ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16 din data de 5 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 462 alin. (4) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpata SC A., privind revizuirea Sentinței penale nr. 83/D/2017 din 7 martie 2017 a Tribunalului Bacău în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 869 din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 de către A. s-a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 869 din 7 iulie 2017, pronunțate în dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Bacău.

S-a arătat că, prin menționata decizie au fost respinse apelurile formulate împotriva Sentinței penale nr. 83/D/2017 a Tribunalului Bacău.

Prin hotărârea tribunalului a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de revizuenta-inculpată A. și s-a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 15.000 RON amendă penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1), lit. a), b) din Legea nr. 656/2002.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că revizuenta a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni în forma de participație a complicității, în condițiile în care autorul infracțiunii, inculpatul B., a fost achitat prin Sentința penală nr. 88/2018 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 195/2019 a Î.C.C.J.

În drept, a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Au fost atașate cererii de revizuire acordul de recunoaștere a vinovăției, precum și hotărârile judecătorești despre care se face vorbire în cererea de revizuire.

Învestită cu soluționarea cererii de revizuire, Curtea, în raport de dispozițiile art. 458 și art. 44 C. proc. pen., a constatat că este competentă să soluționeze cererea.

Prin încheierea din data de 10 decembrie 2019, Curtea a admis în principiu cererea de revizuire. S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că cererea a fost întocmită în termen, cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a fost invocat un temei legal pentru redeschiderea procedurilor penale, nu a fost formulată anterior o cerere similară, iar faptele în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Procedând la soluționarea cererii de revizuire, pe fond, prin luarea în considerare a motivelor invocate, Curtea a conchis în sensul netemeiniciei reținând următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83/D/2017 a Tribunalului Bacău, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și revizuentă, dispunându-se condamnarea acesteia la pedeapsa de 15.000 RON amendă penală și pedeapsa complementară prevăzută de art. 136 alin. (3), lit. a) C. pen. a dizolvării persoanei juridice, pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani, faptă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29, lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002.

S-a reținut, în esență, că revizuenta a transferat suma de 35.000 euro în alte conturi în scopul de a ajuta pe autorul infracțiunii, inculpatul B., să disimuleze adevărata proveniență a circulației și dispoziției bunului constând într-un autovehicul C.

Curtea a reținut că, separat, inculpatul B., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii de spălare de bani mai sus descrisă.

Prin Sentința penală nr. 88 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 195/A din 31 mai 2019 a Î.C.C.J., s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracțiunea de spălare de bani. S-a reținut că actele materiale reținute în rechizitoriu nu pot realiza latura obiectivă a infracțiunii de spălare de bani, având în vedere că, pe de o parte, prin aceste acte nu s-a ascuns originea ilicită a provenienței autoturismului C. prin crearea unei situații de aparență legală veridică a autoturismului și drepturilor asupra acestuia, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că sumele cu care a fost achiziționat autoturismul provin dintr-o infracțiune principală.

Instanța a evaluat doctrina și jurisprudența susținând că este unanim admis că neconcilierea la care face referire textul legal citat vizează aceeași situație de fapt, presupus a fi reținută în mod contradictoriu de către instanțe, iar nu interpretările juridice diferite. Or, în cauză, prin cele două hotărâri judecătorești, de admitere a acordului de vinovăție, respectiv de achitare, nu s-au reținut situații de fapt diferite. Prin ambele sentințe s-a stabilit existența actelor materiale cuprinse în acordul de vinovăție, respectiv în rechizitoriu. În drept însă, s-a concluzionat diferit, în sensul subzistenței infracțiunii de spălare de bani, în forma complicității, urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, respectiv în sens contrar, prin hotărârea de achitare, pe considerentul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, cu privire la autor.

Desigur că, urmare a condamnării pentru complicitate la săvârșirea unei infracțiuni, în condițiile în care autorul acesteia este achitat, poate fi pusă în discuție echitabilitatea procesului, întrucât aceeași situație de fapt a fost interpretată diferit de către instanțe.

S-a observat însă sub acest aspect că revizuenta, societatea A. și inculpatul B. nu se află în situații juridice similare. În timp ce revizuenta și-a asumat vinovăția și a fost de acord cu pronunțarea unei soluții de condamnare, încheind în acest sens un acord de vinovăție, inculpatul B. a adoptat o poziție procesuală diferită, prin invocarea unor apărări care au fost însușite de către instanță.

Prin urmare, Curtea a reținut că nu se confirmă aspectele invocate cu privire la neconcilierea Sentințelor nr. 83/D/2017 a Tribunalului Bacău, respectiv nr. 88 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Împotriva Sentinței penale nr. 16 din data de 5 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel revizuenta A..

