ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2017

Decizia nr. 1153/2017 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții salariați reprezentați de A. au solicitat în contradictoriu cu SN B. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.450 lei x 2 către fiecare reclamant, sumă ce reprezintă prima de vacanță pentru anii 2015 și 2016 prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anii 2015-2016.

La data de 1 noiembrie 2016 a fost înregistrată cererea de intervenție formulată de intervenientul C., prin care acesta solicita obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești datorate, respectiv prima de vacanță pe anul 2016 și în continuare, după data de 31 decembrie 2016, conform art. 136 alin. (3) din contractul colectiv de muncă pe anii 2016 - 2017. În drept, intervenientul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 38 Legea nr. 53/2003 - C. muncii, raportat la art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011. Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2016, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție voluntară principală, pe care apoi a disjuns-o, formându-se un nou Dosar cu nr. x/30/2016.

Prin sentința civilă nr. 15 din data de 11 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul mai sus menționat, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a arătat că, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, competent să soluționeze cauza este Tribunalul București, instanță în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul și locul de muncă reclamantul C. Învestit prin declinare, Tribunalul București , secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat sentința civilă nr. 3307 din data de 8 mai 2017, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței care se aplică și cererilor de intervenție voluntară principală. Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Timiș și Tribunalul București cu privire la instanța competentă să soluționeze cererea de intervenție voluntară principală admisă în principiu și disjunsă de cererea principală, într-o cauză având ca obiect drepturi bănești - conflict individual de muncă.

Astfel,în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, stipulând că cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120. De asemenea, potrivit art. 66 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

civ., intervenția principală se judecă odată cu cererea principală. Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedus judecății. În caz de disjungere, instanța rămâne în toate cazurile competentă să soluționeze cererea de intervenție. Cum cauza ce face obiectul prezentului conflict de competență reprezintă o cerere de intervenție voluntară principală disjunsă de acțiunea principală, în speță devin aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței învestite cu judecarea cererii principale, care rămâne competentă să soluționeze cererea de intervenție disjunsă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2017.