ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2017

Decizia nr. 1294/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 15 februarie 2017, în Dosarul nr. x/30/2015 al Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta-apelantă A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1), art. 6 pct. a și art. 8 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008. Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 15 februarie 2017, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta-intimată SC B. SRL. La data de 24 februarie 2017, petenta A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii din 15 februarie 2017, în cadrul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) și 2 din O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Prin încheierea nr. 8 din 13 martie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, atât cererea de reexaminare, cât și cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulate de petenta A. În motivarea soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente: Ținând seama de dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat, formulată de către reclamanta-apelantă A., întrucât aceasta reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de a formula o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile în care nu au intervenit elemente noi față de cele avute în vedere la soluționarea cererii precedente de acordare a ajutorului public judiciar.

Dat fiind că există o cauză ce conduce la refuzarea ajutorului public judiciar, reglementată de art. 16 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea nu a mai analizat susținerile reclamantei cu privire la aplicabilitatea art. 8 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 invocată de reclamanta-apelantă, Curtea a reținut că aceste dispoziții nu au legătură cu soluționarea cererii pendinte, dat fiind că respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost făcută prin raportare la prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 51/2008, astfel încât o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008 nu ar putea conduce la admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, nefiind întrunite condițiile cumulative cerute de acest act normativ. Pe de altă parte, reclamanta-apelantă A. nu a menționat dispoziția constituțională încălcată prin dispozițiile art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, astfel încât instanța de contencios constituțional să poată analiza excepția de neconstituționalitate invocată. Prin urmare, curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cumulative reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008, motiv pentru care, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei-apelante de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008. Împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, petenta A. a declarat recurs. În motivarea cererii sale, recurenta a formulat următoarele susțineri: Sub un prim aspect, recurenta susține că a invocat excepția de neconstituționalitate față de împrejurarea că în mai multe dosare i-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cu motivarea că nu se încadrează în baremul de venit mediu lunar prevăzut de art. 8 din O.U.G.

nr. 51/2008. Recurenta susține că cele două baremuri referitoare la venitul mediu lunar de 300 lei și, respectiv 600 lei, prevăzute de art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008 nu au fost actualizate cu nivelul salariului minim pe economie și nici cu rata inflației determinată de indicele de creștere a prețurilor de consum pe anii 2008 - 2016, astfel că aceste neconcordanțe îi restricționează dreptul la o judecată dreaptă, dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare. Consideră că sunt îndeplinite toate cele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru invocarea excepției de neconstituționalitate, astfel că solicită înaintarea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea acestei excepții.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 martie 2017 și repartizat completului de filtru nr. 4 (CF4). Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 23 mai 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil. Completul de filtru C4, la data de 25 mai 2017, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același Cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 20 iunie 2017 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere al recurentei cu privire la raportul ce i-a fost comunicat. Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 21 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Asupra recursului de față, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității, prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, sancțiunea care intervine este aceea a nulității recursului. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauza supusă analizei, susținerile din cererea de recurs nu se referă la argumentele reținute de instanță în pronunțarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv împrejurarea că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008, invocate ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, întrucât respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost făcută prin raportare la prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 51/2008, precum și faptul că petenta nu a indicat dispoziția constituțională pretins încălcată prin aceste dispoziții legale.

Motivarea cererii de recurs constă în reiterarea argumentelor invocate de parte în fața Curții de Apel Timișoara în susținerea excepției de neconstituționalitate, fără a se formula vreo critică în combaterea argumentelor reținute de curtea de apel în fundamentarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și fără a se arăta care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția din încheierea recurată. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancțiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii nr. 8 din 13 martie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015/a3. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017. Procesat de GGC - NN