ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 1430/2017
Asupra
conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin
cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 februarie
2017, pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, sub nr. x/320/2017,
reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., reducerea pensiei
de întreținere stabilită în favoarea minorilor rezultați din
căsătoria părților în funcție de veniturile realizate
de aceasta, respectiv 400 lei.
În
motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a
fost obligată la plata pensiei de întreținere în cuantum de 180 lei
pentru minorul C. și de 120 lei pentru minorul D.
De
asemenea, reclamanta a menționat că din data de 7 noiembrie 2014, din
cauza stării de sănătate, nu a mai fost încadrată în
muncă, iar în prezent beneficiază de o pensie de boală de 400
lei lunar, de o indemnizație de 272 lei pentru persoane cu handicap
și de un ajutor social de 272 lei pentru persoane cu
dizabilități.
Cererea
de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.
Pârâtul
nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței
pentru a învedera excepțiile și apărările sale.
Prin
Sentința civilă nr. 2598 din 25 mai 2017, Judecătoria Târgu
Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței
teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea cauzei în
favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Pentru
a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Mureș a reținut că,
așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței civile nr. 5986 din 22
decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în
Dosarul nr. x/320/2015, minorii (creditori ai obligației de
întreținere) și pârâtul (la domiciliul căruia a fost stabilit
domiciliul minorilor, conform Sentinței civile nr. 1059/2014,
pronunțată de Judecătoriei Vatra Dornei) au locuința în
comuna E., jud. Suceava, aspect precizat și de reclamantă în cererea
de chemare în judecată.
Astfel,
Judecătoria Târgu Mureș a reținut că în cauză sunt
aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora
cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la
domiciliul pârâtului.
De
asemenea, această instanță a reținut că
dispozițiile art. 113 pct. 2 C. proc. civ. stipulează că cererile
introduse de creditorul obligației de întreținere pot fi adresate
și la instanța domiciliului reclamantului, instituind astfel o
competență teritorială alternativă, însă de aplicarea
acestui text beneficiază numai creditorul obligației de
întreținere care solicită stabilirea sau majorarea pensiei, nu
și debitorul obligației care solicită reducerea ori sistarea
pensiei.
Prin
Sentința civilă nr. 533 din 30 iunie 2017, Judecătoria Vatra
Dornei a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei
instanțe, a declinat competența de soluționare a pricinii în
favoarea Judecătoriei Târgu Mureș și, constatând ivit conflictul
negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de
Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de
competență, suspendând judecata până la soluționarea
conflictului.
La
adoptarea acestei soluții, Judecătoria Vatra Dornei a reținut
incidența dispozițiilor art. 129, art. 130 și art. 131 C. proc.
civ., precum și faptul că în prezenta cauză competența
teritorială este de ordine privată, iar pârâtul nu a formulat
întâmpinare și, în consecință, nu a invocat excepția
necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureș.
A
reținut această instanță că față de
dispozițiile art. 130 alin. (3) și 131 C. proc. civ.,
Judecătoria Târgu Mureș trebuia să constate că este
competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată.
Examinând
conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că,
în cauză, competența de soluționare a pricinii revine
Judecătoriei Târgu Mureș, pentru considerentele ce succed:
Art.
107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a
competenței teritoriale, alin. (1) al acestui articol dispunând în sensul
că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a
cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit
dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine
publică sau privată. Astfel, necompetența este de ordine
publică în cazul încălcării competenței generale, când
procesul nu este de competența instanțelor judecătorești,
în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de
competența unei instanțe de alt grad, precum, și în cazul
încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este
de competența unei alte instanțe de același grad și
părțile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri
necompetența este de ordine privată.
Dispozițiile
art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de
necompetență, aceasta putând fi invocată diferit în funcție
de forma necompetenței, respectiv de ordine publică sau de ordine
privată.
Art.
130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetența generală a
instanțelor judecătorești poate fi invocată de
părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar
alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că necompetența
materială și teritorială de ordine publică trebuie
invocată de părți ori de judecător la primul termen de
judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei
instanțe.
În
schimb, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine
privată poate fi invocată numai de pârât și numai prin
întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la
primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în
fața primei instanțe.
Potrivit
art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine
privată, partea care a făcut cererea la o instanță
necompetentă nu va putea cere declinarea competenței. În această
situație nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare
în judecată, nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte
instanțe competente.
Înalta
Curte constată că în prezenta cauză operează o
competență teritorială de ordine privată, pentru care legea
prevede că poate fi pusă în discuție doar de către pârât
prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la
prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc.
civ.
Cum
pârâtul nu a formulat întâmpinare, deși aceasta era obligatorie conform
art. 208 alin. (1) C. proc. civ., și nu a invocat necompetența
teritorială a Judecătoriei Târgu Mureș, față de
dispozițiile legale mai sus redate, această instanță nu
putea să invoce, din oficiu, propria necompetență și
să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Vatra Dornei.
În
consecință, urmare neinvocării de către pârât a
excepției de necompetență teritorială, Judecătoria
Târgu Mureș a devenit competentă să judece prezentul litigiu.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C.
proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Târgu Mureș.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017.
Procesat
de GGC - GV