Prin motivele de apel, revizuenta SC A. a solicitat admiterea cererii de revizuire a deciziei penale nr. 869/07.07.2017, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Bacău. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 408 și urm., 453 alin. (1) lit. e), art. 459, art. 462, art. 485 alin. (1), lit. b) cu referire la art. 480 alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat anularea deciziei penale pronunțate de către Curtea de Apel Bacău, respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției cu care a fost sesizată instanța de judecată și trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În fapt, s-a arătat că Tribunalul Bacău a fost sesizat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău cu acordul de recunoaștere a vinovăției (denumit în continuare în prezenta Acordul) încheiat de respectiva unitate de parchet cu subscrisa, societatea-inculpat, prin mandatar D.. Acordul a avut ca obiect recunoașterea comiterii faptei de complicitate la infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 raportat la art. 29 lit. a) și b) din Legea 656/2002, reținându-se, în esență, că societatea, revizuenta din prezenta cauză, a transferat suma de 35.000 de euro în alte conturi, în scopul de a îl ajuta pe autorul infracțiunii, B., să disimuleze adevărata natură a provenienței, circulației și dispoziției bunului constând în autovehiculul C.

S-a precizat că administratorul statutar a formulat, prin mandatar desemnat, cererea de încheiere a Acordului fără a avea aprobarea AGA sau vreun mandat din partea Societății (deși Acordul tindea la pierderea unor bunuri din patrimoniu acesteia).

In concreto, apărătorul ales al apelantei revizuente a menționat că administratorul statutar al subscrisei avea și calitatea de administrator la o altă societatea a grupului, respectiv SC E. SRL, precum și calitatea de inculpată în aceeași cauză penală. În aceste condiții, revizuenta, prin apărător a precizat că mandatarea (fiicei) s-a realizat contrar prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul ca nu exista mandatul expres pentru a formula cerere de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției pentru ambele societăți inculpate. În aceste condiții, cererea formulată sau acordul încheiat nu reprezintă manifestarea de voință a societății.

S-a amintit că, prin Sentința penală nr. 83/D/2017 a Tribunalului Bacău s-a dispus în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției și condamnarea societății pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 480 alin. (4) din C. proc. pen. la pedeapsa de 15.000 RON amendă și pedeapsa complementară prevăzută de art. 136 alin. (3) lit. a) din C. pen., a dizolvării persoanei juridice.

În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 112 lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 27.500 euro.

Soluția a fost menținută de către Curtea de Apel Bacău prin respingerea apelurilor formulate.

Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu SC E. SRL, a fost respins în mod definit de către Curtea de Apel Bacău, tocmai pentru lipsa reprezentativității persoanei care a formulat cererea și față de vicierea voinței persoanei juridice. Mai mult, după ce dosarul a fost retrimis la DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, unitatea de parchet, anterior achitării autorului infracțiunii, a sesizat instanța de judecată cu Rechizitoriu, instanță care, văzând soluția pronunțată față de autorul infracțiunii, a dispus achitarea respectivei societăți pentru aceleași infracțiuni reținute și în sarcina revizuentei, respectiv complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

S-a menționat că, prin Rechizitoriul nr. x a aceleiași unități de Parchet, a fost trimis în judecată autorul infracțiunii, B., pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, având ca element material, printre altele, disimularea adevăratei naturi a provenienței, circulației și dispoziției bunului reprezentând obiectul material al infracțiunii, respectiv autovehiculul C.

Curtea de Apel Bacău, prin Sentința nr. 88 din data de 30 mai 2018, a dispus, în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen., achitarea lui B. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin Decizia nr. 195 din 31 mai 2019, Înalta Curte a respins apelul declarat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței de achitare, dispunând, de asemenea, achitarea tuturor inculpaților pentru toate faptele deduse judecății.

Prin motivele de apel formulate, apărătorul ales al apelantei revizuente a arătat că revizuenta a fost condamnată pentru complicitate la o infracțiune al cărei autor a fost achitat întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Astfel, văzând elementele de complicitate materială reținute în sarcina revizuentei și identitatea firească a acestora cu elementele materiale reținute în sarcina autorului infracțiunii, precum și faptul că instanțele de judecată au apreciat, în mod definitiv, că fapta autorului și a celuilalt complice nu sunt prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, revizuenta a fost condamnată pentru complicitate la aceeași faptă, s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 83 din 7 martie 2017 a Tribunalului Bacău. S-a mai arătat că nu există date cu privire la existența faptei și nici cu privire la vinovăție, conform art. 480 alin. (2) C. proc. pen., iar certitudinea inexistenței faptei penale rezidă din decizia ICCJ.

Ulterior admiterii cererii de revizuire, petenta a solicitat să se constate neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 480 alin. (2) din C. proc. pen. și în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea Acordului și trimiterea cauzei procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuenta SC A., Înalta Curte notează limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452 - 459 din C. proc. pen., norme care generează natura juridică și limitele judecății. Astfel, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei. Prin Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, s-a statuat în sensul că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., instituția fiind preluată de noua reglementare, iar cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din C. proc. pen. menținând cazurile din reglementarea anterioară.

