ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2017

Decizia nr. 1056/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la data de 29 ianuarie 2016,reclamantul A. chemat în judecata pe pârâta B., solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la 16 mai 1993, pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 403 din 19 mai 2016, Judecătoria Darabani a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Onești.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Darabani, a reținut dispozițiile art. 914 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de divorț este de competența judecătoriei din circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților și, față de împrejurarea că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Comuna Oituz, Jud. Bacău, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești

Prin încheierea din 11 mai 2017, Judecătoria Onești și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Darabani și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut următoarele considerente:

Art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, iar dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

În speță, părțile au avut ultimul domiciliu comun în comuna Oituz,județul Bacău, însă în prezent niciuna dintre părți nu mai domiciliază la această adresă, reclamantul având domiciliul în com. Suharău, sat Suharău, județul Botoșani, iar pârâta având domiciliul în Italia.

Instanța a reținut și prevederile art. 87 C. civ., potrivit cărora: “Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.”, precum și pe cele ale art. 89 alin. (2) C. civ. care stabilesc condițiile schimbării și stabilirii domiciliului : „Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.”

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei prin divorț.

În materie de divorț, competența teritorială este absolută, fiind reglementată prin dispozițiile imperative ale art. 915 alin. (1) C. proc. civ., de la care nu se poate deroga.

Astfel, art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au domiciliu comun sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul."

În aplicarea corectă a normei enunțate, urmează a se reține că, atunci când soții au avut domiciliu comun și cel puțin unul dintre ei mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, competența de soluționare a cererii de divorț revine judecătoriei de la ultimul domiciliu comun.

Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă, deși au avut domiciliu comun, nici unul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află acesta, competența de soluționare a cererii de divorț revine judecătoriei de la domiciliul pârâtului, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, judecătoriei de la domiciliul reclamantului.

În speță, părțile au avut ultimul domiciliu comun în comuna Oituz, județul Bacău, fapt necontestat, însă în prezent niciuna dintre părți nu mai domiciliază la această adresă.

În raport de probele administrate în cauză, respectiv adresa Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fila 42, dosar Judecătoria Onești) și declarația martorului Covaci Valeriu (fila 31, dosar Judecătoria Onești) rezultă că pârâta și-a stabilit domiciliul în Italia în urmă cu 2-3 ani, iar în locuința din Oituz, care a constituit domiciliul comun, nu mai domiciliază niciunul dintre soți, iar în ce privește domiciliul reclamantului, acesta figurează cu reședința în com. Coțușca, Sat Coțușca, Jud. Botoșani.

Prin urmare, întrucât niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultimul domiciliu comun (Oituz, Jud. Bacău), iar pârâta domiciliază în Italia, competența de soluționare a cererii de divorț revine judecătoriei de la domiciliul reclamantului, respectiv Judecătoria Darabani.

În consecință, reținând ca incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Darabani

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Darabani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.