ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 374/A/2017

Deliberând asupra apelului, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, a respins ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 121 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul penal nr. x/32/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 39/A din 10 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de revizuientul condamnat A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere că revizuientul condamnat A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 121 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul penal nr. x/32/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 39/A din 10 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că este incident motivul de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. câtă vreme, ulterior soluționării definitive a procedurii de recunoaștere și punere în executare a Hotărârii nr. 15/15/Reg/Sent., pronunțată de Curtea de Apel cu Juri Roma, a identificat o serie de împrejurări noi și probe în susținerea acestor elemente, de natură a schimba soluția de recunoaștere și punere în executare a hotărârii străine, determinând incidența dispozițiilor art. 151 lit. g) din Legea nr. 302/2004, având în vedere următoarele:

a) a fost dat în urmărire generală sub un alt nume, B. în loc de A.;

b) ambele decrete de latinitate (sustragerea de la proces cu bună știință, voluntar), pronunțate împotriva petentului revizuent, atât din 2009, cât și din 2012 (care se anexează prezentei cereri) au fost emise pe numele B. și pe baza lor toate actele au fost comunicate avocatului numit din oficiu de care nu a fost niciodată contactat și care a făcut toate actele din proces, fără să aibă nici cea mai vagă cunoștință de situația reală;

c) s-au făcut împotriva sa un proces de 8 ani (din 2008 și până în 2016) fără ca să fie niciodată anunțat de vreun act;

d) s-au încălcat flagrant prevederile art. 169

4

C. proc. pen. italian, care prevăd obligativitatea judecătorului și a procurorului de a face cercetări în afara teritoriului statului italian, când din acte rezultă că persoana împotriva căreia se face procesul are reședința sau domiciliul în afara țării (ori în toate actele dosarului se face mențiune că, după comiterea faptei, a doua zi acesta a ieșit din Italia, ieșire înregistrată de organele de poliție și că s-a deplasat spre țara de origine);

e) nu a fost căutat niciodată la domiciliul din Brăila, unde s-ar fi aflat în tot acest timp și anume pe strada x. În toți cei 8 ani de proces în Italia, nu i-a fost trimisă nicio citație, niciun document la domiciliul său;

f) în dosarul din Italia nici măcar nu i-a interesat care este domiciliul său în România. Nu a fost făcută nici măcar o cerere la consulat, cum se procedează de regulă, ca să se informeze despre domiciliul său. A fost complet ignorat și toate actele au fost comunicate avocatului din oficiu care a fost numit și plătit de autoritățile italiene;

g) mai mult: a fost arestat în data de 3 mai 2015 în România, în altă cauză;

- în data de 12 aprilie 2015, deci cu trei săptămâni înaintea arestării sale, Curtea de apel cu Juri din Roma îl condamnase la închisoare pe viață;

- motivarea hotărârii de condamnare pe viață era depusă în biroul grefierului la data de 11 mai 2015 (la o săptămână de la arestarea sa în România);

- în data de 06 mai 2015 (conform documentului anexat), era adusă la cunoștința Procuraturii din Roma arestul acestuia, prin intermediul Ministerului de Interne, câtă vreme, în concret, la data de 3 mai a fost arestat pentru faptele comise în România; la data de 6 mai instanța din Ploiești l-a arestat pentru ordonanța de arest din Italia, amânând predarea acestuia până după executarea pedepsei în România;

- tot la data de 6 mai, magistrații din Italia, procurorul și judecătorul cauzei, au aflat de arest (așa cum rezultă din actele anexate), deci că starea de sustragere a încetat, ca urmare nici avocatul din oficiu numit unei persoane care se sustrage nu putea să mai continue apărarea în această calitate. Cu toate acestea, Curtea de Apel cu Juri, deși a știut că petentul era în stare de arest, a comunicat hotărârea de condamnare pe viață tot avocatului din oficiu, la data de 14 mai 2015 (avocatul numit unei persoane care se sustrage și care nu mai deținea această calitate), în loc să comunice petentului și să o traducă și să i se dea posibilitatea numirii unui avocat ales, care să realizeze o apărare efectivă. Mai mult, același avocat din oficiu a redactat și motivul de recurs în casație fără să ia legătura cu acesta, deși știa de starea de arest;

- deși magistratura aflase despre arestarea sa încă din 6 mai 2015, și hotărârea de condamnare era depusă din 11 mai 2015, nu i-a fost comunicată hotărârea, ci a fost informat tot avocatul din oficiu și tot acesta a făcut recurs, dar fără să știe despre situația de fapt sau fără să ia legătura cu petentul revizuent, deși la dosar exista dovada faptului că era deținut în România în altă cauză, fiind lipsit de dreptul la apărare.

