneficiază numai creditorul obligației de întreținere care solicită stabilirea sau majorarea pensiei, nu și debitorul obligației care solicită reducerea ori sistarea pensiei.

Prin Sentința civilă nr. 533 din 30 iunie 2017, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata până la soluționarea conflictului. La adoptarea acestei soluții, Judecătoria Vatra Dornei a reținut incidența dispozițiilor art. 129, art. 130 și art. 131 C. proc. civ., precum și faptul că în prezenta cauză competența teritorială este de ordine privată, iar pârâtul nu a formulat întâmpinare și, în consecință, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureș.

A reținut această instanță că față de dispozițiile art. 130 alin. (3) și 131 C. proc. civ., Judecătoria Târgu Mureș trebuia să constate că este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Târgu Mureș, pentru considerentele ce succed: Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, alin. (1) al acestui articol dispunând în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., necompetența este de ordine publică sau privată. Astfel, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum, și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată. Dispozițiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, aceasta putând fi invocată diferit în funcție de forma necompetenței, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În schimb, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Potrivit art. 130 alin. (4) C. proc.

civ., în situația necompetenței de ordine privată, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței. În această situație nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente. Înalta Curte constată că în prezenta cauză operează o competență teritorială de ordine privată, pentru care legea prevede că poate fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Cum pârâtul nu a formulat întâmpinare, deși aceasta era obligatorie conform art. 208 alin. (1) C. proc.

civ., și nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Târgu Mureș, față de dispozițiile legale mai sus redate, această instanță nu putea să invoce, din oficiu, propria necompetență și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei. În consecință, urmare neinvocării de către pârât a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Târgu Mureș a devenit competentă să judece prezentul litigiu. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017. Procesat de GGC - GV