Pornind de la aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că, în cauză, ambele hotărâri judecătorești definitive precizate de revizuenta SC A., ca fiind contradictorii, au evocat fondul cauzei, soluționând acțiuni penale prin soluții de condamnare și achitare.

Instanța supremă prezintă, în sinteză, fragmente relevante pentru soluțiile pronunțate din cele două hotărâri vizate, astfel:

Prin Sentința penală nr. 83/D/2017 din 7 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 869 din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Bacău, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorul de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău și inculpata persoană juridică, societatea A., în Dosarul x/2016 și a fost condamnată inculpata, reprezentată prin mandatar ales D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 56/2002 cu referire la art. 480 alin. (4) din C. proc. pen., la pedeapsa de 15.000 RON amendă și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

În considerentele sentinței, s-a arătat că, prin rechizitoriul procurorului din data de 3 noiembrie 2016 s-a dispus, inter alia, disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, la data de 29 iunie 2016, a transferat suma de 35.000 euro către SC E. SRL, reprezentând "contravaloare prestări servicii conform contract consultanță" în baza facturii fiscale nr. x din 8 iunie 2016 emise de ultima societate, care ulterior a fost folosită de SC E. SRL pentru plata ratelor 9, 10, 11, 12 din contractul de leasing financiar nr. 45767 din 4 septembrie 2015 modificat prin Contractul de novație nr. x din 24 iunie 2016, ajutându-l astfel pe inculpatul B. să disimuleze adevărată natură a provenienței, circulației și dispoziției bunului, ca urmare a dobândirii - prin intermediul persoanei juridice SC E. SRL - a proprietății autovehiculului C. 3.0 xxxx, având serie șasiu x, cu număr de înmatriculare x, cunoscând originea ilicită a banilor pe care îi primise prin transfer bancar de la SC F. SRL la data de 4 martie 2016 (suma totală de 62.500 EURO).

S-a constatat că la data de 11 octombrie 2016, inculpata A., prin intermediul mandatarului ales D., a propus încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției; la data de 12 octombrie 2016 inculpata A., prin intermediul mandatarului ales D., în prezența avocatului ales G. din cadrul Baroului Neamț, și-a precizat propunerea, în sensul că dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției și solicită aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.

La data de 4 noiembrie 2016 procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău a emis avizul prealabil și scris prin care a stabilit limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției.

Cu ocazia audierii, în prezența apărătorului ales G. din cadrul Baroului Neamț, inculpata societatea A., reprezentată prin mandatar ales D., a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Prin Sentința penală nr. 88 din data de 30 iulie 2018 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin Decizia nr. 195/A din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la delapidare.

Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 deși a reținut că inculpatul B. a fost cel care a determinat acordarea împrumuturilor, cu ajutorul inculpatului H., astfel:

- obținerea sumei de bani cu titlu de împrumut de către SC F. SRL de la SC I. SA nu a îmbrăcat elementele unei fapte prevăzute de legea penală, lipsind astfel situație premisă privind infracțiunea predicat.

- nu s-a realizat niciuna dintre modalitățile alternative ale elementului material specific infracțiunii de spălare de bani, respectiv nu s-a produs schimbarea sau transferul bunului în scopul ascunderii posibilei origini ilicite, contractele de împrumut încheiate fiind de natură să releve atât originea, cât și traseul urmat de banii ce au format obiectul tranzacției.

- din nicio probă administrată nu a rezultat forma în care inculpatul B. ar fi beneficiat în final de sumele de bani acordate cu titlu de împrumut.

S-a reținut că, că deși corecte susținerile apelantului Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, Serviciul Teritorial Bacău, în sensul că nu poate fi identificat un interes al inculpatului B. în acordarea unor împrumuturi fără dobândă și fără garanții, acest lucru nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunii de spălare de bani în condițiile lipsei situației premisă și a acțiunilor specifice elementului material, deciziile de afaceri luate sau determinate de către acest inculpat intrând în sfera de oportunitate a operațiunilor întreprinse de către administratorii societăților comerciale și supuse cenzurii asociaților sau consecințelor economice inerente.

În același context, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pe de-o parte întrucât lipsește situația premisă a comiterii unei infracțiuni predicat în ceea ce privește suma de bani care a format obiectul împrumutului dintre SC I. SA și SC F. SRL, iar pe de altă parte întrucât nu s-a susținut și nici dovedit de către acuzare că suma de bani care a format obiectul aportului SC I. SA la capitalul social al SC E. SRL ar fi avut vreo proveniență ilicită.

