ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2017

Decizia nr.

1294/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de

15 februarie 2017, în Dosarul nr. x/30/2015 al Curții de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, reclamanta-apelantă A. a solicitat acordarea ajutorului public

judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat, în temeiul

dispozițiilor art. 12 alin. (1), art. 6 pct. a și art. 8 alin. (1),

(2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008.

Prin

încheierea pronunțată la termenul de judecată din 15 februarie

2017, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de acordare a ajutorului

public judiciar, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu

cu pârâta-intimată SC B. SRL.

La data de 24

februarie 2017, petenta A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii din 15

februarie 2017, în cadrul căreia a invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) și 2 din O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Prin

încheierea nr. 8 din 13 martie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, atât cererea

de reexaminare, cât și cererea de sesizare a Curții

Constituționale, formulate de petenta A.

În motivarea

soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Ținând

seama de dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea a

constatat că în mod corect a fost respinsă cererea de acordare a

ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat,

formulată de către reclamanta-apelantă A., întrucât aceasta

reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de a formula o cerere de

acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile în care nu au

intervenit elemente noi față de cele avute în vedere la

soluționarea cererii precedente de acordare a ajutorului public judiciar.

Dat fiind

că există o cauză ce conduce la refuzarea ajutorului public

judiciar, reglementată de art. 16 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 51/2008,

Curtea nu a mai analizat susținerile reclamantei cu privire la

aplicabilitatea art. 8 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr.

51/2008.

În ce

privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8

alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 invocată de

reclamanta-apelantă, Curtea a reținut că aceste dispoziții

nu au legătură cu soluționarea cererii pendinte, dat fiind

că respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost

făcută prin raportare la prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 51/2008,

astfel încât o eventuală admitere a excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și alin.

(2) din O.U.G. nr. 51/2008 nu ar putea conduce la admiterea cererii de acordare

a ajutorului public judiciar, nefiind întrunite condițiile cumulative

cerute de acest act normativ.

Pe de

altă parte, reclamanta-apelantă A. nu a menționat

dispoziția constituțională încălcată prin

dispozițiile art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008,

astfel încât instanța de contencios constituțional să poată

analiza excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin urmare,

curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite

cerințele cumulative reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992 pentru a fi sesizată Curtea Constituțională cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin.

(1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, motiv pentru care, în temeiul

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă,

cererea reclamantei-apelante de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin.

(1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva

dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale,

petenta A. a declarat recurs.

În motivarea

cererii sale, recurenta a formulat următoarele susțineri:

Sub un prim

aspect, recurenta susține că a invocat excepția de

neconstituționalitate față de împrejurarea că în mai multe

dosare i-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar,

cu motivarea că nu se încadrează în baremul de venit mediu lunar

prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008.

Recurenta

susține că cele două baremuri referitoare la venitul mediu lunar

de 300 lei și, respectiv 600 lei, prevăzute de art. 8 alin. (1)

și (2) din O.U.G. nr. 51/2008 nu au fost actualizate cu nivelul salariului

minim pe economie și nici cu rata inflației determinată de

indicele de creștere a prețurilor de consum pe anii 2008 - 2016,

astfel că aceste neconcordanțe îi restricționează dreptul

la o judecată dreaptă, dreptul la un proces echitabil, precum și

dreptul la apărare.

Consideră

că sunt îndeplinite toate cele trei condiții prevăzute de art.

29 din Legea nr. 47/1992 pentru invocarea excepției de

neconstituționalitate, astfel că solicită înaintarea dosarului

la Curtea Constituțională pentru soluționarea acestei

excepții.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 27 martie 2017 și

repartizat completului de filtru nr. 4 (CF4).

Învestită

cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și

Justiție a procedat, la data de 23 mai 2017, la întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport

constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de

filtru C4, la data de 25 mai 2017, constatând că raportul întrunește

condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de

vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din

același Cod.

Potrivit

dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților.

La data de 20

iunie 2017 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere al recurentei cu

privire la raportul ce i-a fost comunicat.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de

judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea

căii de atac.

S-a fixat

termen pentru judecarea recursului la data de 21 septembrie 2017, în temeiul

art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Asupra

recursului de față, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art.

486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității,

prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol.

Recursul este

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul

și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres

și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C.

proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art.

489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate prin cererea de

recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488,

sancțiunea care intervine este aceea a nulității recursului.

Deși nu

se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi

încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.,

susținerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze

argumentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată,

în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către

instanța de recurs.

În cauza

supusă analizei, susținerile din cererea de recurs nu se referă

la argumentele reținute de instanță în pronunțarea

soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale, respectiv împrejurarea că dispozițiile art. 8

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008, invocate ca fiind

neconstituționale, nu au legătură cu soluționarea cererii

în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate,

întrucât respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost

făcută prin raportare la prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 51/2008,

precum și faptul că petenta nu a indicat dispoziția

constituțională pretins încălcată prin aceste

dispoziții legale.

Motivarea

cererii de recurs constă în reiterarea argumentelor invocate de parte în

fața Curții de Apel Timișoara în susținerea excepției

de neconstituționalitate, fără a se formula vreo critică în

combaterea argumentelor reținute de curtea de apel în fundamentarea

soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale și fără a se arăta care sunt

argumentele pentru care nu este legală soluția din încheierea

recurată.

Or,

condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică

determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea

lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate

duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa

fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe

conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi

reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art.

489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancțiunea expres

prevăzută, respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii nr. 8 din 13 martie

2017 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr.

x/30/2015/a3.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.

Procesat

de GGC - NN