ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3134/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional Posdru Regiunea Sud - Vest Oltenia din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea 554/2005 a contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 836 din data de 23.01.2015 emise de către - Organismul Intermediar Regional P.O.S. D.R.U. Regiunea Sud-Vest Oltenia, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze; anularea Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 59 din data de 24.03.2015 emise de către aceeași autoritate, precum și a Deciziei nr. 836 din data de 23.01.2015 emise de către Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud-Vest Oltenia,.

Prin sentința civilă nr. 1493/8.03.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II- a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența soluționării cererii, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal la data de 28.03.2016.

La termenul din 6.05.2016, Curtea a stabilit cauțiunea aferentă cererii de suspendare la suma de 54509 RON. .

Prin încheierea de ședință de la data de 20.05.2016, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de către pârât, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, aspectele invocate de către pârât prin cererea de chemare în garanție nejustificând o legătură suficientă pentru a se judeca împreună cu cererea principală. Prin urmare, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârât, împotriva acestei soluții partea interesată putând formula apel în 5 zile de la pronunțare, având în vedere prezența părților în ședință publică.

La același termen, Curtea de Apel București, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare invocată de către pârât, având în vedere că aspectele invocate în susținerea acesteia reprezintă aspecte de fond ce urmează a fi soluționate odată cu soluționarea acțiunii de către instanță prin sentință.

Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare, ca urmare a neachitării cauțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2200 din 24 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U Regiunea Sud - Vest Oltenia din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca nefondată.

A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 341,4 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport).

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, 8 C. proc. civ.

În cadrul criticilor, recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 125 alin. (1) din Constituția României, în sensul că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelelate instanțe judecătorești stabilite de lege.

De asemenea, recurenta a indicat Decizia nr. 529/2013 a Curții Constituționale, ale cărei dispoziții fac referire la faptul că instituțiile bugetate de la bugetul de stat nu plătesc cauțiune, dispoziții care-i sunt favorabile în acest sens și recurentei.

A mai susținut recurenta că la teremnul de judecată din 17 iunie 2016, în fața instanței de fond, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea sud - vest Oltenia din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nu a declarat recurs împotriva încheierii de la termenul anterior de judecată cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în garanție.

Recurenta a mai arătat că în fața instanței de fond, doar aceasta a solicitat proba cu administrarea înscrisurilor referitoare la contestarea modului de soluționare a cererilor de rambursare.

Instanța de fond și-a motivat decizia de respingere a cererii introductive de instanță prin raportare la faptul că reclamanta nu a formulat contestație prealabilă în privința cererilor de rambursare 1, 2 și 3, iar în ceea ce privește cererile de rambursare 4, 5, 6, s-a reținut că acestea nu au fost contestate în fața instanței de judecată.

Or recurenta afirmă că nu a avut posibilitatea să formuleze contestație cu privire la cererile de rambursare 1, 2 și 3 întrucât acestea nu i-au fost comunicate.

De asemenea, recurenta a susținut că la termenul de judecată din 20 iunie 2016, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză contabilă și interogatoriul pârâtei Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea sud - vest Oltenia din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, probatorii prin care s-a dorit să se dovedească dacă și în ce cuantum cheltuielile considerate ca fiind neeligibile, de către pârâtă, respectă sau nu instrucțiunile contractului de finanțare.

A mai arătat recurenta că instanța de fond, la fila x din încheierea de ședință din 20 mai 2016, a apreciat că Legea nr. 334/2006 se referă la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, însă reclamanta nu intră sub incidența acestei legi.

Din mențiunile filei 2 din încheierea de ședință din 17 iunie 2016 rezultă că instanța a reținut că reclamanta a insistat să se pună în vedere pârâtei Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea sud - vest Oltenia din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, să depună la dosarul cauzei înscrisuri suplimentare, împrejurare care atrage principiul contradictorialității de drept față de art. 488 C. proc. civ., recurenta solicitând, în acest sens admiterea recursului, anularea celor două decizii, casarea hotărârii și retrimiterea cauzei spre rejudecare pentru un act de justiție onest și pentru transparența contradictorialității ca principiu de drept în procesul judecătoresc.

Însă la termenul de judecată din 17 iunie 2016, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv contractul individual de muncă al dnei B. (asistent manager proiect), precum și o adresă din partea pârâtei prin care se arată că sunt eligibile toate cheltuielile cu concediile de odihnă legale, dar care deja au fost declarate de către pârâta OIR Posdru ca fiind neeligibile.

La fila x din încheierea de ședință de la termenul din 17 iunie 2016, instanța de fond a precizat că reclamanta a invocat disp. art. 6 din Contractul de finanțare, care prevede că AMPOSDRU avea obligația să recupereze prefinanțarea de la fiecare cerere de rambursare cu 35% procent, iar înainte de ultima cerere de rambursare, cererea 7, AMPOSRU avea obligația și putea să mărească acel procent de prefinanțare fără a se ajunge în situația în care să fie obligată reclamanta la această prefinanțare totală de restituit.

În concluzie, recurenta a susținut că urmare analizării celor două încheieri de ședință de la fondul cauzei dar și a sentinței pronunțate, îmnțelege să solicite admiterea recursului, anularea deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 836/23 ianuarie 2015 și a deciziei nr. 59 din 24 .03.2015 emise de OIR POSDRU ca netemeinice și nelegale și casarea sentinței instanței de fond în baza art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene prin Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U Regiunea Sud - Vest Oltenia Din Cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că motivele invocate prin cererea de recurs nu cuprind critici cu privire la nelegalitatea soluției pronunțate de către instanța de fond, criticile fiind de fapt o reluare a motivelor din cererea introductivă a reclamantei.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a susținut că recurentul a prezentat în recurs situații de fapt și dispoziții legale aparent incidente în cauză, însă acestea nu pot constitui veritabile motive de recurs de nelegalitate în sensul reglementărilor art. 488 C. proc. civ., care să determine casarea hotărârii atacate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către intimați, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimați și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

La termenul de judecată din data de 06 iunie 2019, stabilit pentru soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte a acordat cuvântul părților asupra excepției nulității recursului, instanța urmând a o soluționa cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât recurentul-reclamant deși a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ. .civ., acestea sunt invocate formal, criticile de nelegalitate pe care se întemeiază recursul nu sunt dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reține Înalta Curte că orice cerere adresată instanței trebuie să conțină motivele acesteia.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, se constată că cererea de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, nu îndeplinește cerințele prevăzute la lit. d) a art. 486 C. proc. civ., pentru că nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Criticile invocate de recurentă sunt simple trimiteri și mențiuni la parcursul procesual al cauzei desfășurat la fiecare termen de judecată acordat, în fața primei instanței.

Recurenta-reclamantă nu a adus nicio critică hotărârii recurate, prin raportare la argumentele reținute de instanța de fond și la soluția pronunțată, motiv pentru care recursul este supus sancțiunii nulității.

Singurul motiv pertinent se referă la lipsa comunicării scrisorilor standard 1, 2 și 3 însă recurenta nu arată argumentele pentru care, în lipsa comunicării acestor scrisori ar fi trebuit ca instanța de fond să pronunțe o soluție diferită.

Instanța de fond a reținut că în lipsa unei soluții de anulare cu privire la cererile de rambursare Decizia de recuperare a prefinanțării apare ca fiind legală și temeinică. Or, în raport de acest argument, apare ca nerelevant motivul pentru care nu s-a formulat contestație, susținerile recurentei fiind străine de motivarea sentinței atacate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului reclamantei.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Asociația "A." împotriva sentinței civile nr. 2200 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2019.