De vreme ce nicio dispoziție legală nu interzice unei societăți comerciale acordarea de împrumuturi unor altor persoane juridice sau participarea cu propriul capital la asocieri între societăți comerciale, Înalta Curte a reținut că asemenea operațiuni nu îmbracă forma unor fapte prevăzute de legea penală în măsura în care voința persoanei juridice a fost exprimată de către organele sale de conducere în mod neviciat. Caracterul oportun sau justificat al unei asemenea decizii de afaceri, chiar luată la solicitarea unei persoane străine de societate, nu justifică incidența dispozițiilor de incriminare a unor infracțiuni, ci pot constitui temei al unor acțiuni în anulare exercitate de către ceilalți asociați, în condițiile legii.

La solicitarea inculpatului B., inculpatul H. a redactat Contractul de împrumut nr. x din 3 martie 2016 prin care SC F. SRL - reprezentată de inculpatul J., în calitate de administrator, se obliga să împrumute, fără dobândă, pe SC K. SRL - reprezentată de inculpatul L., în calitate de administrator, cu suma de 62.500 euro, în vederea depunerii cotei de 50 % din capitalul social al societății nou înființate A.

La data de 3 martie 2016, inculpatul J. a virat în numele SC F. SRL suma de 62.500 euro în contul extern x deschis la M. - Sucursala Lisabona, Portugalia, pe numele persoanei juridice A..

S-a reținut că inculpatul B. controla SC K. SRL în calitate de asociat care deține 97,5% din capitalul social al societății, iar această persoană juridică era asociat al A. cu o cotă de 50% din capitalul social.

Înalta Curte a reținut că potrivit acuzării, infracțiunea de spălare de bani în acest caz a constat în fapta autorului, inculpatul B. care a transferat succesiv bani, prin intermediul unor contracte de împrumut, din patrimoniul SC I. S.A. în patrimoniul SC F. SRL și apoi, în patrimoniul SC K. S.R.L, de unde au fost virați în contul societății portugheze.

Or, având în vedere că operațiunea de împrumut dintre SC I. S.A. și SC F. SRL nu a constituit o faptă prevăzută de legea penală, s-a constatat lipsa infracțiunii predicat care să conducă la concluzia caracterului ilicit al împrumutului subsecvent acordat SC K. SRL și clasificarea sumei de bani ca produs al unei infracțiuni. Totodată, Înalta Curte a reținut că operațiunile de acordare a împrumutului și respectiv, de virare a sumei de bani în contul societății portugheze au fost efectuate la vedere, astfel încât nu poate fi trasă concluzia existenței unor operațiuni de transfer în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte a reținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Potrivit acuzării, inculpatul B., în calitate de beneficiar real, a disimulat adevărată natură a provenienței, circulației și dispoziției bunului, prin achiziționarea în leasing de către SC N. SRL, prin intermediul persoanei juridice SC 1 decembrie SRL, a autovehiculului marca x, având serie șasiu x, cu număr de înmatriculare x, cunoscând originea ilicită a banilor cu care au fost achitate avansul și ratele de leasing și respectiv, a disimulat adevărată natură a provenienței, circulației și dispoziției bunului, dobândind prin intermediul persoanei juridice SC E. SRL proprietatea asupra aceluiași autovehicul, cunoscând că banii cu care a fost achitat provin din săvârșirea de infracțiuni.

În raport cu probele administrate, Înalta Curte a reținut ca fiind certă împrejurarea că în legătură cu achiziția autoturismului menționat s-au realizat operațiuni de simulare prin interpunere de persoane, chiar martora O. arătând că achiziția a fost realizată prin SC 1 decembrie SRL întrucât SC N. SRL nu s-ar fi calificat din punct de vedere al condițiilor de eligibilitate pentru un leasing financiar.

Cu toate acestea, Înalta Curte a reținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, întrucât, deși s-a realizat o disimulare adevăratei naturi a proprietății bunului, acesta a fost achiziționat din sumele de bani provenite din împrumutul obținut de SC N. SRL de la SC I. S.A. și respectiv, din sumele de bani primite cu titlu de aport la capitalul social al A. de la SC K. SRL, care la rândul său le primise de la SC F. SRL Or, de vreme ce așa cum s-a arătat anterior, operațiunile de acordare a împrumuturilor de către SC I. SA către SC F. SRL și SC N. SRL nu au constituit fapte prevăzute de legea penală, nici operațiunile subsecvente de împrumut nu au caracter penal, lipsind situația premisă a existenței unei infracțiuni predicat.

