ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2319/2016

Decizia nr. 2319/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S.P.V. - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia, a solicitat suspendarea executării Deciziei de recuperare a prefinanțării din 23 ianuarie 2015, emisă de pârât, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum și anularea acestei decizii și a Deciziei nr. 59/24 martie 2015, de soluționare a contestației administrative.

În vederea soluționării cererii de suspendare, instanța de fond a pus în vedere reclamantei la termenul de judecată din 6 mai 2016, să achite o cauțiune în cuantum de 54.509 RON, conform art. 278 C. proc. fisc.

Prin Încheierea din 20 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârât și a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S.P.V. - O.I.R.P.O.S.D.R.U. Oltenia, constatând că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării cauțiunii.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a M.F.E. - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U. și a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, ca nefondată.

Împotriva Încheierii din 20 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției inadmisibilității și de respingere a cererii de suspendare, ca inadmisibilă, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinței atacate și să se constate că este scutită de la plata cauțiunii aferentă cererii de suspendare.

I. Recurenta-reclamantă a susținut că încheierea atacată conține motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, pentru următoarele motive:

Temeiul în drept al cererii de suspendare îl constituie dispozițiile art. 718 alin. (1) C. proc. civ., republicat, iar nu prevederile art. 278 C. proc. fisc., cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Reclamanta este scutită de la plata cauțiunii, în raport de considerentele reținute prin Decizia nr. 529 din 12 decembrie 2013, pronunțată de Curtea Constituțională, care a statuat că "scutirea instituțiilor și a autorităților publice de la plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune, în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, are o justificare obiectivă și rațională, aceste autorități fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget".

Ca atare, fiind asimilată legal unui partid etnic și beneficiind de finanțare de la bugetul de stat, cu începere din anul 1993, reclamanta este scutită de la plata cauțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 334/2006.

De asemenea, în raport cu prevederile art. 25 și art. 59 alin. (2) din legea menționată, reclamanta nu poate utiliza mijloacele bănești primite în alte scopuri, respectiv pentru plata unei cauțiuni în sumă de 54.509 RON stabilită în sarcina sa în vederea soluționării cererii de suspendare.

Mai mult, în conformitate cu art. 139 alin. (1) din Constituția României, este la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite având în vedere situații diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi.

Prin urmare, în mod eronat, prima instanță a constatat că nu există nicio dispoziție legală care să scutească instituțiile sau persoanele juridice finanțate de la bugetul de stat de plata cauțiunii prevăzute de art. 278 C. proc. fisc.

II. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a reținut că reclamanta nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 334/2006.

Prevederile art. 62 alin. (2) din Constituția României conferă un regim special organizațiilor aparținând minorităților naționale, care le permite acestora reprezentarea politică în cadrul autorității legiuitoare.

Art. 55 din Legea nr. 14/2003, care stabilește că prevederile legii partidelor politice se aplică cu excepția articolelor pe care le menționează, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, este în concordanță cu acest text constituțional.

În virtutea prevederilor constituționale menționate, care legitimează participarea organizațiilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale la alegerile parlamentare, aceste organizații urmează a fi asimilate partidelor politice, în lipsa unei asemenea asimilări fiind pusă pericol egalitatea de șanse a celor care participă la acest scrutin.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât M.F.E., reprezentat de O.I.R.P.O.S.D.R.U. Oltenia, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde: "(1)/.../b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În cauză, încheierea recurată nu cuprinde motive contradictorii, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005 în cauza Albina contra României).

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, încheierea pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 836 din 23 ianuarie 2015, în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind noul C. proc. fisc., nu pot fi primite.

În mod judicios instanța de fond a constatat faptul că, în raport de obiectul cererii deduse judecății și anume, suspendarea executării unui act administrativ fiscal, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, admisibilitatea cererii de suspendare a executării este condiționată de obligația depunerii unei cauțiuni, pe care în speță, reclamanta nu a îndeplinit-o.

Dispozițiile art. 718 alin. (1) C. proc. civ., republicat, invocate de către recurentă, reglementează suspendarea procedurii de executare silită și nu sunt incidente în prezenta cauză, ce are ca obiect suspendarea executării Deciziei de recuperare a prefinanțării din 23 ianuarie 2015, titlu de creanță emis de pârât în conformitate cu prevederile art. 17

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2011, care întrunește elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

De asemenea, în mod întemeiat instanța de fond a reținut că instituțiile sau persoanele juridice finanțate de la bugetul de stat, în baza prevederilor H.G. nr. 58/2016 și ale Legii nr. 334/2006, nu sunt scutite de la plata cauțiunii, obligație instituită în mod imperativ de art. 278 C. proc. fisc. drept o condiție obligatorie pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal.

Recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria instituțiilor și a autorităților publice scutite de la plata sumelor stabilite cu titlu de cauțiune, la care face referire Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 529 din 12 decembrie 2013, ipoteza avută în vedere de instanța de control constituțional vizând procedura de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestor autorități.

Cum în speță ne aflăm în situația contestării unui titlu de creanță, pentru parcurgerea procedurii de suspendare a executării acestui act administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 C. proc. fisc., care prevăd obligația depunerii unei cauțiuni.

Înalta Curte apreciază că este nefondat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat.

Susținerea primei instanțe potrivit căreia reclamanta nu intră sub incidența Legii nr. 334/2006, răspunde apărărilor formulate de această parte, care a invocat prevederile respectivei legi drept temei pentru scutirea de la plata cauțiunii, context în care, raportat la cererea de suspendare dedusă judecății, nu se poate reține că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Afirmațiile formulate de recurentă vizând legitimitatea participării organizațiilor care aparțin minorităților naționale la procesul electoral și prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de suspendare, concretizat în împiedicarea exercitării dreptului la asociere în partide politice a cetățenilor români de etnie rromă, exced obiectului prezentei cauze, motiv pentru care, nu vor fi supuse analizei instanței de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii din 20 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N