ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1633/2017

HOTĂRÂRE

08.11.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1633/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. x/2016, la data de 23.11.2016, reclamanta SNTFC CFR Calatori SA- Sucursala Regionala de Transport Feroviar Calatori Timișoara a chemat in judecată pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 591 RON reprezentând contravaloarea a 7 zile de concediu de odihna necuvenite pe anul 2015.

Instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale pe care a admis-o pentru următoarele considerente:

Cererea formulată se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri fiind exclusivă și revine instanței competente în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de munca, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate art. 210 din Legea nr. 62/2011, această competență determinând capacitatea unei instanțe judecătorești de a soluționa în exclusivitate conflictele de muncă.

Art. 132 alin. (1) C. proc. civ. prevede că atunci când în fața instanței de judecata se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, în speță necompetența fiind de ordine publică, așa cum este arătat de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta SNTFC "CFR Calatori" S.A., care este angajatorul pârâtului întrucât sucursala are doar drept de reprezentare, având sediul în raza de competență a Tribunalului București.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept a fost admisă excepția de necompetență teritorială în temeiul art. 248 alin. (1) și 129 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale, Tribunalul București a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare.

Prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, obligarea acestuia la plata sumei de 591 RON reprezentând contravaloarea a 7 zile de concediu de odihnă necuvenit pe anul 2015.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantului se regăsește în circumscripția Tribunalului Timiș, rezultă că acesta este competent din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că nu a fost modificat cadrul procesual de către părți iar instanța nu este în măsură să îl modifice, rezultă că, în lipsa unei astfel de manifestări a părții îndrituite a face acest demers, instanța nu avea posibilitatea să dispună declinarea cauzei în raport de sediul unei societăți ce nu era parte în cauză, respectiv cea având sediul în raza Tribunalului București. Instanța avea posibilitatea să sancționeze lipsa de diligență a părții prin invocarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei.

Întrucât aceste dispoziții legale stabilesc imperativ care este instanța competentă teritorial să soluționeze cauze având ca obiect litigiile de muncă, Tribunalul, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Timiș în raport de criteriul sediului reclamantului, aflat în circumscripția acestei din urmă instanțe, a constatat ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind, în favoarea Tribunalului Timiș., competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect pretenții derivând din raporturi de muncă reglementate de Codul muncii.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) potrivit cărora, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantului se regăsește în circumscripția Tribunalului Timiș, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată rezultă că această instanță este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Timiș.