În raport cu aspectele expuse, constatând că pe de-o parte, în cauză nu este întrunită condiția premisă a existenței unei infracțiuni predicat din care să rezulte produsul supus procedurilor de spălare, iar pe de altă parte, că lipsa prevederii de către legea penală a faptei reținută în sarcina autorului conduce la o concluzie similară și în ceea ce privește faptele pretinșilor participanți la comiterea acestora, Înalta Curte a reținut ca fiind corectă aprecierea primei instanțe în sensul incidenței dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., soluțiile de achitare a inculpaților B. pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. și respectiv ale inculpaților H., J., P., L., Q., R., S., SC N. SRL, SC F. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL și SC V. SRL pentru complicitate la aceeași infracțiune fiind legale și temeinice.

Înalta Curte constată că cele două hotărâri menționate nu pot face obiectul cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. e) din C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia).

În principal, potrivit art. 462 C. proc. pen., dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează, în măsura în care a fost admisă revizuirea, hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător. Pentru a rejudeca ambele cauze instanța ar urma să dispună reunirea acestora.

Reunirea cauzelor și rejudecarea simultană presupune identitate de procedură aplicabilă și fază procesuală. Potrivit art. 45 alin. (2) C. proc. civ..pen., Cauzele se pot reuni dacă ele se află în fața primei instanțe, chiar după desființarea sau casarea hotărârii, sau în fața instanței de apel.

Jurisprudența relevantă în această materie a statuat în sensul că: atât în raport cu dispozițiile art. 43 și art. 45 alin. (2) C. proc. pen., cât și în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. d) și alin. (7) C. proc. pen., reunirea cauzelor se poate realiza numai după parcurgerea procedurii de cameră preliminară. În consecință, judecătorul de cameră preliminară poate trimite cauza unei instanțe pentru a aprecia cu privire la reunirea cu o cauză aflată pe rolul acesteia, numai după parcurgerea procedurii de cameră preliminară și dispunerea începerii judecății. Dispoziția de trimitere a cauzei pentru a se aprecia cu privire la reunire poate fi cuprinsă în încheierea prin care se dispune începerea judecății. (ICCJ, secția penală, judecător de cameră preliminară, Încheierea nr. 827 din 14 septembrie 2017, www.x.ro).

Joncțiunea procesuală penală intervine atunci când între cauzele penale există legături substanțiale, astfel încât aflarea adevărului nu se poate realiza decât dacă se examinează aceste cauze în cadrul aceluiași proces. Este necesar însă ca această joncțiune să fie posibilă, cauzele să poată fi reunite în fața aceleiași instanțe și soluționate împreună, adică aceste cauze să se afle în aceeași fază și etapă procesuală, neputând fi reunite cauzele aflate în curs de urmărire penală cu cele aflate în curs de judecată, cauze aflate în curs de judecată cu cele aflate în procedura camerei preliminare sau cauze aflate în apel cu cele aflate în fața primei instanțe (C. Voicu în Noul C. proc. pen., comentat, Editura Hamangiu, 2014, p.116 - 117).

Nu este posibilă reunirea cauzelor atunci când sesizările sunt diferite (rechizitoriu și, respectiv, acord de recunoaștere a vinovăției), deoarece procedurile au reglementări distincte, judecarea cauzei în situația sesizării instanței cu rechizitoriu cuprinzând și faza camerei preliminare (G. Bodoroncea în C. proc. pen., comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, 2017, p.1905 și urm.).

În urma admiterii în principiu, procedura de judecată pentru acest caz de revizuire vizează desființarea celor două hotărâri și rejudecarea acestora simultan, aspect de plano imposibil de realizat din perspectiva naturii juridice diferite a celor două acte de sesizare a instanței de judecată, care implică proceduri de judecată diferite și faze procesuale diferite parcurse până la sesizare.

Acordul de recunoaștere a vinovăției și rechizitoriul, deși ambele sunt acte de sesizare, faza în care a ajuns procesul penal la momentul emiterii acestora și procedura ulterioară de judecată sunt diferite.

Dispozițiile art. 395 - 399, la care trimite art. 462 C. proc. pen. vizează judecata după sesizarea cu rechizitoriu. Acordul de recunoaștere a vinovăției se judecă într-o procedură specială, prevăzută de art. 480 și urm. C. proc. civ..pen.

Ca act procesual, acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă una dintre cele două modalități de sesizare a instanței de către procuror, cu o serie de particularități în raport cu sesizarea prin rechizitoriu.

Acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat în secțiunea dedicată procedurilor speciale, ca o formă de justiție negociată, menită să asigure soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil (Expunerea de motive a Proiectului Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., www.x.ro).

În cazul acordului de recunoaștere a vinovăției nu mai este prevăzut un mecanism de analizare a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală specifică fazei camerei preliminare, deoarece prin încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției inculpatul a renunțat la dreptul de a invoca nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale. Practic, în urma încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se poate ajunge la aplicarea unei pedepse doar în baza existenței unor indicii temeinice, asociate cu recunoașterea de către inculpat a comiterii faptei (C. Ghigheci, în Noul C. proc. pen. comentat, Ed. Hamangiu, 2014, p. 1199 și urm.).

