ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1030/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la 4 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se dispună, în baza art. 373 lit. b) C. civ., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 531 din 24 martie 2016, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria Găești a reținut următoarele:

Potrivit art. 915 din C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în această circumscripție. Dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul.

S-a reținut că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei Găești, în care se află cea din urmă locuință comună. Reclamanta nu mai locuiește în țară, având întocmit un contract individual de muncă care se desfășoară la domiciliul angajatorului din Italia, iar pârâtul are locuința la părinții săi, în comuna Suraia, sat Suraia, județ Vrancea.

Astfel, s-a constatat că instanța competentă să soluționeze cererea este Judecătoria Focșani, instanță în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, potrivit dispozițiilor art. 915 C. proc. civ.

Având în vedere că normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt imperative, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Judecătoria Găești a reținut că excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe este întemeiată și, în baza art. 132 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Prin sentința civilă nr. 1604 din 28 februarie 2017, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de reclamantă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Focșani și Judecătoria Găești și a înaintat cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria Focșani a reținut următoarele:

Potrivit cărții de identitate a reclamantei, aceasta își are domiciliul în jud. Dâmbovița.

Totodată, certificatul de căsătorie este încheiat la Primăria Găești, locul unde au domiciliat părțile cât timp au fost căsătorite.

Din chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, rezultă că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru la Primăria Găești, la 23 octombrie 2015, ceea ce înseamnă că se află în acea localitate.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a lucrat în străinătate în perioada cuprinsă între anii 2011 - 2012, deci cu 3 ani înainte de data introducerii acțiunii - 4 decembrie 2015.

Totodată, s-a constatat că nu este depus la dosarul cauzei un alt înscris din care să rezulte că, în prezent, reclamanta desfășoară o activitate și locuiește, temporar, pe teritoriul altui stat.

De asemenea, s-a reținut că la dosar se află o procură judiciară prin care reclamanta a împuternicit un avocat să-i reprezinte interesele, motivând că este plecată din țară pe perioada desfășurării procesului.

Cu privire la mențiunea respectivă din cuprinsul procurii, instanța a apreciat că aceasta este o simplă probabilitate, din moment ce nu există vreo dovadă certă că reclamanta nu se afla în țară la momentul introducerii cererii de chemare în judecată sau că se afla în exercitarea unei alte activități conform vreunui contract de muncă aflat în derulare.

Ca atare, Judecătoria Focșani a reținut că instanța competentă teritorial este Judecătoria Găești, acolo aflându-se locuința comună a soților, precum și orașul în care reclamanta locuiește în prezent.

Analizând actele și lucrările dosarului și constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Găești și Judecătoria Focșani - s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeași cauză, prin hotărâri date fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Textul procedural anterior evocat stabilește competența materială în soluționarea acțiunii de divorț în favoarea judecătoriei.

În privința competenței teritoriale, se constată că dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. au caracter imperativ.

Astfel, cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, cu condiția însă, ca la data sesizării, cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în acea circumscripție.

Textul de lege impune ca unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția instanței în care s-a aflat ultima locuință comună, iar nu, în mod obligatoriu, să locuiască în ultima locuință comună.

Totodată, ceea ce interesează este locuința de la momentul introducerii acțiunii, astfel încât instanța legal sesizată devine competentă să soluționeze cauza și dacă, ulterior sesizării, intervin schimbări ale acesteia.

Noțiunea de "locuință" din cuprinsul acestui text de lege trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând așadar, locuința statornică și principală a persoanei sau adresa unde locuiește efectiv, ceea ce înseamnă că, în cazul efectuării unor deplasări în afara țării pe teritoriul căreia persoana își are domiciliul, realizate chiar și pentru o durată mai lungă de timp, cum este situația activităților de muncă sezoniere, nu se poate reține că persoana respectivă și-a schimbat locuința, cu excepția situației în care există o manifestare expresă a acesteia în acest sens.

Prin raportare la aceste considerații, se constată că ultima locuință comună a soților a fost în Găești, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosarul cauzei în care este menționată această localitate.

Cu privire la condiția ca cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția instanței în care se află ultima locuință comună a soților, se constată că această condiție este îndeplinită, având în vedere că locuința statornică și principală a reclamantei este în Găești, potrivit cărții de identitate a acesteia depuse la dosarul cauzei.

Aceeași concluzie se desprinde și din mențiunea făcută de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că aceasta locuiește în Găești.

Împrejurarea că reclamanta efectuează deplasări în afara țării pentru a munci, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu poate conduce la concluzia că aceasta și-a stabilit locuința statornică și principală în străinătate, în absența unei manifestări exprese în acest sens.

În condițiile în care, pe de o parte, ultima locuință comună a soților a fost în Găești și, pe de altă parte, locuința statornică și principală a reclamantei era în aceeași localitate la momentul introducerii acțiunii de divorț, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., fiind competentă judecătoria de la ultima locuință comună a soților.

Pentru considerentele evocate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.