ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4363/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4363/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 13 octombrie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, majorarea pensiei sale pentru limită de vârstă până la 40%, conform legii în vigoare, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 478 pronunțată la data de 31 martie 2021 de Tribunalul Mureș, secția civilă s-a admis excepției necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și s-a declinat, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta A..
În motivare, s-a reținut că pretențiile reclamantei nu au legătură cu vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 153 din Legea nr. 263/2010, întrucât nu contestă vreo decizie de pensionare emisă de casa teritorială de pensii și nu solicită reașezarea drepturilor sale de pensie, astfel că Tribunalul Mureș, secția civilă nu este competentă material să soluționeze acțiunea reclamantei, cu un complet specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale.
2.2. Prin sentința nr. 37 din 4 iunie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, excepție invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, dispune suspendarea judecății și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată se solicită acordarea unor drepturi de pensie într-un alt cuantum decât cel primit în prezent, dedusă judecății fiind modalitatea de stabilire și plată, respectiv necesitatea recalculării/revizuirii acestora, acțiunea dedusă judecății este în competența jurisdicției asigurărilor sociale în sensul art. 153 lit. g) și l) din Legea nr. 263/2010, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii și alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi, competența de soluționare aparținând Tribunalului Mureș, secția civilă, raportat și la domiciliul reclamantei și la art. 154 din Legea nr. 263/2010.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.
Prin acțiunea introductivă reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale la majorarea pensiei sale pentru limită de vârstă până la 40%, conform legii în vigoare, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
Problema care a generat conflictul de competența între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului și a naturii juridice a litigiului, Tribunalul Mureș făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar Curtea de Apel Târgu Mureș a dispozițiilor Legii nr. 263/2010.
În raport de pretențiile reclamantei din cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu se află în competența de soluționare a instanței specializate în litigii de asigurări sociale, nefiind o cauză de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, chiar dacă pârâtul chemat în judecată este o autoritate publică centrală, obiectul cauzei nu se circumscrie prevederilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu privește anularea unui act administrativ emis de pârât, cu consecința recunoașterii dreptului pretins sau a interesului legitim și reparării pagubei cauzate reclamantei prin emiterea actului administrativ pretins vătămător și nici refuzul nejustificat de a soluționa o cerere adresată autorității. Reclamanta invocă încălcarea drepturilor sale în materia asigurărilor sociale, mai exact a dreptului la pensie, al cărei cuantum consideră că nu a fost majorat de pârât până la 40% conform legii în vigoare, iar capătul privind acordarea de daune cominatorii nu este formulată ca un petit accesoriu al unei acțiuni în anularea unui act administrativ.
În concluzie, cererea de chemare în judecată are ca scop ocrotirea unui drept social, prin obligarea pârâtului la aplicarea unei dispoziții legale în materie de asigurări sociale, motiv pentru care Înalta Curte constată că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalele soluționează în primă instanță litigiile în materia asigurărilor sociale.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 30 septembrie 2021.