În consecință, din interpretarea sistematică a normelor care reglementează procedura acordului de recunoaștere a vinovăției rezultă că probele administrate în cursul urmăririi penale trebuie să ofere suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. Funcția de judecată a instanței este mai restrânsă decât într-o procedură obișnuită. În fața instanței de judecată nu se administrează probe noi și nici nu se readministrează cele administrate în cursul urmăririi penale. (art. 103 alin. (2) C. proc. pen.).

Ca urmare, imposibilitatea reunirii cauzelor judecate în proceduri distincte (acord de recunoaștere a vinovăției/judecată după sesizarea cu rechizitoriu) sau aflate în faze procesuale distincte (fond/apel; urmărire penală/judecată), se va menține și în cazul căilor extraordinare de atac deoarece anularea hotărârilor generează reluarea ciclului procesual desființat, cu menținerea fazei procesuale și a procedurii de judecată.

Pe de altă parte, în virtutea respectării dreptului la un proces echitabil, doar judecata finalizată cu o soluție de condamnare poate fi redeschisă în urma anulării hotărârii, cu consecința rejudecării. Rejudecarea impune analiza cauzei sub aspectul chestiunilor de fapt și drept, precum și evaluarea vinovăției, în urma administrării de probatorii.

Art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Dreptul la un proces echitabil

Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Dreptul la un recurs efectiv,

Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Așa cum s-a statuat cu valoare de principiu în jurisprudența CEDO, textul trebuie interpretat în sensul că garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale oricărei persoane care pretinde existența unei încălcări a drepturilor și libertăților sale apărate de Convenție (CEDO, 6 septembrie 1978, Klass și alții împotriva Germaniei, pct. 64; CEDO, 25 martie 1983, Silver și alții împotriva Regatului Unit, pct. 113). Recursul efectiv presupune existența unui recurs intern ce permite înlăturarea eventualei încălcări a Convenției, cu reparație subsecventă (CEDO, Conka împotriva Belgiei, pct. 75).

Dreptul la un proces echitabil de opune desființării unei hotărâri de achitare ce va avea drept consecință reevaluarea vinovăției ori a chestiunilor de fapt ori de drept. În privința inculpatului achitat redeschiderea procedurii poate conduce la înfrângerea dreptului la un proces echitabil în cel puțin una dintre garanții sale, principiul securității raporturilor juridice, principiul non bis in idem, ș.a.

CEDO a arătat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca o decizie definitivă pronunțată de către o instanță nu trebuie repusă în discuție [a se vedea Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28.342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII]. Redeschiderea procedurilor se justifică numai în cazul corectării unei erori judiciare fundamentale, situație în care revizuirea hotărârii definitive care a adus prejudicii flagrante persoanei condamnate, este justificată - Lenskaya împotriva Rusiei 28730/03, 29 ianuarie 2009.

Securitatea juridică implică respectarea principiului autorității de lucru judecat, și anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare a fondului pricinii. Competența de control judiciar a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare și denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (a se vedea, de exemplu, Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX, Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII) - pct. 23, 24 din Hotărârea (CEDO) din 11 aprilie 2017 în Cauza Costache și alții împotriva României (Cererea nr. 30.474/03), M. Of. nr. 874 din 7 noiembrie 2017.

Prezumția de nevinovăție protejează, de asemenea, persoanele care au beneficiat de achitare. Ori de câte ori se pune problema aplicabilității art. 6 par. 2 în cadrul unei proceduri ulterioare, trebuie să se demonstreze existența unei legături între procesul penal încheiat și acțiunea ulterioară. O astfel de legătură poate să existe, de exemplu, în cazul în care acțiunea ulterioară necesită examinarea soluționării procesului penal și, în special, în cazul în care aceasta obligă instanța în cauză să analizeze hotărârea penală, să realizeze un studiu sau o evaluare a probelor depuse la dosarul penal, să aprecieze participarea reclamantului la unul sau la toate evenimentele care au determinat punerea sub acuzare, sau să formuleze comentarii cu privire la indiciile care continuă să sugereze o posibilă vinovăție a persoanei în cauză [Allen împotriva Regatului Unit (MC), pct. 104].

Protecția împotriva redeschiderii cercetării penale este una din garanțiile principiului general al echității procesului în materie penală, potrivit art. 4 din Protocolul 7 și art. 6 parag. 1 din Convenție (Gradinger împotriva Austriei, Hotărârea din 23 octombrie 1995, pct. 53; Oliveira împotriva Elveției, Hotărârea din 30 iulie 1998, pct. 27; Nikitine împotriva Rusiei, Hotărârea din 20 iulie 2004, pct. 35, 57).

Recomandarea nr. R (2000) 2 în materia reexaminării ori redeschiderii procedurilor justifică demersul numai atunci când sunt identificate încălcări ale Convenției, or în cauza soluționată prin achitare o astfel de premisă nu se regăsește.