Prin sentința penală nr. 121 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 160 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut Hotărârea penală nr. 15/15 din data de 17 aprilie 2015 - definitivă la 23 martie 2016 - pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma Republica Italia prin care A., a fost condamnat la pedeapsa de detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor agravant în participație prev. de art. 110,art. 112 nr. 1, art. 575 C. pen. italian, art. 576 alin. (1) nr. 1, în rap. art. 61 nr. 2 și art. 577 alin. (1) nr. 4 în raport cu art. 61 nr. 4 C. pen. italian; tâlhărie agravată în participație prev. de art. 110, art. 122 nr. 1, art. 628 alin. (1) și (3) C. pen. italian; violare de domiciliu agravată în participație prev. de 110, art. 61 nr. 2, art. 112 nr. 1, art. 614 nr. 1 și art. 4 C. pen. italian având corespondente în legea penală română infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 189 alin. (1) lit. a), h) C. pen. român; tâlhărie calificată prev. și ped de art. 234 alin. (1) lit. a), f) C. pen. român; violare de domiciliu prev. și ped. de art. 224 alin. (1) și (2) C. pen. român.

S-a stabilit că pedeapsa de executat pentru persoana condamnată A. este detențiune pe viață.

S-a constatat că persoana condamnată A. se află în executarea unei alte pedepse în România.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul A., prima instanța invocând dispozițiile art. 452, art. 453 C. proc. pen., precum și jurisprudența în materia revizuirii, a reținut că sentințele penale prin care nu se soluționează latura penală și latura civilă, nu sunt supuse căii de atac extraordinare a revizuirii, iar procedura recunoașterii unei hotărâri judecătorești pronunțată de un alt stat membru al Uniunii Europene, în speța de față Republica Italia, nu este una care să permită instanței naționale să realizeze o judecată propriu - zisă a cauzei, prin care să poată aprecia cu privire la aspecte de temeinicie, dar nici de legalitate, cum sunt următoarele: existența tipicității infracțiunii de care a fost acuzat persoana ulterior condamnată, temeinicia mijloacelor de probă, sau legalitatea procedurii de citare/încunoștințare la judecată desfășurată în statul emitent a hotărârii ce se solicită a fi recunoscută pentru persoana ulterior condamnate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Analizând sentința penală apelată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 452-459 C. proc. pen., revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat.

De asemenea, din coroborarea dispozițiilor art. 453 raportat la art. 459 C. proc. pen., revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, respectiv cele prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, în actualul C. pen.

În același sens este și Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 9 judecători, prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă, decizia păstrându-și valabilitatea și în raport de dispozițiile N.C.P.P., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire C. proc. pen. anterior.

În speță, apelantul a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 121 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul penal nr. x/32/2016 prin care a fost recunoscută Hotărârea penală nr. 15/15 din data de 17 aprilie 2015 - definitivă la 23 martie 2016 - pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma Republica Italia.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în procedura de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare a unui resortisant român emisă de o instanță dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, instanța națională nu realizează o judecată propriu - zisă a cauzei, neputând aprecia asupra tipicității infracțiunii de care a fost acuzată persoana ulterior condamnată, temeiniciei mijloacelor de probă, sau legalității procedurii de citare/încunoștințare la judecată desfășurată în statul emitent a hotărârii ce se solicită a fi recunoscută.

Nefiind așadar, o hotărâre prin care se soluționează fondul cauzei, în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire.

Nu în ultimul rând, motivele invocate de apărare, în sensul că recursul promovat de către apărătorul desemnat din oficiu în Italia, a fost respins de către Înalta Curte din Italia, ca tardiv, întrucât mandatul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit procedurii italiene, încetase de drept, iar comunicările nu au fost făcute personal la locul de deținere al revizuentului, de la acea dată, fiind astfel că

dreptul inculpatului de a fi legal citat și de ai fi respectat dreptul la apărare exced cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., așa încât în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, apelul declarat de către revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 106 din data de 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală si pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2017.

Apelantul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 106 din data de 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală si pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2017.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2017.