ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2017

Decizia nr. 1153/2017

Asupra

conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș,

reclamanții salariați reprezentați de A. au solicitat în

contradictoriu cu SN B. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.450 lei x 2

către fiecare reclamant, sumă ce reprezintă prima de

vacanță pentru anii 2015 și 2016 prevăzută în contractul

colectiv de muncă pe anii 2015-2016.

La data de 1 noiembrie 2016 a fost

înregistrată cererea de intervenție formulată de intervenientul C.,

prin care acesta solicita obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești

datorate, respectiv prima de vacanță pe anul 2016 și în

continuare, după data de 31 decembrie 2016, conform art. 136 alin. (3) din

contractul colectiv de muncă pe anii 2016 - 2017.

În drept, intervenientul și-a

întemeiat acțiunea pe prevederile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 38

Legea nr. 53/2003 - C. muncii, raportat la art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 62/2011.

Prin încheierea de

ședință de la termenul de judecată din data de 14 decembrie

2016, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție

voluntară principală, pe care apoi a disjuns-o, formându-se un nou Dosar

cu nr. x/30/2016.

Prin sentința civilă nr. 15

din data de 11 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul mai sus

menționat, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis

excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

În motivarea

soluției pronunțate, tribunalul a arătat că, în aplicarea

dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011,

competent să soluționeze cauza este Tribunalul București,

instanță în a cărei circumscripție teritorială

își are domiciliul și locul de muncă reclamantul C.

Învestit prin declinare, Tribunalul

București

,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a

pronunțat sentința civilă nr. 3307 din data de 8 mai 2017, prin

care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din

oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc.

civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței care

se aplică și cererilor de intervenție voluntară

principală.

Analizând conflictul de competență,

în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art.

133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului regulator de

competență îl reprezintă conflictul negativ de

competență ivit între Tribunalul Timiș și Tribunalul

București cu privire la instanța competentă să

soluționeze cererea de intervenție voluntară principală admisă

în principiu și disjunsă de cererea principală, într-o

cauză având ca obiect drepturi bănești - conflict individual de

muncă.

Astfel,în conformitate cu

dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011

privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor

individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă

reclamantul.

Dispozițiile art. 123 alin. (1) C.

proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a

competenței, stipulând că cererile accesorii, adiționale, precum

și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru

cererea principală, chiar dacă ar fi de competența

materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești,

cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

De asemenea, potrivit art. 66 alin. (1)

și alin. (2) C. proc. civ., intervenția principală se

judecă odată cu cererea principală. Când judecarea cererii

principale ar fi întârziată prin cererea de intervenție,

instanța poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat,

în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau

în parte, însuși dreptul dedus judecății. În caz de disjungere,

instanța rămâne în toate cazurile competentă să

soluționeze cererea de intervenție.

Cum cauza ce face obiectul prezentului

conflict de competență reprezintă o cerere de intervenție voluntară

principală disjunsă de acțiunea principală, în speță

devin aplicabile

dispozițiile

legale mai sus menționate, astfel încât competența de

soluționare a cauzei revine instanței învestite cu judecarea cererii

principale, care rămâne competentă să

soluționeze cererea de intervenție disjunsă.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea

Tribunalului

Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 29 iunie 2017.