Prin Decizia nr. 1261 din data de 23 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a constatat că:

"orice procedură în care se discută asupra intereselor și drepturilor unor persoane cu posibilitatea îngrădirii acestora însă cu excluderea posibilității intervenției celui interesat, naște un viciu în considerarea garanțiilor recunoscute în contextul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, procedura devenind eminamente inechitabilă" (ICCJ, S.P., Decizia nr. 640 din 4 mai 2016, în Dosarul nr. x/2015).

Ca urmare, este exclusă anularea hotărârii de achitare și rejudecarea cauzei în cadrul unei revizuiri formulate ulterior de un terț.

Înalta Curte constată că soluția de achitare a autorului este rezultatul administrării contradictorii de probe, în cursul judecății în fond și apel și a evaluării acestora în raport cu chestiunea de drept supusă dezbaterii. Aceste date ori împrejurări ce au fundamentat soluția de achitare constituie împrejurările ulterioare și necunoscute de instanța ce a pronunțat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției. Aceste date, împrejurări urmează a fi valorificate față de revizuent, în contextul art. 453 lit. a) C. proc. pen., fără a fi anulată hotărârea de achitare ce privește un alt participant, fie și autorul infracțiunii.

În cauza pendinte, instanța supremă consideră că singurul remediu efectiv care se află la dispoziția revizuentei, pentru a înlătura o posibilă calitate de victimă, în sensul art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cadru procesual util pentru valorificarea interesului său legitim este revizuirea în considerarea cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Altfel, s-ar crea revizuentei un dezavantaj ori o inaccesibilitate la instanță, prin îngrădirea oricărei posibilități practice de a pune în discuție, într-un cadru procesual distinct și ulterior, împrejurările noi ce au condus instanțele la o concluzie diferită în cazul unui coparticipant (concluzia, decelată ulterior admiterii acordului, în sensul că sumele folosite pentru achiziționarea bunului nu provin din săvârșirea unei infracțiuni, trebuie evaluată prin raportare la situația juridică a fiecărui participant).

Efectivitatea remediului constă tocmai în garantarea unui cadru jurisdicțional care să facă posibilă analiza situației invocate de revizuenta, persoană interesată, fără a genera certitudinea obținerii unei soluții favorabile.

Eforturile revizuentei, de a supune fondul pretențiilor cenzurii unui judecător, au eșuat până în prezent. Înalta Curte amintește că a existat o solicitare anterioară în considerarea art. 453 lit. a) din C. proc. pen., fiind format Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bacău (prin Sentința penală nr. 315/D/2019 din 10 octombrie 2019, definitivă prin Decizia nr. 52 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bacău) în care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuenta SC A. împotriva Sentinței penale nr. 83/D/2017 din 7 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 869/2017 din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Bacău, soluție ce excede cenzurii în prezentul cadru procesual.

Hotărârea pronunțată anterior nu a antamat fondul, mărginindu-se a sublinia motivele pentru care calea aleasă nu ar fi fost utilă demersului juridic urmărit. Înalta Curte reține, în esență, din considerentele acestei sentințe, că:

"(...) În ceea ce privește cazul pe care se întemeiază cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, respectiv cel prevăzut de art. 453, alin. (1), lit. a) C. proc. pen.., din analiza textului legal, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de față). Rezultă astfel că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din probele strânse în cursul cercetării judecătorești rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ.(...)

Instanța a apreciat că expresia "fapte sau împrejurări" utilizată în dispozițiile art. 453, alin. (1), lit. a) C. proc. pen.. se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situație, stare, care în mod autonom, sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Nu se încadrează în această situație pronunțarea unei hotărâri judecătorești, chiar cu caracter definitiv, care contrazice aspectele reținute în considerentele hotărârii a cărei revizuire se cere.(...)

Instanța a apreciat că motivele invocate de revizuentă nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 453, alin. (1), lit. a) C. proc. pen.., ci în cel prevăzut de art. 453, alin. (1), lit. e) C. proc. pen.. În realitate, revizuenta invocă pronunțarea unei hotărâri ulterioare celei de condamnare, care este de natură a veni în contradicție cu aspectele reținute în hotărârea de condamnare ce face obiectul revizuirii. Așa cum s-a pus în discuție și cu ocazia dezbaterilor, unicul caz de revizuire incident în raport de situația juridică a petentei este cel ce vizează existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești care nu se pot concilia."

Înalta Curte constată că art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reglementează revizuirea în cazul în care "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză". Potrivit art. 97 din C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal, iar potrivit art. 98, constituie obiect al probei: existența infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat; orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei.

