ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2015

Decizia nr. 3509/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Toplița, petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, a solicitat anularea procesului-verbal de sancționare nr. 098130 din 26 februarie 2014, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 57 subpct. 57.3 din H.G. nr. 69/2012 și H.G. nr. 67/2014, reținând-se că nu a respectat obligația de a asigura la bordul autovehiculului care efectua transport rutier de mărfuri pe ruta Lancrăm-Borsec, contractul de închiriere pentru semiremorcă, aspect depistat cu ocazia controlului în trafic efectuat pe DN1, pe raza localității Mirăslău, jud. Alba.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1811 din 02 decembrie 2014, Judecătoria Toplița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, reținând incidența prevederilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, în raport de locul săvârșirii faptei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 356 din 09 februarie 2015, Judecătoria Alba Iulia a declinat la rândul său competența teritorială la Judecătoria Aiud, instanța în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta contravențională.

2.3. Prin sentința nr. 715 din 3 septembrie 2015, Judecătoria Aiud a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița.

În argumentarea soluției de dezînvestire, această instanță a reținut următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, iar conform dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. „dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai o dată cu hotărârea pronunțată în cauză.”

Din analiza textelor de lege precitate, coroborate cu dispozițiile art. 131 C. proc. civ., rezultă că orice excepție de necompetență teritorială (fie ea chiar de ordine publică) se invocă și se soluționează obligatoriu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În cazul în care este depășit acest moment, instanța învestită să judece cererea devine competentă și este obligată să treacă la judecarea pricinii, nemaiavând la dispoziție vreun text de lege care să îi permită invocarea și admiterea excepției de necompetență (alta decât excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată).

În speță, petenta a depus plângerea contravențională la Judecătoria Toplița, cererea fiind înregistrată în Dosar nr. x/326/2014.

Primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost la data de 21.05.2014, termen la care Judecătora Toplița s-a declarat competentă să judece plângerea contravențională (prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2014).

După acest termen, Judecătoria Toplița a procedat la judecarea pricinii, încuviințând cereri în probațiune, la termenul din 17.09.2014 încuviințând cererea de amânarea a cauzei, pentru ca la al treilea termen de judecată (02.12.2014), instanța să rețină cauza spre soluționare pe excepție (fără a se arăta și despre ce excepție este vorba, dacă este vorba despre o excepție invocată din oficiu de instanță, ori despre o excepție invocată de intimat), pentru ca apoi să se declare necompetentă teritorial (fără să se precizeze dacă se admite ori nu vreo excepție) și să decline competența de soluționare a plângerii.

Deși în motivarea sentinței nr. 1811 din 02 decembrie 2014 Judecătoria Toplița a făcut trimitere la dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Aiud a apreciat că nu s-a dat o corectă aplicare acestor dispoziții, din moment ce termenul din data de 02.12.2014 nu a fost primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața Judecătoriei Toplița.

Prin urmare, odată ce Judecătoria Toplița s-a declarat competentă să judece prezenta cauză la primul termen de judecată din data de 21 mai 2014, competența de soluționare a plângerii contravenționale revine acestei instanțe.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița.

Obiectul litigiului de față îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 098130 din 26 februarie 2014 emis de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la instanța în a cărei rază teritorială s-a săvârșit presupusa faptă contravențională.

Această dispoziție legală instituie o normă de competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al Judecătoriei Aiud, chiar dacă această instanță era competentă teritorial, în sensul art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, pentru că, într-adevăr, excepția necompetenței teritoriale de ordine publică nu poate fi invocată decât în condițiile procedurale instituite de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe.

Depășirea acestui moment procesual atrage prorogarea competenței de soluționare a cauzei către instanța inițial sesizată, aceasta devenind și rămânând singura instanță competentă a soluționa plângerea, chiar dacă se constată ulterior că sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, respectiv că presupusa faptă contravențională a fost comisă în circumscripția unei alte instanțe.

Cum în cauză condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost respectate, Judecătoria Toplița desesizându-se la al treilea termen de judecată, ulterior încuviințării cererii de amânare și a probatoriului, competența teritorială de soluționare a cauzei a fost câștigată în mod definitiv de această instanță pe rolul căreia a fost introdusă plângerea contravențională.

Mai mult, Înalta Curte constată că la primul termen de judecată din 21.05.2014, când părțile au fost legal citate, Judecătoria Toplița a procedat la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece cauza. Or, potrivit art. 131 alin. (1) teza finală, această încheiere are caracter interlocutoriu, nefiind permis instanței a reveni, din oficiu, asupra constatării competenței.

Reținând că excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată procedural de către Judecătoria Toplița, în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nesoluționarea excepției în cel mult un termen, așa cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., încalcă exigențele procesual civile ce reclamă exercitarea acestui drept de către judecător in limine litis.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier București, în favoarea Judecătoriei Toplița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2015.