Datele ori faptele ce au fundamentat soluția de achitare a autorului constituie împrejurările ulterioare și necunoscute de instanța ce a pronunțat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției. Aceste împrejurări urmează a fi valorificate, față de revizuentă, în contextul art. 453 lit. a) C. proc. civ..pen., fără a fi anulată hotărârea de achitare privind un alt participant, fie și autorul infracțiunii.

Instanța supremă, prin Decizia nr. 195 din 31 mai 2019, a reținut că operațiunile de acordare a împrumutului și respectiv, de virare a sumei de bani în contul societății portugheze au fost efectuate la vedere, astfel încât nu poate fi trasă concluzia existenței unor operațiuni de transfer în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor; operațiunea de împrumut dintre SC I. S.A. și SC F. SRL nu a constituit o faptă prevăzută de legea penală; lipsa infracțiunii predicat care să conducă la concluzia caracterului ilicit al împrumutului subsecvent acordat SC K. SRL și clasificarea sumei de bani ca produs al unei infracțiuni.

Această evaluare a avut la bază un set probator administrat în cursul judecății, subsecvent și completator celui din faza de urmărire penală. Toate datele conținute de acest probatoriu se constituie în împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției și care dovedesc netemeinicia soluției pronunțate în cauză (cazul prevăzut la art. 453 lit. a) din C. proc. pen.).

Jurisprudența relevantă în materia cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) din C. proc. pen. atestă următoarele:

"(...) în raport cu cercetarea judecătorească anterioară, datele conținute de declarațiile notariale, deși aparțin coinculpaților din cauza anterior soluționată, trebuie evaluate ca fiind noi, respectiv ca fiind necunoscute la data soluționării acțiunii penale. De altfel, în mod real, aceste date sau informații sunt complet străine judecății anterioare, nefiind evaluate de instanțe la momentul pronunțării soluției de condamnare. (...) mijloacele de probă administrate în soluționarea acțiunii penale, declarații de coinculpați sau martori, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, nu conțin mențiuni în legătură cu revizuentul și contribuția sa infracțională. (...) faptele noi invocate de revizuent, sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că acestea nu susțin o participație a revizuentului la comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat. (...)

În această privință, instanța are în vedere jurisprudența CEDO în materie, potrivit căreia "... termenul de martor are o semnificație distinctă și o importanță deosebită în evaluarea unei proceduri echitabile. Astfel, în cazul în care o depoziție poate servi într-o măsură considerabilă drept bază pentru o condamnare, atunci, indiferent dacă a fost făcută de un martor în sens strict sau de un co-acuzat, aceasta constituie dovezi pentru urmărirea penală în care se aplică garanțiile prevăzut de articolul 6 parag. 1 și 3 lit. (d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (mutatis mutandis, Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei, pct. 51 - 52, Luca împotriva Italiei, pct. 41)"- (ICCJ, secția penală, încheierea din 3 decembrie 2015, Dosar nr. x/2015).

Regulile procesului echitabil obligă ca apărării revizuentului W. să i se pună la dispoziție posibilitatea combaterii caracterului verosimil al acuzațiilor formulate împotriva sa, în condițiile existenței declarațiilor notariale ce constituie împrejurări noi în raport cu judecata anterioară și care îl plasează în afara activității infracționale. (...)

Admiterea în principiu a cererii de revizuire nu presupune de plano desființarea hotărârii de condamnare și pronunțarea unei soluții radical diferite de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, ci oferă posibilitatea inculpatului de a administra probele noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul condamnării sale, iar în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator să se aprecieze asupra întrunirii condițiilor angajării răspunderii penale.(...)

Revizuirea a fost îndreptată împotriva sentinței, astfel încât, potrivit art. 463 C. proc. pen.., procedura cunoaște dublu grad de jurisdicție. Respectarea dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de apel să judece după admisibilitatea în principiu, deoarece soluția ce ar fi pronunțată ar fi definitivă, deci ar exclude calea de atac recunoscută de lege, în condițiile în care prima instanță nu a antamat fondul, respingând revizuirea ca inadmisibilă. De aceea unica soluție posibilă pentru respectarea dublului grad de jurisdicție în această materie este trimiterea pentru evaluarea fondului la prima instanță, Curtea de Apel Galați." (Decizia nr. 73/A din 28 martie 2018, dosar nr. x/2017)

Înalta Curte reține și argumentele prezentate în considerentele Deciziei nr. 382/A din 7 octombrie 2016, pronunțate în Dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu relevanță în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 453 lit. a) din C. proc. pen.: faptele noi invocate de revizuent, precum și împrejurările pe care dorește să le dovedească, astfel cum au fost menționate în cererea de revizuire, sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se poate ajunge la o soluție de achitare.

În procedura prealabilă a admisibilității în principiu, instanța trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite, precum și probele propuse (audierea martorului X.) sunt un element de noutate în economia dosarului și sunt apte a conduce la o soluție diametral opu